/ePitesti.ro,
http://epitesti.ro/stiri/barajul-vidraru-greu-de-daramat-vezi-ce-spune-seful-inspectoratului-pentru-situatii-de-urgenta/
ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA-LITORAL
Teme ABA GALERIE FOTO/ Reabilitarea plajei din Mamaia ar trebui să fie gata săptămâna viitoare
Urecheaţi anul trecut, de două ori, de către ministerul Mediului de atunci, Attila Korodi, austriecii de la Porr Bau Gmbh par să se fi învăţat minte şi s-au apucat serios de partea lor din reabilitarea plajelor. Lucrările sunt în toi, primele rezultate sunt speculoase, dar termenul asumat de către constructor va fi, mai mult ca sigur, depăşit.
Plaja din Mamaia, pe porţiunea de la Pescărie până în dreptul hotelului Flora este un adevărat şantier. Bolovani mari de piatră au fost aduşi pe nisip, s-au amplasat plase protectoare şi jaloane pentru drumurile tehnologice, s-au turnat sute de metri cubi de nisip. Deja este vizibilă cu ochiul liber mărirea plajei, în unele locuri, unde astă vară plaja nu era mai lată de 10 metri, acum are peste 50 metri.
Toate bune şi frumoase, însă este foarte puţin probabil ca firma Porr Bau să respecte termenul pe care şi l-a asumat pentru finalizarea lucrării. Potrivit unui panou amplasat chiar limita cu faleza, tronsonul Mamaia Sud din proiectul de reabilitare a plajelor are ca termen de finalizare data de 28 ianuarie 2015, adică fix săptămâna viitoare. Cu siguranţă că termenul va fi depăşit, dar dacă se va lucra în acelaşi ritm ca în ultimele săptămâni, este posibil ca la deschiderea sezonului estival, pe 1 mai, să beneficiem de plaje generoase în partea de sud a staţiunii Mamaia, cu lăţimi de până la 100 metri.
Probleme multe, piedici la fel
Problemele celor de la Porr Bau au început încă de la demararea proiectului, iar în luna noiembrie anul trecut, când pe celelalte tronsoane se lucra din greu, în Mamaia Sud era linişte. Atunci, reprezentanţii firmei austriece au justificat întârzierea prin birocraţia obţinerii unor autorizaţii şi prin modificarea proiectului, însă au fost contrazişi de către oficialii români.
De partea cealaltă, pe sectoarele pe care lucrează firma olandeză Van Oord, a fost nevoie de o avizare suplimentară de mediu, după ce s-a costatat că este nevoie de mai mult nisip decât se estimase iniţial. Van Oord Dredgind and Marine Constructors realizează 67% din lucrările din cadrul proiectului „Protecţia şi reabilitarea zonei sudice a litoralului românesc al Mării Negre, în zona Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord Constanţa.
Un proiect de mare valoare
La sfârşitul anului trecut, olandezii au cerut revizuirea acordului de mediu acordat pentru perimetrele de împrumut de nisip, situate în apele teritoriale ale Mării Negre. Nisipul din largul mării este excavat de dragorul Utrech, un gigant care este folosit în dragarea de porturi şi canale navigabile, dar şi în largul mării, în condiţii de vânt şi valuri. Având dimensiuni generoase, nava dragor nu se poate apropia la mai puţin de 1,5 km de uscat, aşa încât nisipul scos de pe fundul mării este adus la ţărm printr-un sistem de tubulaturi.
Valoarea totală a proiectului de reabilitare a părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre, în zona municipiului Constanţa şi oraşului Eforie Nord este de 170.450.084 de euro, din care 145.680.660 de euro finanţare nerambursabilă europeană, 24.726.008 de euro finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi 43.416 de euro contribuţia beneficiarului, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral.
Din valoarea totală a investiţiei, valoarea lucrărilor efectuate de către Porr Bau este de 8,73 milioane de euro.
Dostları ilə paylaş: |