Chemarea la slujire

inchei acest episod cu lucrarea lui Dumnezeu din Oltenia, la care arn participat prin harul lui Dunanezeu si eu, cu revenirea la vizita aceea cu prilejul inmormantarii, impreuna cu fratele Mircu Cocariu. Dupa terminarea serviciului de inmormantare am urcat in masina sa ne intoarce.rn la Sibiu. Pe una din ulitele satului, pe marginea din dreapta in sensul directiei noastre de deplasare, era parcat un "Van". Drumul era liber, cand de dupa van, o fetita de cativa anisori tasneste in fata masinii noastre in fuga, doar la doi trei metri. Numai o minune cereasca a putut sa fie ca nu am lovit-o! Atacul Diavolului a esuat si am avut un nou prilej de multumiri cu laude si recunostinta catre Mantuitorul si Domnul nostru Isus Hristos.

El nu a inaaduit ca lucrarea din ziva aceea, din acea localitate, sa fie zadarnicita cu o asemenea tragedie. S-a implinit si cu noi atunci ce scrie in Psalmul 121:4:

"lata ca nu dormiteaza, nu doanne Cel ce pazeste pe IsTael". Si continua psalmistul: "Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul"(v. 7).

Marit sa fieDomnul, care Isi tine fagaduintele. Fericit si imbogatit duhovniceste am ajuns cu bine la Sibiu, cu misiunea indeplinita.

Domnul mi-a facut parte si de lucrarea in randul tinerilor din adunarea Baptista, pastorita de fratele Mircu, care se adunau special o seara pe saptamana, la. cercetarea Cuvantului lui Dumnezeu si la rugaciune. Minunat este cand viata cuiva este patrunsa de lucrarea Duhului Sfant inca din frageda tinerete, cu mantuirea lui Dumnezeu. Ce bine prinde aceasta realitate David, in Psalmul mesianic 110:3, cand scrie:

"Poporul Tau este plin de inflacarare, cand aduni ostirea; cu podoabe sfinte, ca din sanul zorilor, vine tineretul Tau la Tine, ca roua".

Cu cata bucurie am putut si eu sa cant, cu alti credinciosi, care au trait si experimentat bucuria mantuirii inca din anii tineretii, aceasta cantare atat de bine cunoscuta si cantata de tineri:Din tinerete m-ai gasit Mantuitorul meu; Iertare sfanta am primit, Isus, la tronul Tau.

Cor: In altul eu nu voi gasi depline fericiri,

Ci numai in Isus Hristos, Cel ce m-a mantuit.

Tot ce-am cautat eu am aflat, chiar inca si mai mult; De cand Tu, Doamne, m-ai salvat, de pace m-ai umplut.

De fericire n-am stiut o clipa-n viata mea, Pana cand nu am cunoscut, Isus, iubirea ta.

Placerea lumii am gustat, dar ea m-a amagit; Cu groaza eu am constatat, ca m-a nenorocit.

Asigurat sunt in Hristos, la bine si la rau,

El ma ajuta ca sa cresc mereu in harul Sau.

Un dor mai am sa pot lucra in via Domnului, La mantuirea altora, spre slava Mielului.

Cu multa recunostinta Ii multumesc Domnului pentru fratele Jean Staneschi, om credincios si cult, prin care Domnul a lucrat deosebit in timpul tineretii mele, atat prin vestirea Cuvantului Sfant al lui Dumnezeu cat si prin cartea "Cantarile

triumfului",

care ineditia a II-a a cuprins 150 de cantari frumoase, printre care si cea de mai sus, intr-un limbaj literar slefuit, cu o armonie mult imbunatita in ce priveste accentul dintre vers si muzica. In mod special, cei ce au uimat Seminarul Teoloaic Baptist din Bucuresti, ii datoreaza recunostinta pentru competenta cu care si-a facut slujba de profesor si invatator.

****

Prin indurarea lui Dumnezeu, un camp de slujire mi s-a deschis

sl

la Cluj, in anii dupa venirea de la inchisoare, unde Duhul lui Dumnezeu a lucrat cu putere. De altfel, tineri credinciosi veniti la studii la Facultatile din Cluj, au adus cu ei un aer de prospetime si avant spiritual, care a favorizat mult lucrarea lui Dumnezeu din adunari, ca si la orcle speciale ale tinerilor. Dar o lucrare rodnica a fost si in grupuri restranse in anumite familii de credinciosi, care aveau pe inima imparatia lui Dumnezeu. As putea sa amintesc mai multe familii si nume de frati si surori, prin care Domnul a lucrat in anii aceia cu mult folos, pentrni mantuirea si cresterea duhovniceasca a multor suflete.

Un animator plin de indrazneala in lucrarea lui Dumnezeu printre tinerii din Cluj, in vremea aceea a fost si fratele Nclu Pribac, venit la studii din Banat, la Conservatorul din Cluj. Dumnezeu 1-a folosit la organizarea unui cerc de studenti pentru discutii libere la care au participat credinciosi si necredinciosi, filosofi si atei. Ceea ce a fost important, a fost aceea, ca la acele cercuri de discutii libere, s-a putut auzi si glasul Evangheliei Domnului Isus Hristos, de catre suflete care altfel nu 1-ar fi putut auzi.

Voi aminti macar cateva mornnete, care pentru mine au fost o delectare duhovniceasca in marturia Cuvantului lui Dumnezeu printre studenti. Ora tinerilor era duminica seara, inainte de serviciul de evanghelizare si zidire cu intreaga adunarea. intrunirea a avut loc in balconul de sus al bisericii. Au participat cateva zeci de tineri, baieti si fete. Ca o inspiratie de la Duhul lui Dumnezeu mi-a fost dat ca si text v. 7 din Psalmul 87, din care nu mai vorbisem niciodata pana atunci: „

Toate izvoarele mele sunt in Tine."

Nu as mai putea

sa imi aduc aminte ce anume am vorbit atunci, dar stiu ca sinteza celor spuse a fost enuntata sub semnul unei intrebari care s-a impus cu putere in inimile noastre ale tuturor celor de fata: "Pot eu, poti tu, putem noi, zice cu certitudine, fara sa ne condamne inima: Doamne, Tu stii ca toate, absolut toate izvoarele vietii mele sunt in Tine"???

Atata pot sa spun ca mesajul din Psalmul 87:7 a avut un impact covarsitor asupra inimilor noastre in seara aceca. La rugaciune a fost o revarsare de har, cu duh de pocainta, cu lacrimi fierbinti, cu marturisiri sincere din partea multor tineri si tinere, a caror inimi au fost sub cercetarea lui Dumnezeu, cu dorinte vii de un inceput nou in viata, in asa fel ca o noua cercetare de felul acesta, sa nu ne mai prinda neprcgatiti. Marit sa fie Domnul! Pastor al Bisericii "Iris", in vremea aceea, era fratele Vadan, care a favorizat lucrarea lui Dumnezeu in si prin tineri.

Cu o alta ocazie la Cluj, am fost cautat cu multa grija de sora Norica Ponta, studenta. la "Litere", limba Engleza, cu care ne cunosteam bine din Arad. Ea m-a invitat staruitor sa particip cu un ,g,rup de tineri la o excursie pe deal. Era o zi de sambata, vreme cu soare, care m-a fericit sa pot fi cu tinerii la drum. Era o ocazie excelenta de a aborda impreuna cu ei, probleme legate de viata practica traita cu Dumnezeu, in lumina Cuvantului lui Dumnezeu. Era bincvenit un asemenea eveniment pentru ei, dupa o saptamana cu program incarcat la invatatura, pentru reconfortarea spiritului cu putere de la Dumnezeu. Sa fi tot fost un grup de vreo 15-20 de suflete.

Fara sa fi abordat un subiect specific, am putut impartasi cu ei trairi din viata mea, asa cum urcam incet pe deal, cat si la popasul facut intr-un anume loc. Atunci 1-am cunoscut si pe fratele tanar Beni Faragau, unul dintre tinerii maturi, foarte interesat in lucrarea lui Dumnezeu. Angajati in dialogul acela, vremea a trecut atat de repede, incat se inserase binisor cand am ajuns intr-o familie unde eram asteptati. Partasia noastra a continuat pana tarziu in noapte, asa ca la terminare am cunoscut cu toti cei prezenti, ca am fost binecuvantati dc Domnul cu o masura bine clatinata si indesata, dupa Cuvantul Domnului: "Dati, vi se va da; ba inca, vi se va turzza in san o nrasura buna, indesata, clatinata, care se vavarsa pe deasupra. Caci cu ce nzasura veti masura, cu czceea vi se va masura" (Luca 6:30). Fericiti sunt accia care au stiut sa dea intaietate Domnului si lucrarii Lui, dupa cuvintele Domnului spuse ucenicilor: "Cautati mai t^ntai Imparatia lui Dumnezetz Si neprihanirea Lui, toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra" (Matei 6:33).

Accentul in viata mea si a ta, cu precadere, trebuie sa fie pus pe imparatia lui Dumnezeu, si neprihanirea Domnului Hristos si minunea o vom vedea implinita sub ochii nostri, prin gratia divina. Asa ne-am simtit si noi la Cluj, la acel sfarsit de saptamana, "... lmbogatiti in toate privintele, cu orice vorbire ysicu orice cuzzostinta. in felul acesta marturia despre Hristos a lbst bine intarita

111 mijlocul vostru; asa ca nu duceti lipsa de niciun fel de dar, in

asteptarea aratarli Doninului nostru Isus Hristos" (1 Corinteni 1:5-6).

La despartire, spre surpriza mea, fratele Beni Faragau, avand alaturi pe Norica Ponta, imi spune urmatoarele:

Frate Mia, cand am planuit aceasta excursie, ne-am propus sa va punem mai multe intrebari. Fara sa va punem nici o intrebare insa, va marturisim ca ati raspuns la toate intrebarile pe care le aveam pe inima! Raspunsul meu a fost:

Numai Dumnezeu a putut face aceasta. "Cel ce cerceteaza inimile stie care este nazzlinta Duhzzlui; pentru ca El inffloceste pentru ,Onti dupa voia lui Dumnezetz" (Romani 8:27).

Eu am intuit oarecum ceva din scopul intrebarilor, iar mai tarziu a venit confirmarea, prin casatoria acestor doi tineri in pragul vietii. Fie ca Domnul sa reverse multa indurare peste tinerii credinciosi, ca ci sa poata face decizii mari in viata numai sub calauzirea si carmuirea Duhului Sfant

I-am intalnit ultima data in 1993, la Cluj in adunarea "Iris", unde acum Beni Faragau este pastor. Am fost invitat atunci sa insotesc grupul vocal "Pro Deum" din Arad, sub conducerea maiestrita. a fratelui Puiu Caciora, care a evoluat dimineata la adunarea "Iris", iar dupa masa la adunarea din Manastur a fratilor baptisti. Dupa ce am servit masa de seara pregatita special pentru oaspetii din Arad, inainte de a pleca cu masinile spre Arad, impreuna cu

barbatii din grupul vocal "Pro Deum", in curtea bisericii, sub un cer instelat, am intonat cateva cantari al caror ecou a strabatut departe in noapte, purtand prin armoniile lor o mireasma a lui Hristos, care avea sa ne insoteasca si pe noi in drumul nostru. Nu am stiut atunci, ca avea sa fie pentru ultima data ocazia sa-1 mai vad pe pamant si

 

sa

cant cu elimpreuna, pe iubitul frate Nclu Mot, un entuziast cantaret cu o frumoasa voce de tenor, cu un usor accent dc folclor. Domnul 1-a chemat acasa in mod subit, ca si pe mama lui, dar la o varsta prematura, lasand in urma lui un loc gol, greu de inlocuit in lucrarea lui Dumnezeu.

Am facut cu totii un scurt popas la Someseni, la un mare depozit de alimente, imbracaminte si medicamente, ridicat si intretinut de credinciosii "Menoniti" din Pennsylvania-USA, pentru cei in nevoie din Romania. Dumnezeu a fficut o lucrare mare prin acesti credinciosi, in specificul lor, in Tara Romaneasca, ca si in alte regiuni ale lumii. Am avut ocazia in aprilie, 1997, sa vizitez Orfelinatul cu peste 50 de copii de langa Suceava, o capodopera a binefacerii crestine, unde slujea atunci si prea iubita sora Silvia Tarniceru, activista devotata a acestei organizatii de ajutor crestin din America. in anexa Orfelinatului cra si o ferma modcl cu vaci dc laptc aduse din USA, din care unele dadeau pana la 55 litri de lapte zilnic. Si nu este singurul asezamant de felul acesta din tara Romaneasca realizat de credinciosii menoniti. Este o marturie vie spre slava lui Dumnezeu atat in fata autoritatilor din Romania cat si a cetatenilor carc au luat cunostinta si chiar au beneficiat de pe urma lor... Tot la acest orfelinat din Suceava am intalnit slujind impreuna cu sora Silvia pe Lenuta Fodor, sora de corp a norei noastre, Geta Iovin, si pc fratele Ionel Fodor care este lucrator in biserica fratilor Crestini dupa Evanghelie din Suceava.

Curand dupa ce am sosit in America, am fost invitat pentru doua zile in Pennsylvania de Organizatia Menonita, la o mare baza de facut pachete pentru Romania, cu scopul de a vorbi celor, peste 200 de voluntari, veniti acolo pentru a da o mana de ajutor. Era vorba de a depune marturie dcsprc lucrarea lui Dumnezeu in Romania, despre suferintele si persecutiile indurate de multi, pentru Numele scump al Domnului Hristos si a imparatiei Lui, fiind si euun exemplu viu pentru ei. In acele zile am putut sa vizitez mai multe familii de menoniti, sa cunosc felul lor de viata si credinta lor. In ultima zi, care a fost o zi de duminica, am participat la o adunare mare, in care s-a intamplat sa fie si un act de ordinarc a unui pastor. Menonitii, oameni harnici si ingeniosi, m-au dus sa vad si doua fabrici, una avand vreo cincizeci de salariati.

Voi aminti doar ca am fost gazduit in familia John Jacob Nolt, si sotia lui, Lena, cu care am ramas in legatura si i-am putut vizita din nou cativa ani mai tarziu. Pot spune ca a fost o familie minunata, cu care am putut avea partasie de neuitat. Marit sa fie Domnul! Am putut multumi Doinnului pentru atatia credinciosi menoniti, care au facut o lucrare de binefacere de multe feluri, fara precedent in Romania, un exemplu vrednic de urrnat de multi crestini, ca marturie spre gloria Domnului Hristos.

Multi credinciosi minunati am cunoscut in vizitele mele la Cluj, prin care s-a raspandit o aleasa mireasma a lui Hristos, prin marturia Cuvantului viu al lui Dumnezeu si printr-o traire practica a vietii de credinta. Au ramas ca o comoara deosebita in amin.tirile familiei mele.

Voi mai aminti inca un caz, acel al fratelui in credinta adevarat crestina, Valcntin Penta. C:ine era acest crestin, care mi-a impresionat fiinta pe la inceputul anilor '70, ca nimeni altcineva pana atunci? Era un tanar anonim, dar care era animat de o dorinta vie de a invata si de a-si declica viata in profesia de medic..Nutrea idealul sa fie de ajutor celor nenorociti, loviti de soarta, fie de boli necnitatoare, accidentati etc., a caror sperante mor curand ce au devenit constienti de starea lor... Dar, un inger al care il astepta la o anumita cotitura a vietii, 1-a ochit si a tras asupra lui o sageata, care 1-a rapus in pragul realizarii visului de a deveni "doctor in medicina",

cat si ca barbat in stare sa-si inteincieze o familie Boala carel-a facut inapt pentru a-si atinge telul sau nobil, a fost poliomielita, o boala de copii, care rareori se contracteaza de adulti, insa cu efecte dcvastatoare, dupa cum spun medicii..

In cazul lui Valentin, a fost pe cand se afla in anul V de studii la facultatea de Medicina din Cluj. Boala aceasta 1-a lasat paralizat complet de la nivelul capului in jos. Trupul cu membrele lui, maini,

picioare, zaceau inerte, cu totul neputincioase de a putea face cea mai mica miscare. Doar capul si-1 putea misca pe perna, la stanga sau la dreapta... Ca sa i se poata asigura functiunile organice esentiale de supravietuire, i s-a aranjat un pat cu totul special, care putea fi actionat de un motoras electric. Acesta misca patul cu trupul lui cu tot, de la stanga la dreapta, si invers si de la cap la picioare si invers, cand mai sus, cand mai jos, si astfel viata se putea desfasura in trupul sau inert. Conducerea spitalului i-a pus la dispozitie o camera. mica Ianga casa scarilor cu iesirea spre curte. Acolo zacea un om mort si totusi viu, un frate tanar in credinta, Valentin Penta.

duminica la amiaza., dupa ce s-a terminat slujba duhovniceasca de la adunarea baptista din Manastur, (unde era pastor atunci fratele Husan Mihai, insufletit propovaduitor al Evangheliei, avand ca ajutor pe fratele jurist Barbatei, si ca diacon pe credinciosul frate, adeseori gazda mea si a sotiei mele, Dumitru Marcu), fratele Nelu Pribac, un tanar inimos si intotdeauna gata de slujire cu un entuziasm vrednic de ravnit, imi spune:

— Frate Mia, acum mergem sa mancam ceva si apoi as vrea sa veniti cu mine la "Altar!"

Nu am inteles ce vrea sa zica prin "a merge la altar". In limbaj religios arhicunoscut slujesc preotii in biserici, dar noi la ce "altar" sa mergem si inca la o asa ora? I-am ccrut explicatii si mi-a dat cateva informatii sumare, ca e vorba despre un tanar paralizat, care zace la Spitalul de Boli Contagioase, din Cluj. M-a lasat pe mine sa inteleg si sa deduc la ce anume a facut aluzie cand mi-a spus cele de mai sus. Era vorba de patul de fier, actionat mecanic, pe care zacea ca si pe un catafalc, un mort, dar care era totusi viu, fratele Valentin....

Am dorit mult sa vad si eu un astfel de altar. Am stiut ca Nelu Pribac nu este un cautator de lucruri ieftine, ci de acelea pentru care trebuia platit un pret, de sacrificii, ca sa poti avea parte de ele, un cautator de adevarate comori duhovnicesti.

Ajunsi la spital, am intrat in camaruta rezervata acestui paralitic fara sanse. M-am vazut atat de mic, neinsemnat si neputincios, in a-1 putea sluji cu ceva. Cand intalnesti pe cineva, in mod obisnuit dai mana si te prezinti, dar nu am avut cu cine da mana: desi aveamana, era ca si cand nu o avea. M-a impresionat zambetul lui si seninul cerului de pe fata lui. A ajuns sa-i pretuiasca mult pe cei ce il vizitau, dar nu la el acasa, caci casa nu avea. Era strain si calator pe pamant si nu avea nimic al lui, asemenea Domnului Isus, care a

vorbit despre "vtdpile care aveau pasarile cerului care

aveau dar Fiul onndui n-avea unde-Si odihni capul"

Cine era de fapt Serafima? Ce mi-a fost dat sa vad, sa stiu, cu privirc la aceasta femeic tanara, as putea spune, cred, fara sa gresesc, fecioara? Ne spune insasi numele ei de Serafima, care tradus in limba romana. inseamna "Nobila", o persoana care da dovada de generozitate, de cinste, de spirit de abnegatie. Si abnegatie inseamna devotament dus pana la sacrificiu, chiar cel suprem. Numele acesta deriva dc la "Serafim", nume dat in Ebraica ingerilor de cel mai inalt rang in ierahia cereasca, cum citim in Isaia: "in anul mortii imparandui Ozia, arn vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte poalele mantlei Lui umpleau Templul. Serafimii stateau deasupra Lui, si fiecare avea sase aripi: cu doua isi acopereau fata, cu doua i5ciacopereau picioarele, si cu doua zburau" (6:2-6). Am putea spune ca Serafimii gardau Scaunul de Domnie al lui Dumnezeu, cea mai inalta cinste conferita

de El acestor Isaia ne spune, ca ei, cu doua aripi isi acopereau fata, ceea ce inseamna smerenie, in inalta demnitate in care erau pusi. Cu doua isi acopereau picioarele, ceea ce inseamna sfintenie, curatie, precizie in slujba care le-a fost incredintata. Iar cu celelalte doua aripi sburau, simbol al autoritatii, pentru ducerea la indeplinirea a misiunii randuite de Domnul pentru fiecare dintre ei, cum se vede in continuarea textului. Cat de mare este contrastul dintre acesti Serafimi in slujba lui Dumnezeu si atatia "pretinsi slujitori si sluj

toare a lui Dumnezeu" din zilele noastre... lipsiti de smerenie, de

sfintenie si de acea putere de autoritate dumnezeiasca! Nu in

zadar apostolul Petru scrie: "Tot asa voi, tinerilor, fiti supusi

celor batrani. si toti in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie. Caci, 'Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor szneriti le da har' "

In cartea Apocalipsei citim mesajul Domnului Isus transmis unei biserici prin prezbiterul ei, care din punct de vedere istoric, era o adunare locala din orasul Laodicea, aflat in Asia Mica (Vezi Coloseni 2:1; si 4:13-16). Dar duhovniceste, stim ca aceasta biserica reprezinta simbolic cea de a saptea perioada si ultima din calatoria Bisericii pe pamant, pana, la venirea Domnului Isus Hristos pentru Rapire. De remarcat, ca pentru toate cele sapte biserici, mesajele incep cu aceste cuvinte: "Iata ce zice ...Domnul"! Este extrem de important intotdeauna, in orice situatii si probleme care se ivesc, sa stim ce zice Domnul! Ori la Biserica a saptea, insasi denumirea cetatii are o importanta covarsitoare, pentni a se intelege ce se petrece in ea. "Laodicea" inseamna: Dreptatea sau Judecata poporului, Dreptate pentru popor, Dreptul poporului, Pretentia poporului, si in final, Obisnuinta sau placerea poporului.

Dintr-o singura ochire se poate vedea, ca poporul este cel care vorbeste, hotaraste, pretinde, dupa bunul plac al vointei lui, al majoritatii, si nu ce zice Domnul! in locul Teocratiei, al carmuirii divine, in biserici a fost introdusa Democratia. Ce zice poporul si nu: ASA VORBESTE DOMNUL!" Domnul Isus a fost scos din adunare, de aceea Il vedem ca nu Se mai adreseaza bisericii, ci fiecarui ins in parte, cand zice: "Iata, Eu stau la usa Si bat. Daca aude cineva glastsl Meu si de,schide usa, voi intra la el, voi cina cu el, Si el cu Mine" (Apocalipsa 3:20). Apostazia era in floare in Laodicea si ei, laodicienii nici nu stiau macar ca sunt in afara unei vieti cu Dumnezeu in Hristos, ci intr-o stare nenorocita de ticalosie, saracie, orbire spirituala si goliciune... Domnul Isus le porunceste POCAINTA! Altfel, sunt amenin.tati ca vor fi vomati (cu scarba) din gura Domnului!

La polul opus unei asemenea stari de incantare de sine, cum erau crestinii din Laodiceea, era aceasta nobila fiinta pe care o chema Serafima si care era sotia fratelui paralizat de pe altar, din care traia doar a saptea parte din statura lui, "capul". De dragul Domnului Isus Hristos, Mantuitorul ei slavit, si-a sacrificat propriaei viata si a adus-o ca jertfa pe altar. S-a casatorit cu Valentin, ca sa poata sa stea cu cl si sa-1 ingrijcasca zi si noapte, fara intrerupere. Numele ei de Serafima nu a fost pus la intamplare. Dumnezeu i 1-a randuit sa-1 poarte, potrivit slujbei celei mai inalte la care a fost chemata dupa planul divin. Misiunea ei a fost una singura, sluj irea, asa cum era si a Serafimilor din jurul Scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Ce fiinte alese a avut Dumnezeu intotdeauna in poporul Lui!...

Cati oameni in zilele noastre se numesc "crestini" si inca cu mandrie, dar sunt numai cu numele, nu si cu o viata transformata prin Duhul Sfant, care inseamna ca au murit fata de lume, cu gandurile, obiceiurile si faptele ei, dar au murit si fata de ei insisi, ca sa traiasca. pentru Dumnezeu! Serafima-Nobila, ii stralucea fiinta de frumusetea caracterului si a smereniei. Slava Tie, Mielule al lui Dumnezeu, Singurul care ai putut spune cu adevarat: "Iata Eu swzt

 

 

in

mijlocul vostru ca Cel ce slujeste"! De la Domnul Isus a invatat Serafima si a putut pune in aplicare nobletea slujirii in viata ei.

intr-una din vizitele mele i-am pus intrebarea:

De cate ori pe noapte te scoli sa-1 slujesti pe Valentin, sora Serafima?

Raspunsul ei blajin si smerit a fost:

Cand ma scol de douasprezece ori pe noapte, inseamna ca a fost o noapte usoara! Marire Tie, Doamne Isuse, pentru robii Tai si roabele Tale, care slujesc zi si noapte in Sanctuarul Tau!

Prin Serafima am inteles pentru prima data in mod practic, adanc, deplin ce vrea sa spuna apostolul Pavel cand scrie: "Va indemn daz, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Duninezeu: aceasta va .fi din partea voastra o slujba duhovniceasca"