Calea între tradiție și modernism



Yüklə 36,15 Kb.
tarix04.09.2018
ölçüsü36,15 Kb.
#76474
növüReferat



Calea între tradiție și modernism

Nu știu dacă ceea ce o să vă scriu eu se numește referat ,pentru că sunt destul de mic, mă aflu la intrarea în clasa a III-a ,dar totuși eu o să încerc să vă prezint câteva lucruri despre școala în care învăț. Poate că nu este chiar școala ideală, unde oricare copil și-ar dori să învețe ,însă eu sunt mândru că învăț aici și pot spune că ceea ce facem noi aici este o îmbinare plăcută între tradiție și modernism. Avem parte atât de lecții care respectă cred, metodele tradiționale dar și de multe portofolii și proiecte.

O asemenea lecție eu cred că am realizat și pe parcursul anului școlar anterior când, în cadrul unei șezători am arătat atât viața din trecut a localnicilor noștri, dar și cea din zilele noastre.

Și pentru a vă argumenta acest lucru am să vă redau câteva versuri care redau întrutotul calea între tradiție și modernism:



  • Lume,Lume !

Hai la glume !

Să ne adunăm de-ndată

Tot Sârbiul ,ca altădată,

Să ne povestim aici

Câte am mai pătimit!

Și cum noi ne-am străduit

De-am ajuns așa gospodari

Cu case tot de-alea mari!

…………………………………

-In Sârbi ,dacă voi veniți,

La muncă o sa ne găsiți

Și frumuseți întâlniți



  • Verde de răsad,

Chiar in jos,spre vad,

Unde curge agale

MUREȘUL apa curgătoare…


Aici in SUD

Sătenii au însămânțat

Si au fertilizat

Lunca-n lung si-n lat!



  • Verde frunzișoară

Mai la deal, in vest

DIMPUL SIRBIULUI

Nu mai este irigat

Insă holde mănoase il străbat.



  • Pe DRICUL din satul meu,

Nu vezi numai vaci mereu

Oile s-au adunat

Și din sat si din comună

Ca sa facă turmă buna.(…)



  • Și Măgura Sârbi

E renumită ,

Nu numai pentru piatră si bazalt

Ci și pentru faptul că odată

Așezare dacică a fost aici poziționată.



  • Tot legenda spune

Că vatra satului a fost odată

In ailaltă parte poziționată.



  • Insă …pe atunci satul ,,DUMBRAVA “ se numea.

  • Locul acela astăzi este numit,,CÂMP FOCULUI’’,

Tocmai de când tătarii satul l-au prăpăduit.

- Foaie verde murele

Ardea frate casele

Cum ard lumânările

Când se fac daniile.

Fântânile au otrăvit

Casele au prăpădit

Iar cei care au scăpat

O vreme in păduri au stat.


  • De ,,ȘURA POPII’’ dealul acum e știut.

  • Foaie verde simioc

Toți au avut noroc

Când un sârb

Jos la vale a coborât

Casa el și-a ridicat

Și s-a pus la cultivat

Legumele el le vindea

Si așa satul se mărea.

Fetele se măritau’

Feciorii se însurau;

VORNICUL și tatăl mirilor

Cu plosca invitația dădea.

Si-apoi nunta se înfăptuia

Toți la nunta se distra

Fiecare cum știa

2 zile ea ținea.


  • Dar sa știți voi ca acum la noi

Nici un sârb n-a mai rămas

Însă ne-au rămas maximele

Si ne plac si sârbele .

(vor dansa o sârbă)



  • Eu sunt Vasile

Din această comună

Om ce rareori oftează;

Om ce-i vesel si deștept

Sunt voinic și-așa o sa fiu

Jumătate in ciubote,

Jumătate in chipiu.

Am sosit si eu acum oboist de după drum

Fiindcă mi-a venit rândul și mie

Să vă spun o bucurie:

Fluierușca mea n-a cântat

Nici pe scena,nici in sat

Dar acum are sa cânte

Sa tina oricine minte

C-am umblat in toata lumea

Dar ca aici in Romania

N-am găsit așa frumos

Sat cum ii satul nost.

…(stă puțin,se uită în jur și o zărește pe Maria)

Bună , măi dragă MARIE

Ce mare tu te-ai făcut,

De când eu nu te-am văzut.


  • Că vă văd îmi pare bine,

Însă eu nu sunt Marie ,

C-am plecat de mult de-aici

Și-acum mie toți îmi zic MERY.


  • Dar tu ,IOANE ,

Ce mai faci?

  • Ce Ioane ,ai uitat,

Ca eu sunt GEON,

Ce in croaziera am plecat.

Azi Dubai,Las Vegas

Toate le-am vizitat.



  • Dar tu ,dragă ,cine ești

Sau nu mai știi să vorbești?

Și tu pe undeva ai plecat

Și acum alt nume ai împrumutat?


  • Io sonto MONICA.

Io studiare a la Roma.

Si certo!E o confuzione!

Io sonto venito de la Roma.


  • Si…cauto tu aicea?

  • Comme ce caut?

Io sono babi-siter.

  • Dar tu EMA?

Bănuiesc că ai rămas aceeași?

  • Oh!Pardon!
    Je ne suis Ema.

Je suis Emanuela.

Je plecat din Romania.

Si tu voa parle o moa

Di on franseza.



  • Eu sunt roman, sau ai uitat de unde tu ai plecat?

  • Comon?Je ne compri bien.

  • A! Da,da!

Pardon et scuzemoa

și eu știu spune așa .

Tu te-ai franțuzit de când masterul ai absolvit!

(stă puțin pe gânduri ca și cum totul ar fi ireal ,apoi întreabă hotărât)

Dar tu,Petre,cum o duci?

Tu mai rostești vorbe dulci?



S:(purtând blug ,tricou larg peste,ochelari,șapcă pe ritmuri de Hip-Hop va rosti versurile,în timp ce alți doi se ridică în picioare și dansează)

- Ascult muzica pe drum

Câinii latră ,eu n-am habar,

Din țânțar fac armăsar.

Nu mai e ca altădată,

Mai tot timpul o fac lata

Nici nu mai muncesc la lopata.

Îmi place viața, îmi place meciul.

La TV. urmăresc

Chiar și muzica o pornesc.

Nu merg la muncă

Aștept să-mi vină

Șomajul de la lună la lună.

(Pe muzica de rep A.P. va dansa.)



- (rostește versurile cu multă ironie)

Foaie verde trei alune

Trăim astăzi vremuri bune,

Si iar verde iasomie

Bine-I in gospodărie!

Și aici in sat

Fetele-s de măritat

Însă… furca au uitat.

La discoteca din sat

Cu toate au învățat să danseze

Pe manele, latino și arămbi.

Nu mai știu a chiui.

Nici pâinea a frământa,

Nici cămașa a spăla.

Suflecată pan-la brâu

Rufe-n râu s-o mai vezi acum pe Lina

N-o mai vezi nici din greșeală,

Că le spală cu mașina automată.



(supărată că vorbește doar despre fete)
-Iar băieții nu-i mai vezi

Pe la muncă prin livezi

Au scutere si vezi bine

Pleacă in străinătate ,

Mai nou in Germania.

Cică,, se câștigă’’.

A noaste livezi parcă nu-s mai roditoare

Nu mai au ape curgătoare!



- Na ,io zic ca așa ceva ,numai la noi se putea întâmpla!

CANTECUL:,,Gata ,frate cu țăranul…”

  • Toate erau pe vremea dumitale

Acum noi ne-am modernizat

INTERNETUL ni l-am activat.

De-acolo am luat si o poezioara.

Vreți doară s-o auziți?


- Chiar vă rog, să mă uimiți!

-Primăvara e frumoasa,

Mai ales când nu ai casa,

Când se-ntorc si berzele

Și-ți numeri belelele.(…)

(ajunge la o concluzie)

-Nici poveștile nu mai sunt

Așa cum eu le-am știut.

Basmele mie-mi plăceau

Când bunicii mi le povesteau.

Toate s-au c-am uitat



De când din sat eu am plecat.



Iată că, cunoscându-ne tradiţiile şi rădăcinile,noi, elevii zilei de azi vom putea răspunde mai bine provocărilor lumii în care trăim; pentru că nu poţi alege un drum spre viitor fără a-ţi cunoaşte trecututul















Yüklə 36,15 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin