Cod-f-pc-4 revista presei 16 iunie 2017 cuprins


Evz.ro Festivalul pe plaja NEVERSEA, nevoit sa isi schimbe locatia



Yüklə 106,65 Kb.
səhifə2/6
tarix27.12.2018
ölçüsü106,65 Kb.
#87448
1   2   3   4   5   6

Evz.ro Festivalul pe plaja NEVERSEA, nevoit sa isi schimbe locatia


Organizatorii Neversea, cel mai mare festival pe plajă, cu 150.000 de participanți, care urma să se desfășoare pe o suprafață de 20 de hectare de nisip, în dreptul cartierului Faleza Nord din Constanța, vor fi nevoiți să aleagă o altă plajă pentru desfășurarea evenimentului. Apele Române nu și-au dat acordul pentru locația propusă de primăria Constanța, fiind vorba de o plajă nou creată, finanțată din fonduri europene de 170 milioane euro, pe care, timp de cinci ani, nu pot fi derulate activități generatoare de profit.

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, și organizatorii Untold, de la Cluj, au bătut palma în data de 10 aprilie pentru desfășurarea festivalului Neversea, care va avea loc în perioada 7-9 iulie pe plaja din cartierul Faleza Nord a orașului. Peste 100 de invitați, artiști de renume internațional în muzica electronică și nu numai, vor performa pe șapte scene amplasate pe Neversea Beach, au anunțat, atunci, în cadru oficial. Ce nu se știa era faptul că primăria Constanța, care avea responsabilitatea obținerii avizelor pentru eveniment, nu avea acordul Apelor Române, “stăpânul”, plajei cu pricina. Demersurile au fost făcute abia la sfârșitul lunii aprilie, direct la ministerul Apelor și Pădurilor, în atenția ministrului constănțean al Turismului, Mircea Dobre, și, spre știință, Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, o ruga pe ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, să permită organizarea festivalului Neversea pe plaja turistică, “prin emiterea acordului de organizare” pentru municipalitatea constănțeană sau, după caz, pentru organizatorul SC Neversea SRL. “Este binecunoscut faptul că plaja turistică a înregistrat, în ultima perioadă, o extindere prin înnisipare artificială, lucrare finanțată din fonduri externe nerambursabile, a căror acordare este condițioantă contractual, care însă, în opinia noastră, nu trebuie să împiedice sau să îngrădească drepturile și obligațiile autorităților locale riverane conferite prin lege”, se adresează primarul Decebal Făgădău ministrului Adriana Petcu, făcând referire și la programul guvernului pentru dezvoltarea turismului.

Pare mai mult o argumentație politică, având în vedere că primarul știa că, timp de cinci ani după finalizarea unui proiect european, nu poți desfășura activități generatoare de profit. În data de 31 mai, Decebal Făgădău, declara, pentru EVZ, fără să clipească, dar fără a prezenta documentele: ”Municipiul Constanța are, în momentul de față, toate avizele necesare pentru desfășurarea acestui festival. Am făcut demersuri, bineînțeles. Municipiul întrunește toate condițiile de organizarea a acestui eveniment. Nu s-a dat nicio derogare de la Comisia Europeană. Nu intervine nimeni cu nimic acolo. Plaja nu se folosește în scop comercial”. Când i s-a spus că “se taie bilete, e o activitate comercială”, primarul a replicat că cei care se pronunță sunt “specialiștii”.

Mai sunt exact trei săptămâni până la festivalul Neversea și nici acum nu se știe unde se va desfășura. Edy Chereji, directorul de Marketing și Comunicare Neversea transmite că “nu există niciun motiv de îngrijorare privind organizarea festivalului în perioada și locația comunicată”, dar arată cu degetul către primăria Constanța care “în baza protocolului de parteneriat și-a asumat responsabilitatea de a obține avizele necesare bunei desfășurări a evenimentului, asigurând că toate avizele vor fi obținute, în termenele legale, astfel încât evenimentul să fie un real succes încă de la prima ediție. În plus, organizatorii festivalului au demarat, la rândul lor, toate procedurile de avizare, încă din luna martie a acestui an”. Oricum, festivalul va avea, cu siguranță, loc la Constanța în intervalul 7-9 iulie, dau asigurări organizatorii.

