Marin Tălău, Aba Jiu: Urmează noi proiecte de mare anvergură!
Cu ocazia celebrării “UNUI SECOL DE LA ÎNFIINŢAREA PRIMULUI DEPARTAMENT DE APE ÎN ROMÂNIA (1913-2013)”, Administrația Bazinală de Apă Jiu a susținut la sfârșitul săptămânii trecute ședinta Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre, evenimentul fiind punctat prin premierea membrilor comitetului, a principalilor factori interesați și a câtorva personalități marcante din domeniul apelor.
Specialiștii A.B.A Jiu au profitat de moment și prin prezentările lor au încercat să explice, cât mai clar, ce înseamnă managementul resurselor de apă, care sunt principiile şi tendinţele europene în acest domeniu, dar și ce a însemnat și care a fost evoluția activității instituție de la înființare: “1924-2014 Este mult?…este putin?…este activitatea noastră, a tuturor, a generaţiilor trecute şi viitoare”. Cu acest prilej, reprezentantul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climarice, doamna Daniela Catană a transmis mesajul ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, dna. Luca Varga: “În ultimii 13 ani viziunea sistemului de gospodărire a apelor a suferit modificări majore, în ceea ce privește modul de monitorizare și evaluare a calității apei, al planificării măsurilor pentru protecția și managementul apelor, al punerii în valoare a potențialului apelor și nu în ultimul rând, al modului în care este privită apa, de către cei care o administrează, respectiv, ca pe un factor de mediu, care trebuie să susțină viața. Este important să amintim aici despre aprecierea de care s-au bucurat experții români din partea Comisiei Europene, cu prilejul evaluării primului Plan de management al bazinelor hidrografice din România!”. Totodată a fost subliniat faptul că apa rămâne un element prioritar atunci când vine vorba de investiţii, fondurile europene fiind baza acestor lucrări. Gazda întâlnirii, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, Marin Tălău, a vorbit despre importanţa investiţiilor din domeniu, dând asigurări că sectorul apelor se află într-o continuă supraveghere: „Acum, la ceas aniversar, la nivel naţional, a fost un bun prilej de a se face un bilanţ a ceea ce s-a realizat într-un secol, vorbind aici despre domeniul gospodăririi apelor. S-a discutat despre realizările din România, pe linia apelor, adică administrare şi amenajări hidrografice, tocmai pentru o gospodărire judicioasă a tot ce presupune apa ca resursă. Barajele amenajate, marile acumulări care au folosinţe complexe, toate sunt rezultatul muncii oamenilor din acest domeniu. Este datoria noastră să menţinem în exploatare toate aceste investiţii, să le menţinem în stare de siguranţă şi vă anunţ că urmează noi proiecte de mare anvergură întrucât este mai bine să prevenim, decât să combatem”. Ședința festivă s-a încheiat cu premierea invitaților de onoare (colaboratori ai A.B.A Jiu), inspectorul șef ISU Dolj, col. Constantin Florea, decanul Facultății de Agricultură și Horticultură Craiova, Marin Soare, prodecanul Aurel Olaru, a membrilor Comitetului de Bazin Jiu Dunăre printre care prefectul Județului Dolj, Marius Deca și președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, dar și a specialiștilor din domeniu apelor cu vechime, inginerii Ilie Zanfir, Viorica Mâlcomete și biologul Daniela Dudău. (Oltenasul- Actualitate- 11 nov 2013)
http://www.oltenasul.ro/marin-talau-aba-jiu-urmeaza-noi-proiecte-de-mare-anvergura/
ABA Jiu a găzduit Şedinţa Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre
Cu ocazia celebrării "Unui secol de la înfiinţarea primului departament de ape din România (1913-2013)", Administrația Bazinală de Apă Jiu a susținut la sfârșitul săptămânii trecute ședinta Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre, evenimentul fiind punctat prin premierea membrilor comitetului, a principalilor factori interesați și a câtorva personalități marcante din domeniul apelor. Specialiștii A.B.A Jiu au profitat de moment și prin prezentările lor au încercat să explice, cât mai clar, ce înseamnă managementul resurselor de apă, care sunt principiile şi tendinţele europene în acest domeniu, dar și ce a însemnat și care a fost evoluția activității instituție de la înființare: “1924-2014 Este mult?...este putin?...este activitatea noastră, a tuturor, a generaţiilor trecute şi viitoare”. Cu acest prilej, reprezentantul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climarice, doamna Daniela Catană a transmis mesajul ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, dna. Luca Varga: “În ultimii 13 ani viziunea sistemului de gospodărire a apelor a suferit modificări majore, în ceea ce privește modul de monitorizare și evaluare a calității apei, al planificării măsurilor pentru protecția și managementul apelor, al punerii în valoare a potențialului apelor și nu în ultimul rând, al modului în care este privită apa, de către cei care o administrează, respectiv, ca pe un factor de mediu, care trebuie să susțină viața. Este important să amintim aici despre aprecierea de care s-au bucurat experții români din partea Comisiei Europene, cu prilejul evaluării primului Plan de management al bazinelor hidrografice din România!”. Totodată a fost subliniat faptul că apa rămâne un element prioritar atunci când vine vorba de investiţii, fondurile europene fiind baza acestor lucrări. Gazda întâlnirii, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, Marin Tălău, a vorbit despre importanţa investiţiilor din domeniu, dând asigurări că sectorul apelor se află într-o continuă supraveghere: „Acum, la ceas aniversar, la nivel naţional, a fost un bun prilej de a se face un bilanţ a ceea ce s-a realizat într-un secol, vorbind aici despre domeniul gospodăririi apelor. S-a discutat despre realizările din România, pe linia apelor, adică administrare şi amenajări hidrografice, tocmai pentru o gospodărire judicioasă a tot ce presupune apa ca resursă. Barajele amenajate, marile acumulări care au folosinţe complexe, toate sunt rezultatul muncii oamenilor din acest domeniu. Este datoria noastră să menţinem în exploatare toate aceste investiţii, să le menţinem în stare de siguranţă şi vă anunţ că urmează noi proiecte de mare anvergură întrucât este mai bine să prevenim, decât să combatem”.
Ședința festivă s-a încheiat cu premierea invitaților de onoare (colaboratori ai A.B.A Jiu), inspectorul șef ISU Dolj, col. Constantin Florea, decanul Facultății de Agricultură și Horticultură Craiova, Marin Soare, prodecanul Aurel Olaru, a membrilor Comitetului de Bazin Jiu Dunăre printre care prefectul Județului Dolj, Marius Deca și președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, dar și a specialiștilor din domeniu apelor cu vechime, inginerii Ilie Zanfir, Viorica Mâlcomete și biologul Daniela Dudău. (Gazeta de Sud – Actualitate- 12 nov 2013)
http://www.gds.ro/Actualitate/2013-11-11/ABA+Jiu+a+gazduit+Sedinta+Comitetului+de+Bazin+Jiu-Dunare
Dostları ilə paylaş: |