Codul lui da Vinci Date Le Prieuré de Sion



Yüklə 2.32 Mb.
səhifə17/32
tarix13.08.2018
ölçüsü2.32 Mb.
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   32

56
Sophie făcu ochii mari şi îl privi pe Teabing amuţită, apoi se întoarse spre Langdon:

― Sfântul Graal este o persoană!?

Profesorul încuviinţă:

O femeie, de fapt!

După expresia de completă uimire întipărită pe chipul ei, americanul îşi dădu seama că o năuciseră de tot. Aceeaşi reacţie o avusese şi el, de altfel, când auzise prima dată această afirmaţie. Abia când înţelesese întreaga simbolistică a Graalului îşi dăduse seama că implicaţiile feminine erau evidente.

Probabil că şi Teabing se gândise la acelaşi lucru, fiindcă interveni:

― Robert, poate că e momentul să-i explici aceste lucruri şi din perspectiva simbolisticii.

Ridicându-se de pe fotoliu, luă o coală de hârtie şi i-o întinse lui Langdon.

Profesorul scoase un stilou din buzunar:

― Sophie, cunoşti pictogramele moderne ce desemnează masculinul şi femininul?

Şi desenă simbolurile obişnuite, pentru masculin , şi pentru feminin .

― Desigur, răspunse ea.

― Ei bine, nu acestea sunt simbolurile originale. Mulţi oameni consideră în mod greşit că simbolul masculin provine de la reprezentarea schematică a unui scut şi a unei săbii, pe când cel feminin ar fi o oglindă ce reflectă frumuseţea. În realitate, pictogramele au apărut iniţial ca simboluri astronomice: al zeului şi a planetei Marte, respectiv, al zeiţei şi planetei Venus. La apariţia lor erau însă mult mai simple.

Langdon desenă o altă figura pe coala de hârtie:



― Acesta era simbolul iniţial pentru masculin. Un falus rudimentar reprezentat.

― Sugestiv, replică Sophie.

― Şi la obiect, adăugă Teabing.

Profesorul continua:

― Acest simbol este numit "paloşul" şi denotă agresivitatea, masculinitatea. Nu pot să nu adaug că exact acest falus schematic este folosit în prezent pe uniformele militare, pentru a arăta gradul.

― Într-adevăr, rânji Teabing. Cu cât ai mai multe penisuri, cu atât eşti mai mare în grad. Băieţii ― tot băieţi!

Langdon surâse:

― Să continuam. Aşa cum probabil îţi închipui, simbolul feminin este opusul acestuia şi poartă numele de "potir".

Şi desenă alături o altă figură:



Sophie ridică ochii spre el, surprinsa:

― "Potirul", continuă Langdon, seamănă cu un recipient, cu o cupă şi ― mai important ― sugerează forma uterului unei femei. Este un simbol al feminităţii şi al fertilităţii. Sophie, rosti el apăsat, privind-o în ochi, legenda ne spune ca Sfântul Graal este un potir, o cupă. Dar această descriere nu e altceva decât o alegorie menită să ascundă şi să protejeze adevărata natură a Graalului. Cu alte cuvinte, legenda foloseşte potirul ca pe o metaforă pentru ceva cu mult, mult mai important.

― O femeie, replică Sophie.

― Exact. Graalul este, de fapt, străvechiul simbol al feminităţii, iar Sfântul Graal reprezintă sacrul feminin şi divinitatea feminină, simboluri pe care noi le-am pierdut fiindcă Biserica le-a eliminat. Caracterul puternic al femeii şi capacitatea ei de a da viaţă erau odinioară sacre, dar constituiau o ameninţare pentru ascensiunea Bisericii, al cărei cler era în majoritate alcătuit din bărbaţi, aşa încât sacrul feminin a fost demonizat şi considerat necurat. Nu Dumnezeu, ci omul ― bărbatul, de fapt ― a fost cel care a creat conceptul de "păcat originar", prin care Eva a gustat din mărul cunoaşterii şi a provocat alungarea din rai a perechii primordiale. Femeia, iniţial dătătoare de viaţă, devenise acum inamicul.

― Aş mai putea adăuga, interveni Teabing, că acest concept care situează femeia la originea vieţii constituia însăşi baza religiilor antice. Naşterea era considerată un act mistic, plin de semnificaţie. Din nefericire, filozofia şi teologia creştină au decis să confişte această putere creatoare a femeii şi să ignore adevărul biologic şi l-au considerat pe bărbat creator. Geneza ne spune că Eva a fost creată din coasta lui Adam. Femeia a devenit astfel un fel de produs secundar, o derivaţie a bărbatului. Una păcătoasă. Geneza a reprezentat începutul sfârşitului pentru divinitatea feminină.

― Graalul, continuă Langdon, este simbolul acestei zeiţe pierdute. O dată cu apariţia creştinismului, vechile religii păgâne nu s-au stins fără luptă. Legendele despre cavalerii porniţi în căutarea Graalului nu erau altceva decât istorisiri ale năzuinţei ― acum ilicite ― de a redescoperi sacrul feminin. Cavalerii care pretindeau că se află "în căutarea potirului" foloseau o astfel de exprimare "cifrată" pentru a se apăra împotriva Bisericii care subjugase femeia, interzisese zeiţa, îi ardea pe rug pe cei care se îndoiau şi scosese în afara legii orice act de venerare a sacrului feminin.

Sophie clătină din cap:

― Scuză-mă, dar când mi-ai spus că Sfântul Graal este o persoană, am crezut că te referi chiar la o persoana în carne şi oase.

― Chiar la asta m-am şi referit, îi răspunse Langdon.

― Dar nu la o persoană oarecare, izbucni Teabing care, nemaiputându-se stăpâni, se ridică cu greu în picioare. O femeie care purta în ea un secret atât de puternic încât, dacă ar fi fost dezvăluit, ar fi riscat să zdruncine din temelii tot ce înseamnă creştinism!

Sophie îl privi copleşita:

― Şi femeia aceasta este o personalitate cunoscută a istoriei?

― Foarte cunoscută! Şi dacă ma veţi urma în birou, adaugă britanicul în timp ce îşi lua cârjele şi pornea spre uşă, mă voi simţi onorat să vă arăt cum a reprezentat-o da Vinci în pictură.

Într-o încăpere alăturată, majordomul Rémy Legaludec stătea tăcut în faţa televizorului. Postul de ştiri difuza fotografii ale unui bărbat şi ale unei femei... aceleaşi persoane cărora el tocmai le servise ceaiul.


57
În timp ce stătea în mijlocul intersecţiei din faţa băncii, locotenentul Collet se întreba de ce îi ia atât de mult lui Fache să ajungă cu mandatul de percheziţie. Finanţiştii ăştia aveau, cu siguranţă, ceva de ascuns; pretindeau că Langdon şi Neveu veniseră la bancă mai devreme, dar că fuseseră refuzaţi, fiindcă nu aveau datele de identificare a contului.

"Atunci, de ce nu ne lasă să intrăm şi să aruncăm o privire?"

În sfârşit, telefonul mobil din buzunarul lui sună. Era postul de comandă de la Luvru.

― Am obţinut mandatul de percheziţie? întrebă Collet.

― Dă-o-ncolo de bancă, locotenente! îi spuse agentul. Tocmai am primit un pont. Ştim exact unde se ascund Langdon şi Neveu.

Collet se aşeză pe capota maşinii:

― Nu mai spune!

― Avem o adresă din suburbii. Undeva, în apropiere de Versailles.

― Căpitanul Fache ştie?

― Încă nu. E ocupat cu un apel important.

― Vin imediat! Comunicaţi-i îndată ce se eliberează!

Collet notă adresa şi urcă repede la volan. Demarând în trombă, îşi dădu seama că uitase să întrebe cine vânduse pontul despre locul în care se ascundea Langdon. Oricum, acum nu mai conta. Tocmai i se oferise şansa de a-şi răscumpăra toate greşelile din trecut; se îndrepta spre cea mai răsunătoare arestare din întreaga lui carieră. Contactă prin radio cele cinci maşini care îl însoţeau:

― Fără sirene, băieţi! Nu vrem ca Langdon să ştie că venim.

La patruzeci de kilometri distanţă, un Audi negru pătrunse pe un drum secundar şi parcă la marginea unui câmp. Silas coborî şi privi printre zăbrelele de fier ale gardului care înconjura vastul domeniu şi zări în depărtare conturul castelului.

La parter toate luminile erau aprinse. "Ciudat pentru aceasta oră!", îşi spuse Silas, zâmbind. Informaţia pe care i-o dăduse Învăţătorul era, evident, corectă. "Nu voi pleca din această casă fără «cheia de boltă», îşi jură el. Nu-i voi dezamăgi pe episcop şi pe Învăţător."

Îşi verifică revolverul Heckler and Kock cu treisprezece gloanţe şi îl aruncă în iarbă, printre gratii. Apoi, prinzându-se cu mâinile de barele de fier, se căţără pe gard şi sări dincolo. Ignorând durerea ascuţită provocată de cilice, îşi recuperă arma şi porni pe alee, spre castel.




58
"Biroul" lui Teabing nu semănă cu nici o altă încăpere cu aceeaşi destinaţie din câte văzuse Sophie vreodată. De şase sau şapte ori mai întins decât cele mai luxoase birouri, le cabinet de travail al lui sir Leigh părea un soi de hibrid între un laborator de cercetare, o bibliotecă de arhivă şi un târg de vechituri. Iluminată de trei candelabre suspendate de plafon, pardoseala care părea nesfârşită era presărată cu insuliţe formate din mese de lucru îngropate sub grămezi de cărţi, lucrări de artă, artefacte şi surprinzător de multe echipamente electronice ― computere, proiectoare, microscoape, copiatoare şi scanere de cercetare.

Am transformat sala de bal, spuse Teabing cu un surâs spăşit. Pe mine nu mă prea asaltează ocaziile de a dansa.

Sophie avea impresia că, o dată cu venirea nopţii, pătrunsese într-un fel de zonă crepusculară în care nimic nu mai era aşa cum credea ea.

― Toate astea vă ajută în munca pe care o depuneţi?

― Aflarea adevărului a devenit pasiunea vieţii mele. Iar Sangrealul mi-e iubita preferată!

"Sfântul Graal e o femeie", îşi repetă ea în gând, pradă unei vârtej de idei ce păreau să nu aibă nici un sens.

― Spuneaţi că aveţi o pictură care o reprezintă pe femeia despre care pretindeţi că este Sfântul Graal.

― Da, dar nu eu pretind acest lucru. Iisus însuşi a afirmat-o răspicat.

― Care este acea pictură? îl întrebă Sophie privind picturile de pe pereţi.

― Hmmm... Teabing îşi luă un aer preocupat, de parcă uitase: Sfântul Graal... Sangrealul... Potirul.

Apoi se întoarse brusc şi arătă cu mâna spre peretele opus al încăperii, pe care atârna o reproducere lungă de doi metri şi jumătate a frescei Cina cea de taină ― o replică identică aceleia pe care o văzuse cu câteva minute în urmă în cartea de artă:

― Iat-o!


Sophie clipi repede fiindcă era sigură că nu înţelesese bine:

― Dar e aceeaşi pictură pe care mi-aţi arătat-o mai devreme.

― Ştiu, dar copia mărită e mult mai incitantă, nu-i aşa?

Tânăra se întoarse spre Langdon în speranţa că acesta o va lămuri:

― Nu pricep o iotă!

Profesorul îi surâse:

― După cum vei vedea, Sfântul Graal apare totuşi în Cina cea de taină. Leonardo n-a lăsat loc de dubii.

― Stai puţin, îl întrerupse Sophie. Mi-aţi spus că Graalul este o femeie. În fresca aceasta sunt reprezentaţi însă doar treisprezece bărbaţi.

― Oare? făcu Teabing arcuindu-şi sprâncenele: Uită-te mai bine!

Sceptică, Sophie se apropie de reproducere şi privi cu atenţie cele treisprezece chipuri ― Iisus Hristos în mijloc, şase apostoli la dreapta şi alţi şase la stânga Lui:

― Da, sunt toţi bărbaţi, îi răspunse ea.

― Aşa? Dar cel aşezat pe locul de onoare, la dreapta lui Iisus?

Sophie cercetă chipul apostolului de lângă umărul drept al lui Iisus. Treptat, un val de uimire o acapară. Ucenicul respectiv avea părul lung şi roşcat, mâinile împreunate într-un gest delicat şi sâni vag conturaţi.

― E o femeie! exclamă ea.

Teabing izbucni în râs:

― Ia te uită ce surpriza! Crede-mă, nu e o simplă greşeală. Leonardo ştia să redea perfect deosebirile anatomice dintre cele două sexe.

Sophie nu-şi mai putea lua ochii de la femeia de lângă Iisus. "La Cina cea de taină se presupune că au luat parte treisprezece bărbaţi. Atunci, cine e aceasta femeie?" Deşi văzuse de nenumărate de ori diverse reproduceri ale frescei, niciodată nu remarcase acest amănunt ciudat.

― Nimeni nu-l observă, îi spuse Teabing. Ideile noastre preconcepute despre această scenă sunt atât de puternic înrădăcinate, încât mintea refuză să recunoască detaliul şi ochii îl trec cu vederea.

― Fenomenul se numeşte skitoma, adaugă Langdon. Creierul procedează astfel cu unele dintre cele mai sugestive simboluri.

― Un alt motiv pentru care nu ai remarcat femeia, continuă Teabing, este acela că majoritatea reproducerilor din lucrările de artă au fost realizate înainte de 1954, când detaliile erau încă ascunse sub straturile de vopsea şi de murdărie depuse din cauza tentativelor de restaurare din secolul trecut. Acum însă, fresca a fost curăţată până s-a ajuns la pictura originală a lui da Vinci. Et voilà!

Sophie se apropie şi mai mult de imagine. Femeia aşezată în dreapta lui Iisus era tânără şi avea o expresie cucernică: o înfăţişare nevinovată şi reţinută, păr roşcat, iar mâinile îi erau împreunate. "Aceasta este femeia care ar putea distruge Biserica?"

― Cine e? întreba ea cu glas tare.

― Aceasta, draga mea, este Maria Magdalena!

― Păcătoasa, femeia uşoara din Biblie?

Teabing icni uşor, de parcă termenul l-ar fi jignit pe el în persoană.

― Madgalena nu a fost nicidecum o prostituată! Această greşeală nefericită este moştenirea campaniei de defăimare lansate de Biserică în primele secole ale erei creştine. Era nevoie ca Maria Magdalena să fie denigrată pentru a-i ascunde periculosul secret ― rolul ei de Sfânt Graal.

― Rolul?

― Aşa cum am mai spus, Biserica trebuia să convingă omenirea că profetul Iisus era o fiinţă divină. Prin urmare, toate evangheliile care aminteau de trăsăturile şi aspectele pământeşti ale vieţii Lui au fost eliminate din Biblie. Din nefericire pentru cei care au compilat noua versiune a Bibliei, un anumit element extrem de tulburător apărea iar şi iar în majoritatea evangheliilor: Maria Magdalena, mai exact, căsătoria ei cu Iisus Hristos.

― Poftim?!

Sophie privi, nevenindu-i să creadă ceea ce tocmai auzise, când spre Teabing, când spre Langdon.

― Este un fapt dovedit istoric, reluă britanicul, şi da Vinci ştia prea bine acest lucru. Cina cea de taină aproape că-l trage pe privitor de mânecă pentru a-i arăta că Iisus şi Maria Magdalena formau un cuplu.

Privirile ei zburară din nou la reproducerea de pe perete.

― Observă, insistă Teabing, că veşmintele celor doi sunt aidoma unor imagini în oglindă.

Sophie era înmărmurită. Într-adevăr, hainele lui Iisus şi cele ale Magdalenei aveau culori opuse. El purta o robă roşie şi o mantie albastră; ea avea roba albastră şi mantia roşie. "Yin şi yang."

― Dacă vrei să observi câteva aspecte şi mai bizare, trebuie să remarci că Iisus şi mireasa Lui par că se ating în dreptul şoldurilor, având busturile depărtate unul de altul, de parcă aşa ar fi vrut să creeze între ei un spaţiu clar delimitat.

Chiar înainte ca britanicul să traseze conturul pe reproducere, Sophie îl recunoscu forma evidentă: din centrul picturii ― acelaşi simbol pe care Langdon îl asociase mai devreme cu Sfântul Graal, cu potirul şi uterul feminin.

― De asemenea, continuă Teabing, dacă îi priveşti pe Iisus şi Maria Magdalena ca pe nişte elemente compoziţionale, nu ca pe nişte oameni, vei vedea o altă formă care-ţi sare imediat în ochi. O literă a alfabetului.

Sophie îşi dădu seama imediat. Faptul că litera îţi sărea în ochi era prea puţin spus; aproape că tot restul se pierea în fundal, cu excepţia ei. Clar conturată în centrul picturii, ieşea parcă în relief silueta unui uriaş şi indubitabil M.

― Puţin cam prea bine conturat pentru a fi o simplă coincidenţă, nu crezi?

― Dar ce rost are acolo? îl întrebă Sophie, uluită.



Sir Leigh ridică din umeri:

― Adepţii teoriei conspiraţiei ţi-ar spune că provine de la Matrimonio sau de la Maria Magdalena. Sincer, nimeni nu ştie sigur! Singura certitudine este că litera M nu este doar o simplă greşeală sau o coincidenţă. Nenumărate lucrări care se refera la Graal conţin aceeaşi literă ― fie în filigran, fie în substrat sau în chiar cadrul compoziţiei. Cea mai vizibilă este, desigur, cea de pe altarul catedralei Our Lady of Paris din Londra, proiectat de un fost Mare Maestru al Le Prieuré, Jean Cocteau.

Sophie cântări în minte informaţia primită:

― Recunosc, prezenţa literei M este interesantă, dar nu cred că există cineva care să pretindă că reprezintă o dovadă a căsătoriei lui Iisus cu Maria Magdalena.

― Nu, desigur că nu, replică Teabing, apropiindu-se de o măsuţă pe care trona un teanc de cărţi şi începând să caute prin ele. Aşa cum am spus mai devreme, căsătoria lor este documentată istoric. În plus, ideea lui Iisus căsătorit este mult mai logică decât imaginea standard din Biblie.

― De ce?


― Fiindcă Iisus era evreu, replică Langdon, lăsându-i lui Teabing timp să caute prin stiva de cărţi, şi fiindcă tradiţiile din vremea Lui interziceau în mod efectiv unui evreu să rămână celibatar. Conform obiceiurilor iudaice, burlăcia era un lucru condamnabil şi prima îndatorire a unui tată era aceea de a-i găsi fiului său o soţie. Dacă Iisus ar fi fost necăsătorit, măcar una dintre evanghelii ar fi menţionat acest lucru şi ar fi oferit o explicaţie pentru nefirescul său celibat.

Teabing dădu, în sfârşit, de cartea pe care o căuta şi o aşeză pe masă. Era un volum de mari dimensiuni, ca un atlas supradimensionat, pe a cărui copertă scria: Evangheliile gnostice. Când britanicul o deschise, Sophie observă că avea în cuprins fotografii ale unor texte ce păreau fragmente din documente antice ― papirusuri zdrenţuite, scrise de mână. Nu-şi dădu seama în ce limbă erau scrise, dar pe pagina alăturată fiecărui fragment se afla traducerea în engleză.

― Acestea sunt fotocopii ale manuscriselor Nag Hammadi şi ale celor de la Marea Moartă, îi spuse Teabing. Cele mai vechi documente ale creştinătăţii. Tulburător este faptul că nu se potrivesc cu evangheliile din Biblie.

Apoi, răsfoind până pe la mijlocul cârtii, sir Liegh îi arătă un pasaj:

Evanghelia lui Filip este cea mai indicată pentru început.

Sophie citi fragmentul:


"Şi însoţitoarea Mântuitorului este Maria Magdalena. Hristos o iubea mai mult decât pe oricare dintre ucenicii Săi şi o săruta adesea pe gură. Ceilalţi ucenici erau mâhniţi din cauza acestui lucru şi îşi arătau dezaprobarea. Ei îl întrebau: «De ce pe ea o iubeşti mai mult decât pe noi toţi?»"
Textul era surprinzător, dar câtuşi de puţin sugestiv, aşa că Sophie remarcă:

― Nu pomeneşte deloc despre căsătorie!

Au contraire, surise Teabing, arătându-i un cuvânt de pe primul rând. Aşa cum ţi-ar spune toţi cei care au studiat aramaica, termenul "însoţitoare" însemna, pe atunci, tocmai soţie.

Langdon încuviinţă. Sophie citi din nou prima frază: "Şi însoţitoarea Mântuitorului este Maria Magdalena."

Teabing răsfoi cartea şi îi arătă alte fragmente care, spre surprinderea ei, sugerau fără dubiu existenţa unei relaţii romantice între Iisus şi Maria Magdalena. Când le citi, Sophie îşi aminti de un preot furios care bătuse la uşa casei lor, pe când ea era doar un copil.

― Aici locuieşte Jacques Saunière? întrebase omul, încruntându-se la ea. Vreau să discutăm despre articolul pe care l-a scris.

Şi preotul îi arătă un ziar împăturit.

Sophie îl chemase pe bunicul ei şi cei doi se retrăseseră imediat în birou şi închiseseră uşa în urma lor. "Bunicul a scris ceva în ziar?" Imediat fugise în bucătărie şi începuse să răsfoiască ziarul de dimineaţă. Găsise numele bunicului ei sub un articol de pe pagina a doua. Nu înţelesese ea tot ce scria acolo, dar se părea că guvernul acceptase ― sub presiunile clerului ― să interzică difuzarea în Franţa a unui film artistic american intitulat Ultima ispitire a lui Iisus, în care se zicea că Iisus iubea şi avusese relaţii sexuale cu o femeie pe nume Maria Magdalena. În articol, bunicul ei susţinea că Biserica dăduse dovadă de aroganţă şi greşise atunci când interzisese filmul.

"Nu-i de mirare că preotul e furios!" îşi spusese ea.

― E o pornografie! Sacrilegiu! strigase oaspetele, în timp ce ieşea val-vârtej din birou şi se îndrepta spre ieşire. Cum poţi să susţii aşa ceva? Americanul ăsta, Martin Scorsese, este un blasfemiator şi Biserica nu-i va permite să pună piciorul în Franţa!

Apoi ieşise şi trântise uşa în urma lui.

Când bunicul intrase în bucătărie, o găsise pe Sophie cu ziarul în mână şi se încruntase:

― Eşti pe fază!

― Crezi că Iisus a avut o prietenă? îl întrebase ea.

― Nu, draga mea, am spus doar că Biserica n-ar trebui să ne dicteze ce anume să acceptam şi ce nu.

― Dar Iisus chiar a avut o prietenă?

Bunicul ei rămăsese tăcut câteva clipe:

― Ar fi chiar atât de rău dacă ar fi avut?

Sophie se gândise puţin şi apoi ridicase din umeri:

― Pe mine nu m-ar deranja.



Sir Leigh Teabing vorbea mai departe:

― Nu te voi plictisi cu numeroasele referiri la uniunea dintre Iisus şi Maria Magdalena; istoricii moderni au explorat subiectul până la epuizare. Aş vrea totuşi să-ţi atrag atenţia asupra unui alt lucru, adăuga el, arătându-i un alt fragment. Acest text este extras din Evanghelia Mariei Magdalena.

Sophie habar n-avusese că exista şi o evanghelie a Magdalenei.
"Şi Petru spuse: «Chiar a vorbit Mântuitorul cu o femeie fără ştiinţa noastră? Acum trebuie să ne întoarcem cu toţii şi să ascultam de ea? O preferă, oare, pe ea în locul nostru?»

Iar Levi răspunse: «Petru, totdeauna ai fost aprig. Acum te vad cârcotind împotriva femeii ca împotriva unui duşman. Dacă pentru Mântuitor ea a fost vrednică, cine eşti tu să o respingi? Fireşte că Mântuitorul o cunoaşte bine. De aceea a iubit-o mai mult decât pe noi toţi.»"


― Femeia despre care vorbesc, îi explică Teabing, este Maria Magdalena. Petru era gelos pe ea.

― Fiindcă Iisus o prefera?

― Nu numai din cauza asta. În joc era mult mai mult decât simpla afecţiune. În momentul despre care se vorbeşte în această evanghelie, Iisus bănuieşte că va fi în curând prins şi răstignit. Drept urmare, o povăţuieşte pe Maria Magdalena cum să ducă mai departe Biserica Sa după ce El nu va mai fi. Ca urmare, Petru îşi arată nemulţumirea fiindcă e pe locul doi, după o femeie. Vezi tu, Petru era puţin misogin.

Sophie se străduia să nu piardă firul.

― Vorbim totuşi despre Sfântul Petru! Piatra de temelie pe care Iisus şi-a clădit Biserica.

― Exact acela, cu o singură excepţie. În conformitate cu aceste evanghelii nemodificate, nu lui Petru i-a dat Iisus povăţuiri despre fondarea Bisericii Creştine, ci Mariei Magdalena.

Sophie îl privi neîncrezătoare:

― Vrei să spui că Biserica Creştină urma să fie fondată şi condusă de o femeie?!

― Acesta era planul iniţial. Iisus a fost primul feminist din istoria omenirii. El şi-a dorit ca viitorul Bisericii sale să fie încredinţat în mâinile Mariei Magdalena.

Iar lui Petru nu i-a convenit, interveni Langdon, arătând spre reproducerea după Cina cea de taină. Acesta de aici e Petru! Poţi să vezi că da Vinci ştia prea bine ce sentimente nutrea ucenicul faţă de Magdalena.

Din nou, Sophie rămăsese fără glas. În frescă, Petru era aplecat ameninţător spre Maria Magdalena, schiţând o mişcare de retezare cu palma a gâtului ei. "Acelaşi gest ca în Fecioara între stânci!"

― Uită-te şi aici, continuă Langdon, arătând spre apostolii de lângă Petru. De rău augur, nu ţi se pare?

Mijindu-şi ochii pentru a vedea mai bine, Sophie zări o mână ieşind din mijlocul apostolilor.

― În mâna aceea este, cumva, un pumnal?!

― Da. Şi mai ciudat încă, dacă numeri braţele, vezi că mâna nu aparţine... nimănui. E o mână fără trup. Anonimă.

Sophie simţea că toată povestea asta o copleşeşte.

― Îmi pare rău, dar tot nu înţeleg cum demonstrează toate astea faptul că Maria Magdalena ar fi Sfântul Graal.

― Aha! exclamă Teabing din nou. Aici e buba!

Se duse încă o dată la teancul de cărţi, luă dintre ele o diagramă de mari dimensiuni şi o întinse pe masă. Era un complicat arbore genealogic.

― Puţini oameni îşi dau seama că, pe lângă faptul că era mâna dreaptă a lui Iisus, Magdalena era deja, prin ea însăşi, o femeie puternică.

Sophie observă că deasupra diagramei stătea scris numele familiei:
"TRIBUL LUI VENIAMIN".
Maria Magdalena e aici, spuse Teabing, punând vârful creionului aproape de vârful arborelui.

― Magdalena era din neamul lui Veniamin?

― Exact. Şi prin vene îi curgea sânge regal.

― Dar eu crezusem că Magdalena era săracă.



Sir Leigh clătină din cap:

― S-a spus despre ea că era o târfă pentru a şterge orice urmă a descendenţei sale nobile.

Sophie privi din nou spre Langdon, ca pentru o confirmare, şi profesorul încuviinţă.

― Dar ce-i păsa Bisericii din acele vremuri dacă Maria Magdalena avea sânge regal sau nu?

Britanicul surâse:

― Draga mea copilă, nu atât sângele regal al Mariei Magdalena era îngrijorător pentru oamenii Bisericii, cât mai degrabă uniunea ei cu Iisus, care de asemenea avea o origine nobilă. După cum ştii, în Evanghelia după Matei ni se spune că Iisus provenea din neamul lui David, fiind un urmaş al regelui Solomon, Regele Iudeilor. Prin căsătoria Sa cu o femeie din neamul lui Veniamin, se uneau două neamuri, creând posibilitatea apariţiei unor pretenţii legitime la tron şi la restauraţia dinastiei regale aşa cum fusese ea în vremea lui Solomon.

Parcă lucrurile începeau să se lege cumva.

Teabing părea şi mai entuziasmat acum:

― Legenda Sfântului Graal este o legendă a sângelui regesc. Când aminteşte despre potirul în care a fost cules sângele lui Hristos, se referă, de fapt, la Maria Magdalena ― pântecele care a purtat descendenţa regală a lui Iisus.

Cuvintele păreau că dau ocol întregii încăperi, înainte de a fi înregistrate de creierul lui Sophie. "Maria Magdalena a purtat descendenţa regală a lui Iisus Hristos?"

― Dar cum a putut El să aibă o descendenţa regală? Decât poate dacă...

Dar se întrerupse şi îi aruncă o privire lui Langdon:

― ... Dacă ei doi au avut un copil, sfârşi profesorul în locul ei.

Sophie rămase înmărmurită.

― Iată, strigă Teabing, cea mai mare mistificare din istoria omenirii! Nu numai că Iisus a fost căsătorit, dar a avut şi un copil! Draga mea, Maria Magdalena a fost Potirul cel Sfânt. Ea a fost cea care a purtat descendenţa regală a lui Iisus Hristos ― viţa din care s-a născut rodul sacru!

Simţind cum i se face pielea ca de găină, Sophie bâigui:

― Dar cum a putut fi ţinut ascuns un astfel de secret, atâţia ani?

― Ascuns?! exclamă Teabing. Dar nu a fost deloc ascuns! Neamul de sânge regesc al lui Iisus este sursa celei mai vii legende din istoria omenirii, cea a Sfântului Graal. Povestea Mariei Magdalena a fost strigată în cele patru zări secole de-a rândul, prin cele mai diverse aluzii şi metafore. Istoria ei e prezentă în orice colţişor pe care-l vezi când deschizi ochii!

― Dar documentele Sangreal? Ele conţin dovezi care demonstrează că Iisus a avut urmaşi de sânge regesc?

― Într-adevăr.

― Deci întreaga legendă a Sfântului Graal se referă, de fapt, la sângele regal?

― Exact. Cuvântul Sangreal provine din San Greal, adică Sfântul Graal. Dar la originea sa, termenul era rostit altfel.

Teabing scrise ceva pe o bucată de hârtie şi i-o întinse: "sang real" Brusc, Sophie înţelese semnificaţia celor scrise.

Sang Real însemna "Sânge regal".



Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   32


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə