Cod-f-pc-4 revista presei 12 iunie 2013 cuprins

Teme similare

43 de ani de la inundaţiile catastrofale din anul 1970. Apa, ca un bivol negru (V)
În cei cinci ani care au trecut de la prima cerere de mutare din munte către apă, am făcut toate relele pe care le poate face un tânăr ofiţer când îşi "taie craca de sub picioare”. Am intrat în conflict personal cu Valentin Ceauşescu. Am început o prietenie cu o colegă de facultate care a venit la studii la silvicultură tocmai din Botswana. Am refuzat continuarea studiilor la "Ştefan Gheorghiu” pentru care am fost selecţionat alături de lt. maj. Bălan (ulterior colonel sociolog la Academie). Am "bătut” politiştii la mustaţă în cadrul probelor de coastă desfăşurate la Poiana Braşov, în cadrul raliului Carpaţi. Am trecut pe Diesel Volga personală a unui stimat coleg. Am făcut muncă patriotică la ICSPITA în loc de "fleici şi berici” pe la gărzile patriotice din Braşov. Am reparat capital autoturismul Renault al generalului P. Cheler în loc să mă duc la un simpozion la Casa Armatei. Şi altele. Toate acestea l-au determinat pe fostul meu comandant (şi mentor în acelasi timp la B.21.V.M.) Cucu Aristotel să-mi "bage minţile în cap” şi după o critică mai mult părintească decât ierarhică, să mă asculte, să mă înţeleagă şi, în sfârşit, în septembrie 1975, să mă lase lângă ape. Nu a uitat că am fost primul care am călcat cu roata Vârful Omu din Bucegi, primul care am urcat mitraliera AA tractată de camion pe Tâmpa, nici momentele în care antrenam şoferii pe pista de motocros de la Răcădău. Mi-a intins mâna (dar nu în semn de adio), mi-a înmânat un plic în care era o rezervare de zece zile de "alint” la hotelul Dorna din Mamaia şi ne-am despărţit. "Ciucul te mai asteaptă în cazul in care te-ar apuca dorul de munte” – au fost ultimele cuvinte care au încheiat şapte ani de carieră ăn randul vânătorilor de munte. Ajuns la Târgu-Mureş, am simţit o emoţie aparte. Nu cunoşteam decât doi ofiţeri din tot batalionul de geniu. Poarta metalică uriaşă vopsită în vernil (pe care a intrat bunicul în 1905, tata în 1936, unchiul şi naşul meu în 1942 şi foarte mulţi alţii) mi-au amintit de cuvintele colonelului Was Tamas, fost şef al Comisariatului Judeţean Mureş: "Poarta unei cazarmi are ceva aparte. Cand intri esti intr-un fel, cand iesi pe poarta esti altfel, si cu siguranta ceva mai mult.” In dreapta portii era placa memoriala a celor care in timpul inundatiilor din mai 1970 au trecut in nemurire, ca eroi ai neamului, ai poporului si ai ostirii. Nimeni si nimic in aceasta lume nu-i mai poate schimba, nu le mai poate da si nici nu le mai poate lua din "opera vietii”. Raman pe veci in slujba patriei si a poporului, pentru care au jurat credinta nestramutata si au devenit barbati. Acest lucru ii deosebeste pe eroii militari de ceilalti eroi ai neamului si pentru aceasta merita suprema si vesnica cinstire. Ar fi bine sa ia aminte ce-i care pun "la naftalina” placile memoriale, care dau cu graffity pe cladirile in care au muncit si s-au instruit, care darama cu propria mana cazarmi seculare incarcate cu istorie si toti aceia care au "alta treaba” cand poporul le aduce un omagiu indreptatit. Nu exista cuvinte de lauda sau de rugaciune suficiente pentru a da multumire pentru viata lor. Singurul dar pe care le da Dumnezeu este amintirea si nemurirea lor in sufletele celor dragi si in memoria poporului roman. De trei ori "am vazut moartea cu ochii” in cei opt ani in care am fost incadrat in Batalionul 441 Ge, şi ştiu că această "sperietoare” nu alege, nu programează, nu negociază şi nu plăteşte când întrerupe firul unei vieţi. Ceea ce ne este însă la îndemână pentru a o "îmbuna” este doar modul de viaţă în care ne prezentăm în faţa noastră, în faţa semenilor, în faţa neamului şi în faţa lui Dumnezeu. /Cuvântul Liber MS http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=7040