Colegiul tehnic vadu crişului
PLANUL ACTIVITĂŢILOR PROPUSE
Yüklə 225,77 Kb.
|
PLANUL ACTIVITĂŢILOR PROPUSE PENTRU PUNCTUL CHEIE NR. 2 Peştera Vadu Crişului
Accesibilă prin calea ferată Oradea - Cluj (staţiile C.F.R. Vadu Crişului, Şuncuiuş, Peştera) sau prin ramificaţia rutieră din DN. 1, de la Topa de Criş, reprezintă un complex carstic deosebit de pitoresc, condiţionat de calcarele Pădurii Craiului. În acest sens semnalăm, pe lângă defileul Crişului Repede străjuit de abrupturi sălbatice, o serie de peşteri, dintre care mai însemnate sunt: Peştera Vadului, Peştera Podinului, Casa Zmăului, Peştera cu Apă, Peştera Fugarilor, Peştera Devenţului, Peştera Caprei. Prin peşteră curge o apă care la 40 m de la iesirea la lumină formează o cascadă de aproximativ 6 m. Cascada uneori are un debit mare de apă ca prin urmare a inundaţiilor care au loc în interiorul peşterii, în acea vreme peştera putând fi vizitată doar pâna într-un sector anume. 
Imagini cu Cascada Vadu Crişului PLANUL ACTIVITĂŢILOR PROPUSE PENTRU PUNCTUL CHEIE NR. 3 Cascada Vadu Crişului
Industrii şi meşteşuguri tradiţionale Olăritul Marea invenţie a neoliticului, olăritul a cunoscut şi în Bihor, ca şi în celelalte regiuni ale ţării o înflorire deosebită până când vasele de provenienţă industrială au scos treptat din uz vasele de ceramică mai perisabile. Puţine din ţinuturile ţării se pot mândri cu atâtea centre de olărit ca Bihorul, în care, cu câteva decenii în urmă, zeci de meşteri practicau încă acest meşteşug. Între numeroasele centre ale Bihorului un loc important l-au deţinut cele de pe valea Crişului Repede, în deosebi Oradea, Tileagd, Aleşd, Borod şi Vadu Crişului. Astăzi, olăritul este practicat doar în Vadu Crişului; aici se mai produce încă renumita ceramică albă de Vadu Crişului. Dezvoltarea olăritului în acest loc a fost în mare măsură influenţată – dacă nu determinată – de existenţa a numeroase varietăţi de lut în împrejurimi, deosebit de potrivite pentru vase comune şi chiar pentru porţelan. În cele ce urmează ne propunem să stabilim nişte repere în timp ale evoluţiei istorice ale centrului de olărit Vadu Crişului. Documentele dinaintea secolului al XVI-lea vorbesc prea puţin despre meşteşugul olăritului. Totuşi, din câteva însemnări rezultă, după cum arată David Prodan, că în această perioadă olarii erau consideraţi iobagi (coloni) şi erau scutiţi de alte munci, pentru a putea practica meseria lor. Abia în conscrierile urbariale din secolul al XVIII-lea găsim informaţii privind calitatea lutului din anumite localităţi, numărul olarilor, uneori şi numele lor, obligaţiile pe care le aveau pentru practicarea meseriei. Cele mai multe informaţii se referă la localitatea Vadu Crişului. În această perioadă meşteşugul avea deja un caracter de masă, ceea ce dovedeşte practicarea lui pe scară largă şi în secolele anterioare. Centrul de olărit Vadu Crişului avea în secolul al XVIII-lea o vitalitate deosebită, inconfundabila ceramică de Vadu Crişului fiind răspândită peste tot în Alfoldul maghiar unde era cunoscută cu numele de “ceramică românească” după cum subliniază istoricii şi etnografii maghiari. Calitatea deosebită a lutului din Vadu Crişului a fost remarcată în repetate rânduri. Între răspunsurile date la un chestionar etnografic întocmit în anii 1819-1820, în legătură cu Vadu Crişului, se arată că “partea mai mică ocupaţi cu olăritul, confecţionează din argilă vase minunate pentru băutura faimoasă şi cu gust foarte plăcut fiindcă aici se găseşte argilă atât de vestită încât se transportă în fiecare an cu cheltuieli mari în Moldova şi chiar în Polonia şi acolo chibla de argilă transportată costă 20 sau mai mulţi florini”(21). Pentru calităţile lui deosebite, lutul din Vadu Crişului a fost folosit în secolele următoare de mulţi olari din diferite centre din Crişana şi chiar din afara regiunii (de exemplu Ineu), în special pentru pregătirea Angobei, colorant de bază utilizat în ornamentarea vaselor. Este întrebuinţat şi astăzi de mulţi ceramişti şi sculptori(22). În 1967 numărul olarilor care practicau meseria sub formă de ocupaţe permanentă era de 15. Pe lângă aceştia o mare parte a populaţiei cunoşteau bine meseria, dar o practicau doar temporar. În prezent numărul olarilor a scăzut foarte mult doar trei familii mai practică această meserie. Fiind un centru activ, produsele sale există nu numai în muzee ci şi la pieţele săptămânale din Aleşd, Bratca, la târgurile bianuale de la Negreni, la târgul de la Vama Sării din Vadu Crişului, sau acasă la olari. Categorii de vase Vasele specifice centrului de olărit Vadu Crişului sunt: ulcioarele, canceele, căniţele de apă, oalele înalte, ulcelele de lapte, hârboaicele, oalele de transportat mâncarea precum şi blidele. Forma acestor vase este identică cu forma aceloraşi categorii de vase executate în centrele bihorene de olărit din împrejurimile Vaşcăului. Formele au rădăcini ce coboară până în epoca romană sau preromană. Vasele nesmălţuite sunt albe, ornamentate cu vopsea de pământ de culoare maro închis. În aceste vase se păstrează o temperatură scăzută a apei deoarece, datorită porozităţii pereţilor vaselor are loc o evaporare permanentă de pe suprafaţa vasului, care se face cu pierdere de căldură. Ulciorul. Este un vas putând avea gura circulară, bilobată, sau circulară închisă în formă de capac având două rânduri de găurele sub acesta. Această variantă de ulcior se umple cu apă prin scufundarea vasului în fântână, pe când în celelalte două se umple cu apă normal. Coada puţin înălţată porneşte de la mijlocul gurii şi se îndreaptă aproape perpendicular, având colţul rotunjit fiind prinsă de burta ulciorului în punctul cel mai proeminent. Canta. Este ceva mai bombată, având gâtul larg şi gura deschisă cu cioc. Coada se fixează în acelaşi fel ca şi la ulcior. Alături de cănţile şi ulcioarele nesmălţuite, în tehnicile tradiţionale ornamentate, aceleaşi forme se fac şi smălţuite. Smălţuirea poate fi monocromă, verde şi maro, sau cu smalţ incolor pe fond alb sau pe fond verde, decorat cu motive florale. În toate cazurile interiorul vasului rămâne nesmălţuit. Canceul. Este un vas asemănător cu canta, de dimensiune mai mică şi cu gât ceva mai larg. Se foloseşte pentru pus apă pe masă. Se face, fie pe fond alb ornamentat cu culori, fie pe fond verde decorat cu negru. Oala lungă. Se smălţuieşte monocrom sau în acelaşi fel cu ulciorul cu fond alb. Ulciaua de lapte. Este asemănătoare cu oala lungă, dar ceva mai bombată. Hârboaica (szilke). Este un vas de tip sferoidal având gâtul scurt şi gura lată. Are o singură coadă care porneşte chiar de la linia superioară a gurii, fiind puţin supraînălţată, apropiindu-se de partea cea mai bombată a vasului, în linie oblică. Oala de dus lapte. Prezintă o coadă semicirculară deasupra vasului. Hârboaica de dus mâncare. Este identică cu hârboaica, având coada deasupra vasului. Blidele. Se fac de diferite dimensiuni în majoritatea cazurilor cu motive florale colorate în albastru – verde, puţin maro pe fondul alb al vasului. Sunt smălţuite atât în exterior cât şi în interior. Vasele pentru gătit – cratiţe, oale de diferite dimensiuni, strecurătoare, sunt smălţuite în general în două culori. Exteriorul se acoperă cu