Analiză:
- superioritate defensivă pe atacurile poziționale ale adversarilor;
- stabilitate pe zona mediană - condiții favorabile de dezvoltare a atacului, cât și de organizare a apărării;
- probabilitate mare de a finaliza sau de ajunge în astfel de situații, mai ales pe zonă centrală;
- risipă mare de energie pentru fundașii laterali ofensivi.
Dacă se adoptă varianta cea mai des utilizată la noi indiferent de sistem, folosind 2 mijlocași defensivi sau mijlocași centrali cu sarcini defensive, cu toate că apărarea va face față tuturor tipurilor de atac ale adversarilor, există o mare probabilitate să se producă o ruptură între apărare-atac, astfel că numărul mare a jucătorilor din ultima treime este posibil să nu aducă rezultatul scontat.
Acest lucru am putut observa la meciul României cu Danemarca, unde Keșeru a fost singurul vârf împins, circumstanțial, Chipciu neregăsindu-se în acea zonă.
În aceste condiții, am văzut un joc slab, puține faze de poartă, presiunea fiind pe vârful împins, cele 3 ocazii de pe durata partidei aparținîndu-i acestuia.
Ca majoritatea sistemelor cu un singur jucător în zona 5 (scriptic sau faptic), valoarea (sau prestația din acel meci în situația noastră) acestuia este decisivă, întrucât există posibilitatea ca acesta să aibă un număr redus de situații de poartă, procentajul de fructificare a acestora fiind extrem de important.
5-1-3-1
În cadrul sistemului 5-1-3-1, deschis, întâlnim:
- 1 portar;
- 3 fundași centrali, cu posibilitatea ca unul din ei să fie libero;
- 2 fundași laterali cu valențe ofensive;
- 1 mijlocaș defensiv;
- 1 mijlocaș ofensiv, chiar și regista dacă posedă calități defensive;
- 2 extreme;
- 1 vârf împins fix.
Dostları ilə paylaş: |