Cod-f-pc-4 revista presei 19-22 ianuarie 2015 cuprins


Proiectul de reamenajare a Parcului Eminescu VA FI RETRAS. Iată explicațiile primarului



Yüklə 288,85 Kb.
səhifə39/59
tarix05.01.2022
ölçüsü288,85 Kb.
#71361
1   ...   35   36   37   38   39   40   41   42   ...   59

Proiectul de reamenajare a Parcului Eminescu VA FI RETRAS. Iată explicațiile primarului


Primarul Gheorghe Falcă a anunțat, vineri, că proiectul privind reamenajarea Parcului Eminescu va fi retras.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei prezentării a proiectului, care a avut loc în Palatul Administrativ și în cadrul căreia primarul a arătat avantajele modificării parcului, astfel încât să se creeze o legătură rutieră nouă spre Micălaca, pe sub parc, dar și o parcare.

La prezentare au fost de față consilieri locali, reprezentanți ai administrației, arhitecți, ziariști, dar și reprezentanți ai comunității care se opune modificării parcului.

Celor care nu fuseseră invitați, dar au fost prezenți în sală, Falcă le-a transmis că au două opțiuni: să plece sau ”să respecte regulile” unor discuții decente.

Nu a plecat nimeni, dar nici nu a ieșit scandal. Mai ales că după prezentarea viziunii municipalității a venit anunțul primarului privind retragerea proiectului.

”Astăzi am demonstrat, pe baza documentelor de la specialiști, necesitatea de realizare a unui parc central cu o parcare subterană și cu două fluxuri de circulație care să lege cele două sensuri spre Dragalina și spre Decebal. Constatând în mediile virtuale și într-o parte a societății dezinformarea conform căreia noi doar tăiem copaci și realizăm o placă din beton peste acest parc, am luat decizia de a retrage acest proiect și de a merge într-o campanie de informare a publicului. Nu renunțăm la idee, iar dacă trebuie, în 2017 vom organiza un referendum, pentru că acest proiect propus de specialiști din România și Germania este unul important”, a spus Falcă.Campania de informare ar urma să dureze jumătate de an și va fi legată de proiectul ”Arad - Capitală Culturală Europeană”

Soluție pentru trafic

În prezentarea sa, primarul a legat proiectul de Cetatea Aradului, care în momentul valorificării din punct de vedere turistic va atrage un trafic și mai mare în zona centrală, ceea ce va conduce la blocaje. În același timp, nu vor exista suficiente locuri de parcare în apropierea cetății, în condițiile în care se estimează că vor fi cel puțin 2.000-3.000 de vizitatori pe zi.

Astfel, Falcă a spus că reamenajarea parcului ar fi rezolvat problema ”sugrumării” traficului în spatele Palatului Administrativ, prin crearea unei legături rutiere pe sub parc, cu ieșire în zona Palatului Justiției, astfel încât s-ar fi preluat o mare parte din traficul spre cartierul Micălaca. Parcarea ar fi oferit sute de locuri.

Ca soluție de protejare a arborilor valoroși din parc a fost prezentată ideea lansată în luna decembrie: în placa din beton care va susține parcul de deasupra parcării ar exista decupaje în formă de cerc prin care ar ieși trunchiurile copacilor.

”Ce puneți în locul acestui proiect?”

Falcă a spus că ideea unei noi legături rutiere pe lângă Palatul de Justiție a existat în Arad și în 1993.

Întrebat de către un participant ”ce pune în locul acestui proiect” la care a renunțat, în condițiile în care problema traficului și a parcărilor trebuie rezolvată în centrul orașului - pe unde circulă 11.000 de mașini zilnic, cifră în creștere de la un an la altul - primarul a spus că ”nu există altă soluție”, motiv pentru care, după ce va merge personal în cartiere pentru a le prezenta oamenilor ideea, va reveni cu această propunere de reamenajare a zonei.

Acuzațiile primarului

În urma protestului ”Salvați Parcul Eminescu”, Gheorghe Falcă a lansat acuzații la adresa unora dintre cei mai cunoscuți oponenți ai proiectului municipalității, între care Ovidiu Marian și Marcel Chișcan. Edilul susține că aceștia au aprobat în trecut tăierea unor copaci din Parcul Pădurice.

”Am avut surpinderea că majoritatea liderilor de acolo au participat la ceea ce înseamnă pierderea spațiului verde (...) Parcul Pădurice a pierdut din suprafață și am fost acuzat eu pentru asta, dar puteți vedea proiectul de acolo. Hotărâri din 2003 și 2004 pe care le avem aici arată de fapt cine a votat și cine nu a votat pentru diminuarea suprafeței parcului. Ovidiu Marian și Marcel Chișcan au votat diminuarea spațiului și totuși vorbesc acum de masacrarea acelui parc de către Falcă și administrația noastră”, a declarat primarul.

El a spus că în urma deciziilor luate la nivel local, între 1990 și 2004 au apărut 11.000 de garaje în cartiere, cu efect direct asupra spațiilor verzi.

Falcă s-a îndreptat și împotriva lui Ovidiu Pârv, de la Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului, despre care spune că a fost la protest dar ”nu merge să vadă cum se construiește fără avize în zona protejată Trei Insule”.

Edilul le-a mai adus reproșuri celor care s-au opus proiectului unei fântâni arteziene pe Mureș, spunând că acum ”aceeași fântână se face pe Bega, la Timișoara, pentru că acolo se poate, nu sunt proteste”, în timp ce Aradul ar fi ratat finanțarea europeană pentru acest proiect.

În cadrul întâlnirii din Palatul Administrativ, angajații Primăriei au prezentat și situația spațiilor verzi, susținând că suprafețele au crescut considerabil în ultimii ani, orașul având 1267 de hectare și 128.124 de arbori, din care 14.000 plantanți în ultimul deceniu.

În cele din urmă, primarul a spus că el personal ar fi susținut o acțiune de salvare a Parcului Eminescu, dacă cineva ar fi avut intenția desființării acestuia.

http://www.arq.ro/proiectul-de-reamenajare-a-parcului-eminescu-va-fi-retras-iata-explica-iile-primarului


Yüklə 288,85 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   35   36   37   38   39   40   41   42   ...   59




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin