Alergeni–Ige specifice

Alergeni–IgE SPECIFICE

Informatii generale  

In 1968 doua grupuri de cercetatori din SUA si Suedia au anuntat descoperirea unei noi imunoglobuline care a fost denumita IgE. Imunoglobulinele E se gasesc in principal in secretiile mucoase de la nivelul tractului gastrointestinal si respirator, in ser fiind prezente in concentratii foarte mici. Cresteri ale nivelului IgE sunt inregistrate in afectiuni alergice, boli parazitare, boala Hodgkin, mielom multiplu de tip IgE.

Manifestarile clinice majore ale afectiunilor alergice IgE mediate sunt anafilaxia, astmul, rinita alergica, dermatita atopica, alergia alimentara, alergia la intepaturi de insecte, alergia la latex.

Aceste tipuri de alergie sunt raspandite ubicuitar iar prevalenta lor este in continua crestere¹.

Aparitia bolilor sau sindroamelor alergice solicita interventia, pe de o parte a subiectilor “predispusi” (“atopici” in general), iar pe de alta parte a unor factori de mediu extern – aproape totdeauna – denumiti alergeni^1;4;7.

Atopia se refera la tendinta mostenita de a produce continuu anticorpi de tip IgE fata de mai multi alergeni obisnuiti din mediu (ingerati sau inhalati). Astfel definitia atopiei este limitata la o conditie cu trasaturi imunologice si clinice specifice, care afecteaza insa un procent semnificativ din populatia generala (estimat ca fiind 10-30% in tarile dezvoltate). Etiologia atopiei nu este cunoscuta. Studiile epidemiologice, familiale, pe gemeni monozigoti, precum si cele pe modele animale indica faptul ca factorii genetici sunt implicati in atopie, atat in reglarea producerii de IgE totale cat si in producerea de IgE fata de epitopi specifici. Cu toate acestea, nu s-a stabilit inca o baza genetica pentru variatele manifestari ale atopiei¹.

Termenul “alergeni” include antigenele care provoaca simptome alergice: induc sinteza IgE la anumite persoane, se leaga specific de aceste molecule IgE atasate de suprafata celulelor si declanseaza reactia alergica⁷.

Din punct de vedere al structurii chimice alergenii sunt in majoritatea cazurilor proteine cu greutatea moleculara cuprinsa intre 5000 si 100 000 Da. Cu toate acestea, date recente sugereaza ca structura glican a unei glicoproteine poate fi de asemenea alergenica. Aproximativ 20% dintre din pacientii alergici pot produce anticorpi fata de miezul glican al alergenilor cu potential de reactivitate incrucisata.

Alergenii se gasesc de obicei sub forma de amestecuri de (glico)proteine; sursele cele mai complexe sunt polenurile, fungii si acarienii, iar cele mai simple epiteliile si urina de animale, precum si alergenii profesionali. Numarul de proteine potential alergene dintr-o sursa este foarte variabil, iar persoanele sensibilizate recunosc de obicei mai multe proteine alergene. Acei alergeni proveniti dintr-o anumita sursa care sunt recunoscuti de mai mult de jumatate dintre persoanele alergice sunt denumiti ”majori”, in timp ce aceia care prezinta relevanta doar in cazuri individuale sunt considerati ”minori”.

Se crede ca imunogenicitatea alergenilor depinde de factori cum ar fi dimensiunile moleculei, cantitatea si durata expunerii, insa date mai recente atribuie un rol la fel de important evenimentelor inflamatorii care se produc in vecinatatea depunerii alergenilor.

O parte din alergenii cu relevanta clinica poseda activitate proteazica care faciliteaza procesul de sensibilizare prin cresterea permeabilitatii epiteliale sau stimularea eliberarii citokinelor proinflamatorii.

Anumite proteine ale gazdei pot fi uneori alergenice (autoalergeni), asociate in special cu dermatita atopica.  Majoritatea acestor alergeni pare sa aiba origine intracelulara; un exemplu il constituie antigenul specific prostatei care joaca rol in sensibilizarea persoanelor de sex feminin fata de lichidul seminal.

