Casa de culturä‚ a sindicatelor din municipiul suceava

Partile sociale ale firmei erau impartite echitabil, 50a fiind detinute de Buzaianu, 50a de Visoianu. Anul campaniei electorale nu a fost deloc profitabil pentru B&C Consulting. Firma a avut 20 de angajati si un profit de circa 40.000 lei vechi. Buzaianu s-a retras din companie in aprilie 2002, potrivit Registrului Comertului, Visoianu ramanand asociat unic. Firma este si acum in functiune.
21. ION BASGAN, UNUL DINTRE LIDERII MASONERIEI, ACUZAT CA A FOST INFORMATOR AL SECURITĂŢII

Ion Basgan este fiul inventatorului cu acelaşi nume. Face parte din Marea Lojă Naţională din România, condusă de Eugen Ovidiu Chirovici, fiind membru în Marele Consiliu. A fost unul dintre contracandidaţii lui Chirovici pentru funcţia de Mare Maestru, beneficiind de cea mai mare susţinere financiară. In legislatura 1992-1996 a fost deputat din partea PNL Câmpeanu, iar după fuziunea dintre acest partid şi PNL a devenit membru în Biroul Executiv Central. Basgan afirmă ca a fost verificat de CNSAS la alegerile din 2000 şi a fost găsit curat.

Intrebând însă la CNSAS, am aflat cu surprindere că lucrurile nu stau deloc aşa, iar Basgan nu a fost verificat din simplul motiv că PNL Câmpeanu nu a trimis în timp util listele de candidaţi. Prosper om de afaceri, Ion

Basgan este acţionar majoritar la firma Double T Turism Transport din Bucureşti, la care deţine 45% din acţiuni. Pentru că avea certitudinea asupra identităţii informatorului, Calotă a cerut CNSAS deconspirarea acestuia. Prima oară, pe 12 iunie 2001. Aşteptarea a durat peste un an, iar în răspunsul primit de la CNSAS se precizează că nu s-a putut ajunge la nici o concluzie din cauza faptului că datele sunt incomplete,” iar arhiva nu este în posesia noastra”. Asta înseamnă, de fapt, că SRI nu trimisese eventualul dosar de reţea al informatorului

“Teodorescu Ion”. Mai trece un an. Ajuns la exasperare, în decembrie 2003, Calotă face o nouă cerere prin care solicită CNSAS să verifice dacă Basgan a făcut sau nu poliţie politică.

Colegiul l-a audiat pe Basgan în data de 12 februarie 2004. Nu s-a ajuns la vreo concluzie. Nici nu ar fi avut cum, pentru că SRI nu a trimis CNSAS nici un fel de documente suplimentare. Adică în continuare nu a furnizat dosarul de reţea al infomatorului cu nume de cod “Teodorescu Ion”. Care, aşa cum arată documentele din dosarul Calotă, trebuie să existe pe undeva, prin sertarele şi arhivele SRI. Dar ce motiv ar avea SRI să faca lumină în acest caz? Basgan nu-i fitecine, este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri, este în conducerea PNL. Se află în fruntea Masoneriei române, care mai nou a devenit atât de dragă puterii politice, Marea Lojă Naţională fiind declarată obiectiv de interes public. Deci şi Basgan. Iar răspunsul aşteptat de Calotă intra, probabil, la categoriile secrete de stat şi interes naţional. Există altă explicaţie? Dacă da, ing. Calotă arde de nerăbdare s-o audă.

În 2001, Sebastian Calotă a fost chemat la CNSAS să-şi vadă dosarul întocmit de fosta Securitate. Când a deschis dosarul de obiectiv “Calatorul”, sa albit la faţă. “Tânăra care stătea cu mine în sala de lectură a crezut că mi s-a făcut rău. Nu puteam sa spun decit “apă, apă”. Mă uitam şi nu-mi venea să cred. Basgan ăsta a turnat toate minciunile de pe lume despre mine”. Calotă nu are nici cea mai mică îndoială că ing. Basgan Ion, luat în studiu pentru recrutare în iulie 1974, este unul şi acelaşi cu informatorul “Teodorescu Ion”. Mai ales că unele din lucrurile relatate în rapoartele ofiţerului de securitate nu le putea cunoaşte decât Basgan, pe care l-a apucat cam în acea perioadă o dragoste subită faţă de Calotă. “Mă trezeam cu el la mine în birou, uneori asteptându-mă acolo toată ziua. Când am primit invitaţia din partea firmei Almex de a merge în Suedia, pentru a vedea nişte aparate de taxare, el a fost singurul care a văzut-o, fiind la mine în birou. Nimeni altcineva nu a ştiut de ea pentru că eu, cunoscând încurcăturile pe care le aveam cu Securitatea, am rupt imediat invitaţia”.

Sebastian Calotă afirma că delaţiunile lui Basgan i-au ruinat viaţa. Luat la ochi de Securitate, în 1984 i se inscenează un dosar penal. “Intr-o dimineaţă au venit la mine nişte ofiţeri de la Miliţia Economică şi m-au ridicat. Timp de trei zile, în anchetă nu eram întrebat decât ce am vorbit cu Dragotescu în Germania, de unde îl cunosc şi dacă voiam şi eu să fug din ţară. După care, vâzând ca nu am ce să spun, mi-au facut dosar penal pentru “luare de mită pe baza de martori denunţători”. Adică au fost aduşi cinci martori, toţi şefi de compartiment din Autobaza de Călători, care au fost puşi să scrie că mi-au dat mită produse alimentare, carne, ouă, vin. Nu a existat nicio altă probă în afara acestor declaraţii. Nu au fost confruntări şi nici vreun flagrant”. Calotă a fost condamnat la şase ani de închisoare, din care a facut trei.” “Între timp, soţia m-a părăsit, securiştii spunându-i despre mine tot felul minciuni, ca sunt încurcat cu altele, că am un copil din flori. Viaţa mi-a fost distrusă”.

După ce şi-a văzut dosarul de urmărire, Calotă nu a avut decât un singur gând: să afle de la Basgan de ce l-a turnat. “Nu voiam decât să-l intreb, băi nenorocitule, de ce mi-ai stricat viaţa”?. A avut două întâlniri cu Basgan, în care acesta nu numai ca nu a recunoscut nimic, dar la acuzat ca “umblă cu făcături”.

Sebastian Calotă şi Ion Basgan, ambii ingineri la Întreprinderea de Transport Auto, au fost ani de zile colegi de serviciu. Când şi-a cerut dosarul de la CNSAS, Sebastian Calotă a descoperit cu oroare ca fostul coleg îl turnase la Securitate. Deşi a cerut CNSAS săi precizeze dacă Ion Basgan a fost informator al Securităţii dacă a facut sau nu poliţie politică, Sebastian Calotă încă mai aşteaptă un răspuns. Acum Ion Basgan este unul dintre şefii Masoneriei Române, mare om de afaceri şi liberal de frunte. Să fie acesta motivul pentru care nu se face lumină in acest caz?

Totul a pornit de la nişte fotografii făcute în Germania, în care inginerul Sebastian Calotă a fost surprins ţinându-se cu mâinile de cap. Scena se petrecea în 1973 pe aeroportul din Koln, iar fotografia a fost făcută de “transfugul Dragotescu”. Iar când te ţii cu mâinile de cap inainte de a te sui în avionul care trebuie să te ducă în ţară, evident, nu poti exclama decât “ah, iar trebuie să mă întorc în raiul comunist”. Aşa a fost informată Securitatea, pentru că pozele, împreună cu o turnătorie, aici au ajuns. Pe masa unui ofiţer care a dat dispoziţie să se deschidă un dosar de urmărire informativă. Care, cum altfel, a fost botezat “Călătorul”.

Securitatea a trecut la treabă şi în jurul lui Sebastian Calotă a început cu migală să se ţeasă reţeaua informativă. S-a trecut la racolarea ing. Basgan Ion, expert tehnic în cadrul Întreprinderii de Transport Auto Bucureşti. Iată ce se spune în Raportul din 3.08.1974, întocmit de mr. Pop Octavian: “La data de 25 iulie 1974, am contactat pe ing. Basgan Ion, luat în studiu în vederea recrutării ca informator. Aducând vorba despre ing. Calota Sebastian, director tehnic la ITA Bucureşti, acesta mi-a spus că a aflat de la ing. Costache, şeful Autobazei nr. 3 Călători, faptul că în luna iulie 1973, când ambii erau plecaţi în RFG, ing. Calotă Sebastian a părăsit hotelul unde erau cazaţi şi a plecat singur în oras. Ing. Costache bănuieşte că ing. Calotă ar fi mers în vizită la transfugul Dragotescu, de profesie medic...”.

Informaţii interesante, dar insuficiente. Aşa că are loc o altă întâlnire, menţionată într-un “Raport privind discuţiile purtate cu ing. B.I. la întâlnirea din data de 8.08.1974”, care a avut loc “la domiciliul candidatului”. Deşi Securitatea era interesată de tot ce mişca în respectiva întreprindere şi cerea date şi despre alţii, candidatul este tras de limbă în principal despre Calotă, căruia între timp i se retrasese dreptul a mai pleca în străinatate şi se punea chiar problema de a fi înlăturat din funcţie.

Cerându-i-se amănunte în legătură cu modul de viaţă al ing. Calotă Ion, la relaţiile dintre acesta şi soţie, candidatul a spus ca nu a fost decit o singură dată la ing. Calotă în casă, anul trecut, dar are impresia că acestuia îi e oarecum teamă de soţie, după care urmează o serie de amănunte despre cei doi, pe care din decenţă le trecem sub tăcere. Următoarea întâlnire cu candidatul este fixată pe 15 august. Ea are loc la data stabilită, dar acum candidatul are numele conspirativ “Teodorescu Ion”, discuţia axânduse pe chestiuni legate de serviciu.

Aşa cum reiese din următorul raport, din 31 august, “informatorul Teodorescu Ion” a primit instrucţiuni despre ce trebuie să discute cu Calotă, mai exact dacă s-a întâlnit cu Dragotescu, care între timp venise în vizită în ţară. Ing. Calota i-a spus că este necăjit că i s-a făcut din nou reclamaţie că s-a întâlnit cu Dragotescu. Întrebându-l cum s-au petrecut lucrurile, sus-numitul i-a spus informatorului că dr. Dragotescu a fost de două ori cu maşina la reparat la SIRA...

Într-un ultim raport datat ianuarie 1975, informatorul este întrebat dacă a rezolvat sarcinile date anterior în legătura cu Calota. Le-a rezolvat şi nu prea, pentru că inginerul fusese ocupat cu reorganizarea întreprinderii şi cu o cercetare începută de procuratură. Cel puţin aşa susţine “Teodorescu Ion“: “Calotă Sebastian a fost invitat la Procuratura Generală şi cercetat sub învinuirea de a fi intenţionat să ramână şi el în străinătate ori pentru omisiune de denunt“. Ceva mai precaută în cazul lui Calotă, care era membru de partid şi deţinea o funcţie de conducere la ITA, Securitatea verifica spusele lui “Teodorescu Ion“ şi constata că era o dezinformare crasă.

Basgan susţine că asupra lui au existat trei tentative de racolare, în 1961, 1970 şi 1986, toate refuzate. “Cea din 1986 a fost mai groasă, au simulat o anchetă penală de trafic de înfluenţă şi m-au dus la Poliţia Capitalei, la etajul doi, unde m-au ţinut de dimineaţa până seara legat de calorifer, mi-au spus să vorbesc acasă, să-mi aduca hainele, că mă arestează. Imi cereau să devin informatorul lor, acesta era singurul lor mobil. Am refuzat categoric“.

Basgan insistă asupra celei de-a treia tentative de racolare pentru a demonstra că cea din 1974 nu există. Mai exact, spune Basgan, dacă ar fi fost deja racolat ca informator în 1974, cum par să ateste documentele din dosarul lui Calotă, ce rost ar mai fi avut racolarea din 1986? Logic nu ar mai fi avut, deşi practica Securităţii sfida de multe ori logica. Cu condiţia ca racolarea din 1986 chiar să fi avut loc. Cum nu ştim, iar de verificat numai SRI poate şti unde, nu rămâne decât cuvântul lui Basgan. Citind documentele, Basgan spune că habar n-are despre cele relatate acolo. “Bazaconii, maiorul Pop nu a fost niciodată la mine acasă, totul e ireal, nu stiu nimic despre deplasarea lui Costăchescu în RFG, nu-mi spunea el mie treburile astea, că ala a facut, a dres“. Pe de o parte, nu ştie nimic, iar pe de alta, Basgan neagă însăşi autenticitatea documentelor din dosarul lui Calotă, deşi acestea provin din arhiva CNSAS. “Nişte făcături, ce, parcă eu nu pot sa fac niste chestii din astea, să arunc în gura cuiva tot felul de... doar ştitţi că asta era metoda“. In plus, “făcăturile“ nu au nicio legătură cu persoana lui. Deci rapoartele ofiţerilor sunt mincinoase cap-coadă.

Indoielile sau chiar întrebările sunt interzise, iar când ele totuşi apar, Basgan devine nervos.
22. IOSIF CONSTANTIN DRĂGAN, PROTECTORUL DIN UMBRĂ AL MASONERIEI REVOLUŢIONARE

Prof. univ. dr. Josif Constantin Dragan s-a născut în localitatea Lugoj. După absolvirea Universităţii de Drept din Bucureşti, în anul 1938 obţine o bursă de studii din partea statului italian, continuându-şi pregătirea postuniversitară la Roma, devenind unul din discipolii preferaţi ai eminentului profesor Giorgio Del Vecchio, ale cărei celebre “Lecţii de Filozofie Juridică” vor fi traduse şi în limba româna de Prof. univ. dr. Josif Constantin Dragan.

Tot în această perioadă: 1941 – intră în afaceri, orientându-se spre "lumea petrolului" creează un puternic spaţiu comercial sub emblema Butan-Gas, ce devine una dintre cele mai prestigioase intreprinderi în domeniu. Concomitent Prof. univ. dr. Josif Constantin Drăgan desfaşoară o semnificativă activitate culturală. Se număra printre primii promotori ai Uniunii Europene, editând de la începutul anilor 1950 şi până în prezent "Buletinul European", publicaţie prin intermediul căreia se pronunţa constant pentru construirea unei Federaţii Europene, în care fiecare stat să-şi prezinte identitatea, dar care să reprezinte, în acelaşi timp, o piaţă de desfacere caracteristică unui consum de masă.

De peste patru decenii Prof. univ. dr. Josif Constantin Drăgan conduce activitatea Fundaţiei Europene care îi poartă numele, având sedii în România, Italia, Spania, Franţa, Grecia. După 1990, Prof. univ. dr. Josif Constantin Dragan s-a implicat activ în economia româneasca şi in domeniul publicistic, punând bazele Butan-Gas România, infiinţând tipografia FED Print, fondând editura “Europa Nova”, Radioteleviziunea “Europa Nova” şi gazeta “Naţiunea”, săptămânalul “Redeşteptarea” din Lugoj şi cotidianul “Renaşterea Bănăţeană” din Timişoara.

În prezent, pe meridianele lumii, societăţile create de Prof. univ. dr. Josif Constantin Drăgan asigură peste 40.000 de persoane. Sumele pe care le alocă anual pentru sponsorizări, acte de caritate, monumente şi contribuţii culturale se cifrează la sume impresionante. European convins, Prof. Drăgan a contribuit semnificativ, în acest sector, la dezvoltarea şi la realizarea idealului de Europă Unită nu doar economic ci mai ales cultural, luptând în cele mai importante Tribunale pentru afirmarea şi recunoaşterea “Europei adevărate”, care se întinde de la Oceanul Atlantic până la al 30° meridian, unde începe Eurasia. Este un precursor al extinderii Uniunii Europene, angajânduse, încă de la începutul aventurii comunitare în anii 50, pentru recompunerea Europei, în unitatea sa, între partea occidentală şi cea orientală.

Covins că unitatea culturală a vechiului continent trebuie să se realizeze chiar şi prin unitatea bisericilor, Prof. I.C. Drăgan a acţionat în direcţia răspândirii caracterului ecumenic organizând conferinţe şi tratând cu cele mai înalte personalităţi ale Bisericii Catolice şi Ortodoxe. Printre prieteniile sale din acest domeniu, le amintim pe acelea cu Cardinalul Casaroli, Secretarul de Stat Vatican, Eugène Tisserant, Decanul Colegiului de Cardinali, cu Patriarhul Ecumenic Athenagoras, cu Mitropolitul Meliton din Calcedonia şi astăzi cu Patriarhul Bartolomeu.

Un rol asemănător a avut nu doar pentru dialogul dintre religiile creştine, ci şi între marile religii monoteiste. În 1967 în Italia şi în 1968 în Spania, în fermecătoarea Palma di Mallorca, Prof. Constantin Drăgan a dat viaţă Fundaţiei Europene Drăgan, dezvoltându-se prin crearea de filiale în diverse capitale şi oraşe europene. Sarcina Fundaţiei Europene Drăgan este aceea de a favoriza răspândirea culturii, în diverse forme şi manifestaţii, ca un factor important pentru unificarea Europei.

Printre numeroasele recunoaşteri la nivel internaţional primite de Prof. I. Constantin Drăgan amintim titlurile de ”Cavaler di Gran Croce” în meritul Republicii Italiene (cea mai mare distincţie italiană), Cavaler al Ordinului ”Regelui Constantin din Grecia”, ”Gran Croce” al Ordinului Cavaleresc din S. Giorgio di Borgogna, Cavaler al Ordinului Costantiniano, Mare Arhonte Prelat al Bisericii Ecumenice Ortodoxe din Constantinopol în afară de Eutynos de aur de Relaţii Publice din Atena, Diploma de merit de 1ª clasă cu Medalia de Aur a Ministerului Învăţământului Italian, Medalia de Aur de Merit European (Luxemburg) şi Premiul European ”Lorenzo il Magnifico” (AIM Florenţa).

Iosif Constantin Drăgan este cel mai bogat român, iar averea sa colosală a fost facută în afara României. La cei 90 de ani ai sai, Dragan are o avere estimata de revista "Capital" la aproximativ 800 de milioane de dolari. De altfel, Iosif Constantin Drăgan figurează şi în prestigiosul top Forbes. Se pare însă că averea lui ar depăşi această sumă. Miliardarul nu a beneficiat de acea mediatizare excesivă pe care au avut-o colegii săi de clasament. Pentru multă lume, Iosif Constantin Drăgan a fost până la momentul publicării topului un istoric, cu numeroase opere de succes, iar pentru altii, un ilustru necunoscut.

Sunt puţine lucruri care se cunosc despre el. Există însă altele care sunt inaccesibile multora. Lucruri legate de viaţa sa, de afacerile sale, care sunt cunoscute de un grup restrâns de persoane şi care vor să ţină aceste aspecte câtmai ascunse, atât opiniei publice cât şi presei.

Una din marile societăţi ale lui Drăgan este Butan Gas şi, se pare că scopul celor care-l dirijează şi influenţează pe miliardar este să pună "gheara" pe această afacere. Dar nu numai. De asemenea, potrivit anumitor surse, nu este exclus ca oamenii care controlează existenţa lui Drăgan să fi impus anumite persoane şi în stafful conducerii trustului Butan Gas şi să încerce să acapareze sută la sută afacerea.

Istoria recentă a lui Iosif Constantin Drăgan este legată de Daniela Veronica, fata generalului Guşe, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei. În urma cu câţiva ani, în anturajul miliardarului, care se apropia atunci de 90 de ani, cineva a introdus-o pe fiica generalului Guse. La scurt timp, Drăgan s-a căsătorit cu fiica fostului şef al Marelui Stat Major cu care a avut doi copii gemeni. Mariajul cu fiica generalului Guse a coincis în mod straniu cu momentul în care majoritatea prietenilor şi colegilor săi se stingeau din viaţă.

Grav este însă faptul că dispariţia vechilor prieteni şi colegi a însemnat şi apariţia în jurul lui Drăgan a unor noi personaje. Care au fost plasate in preajma celui mai bogat roman chiar de catre sotia sa. Fiica fostului şef al Marelui Stat Major al Armatei a fost cea care a făcut posibilă înlocuirea oamenilor vechi, care au stat mereu lângă Drăgan, cu unii noi despre care nimeni nu ştie aproape nimic.

Se ştie însă că noul şef de cabinet al lui Iosif Constantin Drăgan este nimeni altul decât fostul şef de cabinet al generalului Guşe. Schimbările, ordonate din câte se pare de anumite grupuri de interese de la Bucureşti, nu au vizat numai personalul care se afla în jurul istoricului. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la fundaţia Europeană Drăgan de la Milano. Vechiul personal a fost destituit şi înlocuit cu oameni necunoscuţi care nu au nici o legătură cu studiile de istorie promovate de respectiva fundaţie.

Cine a propulsat-o pe fiica generalului Guse în anturajul lui nu se cunoaşte, însă se bănuieşte.Cert este că femeia nu reprezintă decât vârful de lance al unei "echipe" care ştie foarte bine ce vrea. De peste doi ani, aceasta "echipa" îl ţine pe Drăgan într-o izolare totală.

În timpul guvernării comuniste, Iosif Constantin Drăgan a avut acces nelimitat la cabinetele de lucru 1 şi 2 ale soţilor Ceauşescu, unde prezenta cuplului dictatorial diverse strategii de marketing cu aplicabilitate în domeniul militar.

România socialistă avea nevoie urgentă de o piaţă sigură de desfacere a produselor sale militare, iar acest lucru nu putea fi realizat decât prin iniţierea unor contacte înalte în cercurile occidentale.

Pentru Italia, de aceste contacte s-a ocupat I.C.Drăgan, care în scurt timp de la solicitarea serviciilor secrete româneşti, a dezvoltat un adevărat sistem relaţional cu ajutorul masoneriei italiene, mai precis al renumitei loji P.2 (Propaganda Duo) condusă de controversatul Liccio Gelli, omul ruşilor.

Prin „fraţii” săi masoni, Liccio Gelli va intermedia vânzarea armamentului produs în România către ţări din Africa şi Orientul Mijlociu. După 1990, aceste operaţiuni acoperite au fost preluate de către Societatea Pinto şi dezvoltate în România prin intermediul masoneriei române, cu sprijiul lui I.C. Drăgan, Ion Iliescu, Costel Iancu, Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Mihai Pelin, Victor Babiuc, Dan Voiculescu şi Constantin Rotaru.
23. ELITELE DE PRADĂ ALE M.L.N.R.

Orice instituţie respectabilă, publică sau privată, care funcţionează într-o societate civilizată, trebuie să se evalueze periodic şi să clarifice tuturor celor care sunt martori ai acţiunilor ei, câteva lucruri: care îi este rolul, care îi sunt scopurile, pârghiile pe care le foloseşte, utilitatea demersurilor ei şi cât este de adaptată cu realitatea timpului parcurs.

Pentru atingerea acestui deziderat, un rol extrem de important va trebui asumat de elitele româneşti. De a transfera, prin intermediul unei clase mijlocii aflată în vizibilă creştere, restului poporului, parte din forţa şi prestigiul ei. Al elitei. Al elitelor. Avem nevoie imperioasă de modele.

Care, cine, cum ? Nu putem să ne lăsăm păsăliţi la infinit de notorietatea unor vedete masonice, cum ar fi Eugen Ovidiu Chirovici şi compania. Generaţia masonică de care avem nevoie, nu este ceea ce are în acest moment România.

În acest balon de săpun purtând marca M.L.N.R. și-au găsit sensul existenţei tot felul de „specialişti”, „analişti”, sociologi, făcători de sondaje, jurnalişti imberbi, directori de programe ale unor ONG-uri cu nume bombastico-academice, plini de aere şi de discursuri savante, care nu au un alt rost, decât acela de a „părea” că spun ceva important. Încercând să semene cu mai „vârstnicele” lor modele, dar fără a beneficia de talentul acestora, tânăra societate masonică din România se chinuie să vorbeasca alambicat, să dea citate care nu-i fac neapărat suspecţi de cultură, într-un cuvânt „să pară” serioşi. Să fie luaţi în serios de „patronii” lor intelectuali de vecini, de colegi, de prieteni şi eventual chiar şi de „gagici”.

Spre deosebire de veteranii civismului masonic românesc, care au condamnat public, din exil, comunismul, idolul lor actual, masonul Eugen Ovidiu Chirovici se codeşte să facă acest gest de mare încărcătură simbolică, poziţionânduse, imparţial ca tot masonul român, de partea stângă a eşicherului politic.

Nu se poate ca să strâmbăm din nas la teme şi subiecte grave şi să acordăm în schimb un credit exagerat la tot felul de nimicuri care ne copleşesc imaginarul realităţii cotidiene. Statul „lăturiş” şi boicotarea istoriei, strecuratul pe sub istorie, descurcăreala, neîncrederea endemică în lege şi autorităţi, inteligenţa pusă să pistoneze în folosul şmecheriei lucrative au creat un fel de a fi şi un mod de a funcţiona, greu de schimbat peste noapte. Iar masoneria română, tributară trecutului comunist, a contribuit din plin la eradicarea elitismului real, occidental, care începea să prindă rădăcini, firave, după anii 90, pe plaiurile mioritice.

Şi uite aşa, elitismul comunist a dat naştere unei întregi generaţii de elite masonice, de tip revoluţionar, care se recunoşteau reciproc prin acordarea de diplome care de care mai „fiţoase” şi pline de încărcătură masonică, simbolică evident. Ca şi înaintaşii lor comunişti care-şi licenţiau la ordin activiştii de partid, masonii români din tânăra generaţie şi au trimis ucenicii la şcolile şi facultăţile de ei înfiinţate, pentru a le completa acestora studiile şi lor conturile bancare. După care urma un masterat şi apoi un doctorat şi gata elita! Deşi în viaţa lor nu au citit mai mult de trei cărţi serioase, au reuşit totuşi să se „împăuneze” cu titluri şi onoruri „simandicoase”. Şi-au dat medalii între ei, pe care ulterior unii le vindeau la consignaţie pentru a-şi achita cotizaţia în lojă sau şpriţul la agapele fraterne.

Distrugerea elitelor intelectuale de către nazism şi comunism a dus la dezastre inimaginabile. Elitele sunt absolut necesare într-o societate democratică şi depinde de noi toţi cum vom şti să le utilizăm şi să le valorificăm. Dispreţul masoneriei bolşevice faţă de adevăratele elite este un drum periculos şi plin de capcane. Cu riscuri mari şi note de plată adunate în timp, extrem de ridicate.

Indiferenţa masoneriei, mai puţin vizibilă, în mersul unei societăţi, este la fel de periculoasă ca şi „revolta maselor”. Discrepanţa dintre elita românească şi „masele de masoni ai muncii” este încă suficient de mare ca un dialog fertil şi o diseminare biunivocă a „interesului naţional” să fie corect percepute.

Exemplu în acest sens o dau „masele de fraţi” care s-au înregimentat şi şcolit în masoneria lui Chirovici, trudind din greu să încalce legea ţării, pentru a le spori averile şi mării puterea călcând peste cadavre pentru atingerea interesului personal care niciodată nu a coincis cu cel naţional.