Cluj-Napoca, str. Ady Endre, nr 6, ap cp. 400064; tel mobil: 0040/ 744 928792



Yüklə 180.85 Kb.
səhifə1/4
tarix07.04.2018
ölçüsü180.85 Kb.
  1   2   3   4

Cluj-Napoca, str. Ady Endre, nr 16, ap.7

cp. 400064; tel mobil: 0040/ 744 928792

mail: jurnalistiromani@yahoo.com

www. jurnalistiromani.ro

R A P O R T

LIBERTATEA PRESEI ÎN DIASPORA ROMÂNEASCĂ



Acest raport conţine o relatare succintă a tuturor evenimentelor semnificative care caracterizează situaţia precară a presei de limba română din ţările unde trăiesc comunităţi de români: Ucraina, Serbia, Ungaria şi Bulgaria.

Raportul este disponibil in limbile română şi engleză.

Opiniile exprimate în acest raport aparţin FIJR şi nu angajează responsabilitatea persoanelor şi instituţiilor menţionate în conţinutul raportului.

CLUJ-NAPOCA, 2013





CUPRINS:
SUMAR


  1. CADRUL LEGAL



  1. INFRASTRUCTURA MEDIA. REALITĂŢI COMUNITARE

    • Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria – Presa românească. Radiografia comunităţilor româneşti




  1. DESPRE INDEPENDENŢA PRESEI ROMÂNEŞTI DIN DIASPORA

III.1. Presiuni politice şi economice. Presiuni ale autorităţilor




  • Presă independentă, nu subordonată administraţiei

  • Redacţia română de la Radio Ucraina Internaţional, pe cale să fie lichidată

  • Privatizarea presei publice – drepturi mai puține pentru minorități

  • Serbia, corigentă la îndeplinirea standardelor media definite de Consiliul Europei

  • FOAIA ROMÂNEASCĂ, condamnată la moarte

  • Libertatea presei, în pericol în Ungaria

III.2. Cenzură, Dezinformare, Discriminare



  • Jurnaliștii ucraineni condamnă cenzura mass-media din Ucraina



  • Liderii asociatiilor române/vlahe din Timoc solicită emisiuni în limba română
  • Presa sârbă dezinformează: Problema vlahilor rezolvată

  • Un material de presa mincinos, din 1928, preluat de ziarul regional din Vidin


  • Emisie in limba română la ore nepotrivite

III.3. Abuzuri, Agresiuni, Ameninţări




  • Persona non grata” în Ucraina

  • Românii/vlahii din Timoc şi România atacaţi de presa pro-guvernamentală de la Belgrad

  • Jurnalista care a condamnat etnobişniţarii maghiari are dreptate!

RECOMANDĂRI





SUMAR
Asumarea declarativă de către statele vizate – Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria – a valorilor europene privind dreptul la liberă exprimare a minorităţilor naţionale nu a avut ca efect şi consolidarea libertăţii presei şi a accesului la informaţie a jurnaliştilor etnici români care îşi desfăşoară activitatea în statele menţionate.

Inovaţiile legislative, unele benefice, altele cu caracter retrograd, nu au generat progrese calitative în exercitarea libertăţii mass-mediei de limbă română. Numărul cazurilor în care instituţiile de presă româneşti au fost hărţuite, intimidate sau nedreptăţite a fost foarte mare.

În pofida existenţei unor mijloace de informare în masă care îşi asumă libertatea de a prezenta situaţia comunităţilor româneşti şi libertatea de a critica autorităţile, mass-media aparţinând majoritarilor nu are curajul de a adopta o atitudine combativă la adresa acţiunilor guvernanţilor, ba dimpotrivă promovează în spaţiul public materiale de presă defavorabile minorităţii româneşti de natură să ostilizeze majoritatea împotriva românilor.

În mod special, situaţia este gravă în domeniul audiovizualului, domeniu în care activitatea de presă destinată comunităţii româneşti este supusă în mod flagrant ingerinţelor de ordin politic.

În ţările non-UE unde trăiesc importante comunităţi de români nu s-au implementat încă mecanisme de susţinere de către stat a presei în limba minorităţilor, bazate pe criterii stricte şi obiective, aplicate egal pentru toate mijloacele de informare în masă. În procesul de finanţare a mass-mediei continuă să fie aplicate mecanisme discriminatorii prin care se susţin doar anumite publicaţii, şi acelea doar în măsura în care au o politică editorială proguvernamentală.

Deşi, de la tribună, autorităţile din diverse state au susţinut constant necesitatea realizării dreptului de acces la informaţie a minorităţilor, în fapt, instituţiile publice continuă să ignore sau să răspundă formal la cererile de acces la informaţie.

Deşi există elemente specifice pentru fiecare ţară în parte, în acelaşi timp există şi o serie de elemente comune. Se constată astfel nenumărate cazuri când asupra publicaţiilor în limba română s-au exercitat presiuni de diferite feluri, au fost retrase sau diminuate finanţările acordate anterior sau au fost interzise programele radio - TV în limba română.

Toate aceste trăsături comune ale comportamentului guvernelor din ţările monitorizate duc la o degradare continuă a situaţiei presei în limba română din diaspora.






I. CADRUL LEGAL
În statele monitorizate nu există o lege unitară care să sintetizeze toate prevederile legale referitoare la protecţia minorităţilor naţionale, inclusiv sub aspectul dreptului la informare în limba maternă.

Ca urmare, numeroasele acte normative în vigoare referitoare la minorităţile naţionale şi dreptul lor la liberă exprimare trebuie interpretate şi aplicate în mod coroborat şi în concordanţă cu convenţiile internaţionale ratificate.

Convenţiile internaţionale privind dreptul la liberă exprimare a minorităţilor naţionale au fost semnate şi ratificate, iar sistemul juridic al minorităţilor din statele respective corespunde, cu unele excepţii, cerinţelor prevăzute în normele internaţionale, însă, în mod practic, suferă la capitolele implemetare şi aplicare.

Convenţiile internaţionale ratificate fac parte din sistemul juridic intern. Prevederile acestora trebuie aplicate şi în situaţiile în care legea internă nu cuprinde o reglementare concretă în domeniul respectiv.


Cele mai importante prevederi legale internaţionale referitoare la folosirea limbii materne a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv în domeniul presei, sunt: Cartea Europeană a limbilor regionale sau minoritare, Convenţia Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale.
Alte acte internaţionale şi naţionale care reglementează activitatea mass-mediei şi asigură dreptul la liberă exprimare sunt următoarele:

      • acte internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor



fundamentale, Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră;

      • acte normativ-juridice cu caracter general: Constituţia, Codul civil, Codul penal;

      • acte normativ-juridice care reglementează activitatea jurnaliştilor: Legea audovizualului, Legea privind accesul la informaţii de interes public, Legea cu privire la activitattea editorială, Legea privind dreptul de autor.


Prevederile internaţionale în domeniu obligă autorităţile unui stat ca pentru vorbitorii limbii române dintr-un areal geografic să asigure apariţia şi funcţionarea mijloacelor de comunicare în această limbă.

Astfel, oficialii au obligaţia ca:

  • în măsura în care radioul şi televiziunea au caracterul de servicii publice, să ia măsuri corespunzătoare pentru ca difuzorii să programeze emisiuni în limba română;

  • să încurajeze şi/sau să faciliteze emiterea de programe private de radio în limba română, în mod periodic;

  • să încurajeze şi/sau să faciliteze difuzarea de programe private de televiziune în limba română, în mod periodic;

  • să încurajeze şi/sau să faciliteze realizarea şi difuzarea de producţii audio şi audiovizuale în limba română;

  • să încurajeze şi/sau să faciliteze crearea şi/sau menţinerea cel puţin a unui organ de presă în limba română;

  •  extindă măsurile existente de asistenţă financiară la producţiile audiovizuale în limba română;

  • garanteze libertatea de recepţie directă a emisiunilor de radio şi de televiziune ale ţărilor vecine realizate în limba română şi să nu se opună



retransmiterii de emisiuni de radio şi televiziune din ţările vecine, realizate în limba română;

  • să vegheze ca nici o restricţie a libertăţii de expresie şi a liberei circulaţii a informaţiei în limba română să nu fie impusă presei scrise;

  • să vegheze ca interesele vorbitorilor limbii române să fie reprezentate sau luate în considerare în cadrul structurilor eventual create, în conformitate cu legea, având ca sarcină garantarea libertăţii şi a pluralităţii mijloacelor de comunicare.


Cercetarea FIJR arată că obligaţiile autorităţilor naţionale care decurg din legislaţia europeană din domeniu sunt doar în parte îndeplinite, fiind în majoritatea cazurilor aplicate cu rea credinţă. Detalii concrete cu privire la acest aspect vom prezenta într-un alt capitol al prezentului raport.


II. INFRASTRUCTURA MEDIA. REALITĂŢI COMUNITARE
UCRAINA



Mass-media în limba română din Ucraina are o reprezentare destul de bogată, însă se confruntă cu numeroase probleme. Cea mai mare problemă este finanţarea publicaţiilor în limba română, din această cauză multe reviste sau ziare având apariţii neregulate. Necesitatea înregistrării la autorităţile locale a publicaţiilor scrise generează şi ingerinţe din partea autorităţilor ucrainene.