In conformitate cu recomandarile internationale numele fiecarui alergen include primele 3-4 litere ale genului sursei de provenienta, la care se adauga 1-2 litere ale numelui speciei si un numar reprezentat cu cifre arabe care reflecta fie ordinea in care a fost izolat alergenul, fie importanta sa clinica, fie ambele. De exemplu, alergenii de tip cistein-proteaza care provin de la acarieni prezenti in praful de casa cum ar fi Dermatophagoides pteronyssinus, D. farinae, Euroglyphus maynei si Blomia tropicalis sunt denumiti astfel: Der p 1, Der f 1, Eur m 1 si Blo t 1².

Dupa sursa si calea de patrundere, alergenii pot fi clasificati in:

1. Pneumalergeni (polen, praf de casa, fungi atmosferici, peri si epiderme de animale);

2. Alergeni alimentari si digestivi (albus de ou, lapte de vaca, capsuni, fragi etc.);

3. Alergeni proveniti de la insecte;

4. Alergeni proveniti de la paraziti;

5. Alergeni medicamentosi;

6. Alergeni chimici (profesionali sau nu)⁴.

1. Pneumalergenii – sunt reprezentati de:

• 
  a. Polenul atmosferic;
  
• 
  b. Fungii alergogeni atmosferici;
  
• 
  c. Praful de casa;
  
• 
  d. Perii si epidermele de animale.
  

a. Polenul atmosferic este alergenul atopic raspandit in toata zona temperata raspunzator, in functie de tara si localitati, de un numar relativ mare de rinite intermitente, rino-conjunctivite si astm bronsic.

In mod obisnuit plantele cu polen alergogen se impart in: graminee, ierburi, arbori.

Gramineele cuprind circa 9000 de specii. Exista variatii mari in lume in ceea ce priveste polenizarea lor. In Europa aceasta perioada cuprinde lunile mai-iulie. Cynodon dactylon, Lolium perenae, Sorghum halepense, Bromus inermis, Holcus lanata, Phleum pratense, Triticum sativum, Festuca elation sunt cele mai importante plante polenic alergogene in tara noastra si in Europa temperata.

Alergenii proveniti de la graminee pot fi clasificati in 13 grupuri distincte de proteine cu proprietati biochimice diverse. Astfel, grupurile 1 (ex. Lol p 1, Phl p 1), 2 si 3 (ex. Lol p 2, Lol p 3) sunt β-expansine prezente la majoritatea speciilor de graminee. Grupurile 4 si 13 (ex. Lol p 4, Phl p 4, Phl p 13) sunt enzime implicate in degradarea pectinelor, in timp ce grupul 5 (Lol p 5, Phl p 5, Poa p 5) si grupul 6 sunt ribonucleaze. Alergenii minori sunt inclusi in grupul 7 al proteinelor care leaga calciu, grupul 10 al proteinelor citocromului C si in grupul 12 al profilinelor. Functia alergenilor din grupul 11 este necunoscuta^2;4.

Polenul de ierburi este al doilea in ceea ce priveste sensibilizarea polinica la noi in tara si provine de la specii de Asteraceae, Urticaceae, Chenopodiaceae si Brassicaceae. Dintre Asteraceae prezinta importanta clinica Ambrosia, Artemisia vulgaris si Hellianthus annus (floarea-soarelui); dintre Urticaceae se remarca Urtica dioica (urzica), Parietaria officinalis si judaica, iar dintre Brassicaceae,  Brassica napus (napul).

Sensibilizarile cele mai numeroase si mai severe apar la polenul de Ambrosia (Ambrosia artemisitolia, psilostachya, trifida). In Romania aceste plante cresc pe Valea Muresului, infloresc vara tarziu si toamna devreme, iar epidemiile de astm bronsic (sever) apar toamna tarziu.

O oarecare importanta prezinta polenul de Artemisia absinthium, Artemisia vulgaris (pelin negru) si Crysantemum care apare in tara noastra mai ales la mijlocul si sfarsitul verii⁴.

Alergenii majori proveniti de la Asteraceae includ liazele pectinelor (ex. Amb a 1, 2), proteinele legate de transferul electronilor (ex. Amb a 3) si β-extensinele; alergenii minori sunt reprezentati in principal de profiline (Amb a 8, Art v 4) si proteine de transfer al lipidelor (ex. Amb a 6, Art v 3)².

In Romania polenul de arbori este dominant in lunile martie-mai si apoi iunie. Arborii, din punct de vedere alergologic, reunesc familia Fagale, cu subdiviziunile ei. (ex.: Betulacee, Fagacee, Ulmacee, Platunacee, Oleacee etc). Desi polenul de arbori este putin alergizant, in unele zone sensibilizarea poate fi importanta⁴.