Beneficiarul proiectului european de extindere a cinci sectoare de plaje din Constanța, Mamaia și Eforie, între care și plaja "ochită" pentru Neversea, este Administrația Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL). Valoarea,170 milioane de euro. “Acordul de organizare a evenimentelor pe aceste plaje îl emite doar beneficiarul, ABADL. Nu am dat niciun aviz pentru Neversea ”, a explicat, pentru EVZ, consilierul juridic al instituției, Chirața Tararache. Dacă sunt încălcate clauzele contractului de finanțare europeană, beneficiarul riscă sancțiuni care se ridică la valoarea proiectului, în cazul de față, 170 milioane de euro. “Iar avizul este un act administrativ de care răspunde și pe care îl semnează numai beneficiarul, nu ministrul ”, spune doamna Tararache, subliniind că “noi, ABADL, suntem în perioada de monitorizare de către Comisia Europeană, nu ne permitem să greșim”.

Festivalul Neversea poate fi organizat pe alte plaje ale Constanței. Plaja Modern, Tataia și Trei Papuci, extinse, și ele, prin proiectul european. ABADL ar da acordul de organizare a evenimentului pentru că, spre deosebire de plaja Faleza Nord care a fost construită în totalitate prin proiectul european, Modern și Tataia, mai greu Trei Papuci au și porțiuni de plaje vechi unde pot fi amplasate scenele, pot pătrunde tirurile cu echipamente. Chirața Tararache spune chiar că organizatorii ar trebui să depună cererea de obținere a acordului, “vom accelera procedurile de aprobare pentru că noi nu ne opunem ci doar respectăm legile europene”. Reprezentanții Poliției spun, la rândul lor, că au nevoie, urgent, de stabilirea locației pentru a pregăti măsurile de ordine și securitate. /Ziua News, http://www.ziuanews.ro/revista-presei/evz-ro-festivalul-pe-plaja-neversea-nevoit-sa-isi-schimbe-locatia-719443

/Evz, http://evz.ro/festivalul-neversea-nevoit-sa-isi-schimbe-locatia-pe-alta-plaj.html

Situaţia este critică la Alunu, în judeţul Vâlcea


Situaţie în continuare este critică la Alunu, în judeţul Vâlcea, unde de peste 20 de zile oameni şi utilaje încearcă să oprească halda de steril din alunecare.

Fără succes până acum, pentru că încă două gospodării sunt evacuate.

Corespondentul RRA, Ana Maria Cârstea, este la faţa locului şi are acum în direct cele mai noi informaţii:

Reporter: Bun găsit tuturor. Aşa este. Şi la această oră se continuă procedura de evacuare la cea de-a şaptea şi cea de-a opta casă.

Este un adevărat şantier aici. Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, zăreşti zeci de oameni care ajută la evacuare.

Cei afectaţi încearcă să salveze cât mai mult: bunuşir, materiale de construcţii. Am zărit chiar şi copaci care au fost tăiaţi şi care ar putea fi folosiţi ulterior ca lemne de foc.

Pe de altă parte, utilajele încă excavează pământ pentru a menţine pe loc alunecarea haldei de steril; aceasta este foarte aproape de drumul judeţean, iar autorităţile au cerut sprijinul localnicilor pentru a-şi ceda terenurile, astfel încât să se poată crea un drum alternativ în cazul în care cel judeţean va fi blocat de halda de steril.

Pe de altă parte, prin sprijinul Apelor Românie, cei de la Administraţia Bazinală de Apă Olt şi cei de la Servciiul de Gspodărire a Apelor lucrează acum la montarea a patru tuburi în râul Olteţ.

Se încearcă astfel evitarea unor eventuale inundaţii în cazul în care halda de steril va ajunge până în râul Olteţ. /Radio Romania Actualitati, http://www.romania-actualitati.ro/foto_situatia_este_critica_la_alunu_in_judetul_valcea-103774


Yüklə 106,65 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin