Cod-f-pc-4 revista presei 19 21 septembrie 2017 cuprins


DUPĂ LUAREA MĂSURILOR DE CĂTRE POMPIERI, DOAR MICI INCENDII LA GROAPA DE GUNOI DIN MĂLDĂREȘTI



Yüklə 458,02 Kb.
səhifə27/31
tarix17.01.2019
ölçüsü458,02 Kb.
#98099
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   31

DUPĂ LUAREA MĂSURILOR DE CĂTRE POMPIERI, DOAR MICI INCENDII LA GROAPA DE GUNOI DIN MĂLDĂREȘTI


La începutul acestei săptămâni, mai precis luni, prefectul județului Vâlcea, Florian Marin (foto, stânga), s-a deplasat la groapa neconformă de gunoi din comuna Măldărești, acolo unde, de aproximativ o lună de zile, angajații ISU Vâlcea se luptă cu incendiile izbucnite. Potrivit decla¬rației reprezentantului Guvernului în teritoriu, față de ceea ce a fost, acum totul s-a restrâns la câteva mici focare, care se manifestă mai ales dimineața și seara. S-a redus foarte mult și emisia de fum dimineața și seara, pentru ca, în timpul zilei, acestea să fie insesizabilă. Prefectul a purtat discuții și cu primarul comunei Măldărești, acesta din urmă făcând o prezentare pe larg a demersurilor juridice întreprinse pentru finalizarea stingerii incendiului prin acoperirea zonei cu pământ.

Spre sfârșitul acestei săptămâni, după parcurgerea tuturor pașilor legali, se va pune efectiv în practică partea tehnică a proiectului, întocmit de specialiști, în așa fel încât lichidarea efectivă și închiderea operațiunilor de stingere să aibă loc cât mai rapid cu putință! /Curierul de Valcea, http://curieruldevalcea.ro/dupa-luarea-masurilor-de-catre-pompieri-doar-mici-incendii-la-groapa-de-gunoi-din-maldaresti/



Lucrările de stingere a incendiului de la groapa Măldărești, supraevaluate de minister


În speranța că lucrurile merg spre bine în ceea ce privește dezastrul creat în luna august la groapa de gunoi de pe raza comunei Măldărești, am purtat o discuție cu edilul comunei pentru a vedea ce pași s-au făcut după alocarea celor 1,2 milioane lei pentru stingerea incendiului.

Banii s-au alocat, focul între timp s-a mai stins, lucrările nu au început!

”Suntem la faza de achiziție a mașinăriilor și a tot ce trebuie. Am fost la Deva, am făcut proiectul, deja am invitat firmele să participe la licitație. Focul s-a stins, iar noi acum răscolim în punctele în care a ars, să luăm toată mizeria de acolo, să o ducem în partea cealaltă ca mai apoi să stingem cu apă și să acoperim cu pământ. Ei inițial au vrut să se spele cu mâna mea și să-l ajute pe Nicolaescu să închidă parțial groapa, iar eu nu am mușcat.

Cum să accept să aducă pământul de la Alunu și să-l pună pe groapa lui?

Bociog Ion așteaptă ca firmele să vină să participe la licitație pentru începerea cât mai repede a lucrărilor și spune că …”noi ne facem treaba cum trebuie și în rest pe mine nu mă interesează. Banii care rămân îi virez înapoi la buget, pentru că o să rămână mai mult de jumatate din bani. Momentan aștept să îmi vină devizele prin curier, deoarece vineri am fost și am semnat contractul cu cei care mi-au făcut proiectul de stingere a incendiului, urmând să fac achiziția pentru ceea ce scrie în proiect, conform deviz: 3-4 buldozere, 2-3 truckere mari, un escavator și o vola mare, iar apa o asigurăm noi și pământul. Achiziția va avea o valoare de sub 400.000 de mii de lei, iar proiectul a costat 35.000 de mii de lei. Pământul va fi adus din apropierea gropii de gunoi, de la 5 km distanță, fiind vorba de 103 ha ramase, teren neproductibil. Nu aveam cum să accept să fie adus pământul de la 40 km distanță și să-l pună pe groapa lor. Au făcut tot felul de intervenții, au apelat unii de la minister și la firma care a făcut proiectul. De la firma respectivă mi-au spus că au venit să le dea indicații. I-am spus doamnei ministre că mie nu îmi trebuie bani ca să-l ajut să stingă focul de la groapă. Mizeria au făcut-o ei, că l-au tolerat. Eu am anunțat în prezent cinci societăți. Cine are ce îi trebuie și prețul cel mai mic, acela lucrează. Licitația o voi face în prezența unei comisii formate din reprezentanți de la toate unitățile subordonate – Prefectura, CJ , ISU, Agenția de Mediu – și doresc să fie avizată și de C.J. și de Prefectură, pentru că eu nu sunt primar să sting gropi de incendii. În mod normal C.J. trebuia să facă ce fac eu acum. Este unicul mandat, pentru că lucrurile aici sunt extraordinar de încurcate și următorilor primari le va fi la fel de greu. /Timpul de Valcea, http://www.timpuldevalcea.net/?p=19899

Aducerea deșeurilor din țară în Sectorul 1 din București trebuie să înceteze de îndată!


Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 București se află într-un razboi total cu Iridex – administratorul gropii de gunoi de la Chiajna – groapă ce constituie o adevărată bombă ecologică pentru locuitorii din cartierele adiacente Sectorului 1.

Într-un scurt interviu acordat publicației Timpul de Vâlcea, edilul ne mărturisește că face toate diligențele necesare închiderii gropii de gunoi și este foarte deranjat de faptul că gunoiul râmnicenilor ajunge tot la el în Sector. În acest sens, edilul a inițiat Campania ”Aer curat BUN de RESPIRAT” alături de Asociația Ecopolis pentru închiderea gropilor de gunoi care poluează Sectorul 1.

„Rampa ecologică Chiajna – București este o adevărată bombă ecologică pentru locuitorii din cartierele mărginașe ale Sectorului 1. Sunt de părere că Iridex administratorul gropii de gunoi nu respectă normele de mediu și este un miros insuportabil în anumite perioade ale zilei în zona Bucureștii Noi, Chitila și Pajura. Am purtat mai multe discuții cu administratorul gropii – domnul Pascu – și am fost amenințat că nu-mi mai primește gunoiul. Chiar am avut câteva luni probleme, în sensul că operatorul nu a fost lăsat să depoziteze la groapă și am fost obligați să depozităm la Eco Sud Craiova sau la Glina, unde a ales operatorul (Romprest operator sector 1). Ne deranjează groapa de gunoi și cred că împreună cu Primăria Capitalei o să găsim o soluție să rezolvăm situația. Groapa 80% este amplasată pe sectorul 1, iar 20% pe raza comunei Chiajna, Ilfov. Primăria Capitalei are în execuție o centrală de cogenerare. Din informațiile pe care le dețin știu că un privat va face o centrală de cogenerare undeva în zona Ilfov, la Cernica și vă spun cu siguranță că acea centrală când va funcționa voi face toate demersurile pentru a închide groapa Iridex-ului. Iar următorul pas este închiderea gropii Iridex de tot și mutarea deșeurilor la Cernica la noua centrală de cogenerare. Sper ca acel investitor să se miște foarte repede și într-un an să fie gata centrala, ținând cont că și-a luat cam toate aprobările necesare funcționării, chiar și de la Consiliul Județean Ilfov și atunci groapa Iridex nu-și mai are rostul”, ne-a informat Dan Tudorache.

Referitor la gunoiul râmnicenilor depozitat pe raza sectorului 1, prin RomWaste, edilul spune că sunt oameni de afaceri și probabil ar accepta și de la Baia Mare. Pe ei nu-i interesează de unde vine, ci să aibă materie primă.

”Stația RomWaste este la granița cu orașul Chitila și dintr-o discuție purtată cu primarul comunei am aflat că în zona respectivă este un cartier de locuințe sociale și vara este o zonă insuportabilă de locuit. Sunt mari probleme acolo cu RomWaste și la mine în sector cu Iridex-ul. Eu ca Primărie sunt dezavantajat că se primește gunoiul din Râmnicu Vâlcea, iar locuitorii din zona se îmbolnăvesc și datorită acestui gunoi. Cu siguranță trebuie găsită cât mai repede o soluție alternativă și asta este centrala de cogenerare care sper să se realizeze în 2018. Nu am alte variante decât să pun presiune pe ei împreună cu Garda Națională de Mediu să respecte normele de mediu.

Între timp, Dan Tudorache poartă discuții cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ca acest contract de colectare a gunoiului de pe raza sectorului 1 să fie preluat de către PMB în măsură de 50%!

Romprest deține contractul în Sectorul 1 pentru o perioadă de 25 de ani și nu poate fi reziliat, contract ce face obiectul unor cercetări la DNA Ploiești în care este implicat fostul președinte al PNL, Crin Antonescu.

Este cunoscut faptul că fosta nora a lui Virgil Măgureanu ( primul director al Serviciului Român de Informații), Alina Petre, ar fi depus un denunț la DNA în care arată că Antonescu și soția sa, europarlamentarul Alina Vălean, au achiziționat un apartament de lux la jumătate din prețul sau de piață, diferența fiind achitată de compania Romprest, prin achiziționarea, în același imobil, a unui apartament la un preț supraevaluat. Alina Petre ar fi arătat în denunțul său că, în schimbul acestui favor, Antonescu trebuia să asigure prelungirea contractelor pe care compania Romprest le avea cu Primăria Sectorului 1, condusă la vremea aceea de liberalul Andrei Chiliman. /Timpul de Valcea,



http://www.timpuldevalcea.net/?p=19892


Yüklə 458,02 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   31




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin