CAPITOLUL I
Reviste de cultură, Antologii
*
Instrumente de informare elaborate la
Biroul de Cercetare bibliografică şi Documentare
Colecţii speciale
Biblioteci filiale
„Bibliotheca Bibliologica”. Serie nouă
*
Ghiduri. Instrucţiuni metodologice. Anchete sociologice
*
Baze de date bibliografice şi alte documente electronice
Reviste de cultură, Antologii
Revista Philobiblon
Philobiblon, revista „culturii şi a bibliotecilor clujene” după cum afirmă editorul ei, Király V. István, a fost concepută ca o publicaţie care, prin configurarea aleasă, să facă parte din acele publicaţii reprezentative ale institutelor de învăţământ bibliologic superior, ale centrelor de documentare şi de cercetare, ale asociaţiilor profesionale, ale bibliotecilor de importanţă naţională care şi-au propus nu numai valorificarea propriilor colecţii la un nivel ştiinţific şi cultural superior, dar şi a potenţialului ştiinţific şi cultural al mediului academic din care emerg.
Decizia editării în limba engleză a revistei Philobiblon se motivează însă şi prin faptul că această revistă completează şi diversifică paleta ofertelor de schimb internaţional inter-bibliotecar ale Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, intenţia fiind atât marcarea imaginii publice internaţionale a instituţiei, cât şi a creării unui forum al comunicării pentru clarificarea aspectelor ei culturale şi profesionale.
Începând cu anul 2006 revista Philobiblon a fost acreditată de către CNCSIS, în categoria B, categoria revistelor de interes internaţional, iar din 2007 ea este inclusă cu text integral şi în baza de date internaţională difuzată de EBSCO Publishing Co. În revistă sunt publicate materiale mai voluminoase pentru asigurarea integrităţii ideilor şi a şansei receptării complexe a scrierilor. Publicaţia apare la Editura Presa Universitară Clujeană, cu ISSN 1224-7448.
Cuprinsul volumelor şi abstractele celor mai importante articole se regăsesc pe pagina electronică a revistei : http://www.bcucluj.ro /philo/philo.html
Philobiblon este organizată în patru rubrici principale, permanente, anume: „Culture, Books, Society” [Cultură, carte, societate], „Librarianship: a Changing Profession in a Transitional Society [O profesie în schimbare – o societate în tranziţie], rubrică care pe parcurs – cum vom vedea – şi-a modificat titlul în: „Librarianship: Hermeneutica bibliothecaria” şi Miscellanea.
În cadrul rubricilor permanente se stabilesc titluri, în funcţie de tema abordată, de exemplu : „Axiological openings and closures” (Vol. II, nr. 1), „Existential Dispositions” (Vol. II, nr. 2), „Dictionaries – Backgrounds and Horizons” (Vol. III), „History and Memory” (Volumele IV/VII), „Censorship and the Barriers of Freedom” (Volumele VIII/IX), „Music and Existence” (Volumele X/XI), „Adrian Marino and his Horizons” (Vol. XII). În cazul rubricii care grupează teme din profesia de bibliotecar întâlnim: „The State of the Profession and Bibliologic Education” (Volumul III, nr.1/2). Începând cu Volumul VIII/IX, titlul rubricii se modifică în: „Librarianship : a Changing Profession in a Transitional Society or Hermeneutica Bibliothecaria”, iar de la volumul X/XI rubrica se fixează la titlul Antologiilor Philobiblon, adică: „Librarianship: Hermeneutica Bibliothecaria”. Rubrica care şi-a propus valorificarea colecţiilor bibliotecii începe cu prezentarea unor expoziţii organizate la departamentul de Colecţii speciale (Vol. I, nr. 1/2) a bibliotecii.
Întrucât Philobiblon este o publicaţie multi-disciplinară, însă fără conturarea pre-stabilită a disciplinelor ştiinţifice antrenate volum de volum, nici procesul de recenzare nu implică un colectiv de experţi stabiliţi în mod permanent în acest scop. De aceea, textele oferite redacţiei spre publicare, ca şi cele solicitate în mod expres de către redacţie de la anumiţi autori, sunt „recenzate” de către experţi prestigioşi, proveniţi în primul rând de la instituţiile academice clujene, apoi româneşti şi din străinătate.
Motto-ul ales în 2003 drept „logo” pentru revistă: Challanges of Culture – Past for the Future = Trecut pentru Viitor – Provocarea Culturii reflectă direcţia generală a revistei. Seriozitatea conceptuală, metodologică şi introspectivă a revistei reprezintă un mijloc de comunicare în primul rând internaţională pentru cultura şi cercetarea universitară clujeană.
În cadrul bibliotecii şi legat de revistă funcţionează şi Atelierul Philobiblon, conceput ca un cadru de discuţii profesionale regulate şi informale, dorind să încurajeze în acelaşi timp şi conturarea unei „societăţi civile” a profesiei de bibliotecar. Prezentările susţinute aici sunt apoi publicate în revistă.
Philobiblon
1995
1. Mesajele participanţilor la aniversarea a 75 de ani de existenţă a B.C.U. "Lucian Blaga", Cluj-Napoca. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.1-18. [Mesaje semnate de: Doru Radosav, Liviu Maior, Andrei Marga, Ion Stoica, George Anca, Cornel Ştefanache, Aurel Negruţiu, Constantin Negulescu].
2. Hentea, Ioan, Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca, la a 75-a aniversare. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.19-25.
3. Stoica, Ion, Unele probleme ale planificării serviciilor de bibliotecă în România contemporană. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.26-30.
4. Buz, Zoe ; Onac, Silvia, Biblioteca de Fiziologia Plantelor. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.31-35.
5. Căpâlneanu, Ana Maria, Cartea, lectura, biblioteca - devenire în timp. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.36-39.
6. Ionescu, Sanda, Cărţi pedagogice de patrimoniu naţional în biblioteca profesorului Onisifor Ghibu. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.40-43.
7. Király Adriana, Studenţii ca cititori ai bibliotecii publice. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.44-47.
8. Király V. István, Fonduri secrete sau fonduri interzise? (Schiţă istorică despre fondurile secrete de bibliotecă din România). În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.47-55.
9. Marcu, Angela, Lectura ca revelaţie. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.56-60.
10. Moraru, Elena, Diversificarea informaţională - element de modernizare a muncii de documentare . În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.61-66.
11. Pangraţiu, Veronica, Schimbul internaţional de publicaţii între tradiţie şi prezent. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.66-69.
12. Roman, Octavia, În universul cărţilor. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.69-71.
13. Săvulescu, Maria, Sala de documentare "Istrate Micescu" - un sistem de referinţe psiho-pedagogice. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.71-73.
14. Şincai, Ana, Biblioteconomia - azi. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.73-79.
15. Şora, Mihai, Lectura formativă - lectura informativă. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.79-82.
16. Székely Adriana, Despre importanţa investigaţiei sociologice în biblioteca universitară. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.82-86.
17. Ţâră, Vasile, Cărţi rare şi de patrimoniu existente în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.87-90.
18. Târziu, Elena-Maria, Fondul de carte veche forestieră existent la Biblioteca Centrală a Universităţii "Transilvania" din Braşov. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.91-96.
19. Toader, Maria, Din istoricul Bibliotecii Centrale Pedagogice "I. C. Petrescu". În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.97-100.
20. Újvári Mária, Clădirea Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj şi primul ei director, Erdélyi Pál. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.101-104.
21. Antonescu, Nae, Revista "Gândirea" - perioada clujeană. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.105-117.
22. Crăciun, Cornel, Ipostaze animaliere în pictura românească. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.117-129.
23. Daisa, Dora, Personalităţi ale culturii transilvane : Ion Chinezu. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.129-135.
24. Dumitru, Silvia, Canonicul Dr. Augustin Bunea. Date inedite în manuscrise şi corespondenţă. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.136-143.
25. Faiciuc, Elisabeta, Rolul lui Sextil Puşcaru - primul rector al Universităţii clujene - în organizarea documentării ştiinţifice în tânărul centru universitar. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.143-150.
26. Fodorean, Nastasia, Ardeleanul Gavril Bănulescu-Bodoni - ctitor al învăţământului şi tipăriturilor româneşti din Basarabia. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.151-153.
27. Gălătescu, Cornelia, Universitari clujeni în ipostaze bibliologice. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.154-161.
28. Györfi Dénes, Vechi ediţii Eminescu la Aiud. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.161-170.
29. Mălinaş, Constantin, Formulele diplomatice caracteristice exlibrisului românesc vechi. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.170-174.
30. Maxa, Maria, Manuscrisul jurnalului lui Dumitru Nistor, prizonier de război în Japonia : 1914-1919. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.174-178.
31. Pop, Ioan, Manuscrise şi documente Lucian Blaga la Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga", Cluj. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.178-181.
32. Popa, Mircea, Ioachim Crăciun în corespondenţă cu Andrei Veress. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.181-193.
33. Puiu, Sidonia, 500 de ani de la naşterea umanistului german Gregorius Agricola (1494-1994). În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.193-199.
34. Tanco, Teodor, Cărturari năsăudeni în sprijinul inaugurării Universităţii româneşti şi a Bibliotecii Universitare din Cluj. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.199-202.
35. Teslaru, Alina, Publicistica lui Aurel C. Popovici la "Sămănătorul". În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.203-209.
36. Turc, Lucia, "Răvaşul" - o publicaţie clujeană de la începutul secolului : 1903-1910. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.209-218.
37. Zaharia, Etelka, Bibliograful Szabó Károly. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.218-221.
38. Ciorcan, Marcela, Criterii de proiectare baze de date. Aplicaţii specifice funcţiilor Bibliotecii Naţionale. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.222-226.
39. Curta, Olimpia, Baze de date în ProCite. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.227-231.
40. Dragomir, Voichiţa, Sistemul integrat de bibliotecă Vubis. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.231-242.
41. Florea, Alexandrina, Bibliotecile din România şi necesitatea unui sistem naţional de comunicare. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.242-247.
42. Mihăilescu, Alexandrina, Informatizarea documentării la Biblioteca Universităţii din Braşov. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.247-250.
43. Mureşan, Floarea Elena, Utilizarea sistemului Oracle pentru automatizarea Bibliotecii Judeţene "Octavian Goga". În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.250-252.
44. Sâncrăian, Viorica, Pentru o reţea de biblioteci. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.252-257.
45. Todor, Daniela, Automatizarea bibliotecii - opţiune sau necesitate. În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.257-261.
46. Tomuţa, Luminiţa, Formatele proprii create în ProCite pentru baza de date "Activitatea cadrelor". În: Philobiblon, 1995: Anul I(1), p.261-263.
1996
47. Bârcă, Meda Diana, The "Lucian Blaga" Central University Library in Cluj : (Short history). În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.11-12.
48. The Europeanisation of Romanian Universities. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.14-18. [Interviu cu prof. dr. Andrei Marga, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”].
49. Marino, Adrian, Romanian culture between East and West. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.19-28.
50. Muscă, Vasile, Lucian Blaga in the Romanian culture. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.29-54.
51. Frăteanu, Vasile, A metaphysical model : Lucian Blaga. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.55-62.
52. Jakó Klára, History of the Báthory University Library Kolozsvár (Cluj) from 1579 to 1607. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.63-89.
53. Gălătescu, Cornelia, Ioachim Crăciun, mentor of the Romanian bibliological school in Cluj. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.91-99.
54. Wood-Lamont, Sally, The application of modern methods of working practices in a transitional society. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.100-111.
55. Robu, Ioana ; Căpâlneanu, Ana Maria ; Toderean, Ana, The Library Assistance Program of the Soros Foundation for an Open Society. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.112-126.
56. Dumitru, Silvia, The Special Collections of the Central University Library. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.128-129.
57. Dumitru, Silvia, Claudiopolitan publications : (Exhibition). În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.130-133.
58. Bârcă, Meda Diana, The destiny of the royal dynasty in Romania : (Exhibition). În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1996: I(1/2), p.134.
1997
59. Frăteanu, Vasile, Towards a relational axiology. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.14-31.
60. Marga, Andrei, Europe and European characteristics. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.32-55.
61. Marino, Adrian, Cultural isolationism, lights and shadows. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.56-65.
62. Iluţ, Petru, Two main paradigms in the apporach to ethnification : cultural attitude and rational choice. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.66-79.
63. Mureşanu, Camil, Images of Transylvania in literary periodicals between the two World Wars. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.80-87.
64. Veress Károly, Pitfalls of a cultural paradigm. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.88-97.
65. Fodorean, Nastasia, To be a librarian. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.99-102.
66. Davies, Robert ; Brad, Traian ; Király Adriana, The customer is our master : what we know now, how we can serve him better. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.103-116.
67. Wood-Lamont, Sally ; Robu, Ioana, Self-financing services in libraries : a method of increasing limited library budgets in post-communist Romania? În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.117-122.
68. Dumitru, Silvia, 17th and 18th century religious books : (Exhibition). În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.125-127.
69. Costea, Ionuţ, The Mircea Carp donation. Preliminary to a research. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.128-130.
70. Gherman, Alin Mihai, An adventure in the world of the library. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.132-133.
71. Mândruţ, Stelian, A bibliography of local history. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.134-135.
72. Fodorean, Nastasia, The periodical Acribia. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(1), p.136.
73. Gheţ, Monica, Forms of controlled culture in Romania. Ways of resistance : 1945-1948. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.15-35.
74. Sasu, Voichiţa, Ubi sunt ... În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.36-47.
75. Frăteanu, Vasile, The aporia of sadness. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.48-58.
76. Petraş, Irina, Knowledge about death. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.59-72.
77. Radosav, Doru, A way of redemption : Books and religious sentiment in the 18th century Romanian culture. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.73-87.
78. Frunză, Sandu, Religious experience and pandogmatism. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.88-114.
79. Lemenyi, Ioana, The sense of philosophy in connection with a forgotten manuscript. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.115-121.
80. Ilis, Florina, "The name of the rose" or Coming out of the labyrinth. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.122-135.
81. Cesereanu, Ruxandra, The gulag in Romanian prison conscience. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.136-159.
82. Gross, Lidia, The "Lucian Blaga" Central University Library. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.163-180.
83. Sâncrăian, Viorica, Romanian university libraries in Tempus international programmes within the Commission of the European Union. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.181-194.
84. Tomuţa, Luminiţa, Automation and modernisation in the "Lucian Blaga" Central University Library, Cluj. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.195-201.
85. Pangraţiu, Veronica, Library management and marketing : Seminar. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.202-214.
86. Bârcă, Meda Diana, Picture postcards in Romania - a historical perspective. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.217-218.
87. Hentea, Ioan, Silvia Rodovica Dumitru : a myth born from passion. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.229-231.
88. Dumitru, Silvia, Ioan Hentea : a life dedicated to books. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.232-234.
89. Dumitru, Silvia, 16th-18th century German cartography in the collections of the "Lucian Blaga" Central University Library. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.219-226.
90. Király V. István, Rudolf Szigethy : Retrospection. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1997: II(2), p.235-237.
1998
91. Editor's preface / [Király V. István, Sally Wood-Lamont]. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.21.
92. Papahagi, Marian, I dizionari letterari nella letteratura Romena moderna = Dictionaries of Modern Romanian Literature. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.25-41. [La pag. 40-41 : Ion Pop, Appendix : Marian Papahagi (1948-1999)].
93. Costea, Ionuţ, The history of a history. Coriolan Suciu and his historical dictionary of Transylvanian place names . În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.42-50.
94. Dávid Gyula, The Lexicon of Hungarian Literature in Romanian. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.51-62.
95. Zaciu, Mircea ; Papahagi, Marian ; Sasu, Aurel, Dictionary of the Romanian writers. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.63-119.
96. Gherman, Alin Mihai, Encyclopaedic elements in Teodor Corbea's dictionary. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.120-125.
97. Lazăr, Monica, From indexing to special thesauruses. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.126-131.
98. Ciomoş, Virgil, Sign and symbol. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.132-137.
99. Gál László, Translation and logical sense in the Dictionary of proverbs. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.138-154.
100. Drăghici, Virgil, The presupposition of truth and its sense. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.155-173.
101. Orbán Gyöngyi, Hermeneutics and literary pedagogy. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.174-208.
102. Király V. István ; Székely Adriana, A study of the state of the profession of librarians with a university degree in the "Lucian Blaga" Central University Library. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.213-235.
103. Costea, Ionuţ, Initial training in librarianship. The College in Cluj. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.236-249.
104. Căpâlneanu, Ana Maria, Librarianship and information science schools. A point of view. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.250-256.
105. Ilis, Florina, To be a librarian? Past, present and future in the profession. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.257-262.
106. Sâncrăian, Viorica, Needs and reality in continuous formation. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.263-268.
107. Robu, Ioana, Of libraries and librarians. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.269-273.
108. Ilyés-Bartha Hajnal, The bindings of works by Pelbartus de Themeswar and Osualdus de Lasko in the collections of the University Library, Cluj. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998 : III(1/2), p.277-285.
109. Bârcă, Meda Diana, Ioan Bob's dictionary. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.286-288.
110. Buz, Zoe, Modernisation of the transfer of information at the Biology-Geology-Geography section of the "Lucian Blaga" Central University Library. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.293-299.
111. Groza, Marcela Georgeta, The modernisation of bibliographical information in the field of computer science. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.300-302.
112. Gurka-Balla Ilona, Who needs bibliographies? În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.303-305.
113. Turc, Lucia, The Historical Bibliography of Transylvania, 1936-1944. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.306-309.
114. Petraş, Irina, The Analytic Dictionary of Romanian Literary Works. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.310-311.
115. Gáspár Emese, Kellék and Kellék(let). A Hungarian journal of philosophy in Cluj. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.312-316.
116. Simon Judith, Heritage and mission. The first publications of the EMKE Librarian Department. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.317-318.
117. Moldovan, Monica, The periodical Acribia at the publication of its second number. În: Philobiblon : bulletin of the "Lucian Blaga" Central University Library, 1998: III(1/2), p.319.
Dostları ilə paylaş: |