Astfel, A exprimă investiția anului t, necesară pentru obținerea creșterii dorite a venitului în perioada (t; t+1). La prima vedere între A și Cm nu există nici o deosebire, dar analiza mai atentă relevă că:
, sau
De aici rezultă că:
Cm – arată care trebuie să fie volumul investițiilor în anul t-1 pentru a obține o creștere de venit în anul t.
Invers, A ne arată care trebuie să fie creșterea venitului în perioada t-1, t, pentru a determina în anul t-1 o anumită investiție.
Deci, coeficientul capitalului este un parametru al ofertei de investiții, iar acceleratorul un parametru al cereri de venit.
În calculul coeficientului capitalului volumul investițiilor este variabila independentă care determină sporirea veniturilor viitoare. În calculul acceleratorului creșterea venitului (a cererii) este variabila independentă care determină un anumit volum al ofertei de investiții.
Între acceleratorul investițiilor și coeficientul marginal al capitalului există și o deosebire cantitativă. Acceleratorul se obține adunând la coeficientul marginal al capitalului, mărimea înclinației marginale spre economisire. Deci, A = Cm + s’ sau Cm = A – s’ , unde s’ – înclinația marginală spre economisire.
Principiul acceleratorului funcționează astfel:
a. Dacă venitul nu crește în ritmul cerut de investitori, apare o capacitate de producție excedentară. Întreprinzătorii își reduc investițiile și chiar stocul de capital existent. Reducerea
investițiilor provoacă noi diminuări ale venitului, astfel încât nu se poate ajunge la nivelul necesar „de echilibru”al acceleratorului.
investițiilor provoacă noi diminuări ale venitului, astfel încât nu se poate ajunge la nivelul necesar „de echilibru”al acceleratorului.
b. Dacă ritmul de creștere al venitului este mai mare decât cel scontat de întreprinzători, atunci ei își măresc investițiile. Au loc noi creșteri ale venitului și se depășește, prin aceasta, nivelul „de echilibru” al acceleratorului.
Deci, în concluzie, pe baza principiului acceleratorului, investițiile viitoare vor evolua direct proporțional cu evoluția veniturilor dorite de întreprinzători.
La coeficientul capitalului veniturile viitoare evoluează direct proporțional cu dinamica investițiilor.
11.2.5. Funcția de producție
În forma cea mai generală, funcția producției leagă volumul producției (output, ieșiri, rezultate) și variațiile ei, de o serie de variabile independente (input, intrări, factori de producție). Funcția convențională a producției este, deci, o relație input-output, între intrările în producție și ieșirile din producție.
Dacă se privește producția în continuitatea ei, intrările sunt incremente (creșteri) ale capitalului utilizat sau investiții, iar ieșirile sunt incremente ale produsului (venitului)
Relația dintre intrări și ieșiri devine astfel o relație între I și exprimabilă fie prin
„coeficientul marginal al capitalului” , fie prin „productivitatea marginală a investițiilor” .
Rezultă că forma generală a funcției producției poate fi: Y = f(x), sau Y = f(I).
i
Cea mai cunoscută funcție de producție este cea a economiștilor americani Charles William Cobb și Paul Howard Douglas (1892-1976), de forma:
Cea mai cunoscută funcție de producție este cea a economiștilor americani Charles William Cobb și Paul Howard Douglas (1892-1976), de forma:
unde:
Y – volumul venitului (producției) obținut;
a – o constantă;
L – numărul populației ocupate;
K – capitalul constant utilizat (uneori doar capitalul fix);
α, β – coeficienți de elasticitate ai volumului rezultatelor în raport cu modificarea variabilelor independente L ,i K;
α – arată cu câte unități se modifică venitul (Y) la modificarea cu o unitate a numărului lucrătorilor întrebuințați (L);
β – arată cu câte unități se modifică venitul (Y) la modificarea cu o unitate a capitalului folosit (K).
Dacă avem, de exemplu
înseamnă că sporirea cu 1% a numărului de lucrători folosiți (L), va determina o creștere a venitului (Y) cu 0,8%. Similar, creșterea cu 1% a valorii capitalului întrebuințat (K) va antrena sporirea cu 0,4% a venitului (Y).
Într-o asemenea funcție se consideră că factorii productivi (capital și muncă) sunt substituibili între ei.
În literatura dedicată funcției Cobb-Duglas se apreciază că:
În literatura dedicată funcției Cobb-Duglas se apreciază că:
α + β < 1, eficiența factorilor de producție este crescătoare;
α + β = 1, eficiența factorilor de producție este constantă;
α + β > 1, eficiența factorilor de producție este crescătoare.
a. – reprezintă raportul altor factori, nenominalizați, la obținerea rezultatului final, față de cei luați în considerare (capital și muncă). De exemplu: factori naturali, progresul tehnic, modificarea compoziției capitalului etc.
Coeficienții de elasticitate arată: cu câte unități crește venitul (producția) la creșterea cu o unitate a uneia dun variabilele independente (capital, muncă etc.).
11.3. Teorii și metode ale creșterii economice
11.3.1. Modelul marxist al creșterii economice:
Modelul marxist al creșterii economice este un model macroeconomic. (Karl Marx, Friedrich Engels, Opere, vol.24, București, Editura Politică, 1964, pag. 409-547).
