Avertizare hidrologică pentru cursurile de apă mici din partea de sud-vest a judeţului
Hidrologii au reactualizat avertizarea hidrologică, iar în contextul situaţie actuale, dar şi pe baza prognozei meteorologice şi situaţiei de la staţiile pluviometrice au emis o atenţionare hidrologică valabilă în următoarele patru ore în care se prevede scurgeri de pe versanţi, torenţi şi pâraie pe afluenţii râului Someş, pe tronsonul Ulmeni-Satulung. Avertizarea hidrologică este valabilă până mâine dimineaţă la ora 5.00 şi vizează Valea Mare, la Iadăra, respectiv văile Miriuşa şi Răchitişa pe teritoriul comunelor Satulung, Fărcaşa, Mireşu Mare, Sălsig şi Ulmeni.Prefectul Anton Rohian a solicitat să fie avertizate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din unităţile administrativ-teritorialemenţionate şi să fie monitorizată evoluţia situaţiei hidrometeorologice de către centrul Operaţional al ISU Maramureş şi Dispeceratul SGA. Se impune verificarea de către membri comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă a secţiunilor de scurgere, mai ales în zona podurilor şi podeţelor, supravegherea albiilor, cursurilor de apă pentru limitarea efectelor cu risc la inundaţii a localităţilor. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor urmări evoluţia situaţiei hidro meteorologice la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, în conformitate cu “Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluării accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”. La staţia hidrometrică Ulmeni, de pe râul Someş, au căzut în interval de două ore precipitaţii care au totalizat 51,4 l/mp. Nu au fost semnalate probleme deosebite. /Informatia Zilei, http://www.informatia-zilei.ro/mm/eveniment/avertizare-hidrologica-pentru-cursurile-de-apa-mici-din-partea-de-sud-vest-a-judetului
Autorităţile acţionează pentru decolmatarea fântânilor din comuna Cicărlău
Prefectul Anton Rohian şi subprefectul Pamfil Bercean s-au deplasat, în această dimineaţă, în comuna Cicârlău, afectată de inundaţiile generate de o rupere de nori. Împreună cu autorităţile locale acţionează pentru decolmatarea fântânilor inundate, îndepărtarea bustenilor, pietrelor, aluviunilor şi resturilor vegetale de pe drumurile şi uliţele aparţinătoare comunei, din zonele afectate de revărsarea apelor. O autospecială a pompierilor militari, deservită de patru subofiţeri acţionează cu o motopompă pentru evacuarea apei din fântănile colmatate în localitatea Ilba. Cu alte două motopompe se scoate apa din fântâni colmatate, pe Valea Mare în comuna Cicârlău, respectiv la Handalul Ilbei. S-a cerut sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică, iar echipe specializate vor verifica fiecare fântână inundată, vor lua probe de apă care vor fi analizate în laborator. De asemenea, vor face recomadările necesare populaţiei pentru a preveni apariţia unor probleme de sănătate. Cetăţenii vor fi avertizaţi să nu consume şi să nu folosească apa pentru prepararea hranei din fântânile a căror apă nu este potabilă. După evacuarea apei din fântânile inundate se va putea realiza dezinfectarea acestora. Din informaţiile primite de la hidrologi, cantitatea de precipitaţii căzute la Cicârlău, la staţia hidrometrică de pe râul Someş, au totalizat 35,8l/mp. /Informatia Zilei, http://www.informatia-zilei.ro/mm/actualitatea/autoritatile-actioneaza-pentru-decolmatarea-fantanilor-din-comuna-cicarlaus
Zalaul n-are nicio sansa in caz de ploaie
Ploaia din noaptea de miercuri spre joi a facut ca Zalaul sa fie ieri dimineata oraselul suvoaielor. Mai multe strazi au fost serios inundate de apa care nu si-a gasit locul in reteaua de canalizare, ce s-a dovedit inca o data deficitara. Balti uriase au dat batai de cap atat soferilor, cat si pietonilor la ora de varf cand zalauanii s-au dus la serviciu. Multe guri de canalizare s-au comportat ca niste fantani arteziene. In plin centrul orasului, intersectia de langa hotel Porolissum a fost complet sub ape. Unii soferi au circulat pe trotuarul de langa hotel. Cei mai curajosi au trecut cu masinile pe drumul inundat. Angajatii institutiilor din zona hotelului au iesit la usi ca sa admire „peisajul” inedit cu lac langa Prefectura. Oamenii care se deplasau pe jos prin fata hotelului Porolissum si-au pus in valoare abilitatile fizice prin sarituri peste apa. Cei mai tineri dintre ei, desigur. Cateva persoane in varsta stateau pe treptele Directiei Generale de Asistenta Sociala. Au asteptat sa se retraga apele din intersectie. N-au putut sa treaca de pe o parte a strazii pe cealalta. Dupa retragerea suvoaielor, strada a ramas cu mirosul greu de mal.
Pompierii au pornit cu pompa prin oras
Pompierii au avut mai multe interventii ieri dimineata, la solicita-rea locuitorilor speriati de ape. S-a intervenit pe strada 22 Decembrie (Crasnei) pentru evacuarea apei din subsolul si din curtea unei case cu ajutorul unei motopompe transportabile. Pompierii au fost si in cartierul Pacii, unde au intervenit cu doua motopompe, una transportabila si una remorcabila ca sa scoata apa din subsolul unui imobil. Pe strada Voievod Gelu, pompierii au fost chemati de locatarii blocului E8 de asemenea pentru a scoate apa din subsol, a anuntat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Salaj, Lucian Jacodi.
Zone afectate serios de inundatiile de ieri
La baza strazii Avram Iancu, in statia de autobuz, apa s-a acumulat formand o balta care a compromis trafcul rutier si pietonal. Oamenii s-au adapostit in fata Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala Salaj.
Canalizarea a fost depasita de situatie si pe strada Gheorghe Doja. Pe sensul de urcare pe aceasta strada, soferii au avut de furca cu apa care curgea in valuri dinspre Stadion. In dreptul blocurilor D 36 si 38 baltile au incurcat accesul trecatorilor. Apa a rupt bucati din asfalt. Responsabilii cu repararea drumului au fost operativi si au reparat imediat drumul. In centrul Zalaului, la trecerea de pietoni de la Ceas, apa era pana pana la glezne pe strada ieri dimineata. Apa multa a fost si in fata Prefecturii, intre bariere.Vis a vis de Galeriile Meses, trotuarul s-a surpat. Groapa adanca de aproape un metru a fost astupata si marcata in scurt timp. Locatarii blocurilor din apropierea statiei Perla au inconjurat pe langa Scoala Gheorghe Lazar ca sa ajunga la bulevard. Un locatar din blocul B120 a spus ca pasajul dintre blo-curi a fost inundat ieri dimineata. Intrarea la majoritatea blocurilor de aici se face prin spate, asa ca de pe pista de biciclisti treci prin pasaj ca sa intri in bloc. Apa era mai sus de glezne. Locatarii spun ca pista a fost construita mai sus decat trecerea din pasaj, favorizand acumularea apei.
Strada Andrei Muresanu a fost invadata ieri de apa care s-a scurs din zona Traian. Strada este in panta, astfel ca apa a ajuns pe Simion Barnutiu, in calea masinilor. Strazile Closca si Crisan au fost de asemenea inundate de ape. In dreptul Palatului Copiilor apa a curs in siroaie. Mai rau a fost la intersectia strazilor Closca si Crisan, care coboara in spatele casei de Cultura a Sindicatelor. Aici, oamenii au trebuit sa se ude bine pe picioare daca au vrut sa mearga pe trotuare. Daca au vrut pe drum, au intampinat aceeasi situatie. N-a fost bine nicicum.
Canalizarea din Zalau atata poate
Am sperat ca Primaria ne va explica de ce canalizarea din Zalau nu inghite apa unei ploi. Primarul Radu Capilnasiu spune ca Primaria va „solicita Companiei de Apa informatii despre sistemul de cana-lizare, dar se poate observa ca, la rupere de nori, si orasele din tarile cele mai dezvoltate se intampla sa fie inundate”. Avand in vedere ca recent o firma ungara s-a ocupat de canalizarea din Zalau, asteptarile erau ca aceasta sa fie mai eficienta. Primaria spune insa ca lucrarile s-au facut in baza contractului pe care Compania de Apa l-a semnat cu maghiarii, si ca lucrarile nu au avut scopul de a pre-lua apele pluviale. In ce priveste actiunile Primariei pentru a preveni inundatiile, am aflat ca acestea se rezuma la „nenumarate demersuri pentru regularizare curs Valea Zalaului, decolmatare si baraj retentie viituri”, potrivit comunicatului pe care l-am primit ieri.
Zalaul are in plan construirea unui baraj de retentie pentru apele pluviale de pe Meses. Acesta va rezolva insa doar problema unui versant. Apa vine in cantitati mari si pe alti versanti, de exemplu in cartierul Traian. „Aceste studii sunt facute de specialisti, nu emitem pareri personale. Se pot adresa intrebari in acest sens Serviciului de Gospodarire a Apelor si Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare”, este pozitia Primariei fata de acest aspect.
Inundatia de azi dimineata nu a facut decat sa probeze faptul ca Zalaul nu are o canalizare eficienta, mai ales ca precipitatiile de peste noapte nu au fost chiar ceva neobisnuit. Prin urmare, orasul este vulnerabil in caz de ploi abundente si risca oricand sa se afle in situatia din iunie 2010, cand s-a transformat intr-o mica Venetie. Desigur, fara farmecul orasului italian.
Experienta inundatiilor din 2010 se poate repeta oricand
Zalaul a fost afectat serios de inundatii in 21 iunie 2010 cand a plouat torential. Peste Zalau s-a abatut atunci cea mai mare inundatie din ultimele decenii. Apa a facut ravagii prin oras. Imaginile de dupa dezastru au fost apo-caliptice. Pe bulevardul Mihai Viteazul apa ajungea aproape de geamurile masinilor. Masinile parcate de-a lungul bulevardului si in parcarea subterana din centrul orasului au fost deteriorate de ape. Apa scursa din cartierele Bradet, Traian si Dumbrava a umplut bulevardul Mihai Viteazul, in unele locuri depasind un metru inaltime. Au fost de asemenea inundate si celelalte artere principale din oras. Pompierii au fost chemati pe strada Crasnei sa scoata apa din casele si curtile oamenilor. Apa a intrat in curtile oamenilor, amenintandu-le vietile. Pom-pierii au hotarat la prima interventie pe strada Crasnei sa declare strada zona calamitata natural. Valea a iesit din matca, depasind debitul maxim istoric din 2005, inregistrandu-se 135 de centimetri peste cota de inundatii. Dupa ce s-au retras apele, au fost observate pagubele. Pe langa pagubele materiale si sperietura trasa de zalauani, strazile din oras au aratat ca dupa razboi. Pe bulevard zareai placute cu inmatriculare ale autoturismelor, luate de furia apelor. In iunie 2010 structurile salajene de pompieri ai ISU nu au facut fata solicitarilor din partea cetatenilor afectati de ape. Pe langa pompierii militari de la Detasamentul de Pompieri Zalau, Sectia de Pompieri Jibou, Sectia de Pompieri Simleu-Silvaniei si Garda de Pompieri din Cehu Silvaniei, ISU a cerut ajutorul pompierilor satmareni pentru a raspunde la 130 de solicitari. /Graiul Salajului, http://www.graiulsalajului.ro/index.php?cmd=articol&idart=35514
Dostları ilə paylaş: |