Capitolul I gaudeamus igitur!
Yüklə 1,63 Mb.
|
| "Mi-e sete de o dragoste curată!
N-am mai iubit de mult şi mi-este sete Să sorb dulceaţa şoaptelor discrete..." În această stare sufletească m-au găsit vacanţa de primăvară şi vechii mei prieteni: Ştefan Predescu şi Gică Rosnovanu. Eram fericit că luasem vacanţă, aşa cum sînt fericiţi toţi cei care ştiu că se vor bucura de odihnă. Aveam însă un motiv în plus care contribuia la fericirea mea: pe timp de două săptămîni scăpasem de versuri şi scrisori de dragoste pentru colegi! Dar fericirea aceasta a fost de foarte scurtă durată, pentru că Gică Rosnovanu într-o zi a apelat la serviciile mele cu prisosinţă. Era tare îndrăgostit de o colegă de-a soră-mi, Veturia Petrovici, fata farmacistului de peste drum de şcoala unde era tata director. Veturia avea o soră, Thaissa, pe care o iubea Ştefan Predescu. "Vederea" se făcuse la farmacie, unde Julietele veneau aproape în fiecare după-amiază, pe la 5, şi plecau pe la 7, conduse de cei doi Romeo! Ce trist mă uitam la prietenii mei, care se simţeau atît de fericiţi că puteau să-şi petreacă iubitele pînă acasă. Ah... cum m-aş fi plimbat şi eu cu o fată în nopţile astea albastre de primăvară! ― Mă, Grig, mi-a spus Gică în ziua fatală, am să te rog ceva din suflet, numai ţie îţi spun, că nu vreau să ştie şi Fănică, dar te rog, discreţie absolută! ― Spune! ― Mă, ştii c-o iubesc pe Veturia, cum nu pot să-ţi spun de mult! ― Foarte frumos din partea ta!... ― Mă, şi ştiu că soră-ta Nella are o poză de-a Veturiei în costum de balet; să mi-o dai s-o duc la fotograf, să-mi scoată şi mie vreo duzină! ― Ce, eşti nebun? Ce să faci c-o duzină? ― O duzină şi un tablou, mă, să le pun în camera mea, aşa, să fac ca un fel de altar: unde mă uit, să văd numai Veturii! ― Ha, ha, ha! Să nu vezi numai stele verzi de la tat-său, spiţerul, dacă află de povestea asta! ― Nu află! Îmi dai fotografia? ― Ţi-o dau, de ce să nu ţi-o dau, numai să n-o ţii prea mult şi să se afle, că nu vreau să am discuţii! ― Fii fără nici o grijă! Fac o cinste formidabilă... Şi te mai rog ceva... dar promite-mi că vrei! ―- Dacă pot, cu toată plăcerea! ― Mă, fac o cinste copioasă! Fă-mi pentru Veturia un acrostih d-alea de care faci tu; da' fă ceva aşa, cum n-ai mai făcut pîn-acum, ceva formidabil, ca s-o impresioneze... fac o cinste nemaipomenită, mergem la cofetărie la "Dobriceanu" şi mănînci cît vrei. ― Bine, dom'le! Veturia, simplu? Altceva nu-i mai spui nimic? ― Nimic! Adică îi spun, dar nu în poezie. Însoţim acrostihul de un bileţel, ştii, cum să-ţi spun eu, explicativ! ― Păi ce rost mai are bileţelul? O să-nţeleagă ea destul din acrostih! ― Nu, dom'le!... las-aşa, că e mai bine! Dar cînd te-apuci de el, că azi după-masă vine la farmacie? ― Uite-acuma, că tot n-am nici o treabă! Tu plimbă-te prin curte şi lasă-mă liniştit pînă te chem eu. De astă-dată o cunoşteam bine pe fata căreia trebuia să-i fac versuri de comandă! O cunoşteam de cîţiva ani de zile de la soră-mea. Era o fată de vreo şaisprezece ani, fină, palidă, distinsă, cu corp frumos, cu mîini subţiri, cu părul castaniu şi ochii mari şi melancolici. Veturia... Drăguţă fată! Bine de Gică! Veturia!
Am început să scriu acrostihul. "Visul meu..." Nu mai ştiu ce am scris. L-am terminat! L-am chemat pe Gică. ― Ascultă-l! Pusesem în el tot sufletul meu: îl simţisem! ― Pă cinste! mi-a răspuns Gică. E clasa una! ― Îmi pare bine că-ţi place... ― Dacă e fain, e fain, ce mai! Da' acu', te mai rog ceva... ― E! ― Fă-i şi biletul şi scrie-le tu pe-amîndouă, că eu scriu urît al naibii şi vreau să-i fac impresie bună... Ia un plic roz cu o hîrtie mai groasă şi tipăreşte-le cum ştii tu! Eram peste măsură de trist şi de plictisit, dar puteam să-l refuz? ― Bine, lasă că ţi le fac... pînă la 3 după-masă sînt gata şi cred că vei fi mulţumit de felul cum se va prezenta corespondenţa ta amoroasă! ― Bravo, mă, să trăieşti, să ştii că...
Din inimă picura sînge... picături care, în căderea lor, formau iniţialele acrostihului... Restul poeziei era scris cu negru, aşa că literele de la început ieşeau foarte bine în evidenţă... Am scris versurile cît mai caligrafic cu putinţă şi, după ce am exersat semnătura lui Gică, aşa cum am crezut eu că este mai interesantă, am trîntit-o jos, subliniind-o. Apoi am compus biletul de prezentare a acrostihului: Yüklə 1,63 Mb. Dostları ilə paylaş:
|