Originea cuvântului: “athinganos" / “athinganoy” = “păgân", “eretic”, "de neatins”, “impur” (limba greacă medie, anul 1068, mănăstire din Imperiul Bizantin)
Prima atestare în Ţările Române: „aţigan” = “rob” / “sclav”(limba română veche, anul 1385, mănăstirea Vodiţa, Ţara Românească)
RROM
Cuvânt vechi al limbii rromani, folosit dintotdeauna pentru desemnarea apartenenţei etnice a rromilor
Provine din cuvântul prakrit „dom” (cu d celebralizat), care însemna „om” şi se referea, pe de o parte, la imigranţii indieni provenind din diverse grupuri etnice, care s-au amestecat şi au realizat căsătorii mixte în Persia, formându-se ca popor acolo şi pornind apoi spre Europa, iar pe de altă parte, la un subgrup etnic din India, care există şi astăzi [1]
Evoluţia fonetică - transformarea cuvântului „dom”, cu d celebralizat, în cuvântul „rrom”, cu r nazalizat - în limba rromani, scrierea corectă a cuvântului „rrom” este cu dublu r, pentru a sublinia pronunţia nazalizată a termenului.
[1] Kenrick, Donald, Rromii: din India la Mediterana, Col. Interface, Centre de recherches tsiganes – Paris, Bucureşti: Editura Alternative, 1997.
ROBIA
Robul nu era considerat om, era întru totul proprietatea stâpânului său, figura între bunurile mişcătoare ale acestuia iar stăpânul putea dispune de el după bunul său plac: îl punea la muncă, îl putea vinde sau schimba pe alt bun, îl putea cumpăra sau lăsa moştenire cuiva, îl putea lasa zălog sau îşi putea achita o datorie cu el, îl putea întemniţa, bate sau pedepsi oricum fară a da socoteală nimanui, îl putea folosi ca obiect de distracţie.
„Câţiva ţigani din curţile boiereşti sunt mânjiţi cu funingine şi obligaţi să stea cu mâinile la spate trebuiau să prinză cu gura, alergând, un ou suspendat în aer, sau să tragă cu dinţii o monetă înfiptă într-o lumânare, lângă flacăre, fără să o stingă. Evident că se alegeau cu părul ars şi cu buzele fripte. Se mai punea o lumânare aprinsă în mijlocul unei grămezi de făină, în care erau ascunşi bani şi pe care ţiganul trebuia să-i scoată cu dinţii, stingând lumînarea cu nările. Flacăra suflată aprindea făina şi aprindea şi părul ţiganului” (Del Chiaro, un italian învăţat, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, în George Potra, Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România, Bucureşti, 2002 - reeditare)
A ÎNŢELEGE PRIN A SIMŢI
În limba rromani, verbul „hakiarel” înseamnă atât „a înţelege”, cât şi „a simţi”, nu numai sau nu mai ales în sensul sentimentelor, ci în sensul senzorialului (văd, aud, miros, pipăi etc.), ceea ce demonstrează faptul că rromii înţeleg mai ales ceea ce simt, ceea ce percep direct, nemijlocit, concret, prin intermediul simţurilor, aşadar cunoaşterea este, în cultura tradiţională rromani, o cunoaştere de tip senzorial, concret, nicidecum abstract.
A IUBI
Verbul „a iubi” nu există ca atare în limba rromani, verbul „kamel” (a vrea, a dori) se foloseşte în sensul erotic, fizic al cuvântului, numai în relaţie cu soţul sau soţia şi numai în intimitate, niciodată în public, iar pentru exprimarea sentimentului de dragoste se foloseşte „dukhal mange tutar” (mă doare de tine) sau „merau pala tute” (mor după tine), verbe care exprimă starea concretă – durerea sau moartea – la care ar putea duce îndepărtarea sau pierderea persoanei iubite, înlocuind simplul verb declarativ-retoric „te iubesc”, din alte limbi, care nu exprimă nimic concret, nici acţiune, nici stare concretă, ci numai o atitudine pozitivă faţă de cineva, prea vagă pentru spiritul concret-pragmatic al culturii rromani, care cere fapte, nu simple declaraţii, mai ales când este vorba de sentimente profunde.
A URÎ
În limba rromani nu există cuvântul „a urî”, pentru a exprima acest sentiment negativ folosindu-se numai „na dikhau tut” (nu te văd) sau „dikhau jungales pe tute” (mă uit urât la tine), ambele legate de percepţie: nu te văd, aşadar nu te cunosc, nu exişti pentru mine, dar nu acţionez în nici un fel împotriva ta, nu am sentimente negative faţă de tine, de vreme ce nu exişti. Se demonstrează astfel, din nou, cunoaşterea senzorială la rromi.
O RROMANIPEN
Legea fundamentală a rromilor
„phralipe” (fraternitate), ca formă de ajutor reciproc şi responsabilitate colectiv împărtăşită;
„pakiv” (respect, cinste, împăcare / reconciliere, încredere, onoare, credinţă, credinţă în Dumnezeu), ca formă de reconciliere intracomunitară şi construcţie a imaginii de sine pozitive;
„ujimos” (curăţenie, puritate), ca normă de control social şi sancţiune intracomunitară în cadrul opoziţiei ritualice pur / „ujo” versus impur / „mahrime”: partea superioară a corpului – pură, partea inferioară a corpului – impură; puritatea fetei la căsătorie – “chaj bari”
“lajimos” (ruşine) – educaţia copiilor în spiritul ruşinii , pentru a nu încălca normele de conduită tradiţională care ar putea face familia şi neamul de râs
Alianţă pentru întreaga viaţă între cele două familii, relaţia de încuscrire – „xanamik” – la fel de puternică ca aceea de sânge – sprijin reciproc şi încredere deplină.
„Preţul miresei”, suma de bani plătită familiei fetei de către familia mirelui, simbolizează cea mai importantă valoare a căsătoriei rrome: virginitatea fetei, este plata pentru viitorii copii, care vor aparţine familiei soţului şi pe care acesta trebuie să-i preia în schimbul unei valori simbolice, întărindu-şi astfel reputaţia, aşadar statusul în cadrul comunităţii.
„Preţuirea purităţii miresei”, nicidecum „vânzarea fetei la căsătorie” - nu se foloseşte termenul „bikinel” (a vinde), ci „paruvel”, sensul fiind acela al schimbului ritualic mireasă – aur, sau „pokinel” (a plăti), termen al cărui sens nu este numai cel denotativ comercial, ci şi conotativ, însemnând „a preţui” virginitatea miresei, „a valoriza”, „a pune preţ, valoare”, „a compensa”, a schimba simbolul purităţii cu simbolul aurului, ambele valori de reprezentare, onoare şi prestigiu social în comunitatea tradiţională de rromi -
UJO / PUR VS. MAHRIME / IMPUR
Cele mai curate părţi ale corpului: capul, ochii
Salutul familial: „hau te jakha” (mânca-ţi-aş ochii): semn de dragoste şi dorinţă de protecţie
Cea mai ruşinoasă parte a corpului: genunchii
Cămăşile şi bluzele se spală separat de fuste şi de pantaloni
Nu se amestecă niciodată apa sau vasele de spălat obiecte de bucătărie cu apa sau vasele de spălat haine
Interdicţia de a verbaliza referirea la soţ sau soţie (nu poţi spune public „bărbatul meu” sau „nevasta mea” fără a-ţi cere mai întâi iertare – „te iertis (man)!” – „iarta-mă!”), interdicţia de a pune întrebarea sau afirmaţia referitoare la spaţiul unde se merge singur, expresia folosită în acest ultim caz fiind un eufemism lingvistic de tipul „jau anda mande” (merg pentru mine), „jau te dikhau le grasten” (merg sa văd caii), „jau avri” (merg afară).
AURUL
Valoare spirituală, purtător de noroc - nu se înstrăinează prin vânzare, se dăruieşte numai în circumstanţe ritualice şi se tezaurizează în familie
DREPTUL CUTUMIAR JUDECATA TRADIŢIONALĂ RROMĂ
Sfatul între rude: „o divano”
Adunarea de judecată – „i kris”
În interiorul comunităţii / „maśkar e phralenqe” (între fraţi)
“Amare phure” – bătrânii şi respectul nelimitat pe care trebuie să îl oferi acestora
Numit şi „Paştele spoitoresc”, sărbătoarea fundamentală a rromilor spoitori, care se desfăşoară la o săptămână după Paştele ortodox şi care reuneşte semnificaţia pascală cu aceea a Gurbanuluimusulman
Elementul principal al ritualului este sacrificarea mielului: fie pentru însănătoşirea cuiva bolnav din familie, fie pentru protecţia familiei de necazuri şi boli, fie se taie câte un miel pentru fiecare copil spre binele şi protecţia acestuia.
JOIA VERDE
La ursarii din zona Bacăului - sărbătoare care se desfăşoară la o săptămână după Paştele ortodox, de Paştele Blajinilor şi se caracterizează prin iertarea reciprocă a greşelilor de peste an şi printr-o petrecere cu semnificaţie premaritală.
Se ţine şi la rromii ursari din Suceava, Iaşi, Botoşani şi Neamţ. Se desfăşoară în prima joi de după Paştele ortodox şi constă într-o mare petrecere, în cadrul căreia sunt scoase la joc fetele de măritat, nu înainte de a se cere învoirea părinţilor. Astfel are loc o primă înţelegere între părinţi în vederea viitoarei căsătorii a copiilor lor. Uneori, fetele fug sau sunt furate de băieţi în această zi, urmarea fiind tot o căsătorie, dar după ce tinerii îşi cer iertare de la părinţi.
SĂRBĂTORI CALENDARISTICE
Sărbătoarea căldărarilor – 8 septembrie, Sfântă Maria Mică / Naşterea Maicii Domnului: pelerinajul la Costeşti (judeţul Vâlcea), complex ritualic cu rol de a reaşeza ierarhiile de putere în neam şi de a reconfirma tradiţia de familie, ritual de purificare la biserică, prin rugăciune şi închinare, dar şi prilej de încuscrire, de arvunire a mireselor şi de stabilire a unor relaţii economice între comunităţi
Sărbătoarea patronului spiritual al ursarilor - 30 noiembrie, Sfântul Andrei
O SAMUDARIPEN
O SAMUDARIPEN
HOLOCAUSTUL
DAR/ FRICĂ
Dar dikhel duje jakhença,
o phuro manuś beśel paś-o
skamind the vakerel, so
ela, so ela amença.
Terni Rromni pr-o vasta
Le ćhavorres sovlǎrel
and-o kher la molǎça
darekon vakerel.
O jakha dikhen andre
Kali rǎt, ma paćas nikasqe,
manro pal-o dǐvesa rodes,
ko ćaćipen tuqe dela
uźares, so ela, so ela.
E balval amen lel peça
Pal kadi kali phuv, o
asaben, gilǒrri amenqe lel.
Phen manqe sosqe
Devl!a phen.
Emil Cina
TRANSNISTRIA
“Din cauza proastei alimentări, unii ţigani – aceasta o formeză majoritatea – au slăbit într-atât că au ajuns numai schelete. Zilnic mureau – mai ales în ultimul timp – câte 10-15 ţigani. Erau plini de paraziţi. Vizita medicală nu li se făcea deloc, iar medicamente nu aveau. Sunt goi, fără haine pe ei, iar rufăria şi îmbrăcămintea le lipseşte de asemenea completamente. Sunt femei al căror corp (partea inferioară) este gol în adevăratul sens al cuvântului. Săpun nu li s[-]a dat de când au venit, din care cauză nu s-au spălat nici ei şi nici n-au putut să-şi spele singura cămaşe ce o au. În general situaţia ţiganilor este groaznică şi aproape de neînchipuit. Din cauza mizeriei mulţi dintre ei au ajuns nişte umbre şi aproape sălbateci.”
Rapoarte ale Poliţiei - 1942, în RAPORTUL Comisiei Internaţionale privind studierea Holocaustului în România
MĂRTURII
„Ne-au strâns pe toţi şi ne-au luat. Jandarmii ne păzeau tot timpul. Ne-au luat cu tot cu căruţe, corturi şi cai. P-aproape de Brăila ne-am oprit. Ne-au luat căruţele şi corturile şi caii şi aproape tot ce-aveam. Ne-au pus în lagăre. Am stat acolo cam 3 săptămâni. Apoi, ne-au pus în trenuri. Ne-am oprit la Kovaliovka. Ne-au lăsat pe malul Bugului. Era iarnă. Ne-au lăsat sub cerul liber. Ne-am făcut bordeie din nisip. Ne luaseră tot ce aveam: şi căruţele şi caii şi corturile, şi tot. Nu ne-au lăsat nimic, chiar nimic. Sub cerul liber. Era iarnă. Muream de frig. Ningea! Bătea crivăţul! Dar trebuia să facem ceva, trebuia să trăim.”
Mihai Iorga, nume rrom Iorgu, 79 de ani, deportat în Transnistria
RROMII ÎN MENTALUL COLECTIV ROMÂNESC
Ţiganul nu-i om; Ţiganul când a ajuns împărat, întâi pe tatăl său l-a spânzurat; Dacă ar face toate muştele miere, ar mânca şi ţiganii cu lingura; Nici răchita pom de bute, / Nici ţiganul om de frunte; Nici salcia nu-i ca pomul / Nici ţiganul nu-i ca omul; Ţiganul tot ţigan şi-n ziua de Paşte; Ţiganul până nu fură nu se ţine om; Ţiganul când a ajuns la mal, acolo s-a înecat; Dracul a mai văzut ţigan popă şi nuntă miercurea; Noroc şi bani şi moartea în ţigani; A cere ca un ţigan; A cere ca la uşa cortului; A se certa ca ţiganii; A se certa ca la uşa cortului.
RROMII ÎN MENTALUL COLECTIV ROMÂNESC
“Cu ţiganul nu e păcat: poţi să-i faci orice-i vrea, căci toţi ţiganii din lume nu fac cât un creştin al lui Dumnezeu.”
“La cimitir, ţiganii trebuie îngropaţi de başca, ca să nu se amestece oasele lor cu ale românilor.”
“La ţigan nu e bine să dai ceva de pomană, că-ţi fură cioara puii de la cloşcă.”
“Când moare ţiganul, Dumnezeu îi ia mirul ăl mare şi botezul, şi-l bagă de-a dreptul în iad.”
“Din ţigan nu se poate face popă, căci şi-a mâncat biserica, mânca-i-ar crapăt, doar numai dacă i-o lua nouă piei după trupul lui şi o mai trăi se face popă la creştini.”(culese de Iulius Zanne)