smalţ verde, eventual maro, în interior în general se acoperă cu smalţ galben. Ghivecele pentru flori- se fac atât nesmălţuite cât şi smălţuite. Când se fac nesmălţuite se utilizează lut roşu. Cele smălţuite (în verde) sunt de trei feluri: de formă tronconică, obişnuită cu o gaură la fund, tronconice dar cu o parte plată şi puţin ridicată care printr-o gaură se prinde de perete şi atârnate. Acestea din urmă se fac în formă conică inelată având baza orientată în sus şi marginea ondulată. Se fac trei găuri prin care se introduce şnurul de care este atârnată. Uneori sunt ornate cu motive florale în relief. Jucăriile de copii. În Vadu Crişului sunt unii olari specializaţi în confecţionarea jucăriilor de copii. În acest scop se fac mici fluieraşe reprezentând diferite păsări şi coşuleţe de diferite forme. Pentru aceasta lutul se presează în formă. Se arde după care este vopsit cu ulei, pe fond roşu sau alb, cu flori în diferite culori. În trecut a existat tradiţia modelării din lut a unor figuri de animale: cal, câine, vacă, lup cu miel în gură, şarpe etc. care după ce erau arse erau smălţuite cu smalţ brun închis. Astăzi asemenea jucării se fac mai rar. 
Vărăritul Vărăritul a constituit din timpuri îndepărtate o ocupaţie a locuitorilor acestor meleaguri. Meşteşugul a fost favorizat în mare măsură de caracterul carstic al zonei, de abundenţa lemnelor care constituiau combustibilul necesar arderii pietrei de var. În evul mediu construcţiile, executate mai ales din lemn, văioage, chirpici, nu necesitau utilizarea masivă a varului, producţia de var-care iniţial trebuia să satisfacă numai cerinţele unor construcţii militare, bisericeşti etc.-era relativ mică. Poate şi din acest motiv, datele de arhivă sunt mai puţine şi mai recente. În 1768 este atestată arderea varului la Vadu Crişului prin menţiunea restanţei dijmei de 20 de care de var datorate domeniului capitular. Documentele se înmulţesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea, la începutul şi în cursul secolului al XIX-lea. Din documente, rezultă că arderea varului avea o pondere însemnată în economia satului, în ocupaţia şi asigurarea mijloacelor de trai ale ţăranilor din zonă(32). Varul exploatat în această zonă nu acoperea numai necesităţile locale, el fiind transportat, mai ales în a doua parte a secolului al XIX-lea ca de altfel şi în prezent în regiunile învecinate: Sălaj, Satu Mare. Transportul varului s-a făcut şi se mai face şi în prezent cu căruţa. Un astfel de drum durează mai multe zile în funcţie de distanţă. Dintr-un răspuns dat de locuitorii din Vadul Crişului, la un chestionar etnografic din anul 1819 rezultă că vărarii transporta var în satele îndepărtate de câmpie de patru-cinci ori pe an, iar dacă timpul era favorabil în tot cursul anului. Extracţia pietrei de var şi arderea ei sunt munci grele, care cer multă pricepere câştigată în timp şi transmisă din tată în fiu. Varul se arde şi azi după metode tradiţionale. După ce se alege piatra de calcar, aceasta se extrage cu uneltele obişnuite: dălţi, răngi, târnăcoape. Cuptorul de ars var, numit în zonă cameniţă, este circular sau elipsiodal. În funcţie de terenul unde au fost construite, se întâlnesc trei tipuri de cuptoare: săpate în pământ, semiângropate în pantă sau zidite la suprafaţa solului. Din punct de vedere al materialului folosit în construcţie, cuptoarele sunt destul de eterogene. Cele îngropate nu sunt căptuşite cu piatră sau alt material de construcţii. Cele săpate în panta dealului au parte din faţă construită din piatră. La legarea pietrelor se utilizează şi lutul. Numeroase cuptoare de acest gen sunt întărite cu pari şi mai nou cu dale de beton, îmbinate între ele cu sârmă groasă. Cuptoarele de suprafaţă sunt în întregime zidite şi întărite de jur împrejur cu un strat de pământ care ţine căldura. La zidirea sau căptuşirea cuptoarelor nu se utilizează piatra de calcar, ci o piatră care rezistă la temperatura de ardere a varului. Din acelaşi material este construită şi bolta de la gura cuptorului, gură prin care se face alimentarea cu combustibil. Mai nou, gura cuptorului este făcută din fier. În interior, fundul cuptorului este mai ridicat de-a lungul pereţilor, pe o lăţime şi înălţime de circa 30 cm. (talpa cuptorului). Arderea varului se făcea din aprilie până în august. Încărcarea cuptorului se începe cu bolovani mari, peste care se pune încă un rând de bolovani după care se începe construirea unei bolţi. Bolta este susţinută de presiunea exercitată de greutatea pietrelor asupra pereţilor cuptorului. Bolţile astfel construite trebuie să fie foarte stabile şi rezistente, ceea ce necesită multă pricepere din partea constructorului. Cuptorul astfel pregătit se acoperă cu un strat de var stins, numit coajă. La marginile de jos ale acoperişului se lasă mai multe orificii de aerisire, pentru ca în timpul arderii flacăra să poată pătrunde printre bolovani, precum şi pentru a se putea evacua gazele formate. Aceste orificii poartă numele de lilieci . Arderea durează 4-5 zile. Focul alimentat cu lemne, se întreţine fără întrerupere, zi şi noapte. Pe măsură ce se încheie arderea se închid gurile de aerisire. Temperatura de ardere este de 900-1000° C. Vărarul cunoaşte din experienţă temperatura după culoarea flăcării şi a pietrelor ajunse la incandescenţă. În tot timpul arderii, vărarul are grijă ca focul să se menţină la intensitatea necesară, deoarece, prin scăderea bruscă a temperaturii piatra nu arde deajuns şi nu se transformă în var, iar dacă se supra încălzeşte se produc bulgări care nu pot fi stinşi . Deschiderea cuptorului si scoaterea varului se fac numai după răcire. Şi astăzi pot fi văzute cuptoare la Vadu Crişului, dar mai ales la Tomnatic şi Zece Hotare.
Mestesug cu o indepartata origine, fieraritul a ocupat un loc important în localitatea noastră, avand o indelungata si interesanta evolutie, in contextual mestesugurilor satesti si urbane. Izvoarele documentare medievale amintesc de mesterii fierari, potcovari, caldarari, armurieri, specificand astfel specializarea ce a avut loc in cadrul mestesugului fieraritului. Ca tehnica de lucru se folosea prelucrarea fierului la cald prin incalzire la rosu-alb si apoi modelarea prin lovire cu ciocanul, taiere, perforare, incovoiere, folosindu-se o mare gama de unelte specifice: dalti de diferite marimi si intrebuintari, clesti, bolturi, sfredere, filiere. Fieraritul, ca mestesug cu o arie complexa de deservire, a stat la baza dezvoltarii altor mestesuguri, furnizand unelte si chiar instalatiile necesare. 
PLANUL ACTIVITĂŢILOR PROPUSE PENTRU PUNCTUL CHEIE NR. 4 Meşteşuguri tradiţionale
Casa Zmăului-punct de vămuire a sării Dintre monumentele istorice, Vama Sării „Casa Zmăului”, situată la ieşirea din defileul Şuncuiuş-Vad, spre Vadu –Crişului, pe versantul drept al Munţilor Pădurea Craiului , reprezintă un martor al începuturilor evului mediu aici. Săpată în stâncă, cu ferestre de observaţie orientate spre Valea Crişului Repede, aceasta datează din jurul anului 1200, din răstimpul când sarea provenea din centrul Transilvaniei era transportată spre centrul Europei şi cu plutele.
PLANUL ACTIVITĂŢILOR PROPUSE PENTRU PUNCTUL CHEIE Yüklə 225,77 Kb. Dostları ilə paylaş:
|