Alergenii majori proveniti de la Fagale sunt: proteinele legate de patogeneza (PR-10) care poseda activitate de ribonucleaze (ex. Bet v 1), pectin-metil-esterazele, proteinele asemanatoare globulinelor si proteinele de transfer al lipidelor (LTP). Printre alergenii minori se numara profilinele (ex. Bet v 2), izoflavon-reductaza (ex. Bet v 5), peptidil-prolil izomeraza (ex. Bet v 7), proteinele care leaga calciul (ex. Bet v 3, 4)².

b. Fungii atmosferici sunt raspanditi pe tot globul, dar incidenta speciilor este diferita in functie de continent sau regiune si, mai ales, de anotimpul in care s-a facut cercetarea, stiut fiind ca acestia se reduc in lunile de iarna pana aproape de zero. Temperatura medie, curentii de aer, precipitatiile si, mai ales, substratul util hranei lor influenteaza decisiv prezenta si inmultirea lor.

In tara noastra fungul dominant este Cladosporium care insa este putin alergizant, la fel ca si Penicillium spp. Alternaria spp. produce  sensibilizari respiratorii rare, in timp ce  Aspergillus spp. este considerat a fi fungul cel mai important in aparitia accidentelor alergice respiratorii⁴.

Alergenii proveniti de la fungi se pot gasi atat in micelii cat si in spori, desi unii alergeni derivati din spori lipsesc in extractele miceliene; nu este clar insa daca persoanele atopice sunt sensibilizate initial la spori sau la micelii.

Alergenii majori de la speciile cele mai importante de fungi (implicate in alergiile respiratorii sau in aspergiloza bronhopulmonara alergica) includ: Alt a 1, 2, 13; Asp f 1, 2, 4; Cla h 1.

Functiile Alt a 1 si Cla h 1 nu sunt cunoscute pana in prezent. Alt a 2 este o proteina alcalina cu greutate moleculara mica si cu activitate de α-kinaza, detinand rol in sinteza de proteine; Alt a 13 este o glutation-S-transferaza. Asp f 1 este omolog citotoxinelor fungice mitogilin si alfa-sarcin ce se gasesc atat in micelii cat si in spori si au activitate ribonucleazica specifica pentru purine. Alergenul Asp f 2 este o proteina similara manoproteinei de 54 kDa provenita de la Candida albicans , despre care s-a constatat ca leaga fibrinogenul².

c. Praful de casa este considerat pentru multe tari (inclusiv Romania) ca principalul alergen sensibilizant respirator atat pentru rinita persistenta cat si pentru astmul bronsic. El este de asemenea incriminat a fi agentul etiopatologic pentru unele dermatite alergice.

Praful nu este in sine un alergen ci un amestec de alergeni. Compozitia sa difera de la o casa la alta si de la un loc la altul. Acarienii, perii si epidermele de animale, resturile de insecte si fungi, plus resturile de diverse vegetale constituie, in ordinea de mai sus a importantei, multitudinea compozitiei alergenice a prafului de casa.

Principalul alergen din praful de casa este acarianul Dermatophagoides pteronyssinus, acesta fiind si primul identificat. Ulterior s-a descoperit si al doilea acarian, Dermatophagoides farinae.

Acarienii se gasesc in scuamele umane. Un gram de praf de casa poate contine sute si chiar mii din acesti alergeni, mai ales in lunile februarie-martie si septembrie-noiembrie⁴.

Alergenii majori proveniti de la acarieni sunt reprezentati de:

-enzime: cistein-proteaze (ex. Der p 1, Der f 1), tripsina (ex. Der p 3), chimotripsina (ex. Der p 6), o enzima similara colagenazei (ex. Der p 9), amilaza (ex. Der p 4) si chitinaza care s-a dovedit a fi un alergen implicat in dermatita atopica atat la om (Der f 18) cat si la caine (Der p 15);

-proteine care leaga actina: tropomiozina (ex. Der p 10) si paramiozina (ex. Der f 11) ce fac parte din citoscheletul majoritatii celulelor;

-proteine care leaga liganzi sau proteine a caror functie nu este insa cunoscuta².

Sensibilizarea la alergenul provenit din gandacul de bucatarie, in praful de casa sau ca alergen separat, a fost raportata relativ frecvent in ultimii ani; pot fi infectate bucatariile, aparatura pentru incalzit apa si sistemele centrale de incalzire, aparatele de radio si televiziune, ca si frigiderele deschise. La subiectii sensibilizati alergizarea duce la aparitia astmului bronsic sau a rinitei persistente ca alergen inhalant, dar este incriminat a avea un rol si ca alergen ingestant. Insectele respective fac parte din familia Blatidelor si sunt ubicuitare. Sunt cunoscute mai ales: Blatella germanica, Blatta orientalis,Periplaneta americana ca si Blatta africana⁴.

Alergenii majori proveniti de la gandacul de bucatarie sunt reprezentati de: glutation-S-transferaza (Bla g 5), aspartat proteaza inactiva (Bla g 2), lipocalin (Bla g 4), troponina C (Bla g 6), tropomiozina (Per a 7), hexamerin (Per a 3), precum si de proteine cu functie necunoscuta (Bla g 1, Per a 1)².

d. In afara componentelor alergenice din praful de casa, care provin din peri si epiderme de animale, acestea pot reprezenta uneori alergeni de sine statatori, extrem de puternici.

Alergenul “par de pisica” este un alergen puternic si raspandit in masura in care pisica este un oaspete obisnuit in casele noastre, cu copii sau fara. Antigenul este o glicoproteina, continut in principal in saliva, dar existand in cantitate importanta si in extractele de par, ca rezultat al “spalarii” lor prin saliva proprie. Sensibilizarea umana se manifesta sub forma de rinita persistenta sau astm bronsic, uneori sever.

Alergenul “par de caine” are putere sensibilizanta relativ mica, desi cainii reprezinta populatia de animale domestice cea mai mare. Alergenii sunt continuti in scuame, dar se pot gasi si in urina, ser sau saliva.

Reactiile alergice la cobai au fost descrise atat la personalul de laborator cat si in mediul domestic, datorita popularitatii din ce in ce mai mari a cobailor ca animale de companie. Sursele de alergeni sunt reprezentate de par, urina, saliva si epitelii. Persoanele sensibilizate pot dezvolta astm, rino-conjunctivita si dermatita atopica. Simptome clinice similare pot fi generate si de expunerea la epiteliile de hamster^4;5.

Alergenii majori proveniti din peri si epiderme de animale sunt reprezentati de lipocaline (denumite si calicine), care detin rol in legarea si/sau transportul moleculelor hidrofobe mici si includ proteine cum ar fi: β-lactoglobulina, proteine care leaga bilina, α1-microglobina, cistatine, imunoglobuline si albumine².

 

2. Alergenii alimentari

Se apreciaza ca incidenta alergiilor alimentare la copilul mic este in proportie de 0.5-6%.

Trebuie diferentiate alergiile alimentare propriu-zise de hipersensibilizarile non-alergice care sunt de asemenea frecvente. De aceea este importanta cercetarea IgE specifice fata de alergeni alimentari.

Principalele alimente alergizante sunt: laptele de vaca, ouale de pasare, pestele, apoi carnea, nucile, fragii-capsunile, soia, arahidele, midii, scoici, crustacei, legume, fructe si sucuri de fructe.

Destul de frecvent alergenii alimentari dau reactii incrucisate:

-cu alte alimente din aceeasi familie (ex.: graul cu secara sau nucile cu alunele);

-cu alte categorii de alergeni alimentari: frecventa asociere a alergiei la unele fructe (mar, alune) si unele legume (telina si morcov);

-cu alti alergeni (polenuri); de exemplu, polenul de mesteacan reactioneaza cu alunele sau murele si cu telina cruda. Astfel, ingestia de alune la un pacient cu rinita alergica la polen de mesteacan poate declansa un puseu de prurit faringian, insotit de salve de stranuturi si rinoree.

Pe primul loc la noi in tara se afla sensibilizarea la laptele de vaca, urmata de sensibilizarea la alergenii din ou^4;5.

Laptele de vaca contine 3 alergeni, alergenul major fiind beta-lactoglobulina (Bos d 5), celelalte doua fiind alfa-lactalbumina (Bos d 4) si cazeina (Bos d 8). Alergenul major produce sindroame clinice la copilul mic, dar nu si la adult.

Alergenii majori din ou sunt ovalbumina (Gal d 2), conalbumina (Gal d 3) si ovomucoidul (Gal d 1), care sunt continuti in albusul de ou si care sunt sensibilizanti atat pentru copil, cat si pentru adult.

Pestele contine fractiuni alergizante extrem de numeroase, majoritatea fiind termolabile. Alergenul M provenit de la cod a fost primul alergen izolat ca fractiune pura. Pacientii cu alergie la peste prezinta adesea simptome dramatice, cum ar fi crize severe de astm sau reactii anafilactice. Reactiile sistemice sunt induse adesea nu numai de ingestia de peste ci si de inhalarea aburilor care rezulta din prelucrarea termica a acestuia.

Fructele de mare sunt considerate de asemenea alimente cu potential alergenic ridicat, capabile sa determine reactii anafilactice severe.

Alergenii majori proveniti de la peste sunt reprezentati de parvalbumine (ex. Gal c 1), iar cei derivati din crustacee si moluste (crevete, crab si melci) includ tropomiozine (Pen a 1, Met e 1, Cha f 1) si arginin-kinaze asociate actinei^2;4;5.

Carnea, in special cea de porc, contine proteine alergenice, inclusiv gelatina, care dau frecvent reactii alergice.

Glutenul, proteina elastica din grau, secara si orz, intalnit in industria biscuitilor, prajiturilor si pastelor, este implicat in principal in patogenia bolii celiace (afectiune ereditara a sistemului imun, in care ingestia de gluten provoaca afectarea mucoasei intestinului subtire, avand drept consecinta malabsorbtia substantelor nutritive). Boala celiaca (denumita si intoleranta la gluten), cauzata de anticorpi IgA si IgG fata de gluten (gliadina) trebuie diferentiata de alergia la proteinele din cereale (printre care se numara si glutenul), care este mediata prin anticorpi IgE si care se caracterizeaza clinic prin manifestari de tip imediat (cutanate, digestive sau respiratorii).

Legumele si fructele prezinta importanta in alergiile alimentare la copii mari si adulti. Sunt implicate  in special in sindromul alergiei orale – o reactie imunologica la anumite proteine din fructe, legume si nuci care se dezvolta la unele persoane cu alergie la polenuri. Simptomele pot ramane cantonate la nivelul cavitatii bucale (prurit, intepaturi, senzatie de contractie a mucoasei jugale, gingivale, palatine si labiale, insotite de micropapule si vezicule) sau se pot extinde atat la tegumentele periorale si ale fetei, cat si la nivelul altor organe: tract respirator superior sau inferior, conjunctiva, tract digestiv. In cazuri rare se poate instala chiar soc anafilactic. Este important de mentionat ca reactiile alergice apar in majoritatea cazurilor la ingestia de legume si fructe crude; prelucrarea termica sau conservarea acestora elimina de obicei manifestarile. Antigenele alimentare implicate poseda epitopi prezenti in profiline, comuni cu cei ai unor specii de polen (arbori, graminee, herbacee), astfel ca manifestarile clinice, desi pot aparea ori de cate ori sunt consumate alimentele respective, sunt mult agravate in cursul sezonului polinic.

Dintre reprezentantii fructelor distingem:

-fructele familiei Rosaceae: mere, caise, piersici, pere, capsuni. Alergia la mere este de obicei asociata cu cea la polenul de mesteacan datorita similitudinii alergenilor; clinic predomina manifestarile oro-faringiene. Mai pot aparea rinita, astm, edem laringian si tulburari gastrointestinale.Piersicile pot induce atat manifestari orale cat si reactii sistemice: urticarie, astm si chiar soc anafilactic. Capsunile constituie o cauza obisnuita de alergie la copii. Printre manifestarile clinice se numara: tulburari gastrointestinale, dermatita atopica, astm, rinita si sindromul alergiei orale.

-fructele din familia Betulaceae includ in special alunele de padure, care au in componenta lor profiline ce reactioneaza incrucisat cu polenul de mesteacan. Produc de regula sindrom alergic oral, dar sunt posibile si reactii anafilactice severe.

-fructele din familia Cucurbitaceae: pepene galben, pepene verde, dovleac. Pepenele galben induce simptome la persoanele sensibilizate, in special la cei cu alergie la latex (sindromul latex-fructe). Sindromul alergiei orale reprezinta cea mai obisnuita manifestare, dar pot aparea si urticarie, tulburari gastrointestinale, dermatita, angioedem si anafilaxie.

-kiwi (familia Actinidiaceae) este implicat in special in producerea sindromului alergiei orale; se asociaza adesea cu sensibilizarea fata de mere si alune. Aproximativ 17% dintre pacientii cu alergie la latex prezinta sensibilizare fata de kiwi.

-portocalele (familia Rutaceae) consumate ca atare sau sub forma de sucuri proaspete induc frecvent manifestari clinice la persoanele sensibilizate: tulburari gastrointestinale, angioedem, urticarie, rinita, brohospasm, sindromul alergiei orale, anafilaxie.

-bananele (familia Musaceae) contin alergeni termostabili ce determina manifestari alergice ca sindromul alergiei orale si rino-conjunctivita, prin sensibilizare incrucisata cu polenul de ambrozie. In plus exista alergie incrucisata intre banane si latex, deci personalul sanitar poate prezenta manifestari anafilactice severe sau simple urticarii de contact, induse de manipularea manusilor chirurgicale dar pregatite de sensibilizarea realizata pe cale orala prin consumul de banane.

-ananasul (familia Bromeliaceae) poate determina la persoanele sensibilizate astm, rinita, tulburari gastrointestinale, uneori angioedem sau chiar soc anafilactic. Studiile au confirmat implicarea sa in sindromul latex-fructe.

Dintre legumele implicate in reactii alergice mentionam:

-legumele familiei Apiaceae: telina si morcovul. Telina poate determina atat manifestari oro-faringiene cat si reactii generalizate: urticarie, astm bronsic sau soc anafilactic. Panalergenul profilina este responsabil de alergia incrucisata cu polenul de mesteacan si pelin. Morcovul prezinta acelasi spectru de reactii ca si telina dar cu o amplitudine mult mai redusa.

-legumele familiei Solanaceae: cartofii si rosiile. Cartoful contine alergene volatile capabile sa induca manifestari extradigestive de rino-conjunctivita si astm. Este implicat de asemenea in sindromul alergiei orale, prezentand reactie incrucisata cu polenul de mesteacan. Manifestarile alergice determinate de rosii includ: urticarie-angioedem, dermatita, sindromul alergiei orale, astm, rinita si tulburari gastrointestinale. Prezinta alergie incrucisata cu diverse tipuri de polenuri.

-ceapa (familia Alliaceae) induce manifestari de alergie alimentara, astm si rino-conjunctivita la persoanele sensibilizate. De asemenea, au fost descrise cazuri de anafilaxie indusa de efort dupa ingestia de ceapa.

O atentie speciala trebuie acordata arahidelor (familia Fabaceae – arahidele apartin legumelor, spre deosebire de nuci si alune de padure ) care se numara printre alimentele cele mai alergizante. Arahidele intra in compozitia unor prajituri, ciocolate, inghetate si bauturi, fiind consumate insa, cel mai frecvent, sub forma lor integrala. Cei doi alergeni majori sunt termostabili si rezistenti la actiunea enzimelor digestive. Declanseaza reactii alergice digestive si extradigestive (astm, rinita, urticarie si eczeme), precum si soc anafilactic. Instalarea manifestarilor clinice se produce rapid (in cateva minute), iar alergenii pot actiona si pe cale inhalatorie (miezul arahidelor). Prezinta reactii alergice incrucisate cu polenul unor graminee (floarea-soarelui)^4;5.

Alergenii majori derivati din arahide sunt: proteina majora de stocare – vicilina (Ara h 1), conglutina (Ara h 2) si aglutininele. Alergenii minori sunt reprezentati de profiline (Ara  h 5), glicinine (Ara h 4, 5) si proteine similare conglutinelor (Ara h 6, 7)².

Alergia la cacao a fost descrisa in special la personalul care lucreaza in cofetarii; clinic se poate manifesta ca rinita alergica sau astm bronsic.

Piperul negru constituie unul din condimentele cu cea mai larga utilizare. La persoanele sensibilizate poate induce manifestari clinice de severitate variabila, de la prurit pana la anafilaxie. Poate prezenta reactie incrucisata cu unele legume si polenuri, fiind implicat in aparitia sindromului pelin-telina-condimente⁵.