| Analiză:
- superioritate cel puțin numerică în treimea adversă, astfel probabilitatea de a marca în momentul în care mingea ajunge în această zonă este foarte mare, dar medie de a ajunge în astfel de situații, întrucât cea mai mare posibilitate de „construcție” este reprezentată de pasele lungi, direct pe jucătorii din zona 5;
- stabilitate defensivă relativă pe atacurile adversarilor, întrucât este dependentă de poziția și prestația jucătorului din zona 3;
- risipă medie-mare de energie pentru fundașii laterali ofensivi, chiar dacă există o deschidere relativă prin folosirea interilor;
- spații descoperite, exploatabile (mai ales pe contraatac), lăsate în urma urcării în atac a fundașilor laterali ofensivi, dar și a jucătorului din zona 3, fapt ce face justificată folosirea unui al treilea fundaș central (libero);
- risipă foartea mare de energie pentru mijlocașul box-to-box, întrucât are o suprafață foarte mare de acoperit pe zona mediană și o prea mare încărcătură în ceea ce privește sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească, rezultând într-o fragilitate la mijlocul terenului.
4 zone
5-3-1-1
În cadrul sistemului 5-3-1-1, clasic, centrat, întâlnim:
- 1 portar;
- 3 fundași centrali, cu posibilitatea ca unul din ei să fie libero;
- 2 fundași laterali cu valențe ofensive;
- 1 mijlocaș box-to-box tipic;
- 1 mijlocaș central cu sarcini defensive;
- 1 playmaker;
- 1 mijlocaș ofensiv;
- 1 vârf împins fix.
Dostları ilə paylaş: | 
