Autorităţile au scăpat de primul val de inundaţii
* „Deocamdată, nu mai sunt probleme, pentru că vremea s-a îmbunătățit”, a declarat prefectul George Lazăr
* meteorologii anunță din nou precipitații abundente pe tot teritoriul județului Neamț, începând de marţi
Apele pârâului Cracău, dar și ale altor pâraie din bazinele hidrografice ale râurilor Bistrița, Moldova și Siret au ieșit din matcă în urma cantităților mari de precipitații căzute în ultimele 48 de ore. Codul portocaliu de inundații a expirat, în dimineața zilei de duminică, 9 iunie, însă a rămas în vigoare atenționarea cod galben de inundații până în data de 10 iunie.
„Își beau cafeaua în loc să se pregătească”
La Crăcăoani, în satele Cracăul Neagru și Crăcăoani, Cracăul a inundat zeci de case și curți, și a rupt mai multe gabioane și mai mulți kilometri de drum comunal. Duminică la prânz, autoritățile din comună lucrau la refacerea căilor de acces în satul Cracăul Negru, dar și pe porțiuni de drum din centrul comunei. ”Au fost inundate multe locuințe și curți ale oamenilor. Când a venit viitura a spulberat, pur și simplu, totul în cale. O bucată de drum din centru, chiar prin fața Primăriei, pur și simplu nu se mai vedea. Sperăm să reușim să reparăm și să curățăm căile de acces. Am primit ajutor din partea Prefecturii, dar și de la câțiva agenți economici din zonă, care au venit cu utilaje și cu balastru. Deocamdată, pericolul a trecut, dar nu ne culcăm pe ureche pentru că de marți sunt iar așteptate cantități însemnate de precipitații. Nu a pățit nimeni nimic, sunt doar pagube materiale în casele inundate. Oamenii nu au crezut că vor fi inundații și nu s-au preocupat să-și pună lucrurile la adăpost. Stăteau la poartă, își beau cafeaua în loc să se pregătească”, a declarat viceprimarul comunei Crăcăoani, Vasile Achiriloaie.
Stână salvată din mijlocul apelor
Și în comuna Petricani apele au distrus mai multe poduri și căi de acces, satul Țolici rămânând izolat pentru câteva ore. Duminică dimineață, situația a fost însă remediată, circulația pe podul de acces spre sat fiind reluată pentru vehicule ce nu depășesc 3,5 tone, autoritățile locale asigurând astfel trecerea ambulanțelor în caz de necesitate. De asemenea se poate circula în condiții de siguranță și pe drumul comunal ce leagă satul Țolici de comuna Bodești. În comuna Ion Creangă, la Cotu Vameș, forțele de intervenție au salvat din apele Siretului 130 de ovine, cinci ciobani, doi câini și bunurile acestora. Acolo misiunea celor de la ISU Neamţ a fost ceva mai dificilă pentru că au trebuit să scoată pe rând, cu barca, toate animalele. ”La Cotu Vameș a fost o misiune destul de dificilă. Am intervenit cu bărcile. Stâna se afla pe o insulă, în mijlocul apelor, iar ciobanii nu puteau să iasă cu pluta de acolo. Am intervenit cu mai multe bărci, am făcut mai multe drumuri și am salvat toate animalele. Apa era destul de umflată, pe alocuri Siretul are și zece metri adâncime. La ciobani le-am dat veste de salvare. În toate aceste zile, ISU Neamț a acționat pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundații. În același timp, la Roznov, sat Slobozia am asigurat toate măsurile necesare, astfel încât apele Cracăului să fie deviate în canalul mare sau pe terenurile agricole, și să nu mai ajungă să inunde tot satul. Am avut în vedere și luăm și măsurile de siguranță pentru protejarea conductei magistrale de gaz metan care este pe teritoriul cu risc de inundații”, a declarat col. Ioan Nițică, inspector șef ISU Neamț. ”Satul Slobozia l-am scăpat de inundații. Am reușit, cu greu să săpăm un canal prin care să deviem Cracăul pe câmp și de pe câmp să ajungă în canalul mare. Oricum ținem situația sub obervație. Am lucrat cu cei de la ISU și cu SGA Neamț, sperăm să nu mai avem probleme”, a declarat primarul orașului Roznov, Ionel Ciubotaru.
