Cooperativizare: satul vadu rosca, comuna vulturul, judetul vrancea

Szelényi, Ivan 1983. Urban Inequalities Under State Socialism. Oxford: Oxford University Press.

Szelényi, Ivan (in collaboration with R. Manchin, P. Juhasz, B. Magyar and B. Martin). 1988. Socialist Entrepreneurs. Madison: University of Wisconsin Press.
Turner, Ralph [1959] 1998. “ Sponsored and Contest Mobility in the School System” in Great Divides: Readings in Social inequality in the United States. (T. Shapiro, ed.) Mountain View, CA: Mayfield Publishing Company.
Verdery, Katherine. 1983. Transylvanian Villagers: Three Centuries of Political, Economic, and Ethnic Change. Berkeley, Los Angeles: University of California Press.
_______________ 1996. What Was Socialism, and What Comes Next? Princeton: Princeton University Press.
________________2002“ ‘Seeing Like a Mayor’ Or How Local Officials Obstructed Romanian Land Restitution.” Ethnography. Vol. 3, 5-33.
Verdery, Katherine and Gail Kligman. 1999. “Collectivization in Romania: Project Statement.”
Walder, Andrew G. “Organized Dependence and Cultures of Authority in Chinese Industry”. Journal of Asian Studies, November 1983; Vol. XLIII/ No. 1
_____________. 1986. Communist Neo-Traditionalism: Work and Authority in Chinese Industry. Berkeley, Losa Angeles: University of California Press.
Walder, Andrew G., Li Bobai, and Donald Treiman. 2000. “Politics and Life Chances in State Socialist Regime: Dual Career Paths into the Urban Chinese Elite” American Sociological Review 65: 191-209.

ANEXA

Lista respondentilor d in Vadu Rosca si Nanesti.

Mai jos, categoriile folosite pentru a indica dimensiunile proprietatiilor individuale inainte de colectivizare sunt urmatoarele:

“Taran sarac” – 1 – 3 ha;

“Taran mijlocas” – 3- 7 ha;

“Tarani instariti” – 7 – 10 ha;

“Tarani ‘tare instariti’” – 10 ha si peste (desi in Vadu Rosca nu a existat decit un singur caz).

Pentru detalii asupra validitatii si interpretarii acestor categorii, a se vedea prima sectiune a raportului. De asemenea, pentru a proteja anonimitatea respondentilor, ma limitez aici la o minima prezentare a lor; numerele atasate identitatii respondentilor in aceasta anexa nu corespund, din aceleasi motive legate de anonimitate, numerelor atasate citatelor din text. Cu doar citeva exceptii indicate mai jos, (e.g., profesor, invatator), cei mai multi dintre cei intervievati sunt absolventi de invatamint primar (4 clase – 7 clase). In afara de cei mai jos, am mai purtat discutii nesistematice cu aproximativ 7 persoane.
Vadu Rosca

1) fostul invatator si director al scolii din sat (tinar intelectual in sat in anii colectivizarii);

- familie de mijlocasi;
2) fostul Presedinte al Sfatului Popular al comunei Vulturul (i.e., primar) in perioada 1956 – 1961;
3) primul sef de GAC din satul Vadu Rosca si ulterior (pina la pensionare) sef de brigada la CAP in comuna Vulturul;

• 
  familie de mijlocasi;
  

4) unul dintre capii revoltei din decembrie 1957, condamnat la inchisoare;

• 
  familie de mijlocasi;
  
• 
  dupa revolta si inchisoare, a lucrat pe santiere de constructii;
  

5) un alt participant de frunte la revolta, condamnat si el la inchisoare;

• 
  familie de mijlocasi;
  
• 
  dupa revolta si inchisoare, a lucrat in constructii
  

6) un participant la revolta, care a atacat cu cutitul una dintre masinile fortelor de ordine trimise in sat – fapt perceput drept “scinteie” a revoltei;

• 
  familie de saraci;
  
• 
  dupa inchisoare, a lucrat la CAP;
  

7) un alt participant la revolta, condamnat la inchisoare;

- familie de mijlocasi;
8) un taran care a refuzat sa intre in GAC (si CAP), si in urma luarii pamintului de catre stat, a functionat ca “particular” – si-a lucrat pamintul din intravilan care i-a ramas si si-a cistigat existenta din carausie (transport si lucru cu caruta pe cont propriu);
9) profesor de istorie si fost director al scolii din Vadu Rosca in anii ’70, si secretarul organizatiei de partid in Vadu Rosca.

- familie de mijlocasi;

Nanesti:

1) primul presedinte de GAC; sotia acestuia a fost membra in Marea Adunare Nationala;

• 
  familie de mijlocasi
  

2) al doilea presedinte de GAC si fost primar in anii ’60 – ’80;

• 
  familie de mijocasi
  

3) unul dintre primii membrii de partid din comuna; a lucrat la SMA-ul (Staiunea de Mecanizare a Agriculturii) din comuna la inceputurile colectivizarii;

-familie de tarani saraci
4) un taran care initial a refuzat sa treaca in colectiv, dupa care a fost “convins” (prin mijloace vilolente) sa se “treaca la colectiv”;

• 
  familie de mijlocasi;
  

5) o taranca care la vremea colectivizarii locuia in satul invecinat Calinenii Noi si avea pamint si linga Vadu Rosca.

- familie de mijlocasi;
6) fost secretar UTC si ulterior in secretar al organizatiei de partid din comuna in anii ’80; fiu al unui taran mijlocas;
7) “particulari”: sot si sotie care au refuzat sa treaca la CAP; in anii ’80 au reusit, in ciuda unor dificultati uriase, sa-si reclame pamintul ce le fusese trecut in colectiv; amindoi apartineau unor familii de mijlocasi;
8) fost membru CAP al carui tata a fost desemnat “chiabur” de citeva ori, datorita neintelegerilor cu cei de la primarie;

• 
  familie de mijlocas; tatal avea cazan de tuica;
  

9) taran, fost membru CAP, apoi lucrator la “drumuri si poduri’ in Galati, si care ulterior a revenit in comuna, SMA;

• 
  familie saraca, tinind cont de numarul de frati (5) si supf de teren detinuta de tata (5 ha)
  

10) particular, nu a trecut la CAP, a continuat sa lucreze pamintul repartizat cu zgircenie de primarie, si sa faca “carausie”

• 
  familie de mijlocasi;
  

11) taran, fost membru CAP; a trecut la TOZ intii cu opozitia tatalui, fiindca nu avea cum sa-si intretina nou-intemeiata familie;

• 
  familie de tarani saraci
  

12) fost brigadier in CAP-ul din comuna;

- familie de mijlocasi;

1 Puiu Latea – in raportul sau deosebit de interesant -- noteaza ca, pe fondul a ceea ce el numeste negocieri dintre autoritatti si tarani, in Doborsloveni unele cereri de inscriere prezentau elementele unor tirguieli, i.e., vreau sa intru in GAC dar (sa mi se lase pamintul din locul X ). In cererile vazute de mine in Nanesti, asemenea incercari de negociere nu existau.

2 Detalierea diferentelor dintre versiunile teoriilor institutionaliste (i.e., vechiul institutionalism, noul institutionalism [formulat de economisti si adoptat in teoria politica si sociologie ], si neoinstitutionalism [formulat in principal de sociologia organizatiilor]) este dincolo de scopurile prezentului raport. Cei interesati in astfel de diferente pot consulta W. R. Scott (1995; 1999), Jepperson (2001), si pentru institutionalismul istoric in stiinte politice si sociologie Clemens si Cook (1999).. Ma limitez aici la a preciza ca, in vreme ce alte “institutionalisme” accentueaza fie caracterul normativ, fie cel coercitiv, fie cel regulatoriu al institutiilor, neoinstitutionalismul acorda importanta aspectelor cultural-cognitive ale institutiilor; de pe aceste pozitii, diferitele tipuri de actiuni (economice, politice) sunt structurate de tipare institutionale (i.e., cultural-cognitive) elaborate la nivel societal. Spre exemplu, daca pentru marxisti politicul reflecta economicul, pentru neoinstitutionalisti economia unei tari reflecta structurile politico-institutionale (polity forms) -- vezi Fligstein 1996; organizatiile de tip birocratic sunt “mituri rationalizate” care de multe ori au o slaba influenta directa asupra eficientei economice (Meyer si Rowan 1977).

3 Un exemplu (ironic) pentru acest tip de schimbare este furnizat de sistemul educational al fostei URSS. Unul dintre scopurile principale ale revolutionarilor rusi a fost industrializarea, componenta principala a proiectului de modernizare. Pentru a atinge acest scop, sistemul educational al URSS a fost conceput dupa modelul german (prusac), ce accentua invatamintul profesional (scoli profesionale sau de meserii) si implica orientarea timpurie a elevilor fie catre invatamintul profesional (scoli de meserii) fie catre cel liceal cu posibiliatea de a urma apoi facultatea (a two-track system). Asadar, la inceputul anilor ’20, avem de-a face cu o reconstructie de tip mimetic a invatatmintului sovietic dupa modelul german – model care, in viziunea revolutionarilor rusi, era “de succes” tinind cont de dinamismul si forta industriei germane. Dupa 1945, URSS a incercat sa impuna acelasi model educational in tarile “surori”. In perioada de inceput a comunismului in Estul Europei, unele aceste tari – pe aceleasi coordonate ale modernizarii – au acordat o importanta crescuta invatamintului profesional. Ulterior, putine dintre sistemele educationale ale tarilor blocului comunist rasaritean semanau cu cel sovietic. Una dintre diferentele majore dintre sistemul educational al URSS si cele ale tarilor satelit consta in faptul ca cele din urma nu procedau la orientarea (atit de) timpurie a elevilor catre cariere diferite (i.e., muncitori industriali versus “gulere albe” fie ele functionari marunti ori absolventi de invatamint superior).

4 Aici si in sectiunile urmatoare voi utiliza “comunizare”, tremen ce ridica probleme: asa cum a fost utilizat in scrierile (indeosebi jurnalistice) de dupa ’90, “comunizare” are o serioasa incarcatura ideologica (e.g., impunerea dinafara a unui sistem de organizare sociala, sistem perceput ca primitiv in raport cu realitatile Central si Est Europene). In paginile urmatoare folosesc “comunizare” drept scurtatura terminlogica, desemnind schimbarile induse de URSS in Centrul si Estul Europei.

5 Un exemplu similar il furnizeaza Puiu Latea in raportul sau preliminar: cei din Dobrosloveni motivau neinscrierea in GAC prin faptul ca ceilalti vecini le-ar putea da foc la casa daca o fac ( Latea 2002:10). Ipoteza interesanta lansata de Puiu Latea este ca, in incercarea motivarii refuzului intrarii in GAC, satenii invocau comunitatea (i.e., “un tip de persoana relationata orizontal” – ibid.) pentru a contracara presiunile exercitate vertical (i.e., de catre autoritatile locale, raionale sau centrale).

6 In cele doua sate studiate, am constatat si eu existenta unor astfel de negocieri purtate in afara (sau, mai bine spus) contra directivelor oficiale. Totusi, frecventa “tocmelilor” si a negocierilor a fost se pare mai redusa in Nanesti si Vadu Rosca decit in Dobrosloveni. Revolta din Vadu Rosca a limitat se pare amploarea negocierilor de tip informal relatate de Puiu Latea.

7 Problema “pamintului in plus” mi-a fost relatata si de d-l Temciuc, seful Arhivelor Nationale de la Focsani.

8 Puiu Latea relateaza de asemenea despre fatetele multiple ale interviurilor cu cei din Dobrosloveni. Ca si in cazurile mentionate de mine aici, pe masura ce increderea dintre intervievator si intervievat se instala, discursurile despre cote, colectivizare si CAP in general deveneau mai nuantate si mai putin stereotipice.

9 Este evident ca “particularismul principial” este opusul “universalismului” ori al asa-numitei selectii de tip meritocratic. In formularea acestui tip ideal, Walder (1986), dupa cum o spune, a pornit de la distinctia facuta de Turner ([1959] 1998) intre “mobilitate sociala sponsorizata” (sponsored mobility) si “mobilitate sociala prin competitie” (contest mobility). Potrivit lui Turner, mobilitatea sociala sponsorizata ar fi caracterizat sistemul de stratificare sociala din Marea Britanie. Ea implica “recrutarea potentialelor virfuri de catre elite recunoscute sau de agenti ai acestora; statutul de ‘elita’ este conferit candidatilor pe baza unor presupuse merite si acest statut, odata conferit, nu poate fi revocat (…). In acest caz, ascensiunea sociala este similara admiterii intr-un club privat unde fiecare candidat trebuie ‘sponsorizat’ de catre unul sau mai multi membri ai clubului” (Turner [1959] 1998: 75; sublinieri in original). In contrast, “mobilitatea sociala prin competitie este un sistem in care statutul de elita reprezinta premiul cistigat prin concurs de eforturile aspirantilor” (ibid.: 74). Dobindirea statutuli de elita nu depinde asadar de sponsorizare ori de actiunile elitelor deja existente; potrivit aceluiasi Turner ([1960] 1998) mobilitatea sociala prin competitie ar fi caracteristica sistemului de stratificare sociala din Statele Unite (referitor la impactul ideilor lui Turner asupra studiilor de mobilitate sociala in capitalism si ulterioare rafinari conceptuale, vezi notele de subsol 3 si 5, in Li & Walder 2001: 1376) Ca si in cazul mobilitatii sociale sponsorizate, mobilitatea sociala sub comunism implica verificarea si recrutarea timpurie a potentialelor virfuri pe baza unei “combinatii de elemente de tip ascriptiv (e.g., origine sociala) si comportamentale (e.g., loialitate fata de partid, entuziasm, atitudine ‘corecta’, vigilenta revolutionara etc.)” (Li & Walder 2001: 1375; precizarile din paranteze imi apartin). Cei astfel selectati erau destinati ocuparii unor pozitii de virf in ierarhia politica. (vezi la acest punct Walder 1995; pentru confirmari ulterioare a existentiei unui regim de mobilitate sociala caracterizat prin dualitatea carierelor politice si non-politice in China comunista, vezi, pe linga Li & Walder 2001, Walder, Li, si Treiman 2001; Eyal, Szelenyi, si Townsley 1998 atesta existenta unor mecanisme similare de selectie in cazul fostei Cehoslovacii, a Ungariei, si Poloniei;).

10 Clientelismul de partid, desi imbratisat de partidele comuniste, caracterizeaza in general masinile politice in alte tari. De asemenea, clientelismul de partid si in general relatiile clientelare implica existenta unei orientari de tip instrumental caracteristice si blat-ului (in fosta Uniune Sovietica) sau pilelor, cunostintelor, si relatiilor in Romania. In ambele cazuri, indivizii cultiva relatii utile in dobindirea unor bunuri (materiale si/sau simbolice). Relatiile clientelare nu sunt insa reductibile “pilelor”. Primele implica o solidaritate verticala, diferente insemnate de prestigiu, putere, si resurse intre patron si client, un caracter continuu sau cel putin indelungat al relatiei, care este de cele mai multe ori rationalizata in termeni de loialitate si este extrem de personalizata (vezi pentru definitia relatiei patron-client Eisenstadt si Ronieger 1984: 48-49) Pilele, de cele mai multe ori, implica relatii intre egali, cu o durata scurta, si mult mai putin personalizate. In plus, pilele si blat-ul implica sau se dezvolta pe fondul unei economii de penurie (Walder 1986; Ledeneva 2000), in vreme ce relatiile clientelare apar si in absenta penuriei.

11 Walder (1986: 11-14) considera ca dependenta sociala si politica a indivizilor fata de intreprinderile socialiste in mediul urban reprezinta una dintre trasaturile esentiale ale “neo-traditionalismului” comunist. Tratez in paginile urmatoare ideea neo-traditionalismului asa cum apare ea in formularile, diferite intr-o oarecare masura, avansate de Walder (1986) si Jowitt (1992). Ideea intreprinderii socialiste ca sursa de servicii si securitate sociala, ce reafirrma dependenta muncitorilor industriali de locul de munca (si de patronii/cadrele locali/e) este reluata in 1992 de Clarke (cf. Verdery 1996: 206)

12 Un exemplu trist de folosire a fanfarei in fosta URSS este citat de Fitzpatrick (1994: 52; traducerea mea): “Cei ce indeletniceau cu ’colectivizarea’ mergeau din casa in casa insotiti de o fanfara. Ii chemau pe tarani in strada. Daca acestia erau de accord sa se alature colhozului, fanfara cinta un cintec de voiosie. Daca taranul era indecis, dirijorul facea un semn cu bagheta si interpretii il speriau pe taranul independent cu intonarea ‘Marsului Funebru’ .” Nu am intilnit astfel de exemple sinistre in cele doua sate; am intilnit insa in Nanesti si Vadu Rosca practica arestarilor in toiul noptii. Revenind insa, cert e ca fanfara era folosita in Nanesti (dar nu numai) pentru a sublinia succesele cooperatorilor.

13 Asa cum noteaza si Walder (1983), absenta oricaror recompense constituia si ea o pedeapsa.

14 Exista, cel putin in forma literara (vezi Caragiale, Preda, etc) , numeroase relatari asupra distantei dintre locuitorii din mediul rural (“cetateni”) si autoritatile judetene si/sau centrale (“reprezentantii cetatenilor”) in prima jumatate a secolului XX. De asemenea Hitchins (1996) trateaza problema distantei sociale dintre mase si partidele traditionale. (Fabulos, la acest punct, desi pentru o perioada anterioara cum ar fi cea a revolutiilor pasoptiste, este exemplul referitor nu numai la prapastia socio-economica dintre mase si elite ci mai ales cel referitor la prapastia lingvistica dintre pasopsiti si “popor” – vezi Antohi 1994.) Revenind la perioada post-WWII, Egon Balas, in memoriile sale, relateaza un caz trist ce arunca o lumina destul de interesanta asupra chestiunii participarii politice a populatiei din mediul rural. Citez in original pentru exactitatea relatarii : “The front symbol {the communist alliance – n.m.] was the sun; the National Peasant’s Party was an eye. On election day, our observers reported seeing peasants, mostly older ones and women, coming out of the voting boots with their eyes blackened by the rubber stamps which they mistakenly thought had to be put on their own eyes if they wanted to vote for the National Peasants Party (2000: 169)

15 Imaginea pozitiva a trupelor germane nu este, fara indoiala, singulara satelor in chestiune. Ceea ce mi se pare interesant este faptul ca, din discutiile cu cei intervievati, acestia legau “corectitudinea nemtilor” de un asa-zis spirit german care implica ordine, disciplina, si civilitate. Nici unul dintre respondenti nu a facut legatura intre “comportamentul corect al nemtilor” si faptul ca Romania era atunci tara aliata Germaniei hitleriste.

16 Despre Ana Pauker nu am reusit sa aflu mai multe de la cei mai multi dintre respondenti. Cel mai frecvent raspuns se reducea la “era mare in partidu’ comunist”, dupa care se invoca sloganul “Ana, Luca, si cu Dej/Baga spaima in burgheji”.

17 Nu sunt, cred, singurul care a intilnit acest leit-motiv referitor la viata in colhozurile din URSS. Unii respondenti mi-au spus ca el isi are originea in filme propagandistice (ale regimului antonescian). Alti respondenti ii indicau pe cei intorsi de pe front drept surse principale a acestei imagini (i.e., “va da mincare la gamela”). Asa cum spuneam, leit-motivul de mai sus probabil a circulat in multe alte regiuni din tara. Tot la acelasi capitol al imaginarului colectiv, notez ca in 1992, inaintea alegerilor, am intilnit in 3 sate din Moldova – sate aflate la distante apreciabile unul de celalalt -- mitul “taranistilor care or sa-i aduca inapoi pe boieri si apoi noi taranii o sa muncim cu botnitele pe gura pe mosiile boierilor.” Motivul “culesului viei cu botnita pe gura” isi are originea in romanul “Descult” al lui Zaharia Stancu, roman ce era inclus in programa scolara de limba si literature romana.

18 Spusa populara in cele doua sate studiate; fara indoiala acelasi motiv a circulat si in alte parti ale tarii.

19 Jowitt ([1984] 1992) vorbeste de asemenea despre “neotraditionalism” in caracterizarea regimurilor leniniste; conceptiile celor doi autori au fost avansate cam in aceeasi perioada. Desi au unele elemente comune, in lectura mea, prin “neotradtionalism” Jowitt se concentreaza pe coruptia si elementele “traditionale” ce au re-inflorit in regimurile leniniste.

20 Daca, bunaoara, brigazile CAP (atit in Romania cit si China) s-au reorganizat pe principiul vecinitatii si nu doar pe cel al rudeniei, Cernea (in Jowitt 1992: 33) noteaza ca CAP-ul nu a insemnat eliminarea familiei extinse ca matrice de organizare sociala. Ceea ce s-a schimbat prin colectivizare, noteaza Jowitt (1992: 33), au fost modurile si nivelele la care familia extinsa a fost incorporata in brigazile sau in munca la CAP, in special prin introducerea sistemului “acordului global”. Cele de mai sus ar putea fi interpretate si ca o ilustrare a “dependentei organizate” mentionate de Walder (1986). Fara indoiala ca gradul de dependenta fata de stat era mult mai insemnat in cazul muncitorilor industriali. Totusi, in unele regiuni ale tarii CAP-ul a implicat si el o astfel de dependenta organizata precum cea mentionata de Walder (1986). La acelasi capitol, Schopflin (1990: 265) noteaza ca in communism dependenta negativa -- o numeste el -- fata de stat a dat nastere unei mentalitati care se baza pe si cauta solutii de scurta durata.

21 In cu totul alt context, Lampland considera ca in ciuda scopurilor declarat egalitariane ale socialismului, acesta a dat nastere in Ungaria unui “individualism si utilitarism accentuate, similare celor din capitalism” (Lampland 1995: 2)

22 Goffman defineste ‘make work’ ca forma de décor astfel: “(…) it is understood in many establishments that not only will workers be required to produce a certain amount after a certain length of time but also that they will be ready, when called upon, to give the impression that they are working hard at the moment” (Goffman 1959: 112: italics mine)