Colecţie coordonată de Mircea Martin
Yüklə 1,55 Mb.
|
|
214 Disciplina maşini care, prin intermediul unor resorturi deloc complicate, produc efecte de amploare; forţa acestui stat va proveni din propria lui forţă; prosperitatea, din prosperitate. Timpul care distruge toate îi va spori puterea. El va contrazice acea prejudecată atât de răspândită conform căreia imperiile sunt supuse unei inexorabile legi de decădere şi ruină."1 Regimul napoleonian nu este departe şi, o dată cu el, acea formă de stat ce-i va supravieţui şi despre care nu trebuie să uităm că a fost pregătită de jurişti, dar şi de soldaţi, de consilieri de stat, dar şi de ofiţeri de rând, de oameni ai legii, dar şi de oameni de tabără militară. Referinţa romană care a însoţit această formare manifestă permanent un dublu indice: cetăţenii şi legionarii, legea şi manevra. In timp ce juriştii şi filosofii căutau în pact un model originar pentru construirea sau reconstruirea corpului social, militarii şi, împreună cu ei, tehnicienii disciplinei elaborau procedurile de constrângere individuală şi colectivă a corpurilor. Note
I Julien Offray de La Mettrie (1709-1751), medic şi filosof francez. Publicarea, în Franţa, a lucrării sale de inspiraţie materialistă Histoire naturelle de l'âme (1745) îl face să-şi piardă postul de medic în armata franceză. Silit să se exileze, nu găseşte refugiu decât la curtea lui Frederic II. O altă lucrare a sa, Lapolitique du medecin (1746), a fost arsă din ordinul parlamentului din Paris. In lucrări precum L'Homme-machine, L'Homme-plante, Animaux plus que machines, L'art de jouir, Venus metaphysique, La Mettrie a pornit de la teoria lui Descartes despre omul-maşină. II Frederic II, zis şi cel Mare sau Unicul (1712-1786). Rege al Prusiei. Primind educaţie franceză, a avut un comportament politic independent, a practicat ştiinţele, artele, literele, filosofia, a corespondat cu Voltaire şi a scris un Anti-Machiavelli. A fost, înainte de toate, un conducător de oşti remarcabil: sub domnia lui, armata prusacă a atins un efectiv de 160 000 de oameni, cu care a experimentat metode tactice noi (ordinea oblică, învăluirea etc). După Războiul de Şapte Ani, a reuşit să refacă bogăţia ţării printr-o politică economică şi financiară înţeleaptă, 1 J.A. de Guibert, Essai general de tactique, 1772, Discurs preliminar, pp. XXIII-XXIV. Cf. cele spuse de Marx despre armată şi formele societăţii burgheze (Scrisoare către Engels, 25 septembrie 1857). Corpurile docile 215 dezvoltând agricultura prin popularea şi colonizarea zonelor cu populaţie puţină, ameliorând astfel harta densităţilor demografice. S-a preocupat, în acelaşi timp, şi de dezvoltarea industriei. A creat numeroase fabrici, bănci, a suprimat taxele interne. A visat, de asemenea, să reformeze justiţia, ordonând redactarea codului frederician (1748) — ce prevedea o magistratură independentă şi simplificată —, pe care însă a refuzat să-1 promulge. Model de despot luminat, a elaborat o teorie proprie despre putere, pe care o întemeia pe raţiune, refuzând să acorde autorităţii un caracter religios şi considerând că suveranul trebuie să lucreze pentru interesul ţării, şi nu al său personal. Pentru el, războiul nu reprezenta un scop în sine, ci un mijloc de restabilire a păcii cu ajutorul armatei. A fost admirat de Voltaire şi de filosofii francezi, care i-au creat reputaţia de „rege- filosof". III Maurice, conte de Saxa, numit Mareşalul de Saxa (1696-1750). Mareşal al Franţei, a făcut dovada marii sale înzestrări de strateg în timpul războiului de succesiune la tronul Austriei. Drept recompensă pentru meritele sale deosebite, Ludovic XV i-a dăruit castelul Chambord. IV Sfântul Jean-Baptiste de La Salle (1651-1719). A colaborat la întemeierea, la Reims, a primelor şcoli gratuite şi a pus bazele institutului Fraţilor din Şcolile creştine (1681-1682), format din credincioşi din afara clerului şi destinat educării creştine a copiilor săraci. Pedagog original, a înlocuit învăţământul colectiv cu cel individual şi, ca limbă de predare, latina cu franceza. Pentru aceste şcoli, el a scris o Regie, câteva Meditations şi diverse tratate, precum Conduite des ecoles (1717), una dintre primele lucrări de metodică. V Gaspard Monge (1746-1818). Matematician francez. Admis la Şcoala de geniu militar din Mezieres, s-a făcut remarcat rezolvând o delicată problemă de calcul al reliefului unor fortificaţii, punând astfel bazele unei tehnici grafice ce va deveni geometria descriptivă. Partizan entuziast al Revoluţiei Franceze şi prieten, mai târziu, cu Napoleon (alături de care a participat la campania din Egipt), a fost ministru al Marinei, a organizat fabricile de praf de puşcă şi topitoriile pentru tunuri şi a luat parte activ la_ crearea Şcolii Normale şi a Şcolii Politehnice. VI In Evul Mediu, colegiile erau case destinate să-i adăpostească pe studenţii săraci care frecventau Universitatea. Cele mai multe se aflau în „quartier des Ecoles", din Cartierul Latin din Paris. La început, Universitatea nu poseda o clădire proprie, aşa încât profesorii îşi ţineau cursurile în aceste colegii. începând din secolul al XVI-lea, o dată cu declinul Universităţii, colegiile devin — şi vor rămâne până la sfârşitul Vechiului Regim - marile centre de învăţământ ale Franţei. Iezuiţii au fost aceia care, în secolul al XVI-lea, au creat o mulţime de colegii, atât în provincie, cât şi la Paris. In aceste instituţii de învăţământ religios, programele, disciplina, regimul de internat erau foarte strict şi atent organizate. VII Compania (sau Societatea) lui Iisus, ordin întemeiat, în 1540, la Roma, de câţiva „maîtres es arts" ai Universităţii din Paris, grupaţi în jurul celui care va deveni Sfântul Ignaţiu de Loyola. La începuturile ei, Compania era o grupare misionară aflată, prin jurământ, la dispoziţia papei, dar, începând din 1547, sfântul Ignaţiu a adăugat o misiune ce nu figura în programul iniţial: învăţământul va deveni, cu timpul, una dintre 216
Disciplina principalele activităţi ale Ordinului iezuiţilor şi unul dintre mijloacele de luptă cele mai eficiente ale Contrareformei catolice. Iezuiţii au creat numeroase colegii şi universităţi, cele dintâi fiind Colegiul Roman (1551) şi Colegiul Germanic (1552) din Roma. La Paris, ei au transformat colegiul Clermonţ în colegiul Louis-le-Grand (1682). VIII In Vechiul Regim, manufacturile aparţineau particularilor, dar beneficiau de anumite privilegii regale acordate în schimbul unor angajamente precise în ceea ce priveşte producţia. Prin încurajarea producţiei manufacturiere de lux (porţelanuri, tapiserie, tutun, arme etc), Colbert urmărise să reţină în regat capitalurile orientate spre cumpărăturile de lux. IX Rochefort, vechi port militar francez la Atlantic. Colbert a fost cel care a creat baza navală a portului Rochefort. X Legiunea era un corp al armatei romane ce desemna, la origine, armata romană în ansamblul ei. In cadrul legiunii, legionarii erau repartizaţi pe trei rânduri, în funcţie de vârstă şi de armament. Legiunile erau compuse din centurii, conduse, fiecare, de un centurion. Tribunii militari conduceau, fiecare, 1 000 de oameni. Comandantul suprem al legiunii era un magistrat, deţinător al imperium-ului. Organizarea pe legiuni se distingea printr-o ierarhie strictă, printr-o disciplină aspră şi prin exerciţii numeroase şi dificile. XI In original: le tableau. în context, termenul actualizează, pe de o parte, sensul de tablou vivant („grup de persoane dispuse astfel încât să reproducă sau să evoce un tablou celebru"; „grup de persoane imobile"; „spectacol") şi, pe de altă parte, sensul de tabel, listă, inventar, repertoriu. XII Franţois Apollini, conte de Guibert (1744-1790). General şi scriitor militar francez, distins în timpul Războiului de Şapte Ani. Prin lucrări precum Essai general de tactique (1772) şi Defense du systeme de la guerre moderne (1779), a revoluţionat concepţiile tactice ale epocii. Astfel, el era împotriva coloanelor adânci şi preconiza - ca admirator al armatei prusace — o ordine la niveluri reduse, suplă, pentru a putea fi utilizată eficacitatea armelor de foc. Aceste concepţii, ce presupuneau o reorganizare completă a armatei - şi, în primul rând, punerea la punct a sistemului divizionar — au avut o influenţă deloc neglijabilă asupra gândirii militare a lui Napoleon. Guibert a prevăzut, de asemenea, apariţia şi amploarea pe care le vor dobândi războaiele naţionale. XIII Mauriciu de Orania (1567-1625). Mauriciu de Nassau, fiu al lui Wilhelm de Orania (Taciturnul) şi al Annei de Saxa. Stathouder (conducător) al Olandei, talentat şef militar în luptele împotriva spaniolilor, devenit prinţ de Orania la moartea fratelui sau mai mare. XIV Gustav (II) Adolf (1594-1632). Rege al Suediei, a reformat statul cu ajutorul cancelarului Oxenstierna, a dezvoltat învăţământul şi a reformat armata. Astfel, el a chemat la oaste numai elemente de naţionalitate suedeză, pe care le-a supus unei discipline religioase stricte. Tactica sa, bazată pe formaţiuni mici şi mobile, ca şi pe întâietatea acordată armelor de foc uşoare, va face şcoală. Protector al protestantismului împotriva catolicismului Habsburgilor, va fi ucis în bătălia de la Lutzen. XV Sebastien Le Prestre, senior de Vauban (1633-1707). Mareşal al Franţei, dotat cu însemnate calităţi de inginer militar, s-a remarcat, în Corpurile docile 217
afara unor construcţii strategice, prin proiectul unei reforme fiscale de structură, ce preconiza egalitatea tuturor în ce priveşte impozitele. Lucrarea sa Projet d'une dîme royale a fost interzisă pentru că denunţa arbitrarul regal şi descria mizeria claselor populare, victime ale fiscalităţii impuse de rege. Ludovic XIV 1-a apreciat totuşi ca inginer şi specialist în arta războiului. Alte lucrări: Trăite de l'attaque et de la defense desplaces, Trăite des mines. XVI Manevrele sunt exerciţii de instrucţie militară pe timp de pace, ce depăşesc schemele formaţiunilor dinainte stabilite. Ele pun în valoare arta de a conduce trupele pe teren, combinând mişcarea diferitelor formaţiuni în funcţie de o idee tactică sau de forma terenului. Principalele manevre sunt înaintarea în direcţia inamicului, apărarea mobilă, manevra de întârziere şi cea de retragere. La nivel redus, manevrele urmăresc utilizarea armelor de foc care să permită mişcarea efectivelor. XVII în 1601, Henri IV aduce din Flandra 200 de textilişti. în 1661, Colbert înfiinţează manufactura de mobilier a Coroanei, pe care o instalează în casa Gobelins, unde aduce textilişti, ebenişti, orfevri, topitori, pietrari, gravori. în 1667, este emis edictul de organizare a manufacturii, care cuprinde mai multe ateliere, precum şi o şcoală de ucenici, întreaga manufactură este plasată sub direcţia lui Le Brun, prim-pictor al lui Ludovic XIV, XVIII L'Ecole militaire din Paris, construită, între 1752 şi 1774, după planurile arhitectului Jacques-Ange Gabriel şi la iniţiativa financiarului Pâris-Duvernay şi a Marchizei de Pompadour, era destinată să primească elita elevilor din cele douăsprezece colegii militare din provincie, aleşi în special din rândul tinerilor nobili lipsiţi de avere. XIX în original: anspessades, prin alterarea italienescului landa spezzata, „lance frântă": gentilom care slujea în infanteria franceză, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. XX Fraţii Vieţii în Comun, comunitate religioasă întemeiată în 1381, de misticul olandez Geert Groote, discipol al lui Ruysbroek, compusă din credincioşi care-şi duceau viaţa în comun, de unde şi numele comunităţii, în secolul al XV-lea, ei au înfiinţat numeroase şi importante şcoli în Renania şi în Ţările de Jos, din care au ieşit mari umanişti creştini, precum Erasmus şi Nicolaus Cusanus. Au dispărut în secolul al XVI-lea. XXI Van Ruysbroek (sau Van Ruusbroec, Van Rusbrock), Preafericitul Jan, supranumit şi Admirabilul (1293-1381). Teolog şi scriitor din ţinutul Brabant. Prin lucrările lui (dintre care se cer amintite Podoaba nunţii spirituale, — apărută şi la Humanitas, 1995, trad. de Emil Iorga -, Oglinda mântuirii veşnice, Cele Şapte Trepte ale iubirii spirituale) a influenţat curentul mistic numit Devotio moderna. Aceasta a fost o mişcare ascetică şi mistică, apărută la sfârşitul secolului al XlV-lea în Ţările de Jos, pe care au dezvoltat-o în special Fraţii Vieţii în Comun din Deventer şi călugării augustinieni din Windesheim. Aceştia propuneau o spiritualitate nu foarte intelectuală, accesibilă, dimpotrivă, cât mai multora, prin sentenţe uşor de reţinut, capabile să provoace meditaţia, mijlocul esenţial de înălţare a sufletului către Dumnezeu. Spiritualitatea acestei mişcări a fost exprimată în multe opere, cea mai importantă fiind Imitatio Christi 218
Disciplina de Thomas a Kempis (vezi traducerea realizată de Andrei Brezianu şi editată de Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti, 1992). XXII In original: Les Freres des Ecoles chretiennes. Congregaţie de credincioşi laici întemeiată în 1680 de Sfântul Jean-Baptiste de La Salle în scopul instruirii copiilor săraci. Ocupându-se în special de învăţământul primar, primar superior, tehnic şi profesional, congregaţia continuă să existe şi astăzi, fiind răspândită în întreaga lume. XXIII Aluzie la celebra definiţie conform căreia „războiul nu este decât continuarea politicii prin alte mijloace", aparţinând generalului, filosofului şi istoricului militar prusac Cari von Clausewitz (1780-1831), admirator, mai ales în principala sa lucrare, Despre război (a se vedea traducerea românească apărută, în 1982, la Editura Militară), al lui Napoleon şi Frederic II. Capitolul II MIJLOACELE BUNEI MODELĂRI La începutul secolului al XVII-lea, Walhausen vorbea despre „disciplina judicioasă" ca artă a „bunei modelări"1. Puterea disciplinară este, într-adevăr, o putere care, în loc să extorcheze şi să preleveze, are ca principală funcţie pe aceea de „a modela"; sau, desigur, de a forma cu scopul de a preleva mai bine şi extorca mai mult. Ea nu înlănţuie forţele pentru a le reduce; caută să le coreleze astfel încât să le facă deopotrivă să sporească şi să le poată întrebuinţa. în loc să-şi subordoneze uniform şi în masă tot ce i se supune, ea separă, analizează, diferenţiază, merge cu procedeele de decompoziţie până la nivelul unităţilor necesare şi suficiente. „Modelează" multitudinile mobile, confuze, nefolositoare de corpuri şi forţe într-o multiplicitate de elemente individuale - mici celule separate, autonomii organice, identităţi şi continuităţi genetice, segmente combinatorii. Disciplina „fabrică" indivizi; ea este tehnica specifică unei puteri pentru care indivizii sunt în acelaşi timp obiecte şi instrumente ale exercitării sale. Nu este o putere biruitoare care, pe baza propriului său exces, se poate încrede în propria supraputere; e o putere modestă, suspicioasă, funcţionând conform unei economii măsurate, dar permanente. Modalităţi umile, procedee minore, în comparaţie cu ritualurile grandilocvente ale suveranităţii ori cu marile aparate ale statului. Dar tocmai ele vor fi acelea care vor invada, încetul cu încetul, formele majore, modificându-le 1 J.J. Walhausen, L'Art militaire pour l'infanterie, 1615, p. 23 220 Disciplina mecanismele şi impunându-le propriile lor procedee. Aparatul judiciar nu va fi scutit de această invazie abia disimulată. Succesul puterii disciplinare se datorează, fără îndoială, folosirii de instrumente simple: controlul ierarhic, sancţiunea normalizatoare şi combinarea acestora într-o procedură care-i este specifică, examenul/examinarea. Supravegherea ierarhică Exercitarea disciplinei presupune un dispozitiv care să constrângă prin simplul joc al privirii; un aparat în care tehnicile ce fac posibilă vederea induc efecte de putere şi, în schimb, mijloacele coercitive îi fac perfect vizibili pe cei asupra cărora ele se aplică. în decursul epocii clasice, asistăm la lenta edificare a acestor „observatoare" ale multiplicităţii umane, cărora istoria ştiinţelor le-a acordat mult prea puţină atenţie. Alături de marea tehnologie a lunetelor, lentilelor şi fasciculelor luminoase, care a coincis cu întemeierea noii fizici şi a noii cosmologii, au existat şi micile tehnici ale formelor de supraveghere multiple şi încrucişate, ale privirilor ce trebuie să vadă fără să fie văzute; o obscură artă a luminii şi vizibilului a pregătit în surdină o cunoaştere nouă a omului, prin intermediul unor tehnici de aservire şi al unor procedee de utilizare a acestuia. Aceste „observatoare" au un model aproape ideal: tabăra militară. E cetatea ridicată în pripă, artificială, ce poate fi construită şi remodelată aproape după plac; sediul unei puteri ce trebuie să aibă cu atât mai multă intensitate, dar şi discreţie, cu atât mai multă eficacitate şi valoare preventivă cu cât se exercită asupra unor oameni înarmaţi. în tabăra perfectă, întreaga putere se exercită prin simplul joc al unei supravegheri exacte; şi fiecare privire e o piesă în mecanismul global al puterii. Vechiul şi tradiţionalul plan pătrat a fost considerabil regândit după nenumărate scheme. Sunt definite cu precizie geometria aleilor, numărul şi amplasarea corturilor, orientarea intrărilor, dispunerea rândurilor şi a şirurilor; este trasată reţeaua privirilor ce se controlează unele pe altele: „în careul de adunare a trupelor se trag cinci linii; prima se află Mijloacele bunei modelări 221 la 16 picioare de cea de-a doua; celelalte se află la 8 picioare una de alta; iar ultima la 8 picioare de scuturile lăncierilor. Acestea se află la 10 picioare de corturile ofiţerilor inferiori, exact faţă în faţă cu primul comandant. Spaţiul dintre companii are o lăţime de 51 de picioare... Toate corturile se află la două picioare unele de altele. Corturile subalternilor se află faţă în faţă cu spaţiile libere dintre companiile lor. Comandantul din spate se află la 8 picioare de ultimul cort al soldaţilor, iar intrarea acestuia priveşte spre cortul căpitanilor... Corturile căpitanilor sunt ridicate vizavi de spaţiile dintre companiile lor. Intrările privesc exact spre aceste companii."1 Tabăra este diagrama unei puteri ce acţionează în virtutea unei vizibilităţi generale. Multă vreme, va mai persista în urbanistică, în structurarea oraşelor muncitoreşti, a spitalelor, azilelor, închisorilor, instituţiilor de învăţământ acest model al taberei militare sau măcar principiul care îl subîntinde: cuplarea spaţială a tipurilor de supraveghere ierarhizate. Principiu al „încastrării". Tabăra a fost pentru arta nedeclarată a felurilor de supraveghere ceea ce camera obscură a fost pentru marea ştiinţă a opticii. Ia atunci amploare o întreagă problematică: aceea a unei arhitecturi ce nu mai este făcută doar pentru a fi văzută (fastul palatelor) sau pentru supravegherea spaţiului exterior (geometria fortăreţelor), ci pentru a face cu putinţă un control interior, articulat şi detaliat - pentru a-i face vizibili pe cei care se află înăuntru; mai general vorbind, aceea a unei arhitecturi care constituie un operator pentru transformarea indivizilor: care să acţioneze asupra celor pe care-i adăposteşte, să fie un mijloc de ţinere sub control a comportamentului lor, să prelungească până la ei efectele puterii, să-i poată face obiect de cunoaştere, să-i modifice. Pietrele îi pot face pe oameni docili şi uşor de descifrat. Vechii scheme simple a izolării şi împrej- 1 Reglement pour l'infanterie prusienne, trad.fr., Arsenal, ms. 4067, f° 144. Pentru vechile scheme, a se vedea Praissac, Les Discours militaires, 1623, pp. 27-28; Montgommery, La Milice francaise, p. 77. Pentru noile scheme, cf. Beneton de Morange, Histoire de la guerre, 1741, pp. 61-64, şi Dissertations sur les Tentes; cf. şi numeroase regulamente, precum Instruction sur le service des reglements de Cavalerie dans les camps, 29 iunie 1753. Cf. planşa nr. 7. 222 Disciplina muirii — a zidului gros, a porţii solide ce fac imposibile intrarea şi ieşirea - începe să i se substituie calculul deschiderilor, al plinurilor şi golurilor, al trecerilor şi transparenţelor. în felul acesta, spitalul-edificiu se organizează încetul cu încetul ca instrument de acţiune medicală: el trebuie să permită o bună ţinere sub observaţie a bolnavilor, deci o mai bună apreciere a îngrijirilor necesare; forma clădirilor, prin atenta separare a bolnavilor, trebuie să împiedice contaminările; ventilaţia şi aerul făcut să circule în jurul fiecărui pat sunt menite, în sfârşit, să nu permită ca aburii dăunători să stagneze în preajma pacientului, descompunându-i umorile şi agravându-i boala prin efectele lui nemijlocite. Spitalul - aşa cum se urmăreşte să se amenajeze el în a doua jumătate a secolului, şi pentru care s-au făcut atâtea proiecte după cel de-al doilea incendiu de la Hotel-Dieu1 - nu mai este pur şi simplu acoperişul sub care îşi găseau adăpostul mizeria şi moartea apropiată; devine, prin chiar materialitatea lui, un operator terapeutic. Aşa cum şcoala-clădire trebuie să fie un operator al modelării. Ea este maşina pedagogică pe care Pâris-Duvernay11 o concepuse la Şcoala Militară până în detaliile cele mai fine pe care i le impusese lui Gabriel111. A modela corpuri viguroase -imperativ al sănătăţii; a obţine ofiţeri competenţi - imperativ al calificării; a forma militari supuşi - imperativ politic; a preveni dezmăţul şi homosexualitatea - imperativ al moralităţii, împătrit motiv de a stabili compartimentări etanşe între indivizi, dar şi deschizături pentru supravegherea lor permanentă, însăşi clădirea Şcolii Militare trebuia să constituie un aparat de supravegheat; camerele erau repartizate de-a lungul unui culoar ca o serie de mici celule; la intervale regulate, se găsea o locuinţă de ofiţer, astfel încât „fiecare zece elevi să aibă câte un ofiţer la dreapta şi la stânga"; elevii erau închişi în aceste odăi pe toată durata nopţii; iar Paris insistase să se pună geam la „peretele dinspre coridor al fiecărei camere, de la nivelul pervazului până la unu sau două picioare de plafon. Pe lângă aspectul acestor geamuri, care nu poate să fie decât unul agreabil, îndrăznesc să afirm că ele sunt deosebit de utile în multe privinţe, nemaivorbind de raţiunile de disciplină ce pot să Mijloacele bunei modelări 223
motiveze această amplasare"1. în sălile de mese, fusese amenajată „o estradă ceva mai ridicată pe care să fie aşezate mesele inspectorilor de studii, pentru ca aceştia să poată vedea toate mesele elevilor din secţiile lor pe tot timpul mesei"; fuseseră instalate latrine cu jumătăţi de uşă, pentru ca supraveghetorul să poată vedea capul şi picioarele elevilor, dar cu pereţi laterali îndeajuns de înalţi „pentru ca acei care se află înăuntru să nu se poată vedea între ei"2. Supraveghere de o minuţiozitate nesfârşită, pe care arhitectura o prelungeşte prin mii de dispozitive nedemne. Nu le vom considera derizorii decât dacă vom uita rolul acestui instrumentar minor, dar perfect, în obiectivarea progresivă şi în cartografierea din ce în ce mai perfecţionată a comportamentelor individuale. Instituţiile disciplinare au secretat o maşinărie de control care a funcţionat ca un microscop al conduitei; diviziunile rafinate şi analitice pe care ele le-au realizat au dus la formarea, în jurul oamenilor, a unui aparat de observare, înregistrare şi modelare. Cum trebuie sub-împărţite privirile, cum se pot stabili între ele relee şi căi de comunicaţie la nivelul acestor maşini de observat? Cum trebuie să se procedeze pentru ca din multiplicitatea calculată a privirilor să rezulte o putere omogenă şi continuă? Un aparat disciplinar perfect permite unei singure priviri să vadă permanent totul. Un punct central e deopotrivă sursă de lumină luminând toate lucrurile şi loc de convergenţă a tot ce trebuie să fie ştiut: ochi perfect căruia nu-i scapă nimic şi centru înspre care sunt îndreptate toate privirile. Este ceea ce imaginase LedouxIV construind Arc-et-Senansv: în centrul clădirilor, dispuse în cerc şi deschizându-se, toate, spre interior, o construcţie înaltă trebuia să cumuleze funcţiile administrative de conducere, pe cele de poliţie pentru supraveghere, economice de control şi verificare, religioase de îndemn la supunere şi muncă; de acolo vin toate ordinele, acolo sunt înregistrate toate activităţile, observate şi apreciate toate greşelile; şi toate acestea imediat, aproape fără nici un alt suport decât o geometrie exactă. Dintre toate motivele prestigiului de care Yüklə 1,55 Mb. Dostları ilə paylaş:
|