Cap Obiectul economiei politice 5

Aceste calcule vor trebui să pună în evidenţă tocmai raportul dintre venitul pe care contează să-l obţină întreprinzătorul după vânzarea producţiei, pe întreaga durată de funcţionare a unei investiţii şi preţul şi costul de înlocuire a acesteia. Dar, acest raport, nu reprezintă altceva decât eficienţa marginală a capitalului. După Keynes, profitul este reflectat tocmai de eficienţa marginală a capitalului. Atracţia spre investiţii a întreprinzătorului, deci şi pentru obţinerea de profit, va depinde de evoluţia eficienţei marginale a capitalului: dacă acesta creşte, investiţiile sunt stimulate şi invers, când acestea scad, investiţiile sunt în declin.

• Aceste calcule vor trebui să pună în evidenţă tocmai raportul dintre venitul pe care contează să-l obţină întreprinzătorul după vânzarea producţiei, pe întreaga durată de funcţionare a unei investiţii şi preţul şi costul de înlocuire a acesteia. Dar, acest raport, nu reprezintă altceva decât eficienţa marginală a capitalului. După Keynes, profitul este reflectat tocmai de eficienţa marginală a capitalului. Atracţia spre investiţii a întreprinzătorului, deci şi pentru obţinerea de profit, va depinde de evoluţia eficienţei marginale a capitalului: dacă acesta creşte, investiţiile sunt stimulate şi invers, când acestea scad, investiţiile sunt în declin.

• Desigur , veniturile viitoare pe care întreprinzătorul contează depind de mulţi factori cum ar fi: nivelul cererii pentru produsele în cauză, modificările intervenite în tehnologiile de fabricaţie, nivelul taxelor şi impozitelor, de conjunctura economică generală. De felul în care managerii vor şti să conjuge influenţele tuturor factorilor va depinde până la urmă şi eficienţa marginală a capitalului, deci mărimea profitului.

• Alfred Marshall (1842-1924) a încercat pentru prima dată o sinteză asupra profitului sub forma a două elemente aparent contrarii şi anume: între actul de prevedere – abstinenţă a agenţilor economici şi avantajele productive aşteptate de pe urma capitalului (Alfred Marshall, Principes of Economics, ediţia a III-a, p.142 şi 662). Prima reprezintă oferta de capital, cea de-a doua cerere de capital. Fidel spiritului său de sinteză, Alfred Marshall a demonstrat că, în realitate, profitul nu este altceva decât „preţul factorului de producţie capital” care depinde nemijlocit de cererea şi oferta de capital.

12.2. Determinarea profitului

• 12.2. Determinarea profitului

• Concluzia la care a ajuns A. Marshall în cercetările întreprinse spre sfârşitul secolului al XIX-lea, este împărtăşită astăzi de marea majoritate a economiştilor. Faptul că profitul reprezintă „preţul” sau partea din venitul obţinut cei se cuvine capitalului în calitatea sa de factor de producţie constituie o realitate de necontestat.

• Pentru atingerea obiectivului „ maximizarea profitului” vor trebui determinate cu exactitate nivelul producţiei, nivelul costurilor şi al preţurilor.

• În conformitate cu calculele imediate, pe care orice manager este obligat să le facă , profitul total apare, prin definiţie, ca fiind diferenţa dintre veniturile obţinute de firmă în urma vânzării producţiei şi costurile de producţie necesare realizării ei. Deci:

Ceea ce înseamnă că:

• Ceea ce înseamnă că:

Din tabelul de mai sus rezultă, pentru început, două constatări. Mai întâi, este clar că atunci când întreprinderea nu reuşeşte nici un produs, veniturile totale vor fi egale cu zero. A doua constatare se referă la faptul că volumul vânzărilor creşte pe măsură ce preţul scade, ceea ce confirmă teza după care cererea sporeşte ori de câte ori preţul manifestă tendinţa de reducere. Rămâne de văzut dacă acest lucru îi convine şi firmei. După cum rezultă din datele reproduse mai sus, până la un anumit punct, firma îşi va spori oferta, pentru că, chiar în condiţiile reducerii preţului pe unitatea de produs, veniturile ei totale cresc. Peste această limită, oferta va scădea pe măsură ce preţul de vânzare scade. La preţuri foarte mici, întreprinderea va renunţa să mai producă marfa respectivă, reprofilându-se, sau introducând în fabricaţie alte repere.

• Din tabelul de mai sus rezultă, pentru început, două constatări. Mai întâi, este clar că atunci când întreprinderea nu reuşeşte nici un produs, veniturile totale vor fi egale cu zero. A doua constatare se referă la faptul că volumul vânzărilor creşte pe măsură ce preţul scade, ceea ce confirmă teza după care cererea sporeşte ori de câte ori preţul manifestă tendinţa de reducere. Rămâne de văzut dacă acest lucru îi convine şi firmei. După cum rezultă din datele reproduse mai sus, până la un anumit punct, firma îşi va spori oferta, pentru că, chiar în condiţiile reducerii preţului pe unitatea de produs, veniturile ei totale cresc. Peste această limită, oferta va scădea pe măsură ce preţul de vânzare scade. La preţuri foarte mici, întreprinderea va renunţa să mai producă marfa respectivă, reprofilându-se, sau introducând în fabricaţie alte repere.

• Există, însă, un punct când veniturile totale sunt maxime. El corespunde unei cantităţi vândute egală cu 5 la preţul de 100 RON/bucată (VT = P · q = 5·100 = 500 RON). Graficul de mai jos reflectă tocmai această evoluţie a veniturilor totale, ele crescând de la zero până la cota maximă de 500.

Înainte de a introduce conceptul de venit marginal trebuie să observăm încă un fapt. Este vorba de preţul la care se vinde fiecare unitate de produs. Aceasta mai poate fi numit şi „venit mediu”. Dacă ţinem seama de notaţiile făcute până acum, atunci putem nota că:

• Înainte de a introduce conceptul de venit marginal trebuie să observăm încă un fapt. Este vorba de preţul la care se vinde fiecare unitate de produs. Aceasta mai poate fi numit şi „venit mediu”. Dacă ţinem seama de notaţiile făcute până acum, atunci putem nota că:

Până aici au fost neglijate costurile de producţie. În continuare se vor lua în considerare toate datele, inclusiv costurile de producţie, cu ajutorul unui tablou de ansamblu.

• Până aici au fost neglijate costurile de producţie. În continuare se vor lua în considerare toate datele, inclusiv costurile de producţie, cu ajutorul unui tablou de ansamblu.

Aşadar, la ce cantitate „q” şi la ce preţ „p” volumul profitului va fi maxim? Cea mai simplă cale de a rezolva această problemă constă în a urmări coloana a 5-a din tabelul de mai sus. Profitul total înregistrat în această coloană nu prezintă altceva decât diferenţa dintre veniturile totale şi consumurile (costurile) totale.

• Aşadar, la ce cantitate „q” şi la ce preţ „p” volumul profitului va fi maxim? Cea mai simplă cale de a rezolva această problemă constă în a urmări coloana a 5-a din tabelul de mai sus. Profitul total înregistrat în această coloană nu prezintă altceva decât diferenţa dintre veniturile totale şi consumurile (costurile) totale.

• Potrivit datelor cuprinse în tabel, maximum de profit se obţine de întreprindere oferind spre vânzare 4 unităţi de produs, la un preţ de 120 RON/bucată.

• O altă cale de a ajunge la acelaşi rezultat este de a compara veniturile marginale (coloana a 6-a) cu costurile marginale (din coloana a 7-a). costurile marginale ne indică cu cât cresc sau scad costurile atunci când volumul producţiei creşte cu o unitate. După cum rezultă din tabelul de mai sus, atâta timp cât veniturile marginale sunt mai mari decât costurile marginale, profitul total manifestă tendinţă de creştere. Din momentul în care veniturile marginale încep să devină mai mici decât costurile marginale, scade şi profitul. Punctul optim, adică profitul maxim se obţine atunci când veniturile marginale sunt egale cu costurile marginale, adică:

• Vm = Cm

• 40 = 40 = profit maxim = 230 RON

• Din relaţia de mai sus poate fi dedus şi nivelul optim al producţiei.

• Atâta timp cât profitul marginal este pozitiv, volumul producţiei poate să crească. Dacă profitul marginal obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a volumului producţiei devine negativ, atunci managerii întreprinderii trebuie să adopte neapărat decizia de scădere a producţiei. În felul acesta, nivelul producţiei poate conduce la maximizarea profitului numai când profitul marginal este egal cu zero. Într-adevăr, dacă urmărim exemplul, observăm că, în momentul în care profitul marginal este egal cu zero (30 – 30 = 0), atunci venitul marginal trebuie să fie egal cu costul marginal (Vm = Cm; 40 = 40).

Pentru a găsi punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal vom recurge la alt exemplu cifric. Să admite situaţia următoare exprimată prin datele incluse în tabelul de mai jos:

• Pentru a găsi punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal vom recurge la alt exemplu cifric. Să admite situaţia următoare exprimată prin datele incluse în tabelul de mai jos:

Reamintim faptul că venitul marginal Vm se determină potrivit relaţiei:

• Reamintim faptul că venitul marginal Vm se determină potrivit relaţiei:

12.3. Pragul de rentabilitate

• 12.3. Pragul de rentabilitate

• Rentabilitatea exprimă capacitatea unei firme de a obţine profit şi exprimă un indicator al eficienţei economice fiind rezultanta calităţii strategiei şi a actului de gestiune.

• Întreprinderile îşi propun realizarea acestui obiectiv deoarece profitul este o sursă pentru autofinanţarea şi remunerarea factorului capital. Când începe să obţină profit o firmă şi cum evoluează acesta? Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să determinăm pragul de rentabilitate. Acesta mai poartă denumirea de „punctul mort” şi ne indică acel nivel al producţiei (Q0) de la care firma începe să obţină profit.

• Profitul se calculează pe baza relaţiei cunoscute: Pr = p · Q – CT. Pentru nivelul Q0 al producţiei, profitul este zero, ceea ce înseamnă că relaţia care indică pragul de rentabilitate poate fi scrisă astfel:

• p · Q = CT

• Cifra de afaceri identificându-se cu costurile totale de producţie. Grafic, pragul de rentabilitate al unei firme se determină ca în figura de mai jos:

în care: CA – cifra de afaceri (p · Q)

• în care: CA – cifra de afaceri (p · Q)

• CT – costurile totale de producţie

• R – pragul de rentabilitate

• Din grafic se poate observa că pentru orice volum al producţiei mai mic de Q0, firma înregistrează pierderi, costurile totale de producţie fiind superioare cifrei de afaceri. Odată cu atingerea volumului Q0 al producţiei, pierderile dispar, dar profitul are valoarea zero. Dacă firma îşi măreşte producţia dincolo de Q0, profiturile cresc, venitul obţinut din vânzarea produselor depăşind costurile de producţie.

• La un moment dat, o firmă se poate confrunta cu o situaţie în care preţul de vânzare al produsului pe care-l oferă pe piaţă coboară până la nivelul celor mai mici costuri variabile medii. În aceste condiţii, întreprinderea atinge punctul critic sau pragul de închidere şi este nevoită să oprească producţia acestui bun.

În graficul de mai sus, punctul C semnifică pragul de închidere al firmei, deoarece preţul pieţei, P0 este identic cu punctul de minim al costului variabil mediu.

• În graficul de mai sus, punctul C semnifică pragul de închidere al firmei, deoarece preţul pieţei, P0 este identic cu punctul de minim al costului variabil mediu.

• Cauza care determină o asemenea situaţie este sporirea ofertei totale pentru acel bun până în momentul în care aceasta depăşeşte cererea pe piaţă. În consecinţă preţul are o tendinţă de scădere, iar firmele cu o eficienţă mai mică, concretizată în costuri înalte pot atinge acest prag de închidere. În continuare, rămân pe piaţă întreprinderile care au costuri scăzute şi care reuşesc să obţină profit chiar în condiţiile scăderii preţului. Relaţia care indică pragul de închidere devine:

• P = min CVM

1. Albert Michel: Capitalism contra capitalism, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994.

• 1. Albert Michel: Capitalism contra capitalism, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994.

• 2. Alfred Marshall: Principles of economics, Macmillan, 1920

• 3. Bal A.: Economii în tranziţie. Europa centrală şi de Est, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997

• 4. Bălan Doru: Cartea societăţii comerciale, colecţia „Legislaţie economică” vol. VII-VIII, Supliment la „Tribuna Economică”

• 5. Becker G.C.: Comportamentul uman. O abordare economică, Ed. ALL, Bucureşti, 1994

• 6. Beju Viorel: Preţuri, Ed. Economică, Bucureşti, 2000

• 7. Blaug Mark: Teoria economică în retrospectivă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

• 8. Business Books, Georgeta Buşe: Dicţionarul complet al economiei de piaţă,Editat de Secretariatul pentru Mahamudra Bucureşti

• 9. Ceauşu Iulian: Dicţionar enciclopedic managerial, vol. I, Ed. Academică de management, Bucureşti 2000

• 10. Ciobanu Gh., Rada I.C.: Managementul afacerilor economice internaţionale, Casa de Presă şi Editură „Anotimp”, Oradea, 2000

• 11. Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C.: Economie (manual universitar), Ed. Economică, Bucureşti, 1999

12. Cohen Daniel: Bogăţia lumii, sărăcia naţiunilor, Ed. Eurosong, Bucureşti, 1998

• 12. Cohen Daniel: Bogăţia lumii, sărăcia naţiunilor, Ed. Eurosong, Bucureşti, 1998

• 13. Constantinescu N. Nicolae: Teoria valorii muncă şi lumea contemporană Ed. Politică, Bucureşti, 1984

• 14. Constantinescu N. Nicolae: Reformă şi redresare economică, Ed. Economică, Bucureşti, 1995

• 15. Dobrotă Niţă (coord.): Dicţionar de economie, Ed. Economică, Bucureşti, 1999

• 16. Didier Michel: Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994

• 17. Friedman Milton Capitalism şi libertate, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1995

• 18. Frois Gilbert Abraham: Economie politică, Ed . Humanitas, Bucureşti, 1994

• 19. Fudulu Paul: Microeconomie, Ed. Hiroyuki, 1997

• 20. Galbraith J.K.: Societatea perfectă, Ed. Eurosony Book, Bucureşti, 1997

• 21.Georgescu Roegen Nicolae: Legea entropiei şi procesul economic, Ed. Politică, Bucureşti, 1979

• 22. Gherasim Toader: Microeconomie, vol. 1 şi 2, Ed. Economică, Bucureşti, 1994

• 23. Gheorghe Postelnicu (coord.): Economie politică, Vol.1 şi 2, Cluj-Napoca, 2001-2002, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice, Catedra de Economie politică

• 24. Gheorghe Postelnicu: Elemente de microeconomie, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001

• 25 Ghişoiu M., Cocioc P.: Economie generală, Ed. Presa Universitară Clujeană, 1999

• 26. J. Brémond, A. Gélédan: Dicţionar economic şi social, Ed. Expert, Bucureşti, 1995

27. Hayek Fr. A.: Drumul către servitute, Ed. Humanitas Bucureşti, 1993

• 27. Hayek Fr. A.: Drumul către servitute, Ed. Humanitas Bucureşti, 1993

• 28. Heyn Paul: Modul economic de gândire (Mersul economiei de piaţă liberă), Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991

• 29. Iancu Aurel: Tratat de economie: Ştiinţa economică şi Interfeţele ei, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 1993

• 30. Iancu Aurel: Bazele teoriei politicii economice, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 1998

• 31. Ignat I., Clipa N., Pohoaţă I., Luţac Gh.: Economie politică, Ed. Economică, Bucureşti, 1998

• 32. Ionescu Toader: Doctrine şi curente economice contemporane, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2001

• 33. Madgearu Virgil: Curs de Economie Politică, Ed. Ramuri, Craiova,1994

• 34. Negucioiu A., Drăgoescu A., Pop S.: Economie Politică, Ed. G. Bariţiu, Cluj-Napoca,1998

• 35. Popper Karl: Societatea deschisă şi duşmanii ei, vol. I şi II, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993

• 36. Popescu Constantin: Microeconomie concurenţială, Ed. Economică, Bucureşti, 1994

• 37. Popescu Constantin: Echilibrul înaintării, Ed. Eficient, Bucureşti, 1998

• 38. Popescu Gheorghe: Evoluţia gândirii economice, Ed. „George Bariţiu”, Cluj-Napoca, 2000

• 39. Popescu Gheorghe: Fundamentele Gîndirii Economice, Ed. Anotimp, Oradea, 1993

• 40. Popescu Gheorghe: Neoclasicismul economic (Marginalismul), ed. Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996

• 41. Rada I.C.: Cornel Diaconovici – un om, un destin, o vocaţie, Casa de Presă şi Editură Anotimp”, Oradea, 1999

42. Rada I.C.: Economie, Ed. „Anotimp & Admus”, Oradea 2002

• 42. Rada I.C.: Economie, Ed. „Anotimp & Admus”, Oradea 2002

• 43. Rada I.C.: Economie – caiet de lucrări, Ed. „Anotimp & Admus”, Oradea 2002

• 44. Rada I.C.: Doctrine economice româneşti, Casa de Presă şi Editură „Anotimp”, Oradea, 2001

• 45. Rada I.C.: Doctrine economice româneşti - caiet de lucrării, Casa de Presă şi Editură „Anotimp”, Oradea, 2002

• 46. Rada I.C., Bodog A.S., Rada Ioana C., Lăzurean E. N., Bodog F.D.: Economie generală. Marketing industrial (note de curs), Ed. Universităţii din Oradea, 2005

• 47. Rada I.C., Bodog A.S., Rada Ioana C., Lăzurean E. N., Bodog F.D.: Economie generală. Marketing industrial (aplicaţii pentru seminar), Ed. Universităţii din Oradea, 2005

• 48. Rada I.C., Microeconomie. Idei moderne, vol I si II, Editura Asociației “Societatea Inginerilor de Petrol si Gaze”, Bucure;ti, 2007 si 2008.

• 49. Ricardo David: Opere alese, vol. II, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1962

• 50. Saburo Okita: Cu faţa spre secolul 21, Ed. AGER, Bucureşti, 1992

• 51. Saul Estrin, David Leidler: Introduction to Microeconomics, 4th ed., Harvester Wheatsheaf, Cambridge University Press, 1995

• 52. Smith Adam: Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naţiunii şi cauzelor ei. Ed. Academiei RSR, 1962

• 53. Theodore Levitt: The Marketing Mode: Path to corporate Growth, New York: McGraw-Hill, 1969

• 54. Toffler Alvin: Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, 1983