„Deocamdată, nu mai sunt probleme”
Astfel, la nivelul judeţului, în perioada 5-7 iunie, au fost afectate 32 de localităţi aparţinând de 12 unităţi administrativ teritoriale – Agapia, Bălţăteşti, Crăcăoani, Farcaşa, Ghindăoani, Petricani, Pipirig, Războieni, Tupilaţi, Ţibucani, Urecheni, Grumăzeşti. În aceste localităţi au fost inundate 79 de case şi anexe şi 100 de curţi, 8 poduri şi 20 de podeţe au fost avariate, 10 poduri au fost distruse, 1.077 hectare de teren arabil şi 51,3 hectare de păşuni şi fâneţe au fost inundate. De asemenea, au fost afectate 79,3 km de drumuri săteşti, 16,46 km de drumuri comunale şi 8,2 km drumuri judeţene. ISU Neamţ a efectuat şase misiuni de evacuare a apei, decolmatare și monitorizare a două drumuri din comuna Secuieni, misiuni întreprinse pe data de 8 iunie. ”În prezent (n.r. – duminică, 9 iunie), principalele cursuri de apă monitorizate în județul Neamț sunt în scădere, nu mai sunt în cota de atenție. Comisiile pentru situații de urgență au asigurat permanența la primării, am asigurat permanența și la Prefectură. În linii mari, primarii din comunele afectate au intervenit împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență. ISU Neamț a acționat cu 124 de ofițeri și subofițeri. Deocamdată, nu mai sunt probleme, pentru că vremea s-a îmbunătățit. Vom vedea ce se va întâmpla de marți încolo. Noi ținem permanent legătura cu cei de la ANM și monitorizăm situația”, a spus prefectul George Lazăr. Începând de marți, 11 iunie, meteorologii anunță din nou precipitații abundente pe tot teritoriul județului Neamț. Temperaturile vor scădea din nou și sunt așteptate averse de ploaie și intensificări ale vântului. Pe alocuri, cantitățile de precipitații vor depăși 25 litri/mp. /Ceahlăul, http://zch.ro/?p=20381
Ploaia scoate la iveală nesimtirea
• în apa barajului de la Reconstructia plutesc mii de bidoane de plastic, cîrpe si crengi • ele au fost aduse de Cuiejdiul umflat de ploi si sînt dovada nesimtirii celor ce locuiesc în amonte • ieri, ploile au cauzat inundarea a 62 de case • n-a scăpat de furia puhoaielor nici beciul Mănăstirii Agapia •
O crasă dovadă de necivilizatie, de nesimtire, poate fi văzută zilele acestea la Piatra Neamt, unde apa Cuiejdiului e presărată cu mii de bidoane de plastic care se zbuciumă în vîltoarea mîlului care a pus stăpînire pe albie. Ca de fiecare dată cînd plouă, dar în special acum, cînd a plouat semnificativ, din amonte sînt aduse gunoaiele. Din păcate, reziduurile parcă au fost aduse cu remorca si aruncate în pîrîu, atîta sînt de multe! Bidoane, cîrpe, scînduri, oale, crengi rupte de vînt sau de cei care au vrut să toaleteze copacii si nu în ultimul rînd papuci - mai masivi, de iarnă, sau mai subtiri, de vară, ornează luciul apei de la barajul de la fosta fabrică Reconstructia. Ieri, în zona Pietei Mari, lumea chiar se oprea fascinată să vadă o altă fată a Cuiejdiului. Una murdară, la propriu. Zidurile albiei, si asa neîntretinute si distruse de intemperii, întregeau o imagine sumbră. Multă mizerie, o apă care mirosea puternic si gunoaie care se rostogoleau sau săreau din mîl si făceau rotiri în aer, pentru a ateriza din nou în „torent“. La vărsarea în Bistrita, totul devenea si mai spectaculos, aceste gunoaie parcă intrînd în tamburul unei masini de spălat, pentru că erau luate în primire de apa mai mare, dar ceva mai curată, si rostogolite mai cu fortă. Si după cîteva rotocoale de la confluentă, „zdrentele“ ieseau la suprafată, în toată spledoarea lor. În zona poligonului, pe lîngă marginea drumului ce duce la Văleni, cîtiva pescari, sătuli de atîtea zile ploiase care i-au tinut în casă, au iesit să vadă cum arată locurile în care merg deseori să se relaxeze. Si fiecare se arăta uimit de cîtă mizerie poate exista pe Bistrita, de cîtă lipsă de civilizatie si dispret fată de mediu se manifestă în judet.
Noianul de gunoaie si noianul de flori
Pe malul Bistritei, către Văleni, vegetatia a explodat si căptuseste orice locsor de pămînt. Indiferente la băltile în care sînt nevoite să trăiască, pîlcuri-pîlcuri de cimbrisor împrăstie un parfum aparte. Contrastează puternic cu mizeria din apă si parcă fiecare plantă îsi cere dreptul la viată. Ici - colo, niste flori de un galben-soare impecabil se ridică zvelte pe sub copacii care mărginesc drumul. Un drum ca vai de el, pe care un microbuz cu cîtiva călători încercă să-l răzbată si să dea prin cît mai putine gropi. Pădurea, întesată si ea cu gunoaie lăsate la voia înîtmplării de unii si altii, se bucură de o geană de soare ce se iteste între două ploi. Păsărelele parcă acum si-au decoperit graiul si se întrec în cîntecele lor armonioase. Pescarii care veniseră în recunoastere vorbesc între ei despre niste monturi... Apoi apa aduce o plapumă rosie, care se lasă văzută partial. Se opresc brusc din vorbit de-ale lor si se alarmează că ar putea fi spinarea unui om. Simtim si noi fiori reci pe spate, dar după cîteva clipe de spaimă răsuflăm cu totii usurati, căci vedem că în apă e o plapumă care n-a mai trebuit unora. Nimeni nu mai zice nimic că locul ei nu era acolo, bine că nu era un om în apă! Lăsăm noianul de bidoane, oale si papuci să înainteze în aval si constatăm că din toată această imagine deplorabilă lipsesc elementele gratioase cu care ne-am obisnuit de cîsiva ani: lebedele cu penajul lor imaculat!
Oameni năpăstuiti
Fiecare zi în care în judetul Neamt a plouat semnificativ a adus valul ei de nenorociri. Ieri, 7 iunie, de la ora 5 la 13, pe teritoriul judetului Neamt s-au semnalat precipitatii cu caracter torential, scurgeri de pe versanti, torenti, cresteri de debite si niveluri ce au afectat sapte localităti din judet, în care 62 locuinte au fost inundate. Pînă ieri după amiază apa s-a retras din cele mai multe dintre ele, rămînînd să băltească în opt curti si trei beciuri. Unul dintre acesta este al Mănăstirii Agapia. Pînă ieri după prînz, se desfăsuraseră cincisprezece misiuni de evacuare a apei din fîntîni, curti, beciuri; două misiuni de monitorizare a cursului rîului Cracău si o misiune de consolidare a malului rîului Cracău la Slobozia, orasul Roznov. Se asteaptă în continuare scurgeri importante pe versanti, torenti si pîraie, cresteri de debite si niveluri pe unele rîuri din bazinele hidrografice Siret, Moldova si Bistrita, cu posibile depăsiri ale cotelor de atentie. Pentru limitarea si înlăturarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase au actionat cadrele militare de la ISU, în comuna Băltătesti, sat Valea Seacă pentru evacuarea apei din trei fîntîni si intervin în în continuare în satul Slobozia, pentru consolidarea malului rîului Cracău. Pompierii din Tîrgu Neamt au actionat în comuna Băltătesti, satul Valea Seacă, pentru evacuarea apei din trei gospodării (curti si beciuri), în Grumăzesti, pentru evacuarea apei din patru locuinte si un beci, în comuna Crăcăoani pentru evacuarea apei dintr-o locuintă, în sat Chiriteni din Hangu pentru degajarea unui arbore căzut pe partea carosabilă si actionează în comuna Petricani (sat Tolici) pentru evacuarea apei din curti si în comuna Agapia, pentru evacuarea apei din beciul Mănăstirii Agapia si din gospodăriile cetătenilor. Prefectul si comandantul ISU Neamt monitorizează cursul Cracăului în zona Slobozia, orasul Roznov, luîndu-se măsuri pentru consolidarea malului, în vederea prevenirii producerii inundatiilor în acea zonă. Specialisti din mai multe institutii au demarat procedura pentru evaluarea pagubelor produse de ploile din ultimele zile. /Monitorul de Neamţ, http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20130608&pagina=1&articol=36285
Dostları ilə paylaş: |