Printre publicaţiile care apar la Cernăuţi în limba română se numără: revistele „Concordia“, „Zorile Bucovinei“; ziare cu apariţie neregulată „Junimea“ şi „Arcaşul“, revista pentru copii „Făgurel“, almanahul cultural-literar „Ţara fagilor“, revista




trimestrială „Septentrion literar“, ziarul „Libertatea cuvântului“, ziarul „Clopotul Bucovinei“. În regiunea Transcarpatia mass media sunt reprezentate prin emisiunile de televiziune în limba română „Zi de zi“ şi „Telerevista săptămânii“, iar la radio emisunea zilnica „Plaiul meu natal“. Tot aici mai există şi publicaţia „Maramureşenii“ care are apariţie săptămânală.

După cum am arătat mai sus principala problemă a publicaţiilor în limba română din Ucraina este reprezentată de lipsa fondurilor. Autorităţile ucrainene au finanţat unele din aceste publicaţii, însă s-au folosit de această finanţare pentru a încerca să-şi impună opinia cu privire la conţinutul şi orientarea respectivelor publicaţii finanţate.

La acest capitol trebuie menţionat şi faptul că autorităţile ucrainene interzic introducerea de cărţi şi publicaţii din România, ceea ce în mod evident contravine literei şi spiritului convenţiilor internaţionale care protejează libertatea de exprimare şi libera circulaţie a ideilor.
Comunitatea românească din Ucraina. Starea de fapt

După semnarea şi ratificarea Tratatului bilateral româno-ucrainean, la nivel local nu au fost materializate măsuri şi acţiuni concrete care să aducă la îndeplinire prevederile acestuia referitoare la comunităţile româneşti din Ucraina. Prevalându-se de situaţia economică dificilă, conducerea de la Kiev şi autorităţile regionale aduc în prim-planul atenţiei populaţiei românesti insuficienţa resurselor financiare, prin care motivează inoportunitatea angajării unor cheltuieli necesare susţinerii materiale a iniţiativelor de revitalizare culturală, educaţională şi religioasă cu specific românesc în localităţile cu pondere majoritară a etnicilor români.

Prin intermediul mass-media şi în contactele directe la diverse întruniri cu reprezentanţii localităţilor cu pondere românească, autorităţile ucrainene acreditează ideea că, în virtutea Constituţiei Ucrainei, statul a acordat în permanenţă o atenţie deosebită respectării tuturor drepturilor comunităţilor româneşti, tratament care nu se

aplică etnicilor ucraineni din România, acuzând deschis statul român de neadaptare la concepţiile moderne ale practicii politice faţă de minorităţi.

În Ucraina există şi se manifestă activ cercuri antiromâneşti care, încurajate sau sprijinite de autorităţi, pun în practică politica de revigorare a sentimentului naţionalist-extremist ucrainean, caracterizat prin intoleranţă etnică şi anihilare a conştiinţei naţionale a celorlalte comunităţi in spetă a comunitătii românesti.

În ansamblul ei, dar mai ales în mediul rural, comunitatea românească se confruntă cu o criză economico-financiară de amploare, cu repercusiuni majore în plan social, spiritual şi cultural. Pe fondul general al recesiunii economice, comunităţile româneşti din Ucraina nu beneficiază de sprijin pentru editarea de manuale şi literatură în limba română, protecţia şi întreţinerea monumentelor istorice şi culturale, pregătirea de cadre, conservarea, afirmarea şi dezvoltarea culturii proprii, retrocedarea instituţiilor şi clădirilor care au aparţinut românilor, etc.

În acest context social-economic, dar si urmare a presiunilor repetate, s-a estompat interesul majorităţii etnicilor români faţă de activităţile societăţilor şi asociaţiilor culturale, care îşi propun promovarea tradiţiei şi specificului românesc. Acestea, confruntate cu greutăţi materiale şi financiare, nu reuşesc să polarizeze atenţia co-naţionalilor, micşorându-şi progresiv aderenţa în rândul populaţiei de condiţie mijlocie şi sub-medie, care reprezintă segmentul majoritar mai ales în localităţile rurale.

Deosebit de „sensibile" la aspiraţiile românilor din Bucovina de Nord, ţinutul Herţei, Transcarpatia şi Basarabia de Sud, problematică ce implică şi reabordarea raptului teritorial din 1940, autorităţile centrale şi locale supraveghează atent acţiunile desfăşurate de societăţile şi asociaţiile cu caracter cultural, precum şi publicaţiile editate de acestea, eludând prevederile Tratatului politic bilateral.

Procesul de renaştere naţională a etnicilor români, care luase avânt în perioada 1991-1992, a fost stopat de oficialităţi printr-un complex de măsuri



legislative şi administrative, de natură să asigure un control riguros asupra activităţii comunităţilor româneşti din Ucraina.

Este cert faptul că, speculând anumite animozităţi interne, autorităţile ucrainene controlează activitatea unora dintre aceste societăţi prin elementele infiltrate în conducerea lor, organizând, în acelaşi timp, acţiuni de discreditare a liderilor români preocupati de păstrarea identitătii românilor din Ucraina.

Ca urmare a propriilor slăbiciuni, a conflictelor dintre personalităţi, a lipsei resurselor materiale şi financiare, activitatea de apărare a drepturilor şi intereselor comunităţilor româneşti din Ucraina este limitată.

Cea mai mare parte a bibliotecilor şi instituţiilor de cultură se află în imposibilitatea de a susţine financiar organizarea şi desfăşurarea activităţilor pentru care au fost create.

Presa scrisă în limba română traversează o perioadă dificilă, derivată nemijlocit din starea economico-socială precară a populaţiei româneşti din regiune. Toate ziarele şi publicaţiile în limba română sunt tipărite într-un tiraj redus, mărindu-se şi intervalul de apariţie la ediţii săptămânale, bilunare şi lunare.

Inscripţionarea instituţiilor publice, a sediilor administrativ-teritoriale şi a localităţilor este realizată exclusiv în limba ucraineană chiar şi în comunele cu compoziţie aproape unitară a populaţiei româneşti. Sistemul de afişare bilingv este utilizat numai în înscrisurile şi anunţurile de utilitate publică expuse la avizierele de interior ale instituţiilor, însă varianta în limba română este redactată de multe ori în grafia chirilică.

Începând cu anul 1998 a început agravarea situaţiei învăţământului şi şcolilor naţionale, implicit şi ale comunităţilor româneşti, ca urmare a tentativelor autorităţilor ucrainene de a limita, până la desfiinţare, educaţia în limba maternă.

Prin Dispoziţia nr. 33/03.02.1998 a Ministerului Învăţământului, în şcolile minorităţilor naţionale din Ucraina au fost anulate examenele de absolvire la limba

maternă şi literatura naţională (decizia de a menţine sau nu examenele respective fiind lăsată la discreţia organelor de învăţământ regionale), ceea ce înseamnă că examenele de admitere la instituţii de învăţământ superior vor fi susţinute numai în limba ucraineană, blocându-se astfel calea absolvenţilor români spre o diplomă universitară şi constituind, totodată, un nou pas spre lichidarea treptată a şcolilor româneşti.

Chiar dacă şcolile româneşti sunt lăsate să supravieţuiască, ca urmare a presiunilor, asistam la reducerea progresivă a numărului claselor şi şcolilor în limba maternă şi, implicit, a vorbitorilor de limbă română în teritoriile româneşti istorice din Ucraina.

Spre deosebire de Bucovina de Nord, situaţia şcolilor româneşti din Basarabia de Sud este mai dificilă ca urmare a faptului că, încă din perioada sovietică, românii care trăiesc în regiunea Odessa au fost recenzaţi sub denumirea de moldoveni, autorităţile ucrainene perpetuând şi încurajând această confuzie. Ca urmare, din iniţiativa organelor şcolare locale, dar şi a unor societăţi româneşti din regiune („Asociaţia Naţional-Culturală a Moldovenilor", condusă de Anatol Fetescu, agent al SBU) controlate de autorităţile ucrainene, s-a trecut la studierea în „limba moldovenească". În fapt, această poziţie a fost iniţiată chiar de Rada Supremă a Ucrainei, care a inclus, la sfârşitul anului 1997, limba moldovenească, alături de limba română, în numărul celor zece limbi asupra cărora au incidenţă prevederile „Cartei europene a limbilor regionale sau limbilor minorităţilor naţionale".

Aspiraţiile tinerilor de origine română de a-şi efectua studiile în România este privită cu ostilitate de oficialii de la Kiev. Deşi există un protocol româno-ucrainean în acest domeniu, elevii şi studenţii români sunt ameninţaţi că diplomele obţinute în ţara noastră nu vor fi recunoscute după întoarcerea în Ucraina. Cu toate că mulţi dintre aceştia au absolvit cu calificative maxime, sunt discriminaţi în obţinerea unui loc de muncă pe motivul că au urmat un sistem de învăţământ diferit de cel local. Din

această cauză, mulţi părinţi ezită sau refuză frecventarea şcolilor în limba română, precum şi trimiterea copiilor pentru continuarea studiilor în România.

٭

Comunităţile româneşti din actuala Ucraina, rămase în afara teritoriului României după cel de-al doilea război mondial, locuiesc compact în:

- Regiunea Cernăuţi, care cuprinde Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi fostul judeţ Hotin;

- Regiunea Odessa, îndeosebi în raioanele Ismail, Reni, Chilia şi Cetatea Albă;

- Regiunea Transcarpatia, în raioanele Teacev şi Rahovo.

- în spaţiul dintre Nistru şi Bug, românii locuiesc în regiunile Herson, Kirovograd şi Nikolaev şi, la est de Bug, în regiunile Doneţk, Dnepropetrovsk, Crimeea şi Lugansk.

Conform recensământului din 1989, la cele ulterioare existand suspiciunea de falsificare, în Ucraina locuiesc 459.000 români, a treia comunitate numerică după ucraineni şi ruşi, împărţiţi în mod arbitrar de autorităţi în 324.000 „moldoveni" şi 135.000 români.

Populaţia românească predomina în trecut, ca populaţie autohtonă, în Bucovina de Nord şi Sudul Basarabiei. În prezent, prin deznaţionalizare şi genocid în perioadele imperiului rus şi Uniunii Sovietice, populaţia românească a devenit minoritară.

Etnicii români care trăiesc în jurul Bugului provin din românii ardeleni duşi cu două secole în urmă în stepa pustie din Tavrida, ca oşteni împotriva năvălirilor tătare.

Potrivit datelor neoficiale deţinute de asociatiile românesti din Cernăuţi, comunitatea românilor din Ucraina ar depăşi 500.000 persoane.





UNGARIA


Infrastructura media aparţinând comunităţii româneşti din Ungaria acoperă atât audiovizualul, cât şi presa scrisă. Principalele instituţii de presă în limba română din Ungaria, sunt următoarele:

1. Săptămânale

– „Foaia Românească”, săptămânal al românilor din Ungaria editat de Editura de presă şi cărţi „NOI”.

Director: Eva Şimon.

Colectiv redacţional: Anca Liliana Butar, Ana Cioca Czesznak.

Editor responsabil: Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria

Adresă: Jula, str. Gheorghe Doja nr. 8

Telefon: +36 66 361 789.

Telefon/fax: +36 66 463 152;

E-mail: foaia@foaia.hu

Web: http://foaiaromaneasca.blogspot.hu



Este cea mai veche publicaţie de limba română din Ungaria, înfiinţată în 1951.

–„Cronica”, organul de presă al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria.

Director executiv şi redactor şef: Delia Elena Kovacs.

Redactori: Corina Sebestyen, Tiberiu Juhasz

Adresă: Jula, str. Saros nr. 17

Tel./fax: +36 66 462 738;

E-mail: cronica1@invitel.hu

Web: http://invitelweb.hu/cronica/

 2. Emisiune radiofonică: „O voce românească” - program zilnic de 2 ore în limba română realizat în Studioul din Seghedin al Trustului Public de Radio-Televiziune din Ungaria - difuzată începând cu anul 1980.

 3. Emisiune de televiziune: „Ecranul Nostru” – emisiune săptămânală în limba română de 26 de minute, difuzată de canalului de televiziune „m1” şi reluată de Duna TV, ambele aparţinând Trustului Public de Radio-Televiziune din Ungaria.
Presa de limbă română din Ungaria se confruntă cu acelaşi tip de dificultăţi cu care se confruntă în general presa aparţinând minoritarilor români din alte state. Principala problemă este reprezentată de lipsa fondurilor sau insuficienţa acestora, precum şi de atacul sub diverse forme al statului maghiar asupra independenţei publicaţiilor şi jurnaliştilor români. Situaţia presei scrise din Ungaria a fost profund alterată şi de existanţa unui conflict intern, alimentat şi de autorităţile budapestane, dezvoltat în timp între editorii publicaţiilor “Foaia Românească” şi “Cronica”.
Situaţia comunităţii româneşti din Ungaria
Deşi Ungaria a creat, acum 19 ani, un fond juridic al reprezentării intereselor naţionalităţilor din ţară, în cazul românilor din Ungaria acesta nu funcţionează conform aşteptărilor. De la alegerile de naţionalitate, organizate în anul 1998, tot mai multe persoane neaparţinătoare comunităţii românilor din Ungaria sunt alese în autoguvernările româneşti locale. Din 2006, prin fenomenul etnobusiness-ului, aceste persoane care nu aparţin comunităţii româneşti au ajuns în organele de conducere

ale Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Probabil, un asemenea sistem autoguvernamental, plin de contradicţii, nici Ungaria nu l-ar dori niciunei comunităţi maghiare de dincolo de graniţe.



Este incontestabil că în Ungaria există şcoli şi biserici pentru naţionalitatea română, dar dincolo de datele statistice se ascunde realitatea amară. Bisericile ortodoxe române (părţi ale patrimoniului cultural al Ungariei) se află într-o stare deplorabilă, preoţii ortodocşi îşi primesc salariile cu întârziere de mai multe luni, iar asociaţiile civile ale naţionalităţii române sunt finanţate insuficient, ajungând la limita funcţionării. La nivelul administraţiei publice, românii din Ungaria nu dispun de niciun specialist care să le reprezinte interesele. În aceeaşi situaţie se află şi învăţămîntul în limba română din Ungaria.

Romanii din Ungaria beneficiaza de invatamant in limba romana in cadrul unor scoli bilingve sau studiaza limba materna ca materie scolara, fara a avea insa o institutie de invatamant cu predare integrala in limba romana. Televiziunea si radiofuziunea publica ungara realizeaza si difuzeaza emisiuni in limba romana prin intermediul studiourilor locale. Din 1956 saptamanalul “Foaia Romaneasca” are o aparitie neintrerupta. Revista este editata in peste 800 de exemplare, cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni. De asemenea, romanii din Ungaria mai au la dispozitie revista saptamanala “Cronica” si revista bilingva trimestriala “Convietuirea”. In 1999, Biserica Ortodoxa din Ungaria a fost ridicata la rangul de Episcopie si are in prezent 21 de parohii. Romanii nu beneficiaza de reprezentare parlamentara in Ungaria. O problema aparte este refuzul statului maghiar de a retroceda comunitatii romanesti bunurile care au apartinut Bisericii Ortodoxe Romane din Ungaria si Fundatiei “Gojdu”, confiscate de regimul comunist.
٭
Potrivit Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni (DRRP), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, comunitatea romaneasca din Ungaria numara in jur



de 10.200 de persoane, raspandite pe tot cuprinsul tarii, cu precadere in partea de est a fostului stat comunist, la granita cu Romania. Peste 1.200 de romani locuiesc in capitala ungara, Budapesta.
SERBIA


Presa românească din Serbia
Deşi în Voivodina comunitatea românească beneficiază de mass-media în limba română, în Valea Timocului situaţia a rămas la fel ca în ultimii ani - practic nu există nici un fel de publicaţie tipărită, iar emisiunile de televiziune sau radio nu sunt prezente în mod continuu.


Principalele instituţii de presă româneşti care funcţionează pe teritoriul Serbiei sunt: C.P.E. "Libertatea" din Panciova, "Timoc Pres", TV "Victoria" din Vârşeţ, Radio "Far" din Alibunar, TV Panciova, "Glasul Cerbiciei".

Un fapt grav care caracterizează situaţia presei româneşti din Serbia este reprezentat de absenţa sau cvasiabsenţa audiovizualului în limba română din zona denumită generic Valea Timocului. Românii timoceni acuză lipsa accesului la informare prin absenţa unor emisiuni de radio sau televiziune în limba română şi cer autorităţilor sârbe să rezolve această problemă exact în felul în care sunt tratate din acest punct de vedere minorităţile naţionale din Voivodina.
Comunitatea românească din Serbia. Realităţi actuale

Actualmente, în Serbia, este în curs de derulare procesul de divizare artificială a comunităţii în vlahi şi români, cu scopul generării confuziei, al cărui ţel final este încheierea procesului de asimilare iniţiat cu mult timp în urmă. Este evident că în culisele proiectului de divizare artificială se află anumite instituţii de stat, partide politice ale populaţiei majoritare şi, din păcate, Biserica Ortodoxă Sârbă.

Vom face o scurtă prezentare cronologică a evenimentelor pentru argumentarea celor menţionate.

Organizarea vlahilor în asociaţii civice şi partide politice cu indicii naţionale, coincide cu introducerea sistemului pluripartit în Serbia, la începutul anilor 90. Nici una din aceste organizaţii care au acţionat în sensul trezirii conştiinţei naţionale a membrilor comunităţii româneşti nu a evidenţiat, în programul său, existenţa a două comunităţi distincte în Serbia de Răsărit – cea vlahă şi cea română !

Ulterior înlăturării regimului totalitarist al lui Milosevic şi recunoasterii statutului de „minoritate naţională” a vlahilor, organizaţiile vlahe formează Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe.

Încă de la început, administraţia de stat, în frunte cu şeful din acea perioadă al Cancelariei pentru Drepturile Omului şi ale Minorităţilor Naţionale a Guvernului



Republicii Serbiei, Petar Ladjevic, impune condiţii pentru înregistrarea Consiliului Naţional, printre care „utilizarea limbii sârbe, până la standardizarea limbii şi alfabetului vlah”. Administraţia de stat încalcă astfel evident legislaţia, impunând condiţia de „standardizare a limbii şi alfabetului vlah”, în procedura de înregistrare a consiliului, contrar voinţei reprezentanţilor aleşi ai comunităţii. Prin acest act, administraţia de stat încalcă grav autonomia culturală a minorităţii vlahe, garantată de Constituţia şi legislaţia Republicii Serbia.

Subliniem că înregistrarea Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe a fost efectuată doar cu ameninţarea că se va depune plângere la Curtea Internaţională de la Strasbourg, după 18 luni de la constituirea acestuia !

În timp, Consiliul a fost preluat de funcţionarii partidelor politice ai populaţiei majoritare sârbe, total dezinteresaţi de problemele cu care se confruntă vlahii/românii din Serbia.

De asemenea, funcţiile cu responsabilitate în Consiliu sunt uzurpate de persoane care în continuare se declară sârbi cu limba maternă sârbă şi ţara de orgine Serbia.

Astfel, din Consiliul Naţional al Vlahilor au fost practic excluşi membrii comunităţii, iar conducerea a fost lăsată celor care se declară sârbi.

Una dintre primele decizii ale acestei conduceri a Consiliului a fost îndeplinirea condiţiilor care au fost impuse cu insistenţă de către administraţia de stat în perioada anterioară – respectiv ca „până la standardizarea limbii şi alfabetului vlah”, limba oficială a Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe să fie limba sârbă.

Pentru a clarifica, ceea ce Consiliul denumeşte „alfabet vlah” reprezintă de fapt varianta sârbă a alfabetului chirilic şi latin, completat cu litere din alfabetul românesc.

Procedura de „standardizare” este ilustrată cel mai bine de faptul că primele manuale în „limba vlahă” nu sunt semnate cu numele şi prenumele autorilor, aşa cum

se practică peste tot în lume, ci cu pseudonime utilizate pe forumul Internet de către unul dintre autorii „alfabetului vlah”.

Este incert dacă Institutul pentru manuale şi materiale didactice va permite copiilor vlahi să se educe utilizând astfel de „manuale” elaborate în afara oricăror norme valabile din sistemul de educaţie, care ar reprezenta o denigrare pentru întregul sistem de educaţie din Serbia.

٭

Un alt aspect grav cu care se confruntă comunitatea românilor din Serbia este reprezentat de inexistenţa serviciilor religioase în limba maternă. Subliniem că problema libertăţii religioase este parte componentă din problematica privind drepturile fundamentale ale omului.

Românii timoceni apreciază ca inadmisibilă încălcarea libertăţilor religioase ale enoriaşilor BOR şi inacceptabil ca activitatea BOR să se limiteze doar la teritoriul P.A. Voivodina.

În acest sens, cel mai relevant exemplu de atitudine inacceptabilă a adminsitraţiei de stat şi a celei locale este emiterea dispoziţiei de demolarea a clopotniţei şi gardului BOR din Malajnica. Menţionăm cu precădere satul Malajnica, deoarece este un loc respectat de către membrii comunităţii româneşti, aici fiind construit primul lăcaş de cult în care slujba se oficiază în limba română.

La cele menţionate trebuie să adăugăm şi instigarea la conflicte şi ameninţări cu intervenţii armate formulate de preotul local al BOS în emisiunea „Eksploziv” de la postul TV „Prva”, care a mers atât de departe în declaraţiile sale încât a acuzat România de pretenţii teritoriale în Serbia de Răsărit.

٭

Comunitatea românească din Serbia trăieşte în două regiuni, în Voivodina şi în Serbia de nord-est, în zona cunoscută generic ca Valea Timocului. Conform datelor oficiale (recensământul din 2002), numărul etnicilor români este de 34.576



(30.419 în Voivodina şi 4.157 în restul Serbiei, dintre care 2.339 în Timoc şi 1.000 în localitatea Ovcea, integrată administrativ în capitala Belgrad), iar cel al „vlahilor” de 40.054 persoane (101 în Voivodina, restul populaţiei fiind concentrată în zona de nord-est a Serbiei). Potrivit organizaţiilor româneşti, datele de la recensământ au avut în vedere numai persoanele cu domiciliul permanent în Serbia, nu şi persoanele aflate temporar la muncă în străinătate, apreciate la 50.000 de români voivodineni şi 250.000 de români timoceni. Aceleaşi estimări neoficiale prezintă un număr de circa 200.000-250.000 de etnici români/„vlahi” în Serbia de nord-est.
BULGARIA


Media românească din Bulgaria

Legislaţia bulgară permite existenţa presei în limba maternă a minorităţilor

naţionale - articolul 12 al Legii radioului şi televiziunii arată că: „Programele radio şi de televiziune vor fi emise în limba oficială în conformitate cu Constituţia Bulgariei şi pot fi transmise în altă limbă dacă (...) sunt destinate cetăţenilor bulgari a căror limbă maternă nu este bulgara“. La articolul 49 al aceleiaşi legi se arată că: „Radioul şi televiziunea naţională bulgare vor produce programe naţionale şi regionale (...),

programe adresate cetăţenilor a căror limbă maternă nu este bulgara, inclusiv în limba lor maternă“. În ciuda acestor prevederi legale, în Bulgaria nu există programe de radio sau de televiziune în limba română destinate comunităţilor româneşti.

Începând cu anul 1993 la Vidin a apărut ziarul în limba română „Timpul“, care a avut o apariţie neregulată datorită lipsei fondurilor, fiind un proiect al Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria.



În prezent la Vidin mai apare în limba română revista „AVE“ editată de Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria - având şi ea o apariţie neregulată din aceleaşi motive.
Despre comunitatea românească din Bulgaria
Romanii din Bulgaria se pot imparti intr-un sector timocean, un sector dunarean (care se intinde de la raul Timoc si pana la litoralul Marii Negre) si un sector, in interiorul tarii si al Muntilor Balcani.

Cei mai multi romani sunt in zona Vidinului unde intalnim 50 de comune din care 30 sunt curat romanesti. Alti multi romani traiesc pe malul drept al bazinului dunarean, pana la Ruse si apoi in sate din sudul Dobrogei, care au ajuns sub stapanirea bulgarilor, dupa Tratatul de la Craiova, incheiat in 1940.

Cu toate acestea, numarul vorbitorilor de limba romana din tara vecina este astazi dupa datele oficiale, foarte mic, scazand de la 96 000 inregistrat la inceputul secolului, la 16 000 in 1934 si la 2 700, dintr-o statistica mai recenta. Explicatiile acestui mod, cel putin « misterios », de scadere a numarului romanilor din Bulgaria



ni-l da un reprezentant al «Asociatiei Vlahilor» din Vidin care, printre altele, semnaleaza faptul ca in multe zone s-au inregistrat cazuri de presiuni din partea autoritatilor bulgare, care-i obliga pe vlahi sa-si ascunda adevarata identitate.

Comunitatea românească, aşa-zisă “vlahă”, din Bulgaria cere să fie recunoscută ca minoritate naţională în cadrul statului democratic bulgar, împreună cu celelalte comunităţi, considerate prin constituţie doar “grupuri etnice”, în strictă conformitate cu standardele Consiliului Europei. Sistemul constituţional bulgar nu recunoaşte statutul de “minoritate naţională”, ci doar pe cel de “grup etnic”.

Minoritatea românilor din Bulgaria numără oficial 150.000 de persoane (neoficial, aproape dublu), dar la această oră nu este recunoscută ca minoritate naţională de către statul bulgar. Demersurile lor către autorităţile bulgare au rămas, de cele mai multe ori, fără efect.

III. DESPRE INDEPENDENŢA PRESEI ROMÂNEŞTI DIN DIASPORA
III.1. Presiuni politice şi economice. Presiuni ale autorităţilor
La nivel de principiu, legislaţia ţărilor monitorizate garantează dreptul la exprimare şi accesul minorităţilor naţionale la informaţie, interzicînd cenzura mass-media. Practic, presiunile politice asupra mijloacelor de informare în masă sunt frecvente, afectând dezvoltarea mass-mediei independente în limba română. În aceeaşi măsură, un obstacol în dezvoltarea presei libere este lipsa mijloacelor financiare, penuria instituţiilor de presă, incapacitatea majorităţii acestora de a deveni afaceri profitabile. În majoritatea instituţiilor de presă se observă dependenţa faţă de sponsori politici sau economici,care influenţează politica editorială.



  • Presă independentă, nu subordonată administraţiei


Comunitatea romaneasca oriunde s-ar afla ea ar fi informata mai bine de o presă independenta, nu de una a administratiei. Administraţiile caută de regulă să obstrucţioneze sau chiar să lichideze activitatea jurnalistică, în cel mai fericit caz încurajând practicarea unui tip de presă care să se subordoneze inetereselor acestora.

De pildă, presa independenta romaneasca nu a primit si nu primeste nici un sprijin la Cernauti (spre deosebire de presa in limba ucraineana din Romania). Amintim că administratia lui Teofil Bauer, fost guvernator al Regiunii Cernăuţi, actualmente ambasador al Ucrainei la Bucureşti, a contribuit cel putin prin nepasare la disparitia ziarelor “Plai romanesc” si “Lumea”, dupa care si-a infiintat propriile publicatii in limba romana, cum ar fi “Libertatea cuvantului”.



  • Redacţia română de la Radio Ucraina Internaţional, pe cale să fie lichidată

Un alt exemplu care evidenţiază reaua credinţă a adminisraţiei se referă la decizia autorităţilor de la Kiev privind lichidarea redacţiei în limba română a postului «Radio Ucraina Internaţional», chipurile pentru a reduce din cheltuieli, şi asta după 45 de ani de emisie. În urma intervenţiilor realizate pe linie profesională, şi menţionăm aici aportul Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, decizia în cauză a fost, cel puţin pentru o perioadă de timp, amânată.
  1   2   3   4


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2019
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə