ABA JIU monitorizează cu atenţie digurile în aval de Porţile De Fier Ii
Directorul Administrației Bazinale de Apă Jiu, Marin Talău, a declarat marţi la Drobeta Turnu Severin că în momentul de faţă situaţia pe Dunăre este sub control, fiind identificate toate punctele critice.
În două localităţi din Mehedinţi şi Dolj, unde nu există diguri de protecţie, ABA Jiu a luat măsura amenajării unor diguri cu saci cu nisip ori au fost supraînălţate malurile Dunării.
“În momentul de faţă putem spune că la debitul care se înregistrează pe Dunăre situaţia este sub control, deci aval de Porţile de Fier avem un debit în jur de 12.000 mcs-11.800 mcs, care poate să fie controlat de noi, de Apele Române, în sensul că toate localităţile, punctele critice au putut să facă faţă acestui debit. Mă refer la judeţul Mehedinţi, e vorba de localitatea Cozia, comuna Pristol, unde deja s-a executat un dig din saci, după care urmează să intrăm mecanizat şi să-l acoperim cu pământ. În Dolj, s-a lucrat în zona Ciupercenii Vechi, la Calafat, la supraînălţarea malului Dunării. În zona Bechet se lucrează în continuare la o supraînălţare a digului”, a precizat Marian Talău.
Punctele critice nu au fost greu de identificat, dată fiind experienţa inundaţiilor devastatoare din 2006, astfel că angajaţii Apelor Române susţin că au luat toate măsurile care se impun pentru a face faţă viiturii care se anunţă.
“În 2006 debitele au fost mult mai mari, 15 800 mc/s la intrarea în ţară, 16 000 mc/s pe sectorul Doljului. Drept urmare, ne-am luat măsuri de precauţie în toate aceste zone să executăm aceste lucrări, aşteptându-ne la nişte debite mai mari decât cele de faţă. Singura problemă a noastră, a celor de la Apele Române, este să supraveghem zona întrucât această viitură va fi pe o durată destul de mare, de trei, patru săptămâni şi datorită faptului că ea s-a declanşat în principal din Serbia, Croaţia, Bosnia, urmând ca la o zi, 36 de ore, un alt vârf de viitură de pe Dunăre să vină din Austria, Ungaria. Spre norocul nostru aceste viituri nu s-au suprapus, astfel încât să creeze un debit mult mai mare, să ne creeze probleme în aval, Porţile de Fier gestionând situaţia”, a declarat directorul ABA Jiu.
Marian Talău a mai spus că digurile din aval de Porţile de Fier sunt atent monitorizate întrucât pot apare infiltraţii din cauza presiunii la care vor fi supuse
“Noi avem sarcina să monitorizăm digurile. Ele sunt foarte mult timp sub presiune, există riscul să apară grifoane, există riscul să apară infiltraţii şi noi trebuie să le observăm din timp, să intervenim, pentru a nu se produce o rupere de dig, care ar putea într-adevăr să producă anumite probleme în aval de Porţile de Fier II”, a mai adăugat directorul de la ABA Jiu. ( Informația de Severin – Social- Corina Macavei- 22 mai 2014) http://www.informatiadeseverin.ro/is/aba-jiu-monitorizeaza-cu-atentie-digurile-in-aval-de-portile-de-fier-ii/
Dostları ilə paylaş: |