Cap Obiectul economiei politice 5

Secolul al XVII-lea marchează momentul apariţiei unor întreprinderi cu caracter special, a căror obiect de activitate îl constituiau în principal activele financiar-monetare: băncile şi bursele.

Conjugată cu începuturile procesului de industrializare, dezvoltarea burselor şi băncilor, în special începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, a permis dezvoltarea firmelor de afaceri, concentrarea capitalului şi apariţia marilor firme monopoliste, care au dominat piaţa până la începutul celui de-al doilea război mondial.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea a apărut în Germania o nouă formă societară: societatea cu răspundere limitată (S.R.L.) care grupează atât elemente specifice societăţilor de persoane cât şi elemente din cadrul societăţilor pe acţiuni. La această dată este cea mai răspândită formă societară.

5.2. Concept. Tipologie

Firma de afaceri reprezintă o unitate economică de bază în jurul căreia polarizează subunităţi economice sub o singură conducere şi gestiune financiară.

Ea este alcătuită dintr-un grup de persoane organizate potrivit unor cerinţe juridice, economice, tehnologice şi manageriale care concep şi desfăşoară un complex de procese lucrative, concretizate în producerea de bunuri şi servicii în scopul obţinerii unui profit.

• Ea este alcătuită dintr-un grup de persoane organizate potrivit unor cerinţe juridice, economice, tehnologice şi manageriale care concep şi desfăşoară un complex de procese lucrative, concretizate în producerea de bunuri şi servicii în scopul obţinerii unui profit.

• Conform textului articolului nr 3 din Legea nr 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor şi mijlocii, prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale respectiv prestări de servicii din vânzarea acestora pe piaţă în condiţii de concurenţă.

• Firmele de afaceri reprezintă în fapt:

• - spaţii geografice în care se desfăşoară activităţi economice care au drept rezultat producerea de bunuri tangibile sau intangibile destinate satisfacerii trebuinţelor umane;

• - segmente de piaţă în cadrul cărora au loc tranzacţii pe baze contractual – formale;

• - centre de decizie privind alocarea resurselor, stabilirea limitelor de preţ şi distribuţia veniturilor;

• - un set de contracte pe care un agent central (antreprenorul) căruia i se încredinţează responsabilitatea de a conduce şi gestiona resursele de care dispune firma respectivă le încheie în vederea bunei desfăşurări a activităţii respective;

• - o entitate socială care desfăşoară în esenţă trei tipuri de activităţi: cumpără servicii productive, le organizează în cadrul procesului de producţie şi apoi vinde producţia obţinută;

- o entitate raţională care îşi desfăşoară activitatea în vederea atingerii unui scop bine definit;

• - o entitate raţională care îşi desfăşoară activitatea în vederea atingerii unui scop bine definit;

• - un sistem socio-economic complex, deschis şi operaţional în cadrul căruia imputurile (factorii de producţie) sunt transformate în autputuri (bunuri şi servicii marfare sau non marfare);

• Clasificare:

• a. după criteriul de ramură (ramurile agregă unităţi cu producţie omogenă care produc exclusiv un produs sau o grupă de produse) întreprinderile pot aparţine:

• - sectorului primar: agricultura, silvicultura, industria minieră;

• - sectorului secundar: industria prelucrătoare (metalurgie, siderurgie, construcţii de maşini, electrice etc.) şi construcţiilor;

• - sectorului terţiar: transporturi, comerţ, servicii financiar bancare, publicitate;

• - sectorului cuaternar: cercetare, servicii tehnologice.

• b. după criteriul instituţional: se consideră că un agent economic reprezintă o unitate instituţională care dispune de autonomie de decizie în exercitarea funcţiilor sale. În funcţie de acest criteriu, firmele se grupează în următoarele categorii:

• 1. Întreprinderea individuală este unitatea de producţie al cărei patrimoniu aparţine unei singure persoane şi care foloseşte direct factorii de producţie de care dispune;

• 2. Cooperativa – forma de organizare economică care apare pe baza liberului consimţământ al unor mici proprietari individuali care desfăşoară activităţi similare. Dreptul de proprietate asupra patrimoniului este extins asupra tuturor membrilor cooperatori care gestionează în comun cooperativa, îşi însuşeşte salariul corespunzător pentru activitatea prestată în cadrul ei şi îşi împart profitul său, după caz, pierderile cu capitalul deţinut

3. Întreprinderea societară grupează toate unităţile instituţionale ale căror activităţi constau în producerea de bunuri materiale şi servicii non financiare destinate pieţei. În cadrul acesteia, se disting următoarele tipuri:

• 3. Întreprinderea societară grupează toate unităţile instituţionale ale căror activităţi constau în producerea de bunuri materiale şi servicii non financiare destinate pieţei. În cadrul acesteia, se disting următoarele tipuri:

• a. Societatea în nume colectiv – este o formă juridică adecvată asocierii a cel puţin două persoane a căror răspundere asupra bunurilor personale este nelimitată şi solidară. Înfiinţarea unei societăţi în nume colectiv nu presupune un minim de capital. Asociaţii contribuie , conform înţelegerii libere dintre ei, la constituirea patrimoniului social al societăţii prin aportul în banii sau natură, proporţiile contribuţiilor determinând ponderea veniturilor precum şi participarea la luarea deciziilor. Ei răspund solidar şi nelimitat de realizarea obligaţiilor firmei faţă de terţi sau în situaţia în care aceasta este declarată în stare de faliment.

•