Buletinul clubului Român din Chattanooga Numărul 20 (douăzeci) Iunie 2013 romclub wordpress com

Poetul lunii: Ion Mureşan

Cantec mediocru

Toamna a trecut pe langa mine
(Strada era plina de femei), 
Toamna a trecut pe langa mine
Si m-a luat de brat fara rusine
Ca sa-i fiu intreaga noapte-al ei.

M-a tirit apoi intr-o gradina

(Pomii galbeni, cerul cenusiu), 
M-a tirit apoi intr-o gradina, 
Si-n gradina plina de rugina
M-a culcat in iarba ca-n sicriu.

Si mi-a zis: Inchide ochii bine

(Somn usor de-acuma, dragul meu);
Si mi-a zis: Inchide ochii bine, 
Si m-a sarutat fara rusine;
Si mi-a zis: De-acuma esti al meu! 

Minunata plutire

Începe ca o foarte brusca surzenie, 
Începe ca o foarte brusca trezire, 
Peste gramatica trece o vedenie
Si încâlceste partile de vorbire.
Stai pe o terasa. Singurul esti
Care vede o înalta si pustie cladire
Coborând din ceruri. Abia mai vorbesti, 
Abia mai descrii minunata-i plutire.

Barbati si femei urca în poduri

De unde te privesc prin lucarne:
Cuvintele tale sânt vinete noduri, 
Gura, un negru clopot de carne.
Cladirea pustie coboara în piata.
Cerul se face alb ca de spuma.
Deasupra portii ei atârna o paiata
Facuta din cârpe si guma.

Te îndrepti înspre ea.

Tai streangul.
Iei paiata în spate.
Din ceruri se lasa o ninsoare târzie.
Ani întregi, zile nenumarate, 
Pe strazi tot mai înguste, mai întortocheate, 
Treci mut;iar paiata pe umar începe a vorbi
si învie. 

Poemul alcoolicilor

Vai săracii, vai săracii alcoolici,

cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri
şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere
scrise de un şcolar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă,

căci pentru El e uşor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi
numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi
şi transpiră cumplit de atâta fericire.

Şi până la amiază oraşu-i ca purpura.

Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,
de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.
Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,
aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă
cu o caldă responsabilitate

şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc

nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,
ci pentru că inspiraţi de tinereţe
ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.

Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă
decât un petec de iarbă,
tot e ceva peste fire.

Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:

“În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista
şi le este foarte, foarte ruşine.

Poezia este suprema terapie“ (I). Interviu cu Ion MURESAN

Autor: Svetlana CÂRSTEAN |  (Observator Cultural Nr 671 din 26 Aprilie 2013)

Poet optzecist, echinoxist binecunoscut, mai nou gazetar, redactor-sef la Transilvania Jurnal, Ion Muresan se caracterizeaza in primul rind prin discretie, cu toate ca, fundamental, este un exploziv, dupa cum se vede si din conversatia noastra. A publicat putin de-a lungul anilor, dar Cartea de iarna, volumul sau de debut, a ramas un reper in istoria poeziei romanesti a ultimelor decenii. In viata de toate zilele, Ion Muresan e spumos, plin de sarm si mare amator de placeri „facile“, dupa cum el insusi marturiseste. Poezia sa insa este sobra, lipsita de trucuri si, mai ales, onesta. Ea ordoneaza, disciplineaza, estompeaza entuziasmele si patetismele, tine in friu spaimele, plictisul, singuratatea si nebunia.

Poetul, o clinica ambulanta
Stiu ca v-ati intors de la Paris, unde v-ati uitat citeva lucruri importante. Ati adus ceva in schimb?

Am vazut ca un simplu poet poate fi foarte important. Ca este prevazut un loc special pentru acest doctor de spirite, pentru aceasta clinica ambulanta care este poetul. Poetului, la noi, ii este indusa mereu, prin felul in care e tratat, credinta ca este inutil. Societatea incearca sa-l dezarmeze, aratindu-i ca el se afla, ca importanta, undeva pe linga copiii strazii, pe linga ciinii comunitari si ca el nu poate intra in nici un caz in calcule serioase. I se scot ochii poetului cu „inflatia de poezie“. Cuvintul „inflatie“ e suficient ca sa se uite lumea la poet ca la un ministru de finante dezastruos, ca la unul din pricina caruia ti se debranseaza caloriferul. Am mai spus acest lucru: nu este o inflatie de poezie. Poezia e o reactie de aparare a unui organism. Cind societatea este bolnava, exact ca atunci cind organismul este bolnav, ea secreta anticorpi. Explozia de poezie de dupa 1990 e un semn ca societatea este bolnava. Organismul social a secretat poeti, iar acestia din urma au rolul de a vindeca, de a anihila infectia, prin ceea ce scriu.

Orice poet are rolul acesta despre care vorbiti?

Da, orice poet, chiar si unul care nu are decit un singur cititor. Multi oameni traiesc cu viziera trasa. Si asteapta pe cineva care sa vina sa ridice aceasta viziera si sa-i ajute sa priveasca lumea drept in fata. Poetul e acela care ridica viziera si il lasa pe om sa se vada in oglinda. Astfel macar se poate barbieri si, cind se barbiereste, se poate privi in ochi. Eu nu sint critic literar, nu fac ierarhii si sint perfect de acord cu Nichita Stanescu care spunea ca toti avem loc in literatura romana. Ba, as zice, avem prea mult loc. Ierarhiile au o importanta secundara. Esential e rolul social al poetului. Dar am spus pina acum o groaza de prostii, pentru ca atunci cind vorbesc despre poezie nu mai stiu sa ma opresc. Cred ca poezia e suprema terapie, e salvarea Romaniei.

O practicati si dumneavoastra insiva ca pe o autoterapie?
Da. Medicina propriu-zisa e un fel de mecanica auto. Medicii mai string un surub, mai inlocuiesc cite o splina si te pun pe picioare. Economistii mai potcovesc caii putere ai leului. Dar boala adevarata e in suflet. Si numai poezia te poate ajuta sa rulezi pe teren accidentat fara sa faci pana la inima.

Cartea lunii: Why nations fail? The origins of power, prosperity and poverty - de Daron Acemoglu şi James Robinson; Profile Books London 2012