Cred in Dumnezeu dar nu am o relatie personala cu El

Cred in Dumnezeu dar nu am o relatie personala cu El

Va spuneam cu cateva saptamani in urma ca cea mai grea boala pentru a avea relatii autentice este ipocrizia. Si ca fiecare avem o lupta de purtat cu ipocrizia din noi. Ca trebuie sa gasim curajul de a ne asuma esecurile pentru ca astfel sa putem scapa de o parte din fatarnicia noastra. Sa ajungem sa traim cu adevarat o viata care sa ii aduca slava lui Dumnezeu.

Haideti sa raspundem fiecare la cateva intrebari personale: A existat o perioada in viata mea cand am fost mai aproape de Dumnezeu decat sunt astazi? Un timp cand pasiunea de a-l impartasi pe Mirele si Domnul tau reprezentau o prioritate a fiecarei zile? Dar timpul a trecut si m-am transformat dintr-un ucenic devotat lui Isus, intr-o mama si o sotie cu norma intrega; un barbat sau femeie cu slujba intreaga. Si realizez ca in prezent am ajuns sa fiu ucenic al lui Cristos doar cu jumatate de norma. Ce am de facut? De unde incep? Cum pot sa fiu mama/tata, sot/sotie si sa am o slujba cu norma intreaga si cu toate acestea sa continui sa fiu dedicat Domnului meu? Stiu ca nu este loc pentru cei caldicei in prezenta lui Dumnezeu. Cum pot sa trec de la ceea ce a ajuns sa fie un simplu si banal "cred in Dumnezeu!" la “am o relatie personala, intima cu Dumnezeul meu!"?

A crede in Dumnezeu nu este acelasi lucru cu a-l cunoaste pe Dumnezeu. Traim intr-o tara in care aproape toata lumea spune “cred in Dumnezeu”. Adevarul este ca exista o masa mare de oameni care doar stiu lucruri despre Dumnezeu. Au auzit despre El povestiri, l-au vazut in picturi, statui sau sculturi. Dar la aceasta se rezuma cunoasterea lor a celui Preainalt. Altii l-au cunoscut pe Dumnezeu candva, l-au slujit, I s-au inchinat, dar in prezent sunt departe de El. Relatia lor cu Dumnezeu este ca cea pe care o ai cu un prieten bun din liceu cu care insa ai pierdut legatura. O alta categorie este cea a oamenilor care cred in Dumnezeu, I se inchina regulat, participa la activitati religioase, dar le lipseste profunzimea si intimitatea cu Cel sfant. Si mai sunt cei care il cunosc pe Dumnezeu indeaproape avand in mod constant cu El experiente inaltatoare.

Care este categoria din care eu fac parte? Cat de dedicat sunt astazi in cautarea si descoperirea persoanei lui Dumnezeu. Nu cat de dedicat am fost acum cativa ani, ci in prezent. Sa citim cateva Scripturi care sper sa ne indemne la reflexie si meditatie: Deuteronom 4:29, Ieremia 29:13, Matei 7:7-8. Pot sa spun fara nici o urma de ipocrizie ca in viata mea exista o cautare neobosita, neincetata, o dorinta fierbinte dupa intimitatea cu Dumnezeu si o sete nestavilitata dupa prezenta Lui? Gasesc in comunicarea cu El o placere de nedescris? Ne cladim un viitor vesnic cu El in ceruri prin experiente profunde traite impreuna aici pe pamant?

Poate ca auzind aceste lucruri iti spui: “Eu cred in Dumnezeu, ma rog, merg la biserica, mai incerc sa citesc si din biblie. Oare nu este de ajuns? Sunt mai credincios decat majoritatea oamenilor pe care ii cunosc.” As dori insa sa va atrag atentia asupra unui lucru extrem de important. Scriptura ne descopera ca aceleasi lucruri le face si satan. Crede in Dumnezeu, merge la biserica, sta de vorba cu El si cunoste foarte bine biblia. Oare nu este atunci viata de crestin mai mult de atat? “Da, dar eu traiesc o viata morala si ma lupt sa fac binele.” Intr-adevar cunoasterea lui Dumnezeu ma conduce spre trairea unei vieti morale. Dar faptul ca am o viata morala nu este neaparat o dovada ca il cunosc pe El. Pot sa incerc sa fac binele, dar asta nu inseamna automat ca il cunosc pe Cel ce este Bun.

David isi descrie in Psalmul 63 relatia pe care o are cu Dumnezeu. In primele patru versete David spune cum ravneste dupa o apropiere tot mai mare de Dumnezeu. “Tu esti Dumnezeul meu!” Nu esti doar Dumnezeul despre care am citit sau am auzit. Esti al meu. Sufletul imi inseteaza dupa Tine, trupul meu tanjeste dupa prezenta Ta. Nu exista nimic care sa ma sature in afara de Tine, spune David. Bunatatile pe care le mananc si bauturile alese pe care le beau nu reusesc sa ma satisfaca. Fara Tine sunt uscat si fara viata. Privesc la Tine si nu pot decat sa fiu fascinat de slava Ta. Tot ceea ce Tu esti ma face sa cad in adorare. Nu pot decat sa imi ridic mainile in incercarea mea de a te atinge macar pentru o clipa. Sunt acestea trairi pe care le avem si noi cu Dumnezeul nostru? Nu Dumnezeul lui David, ci al nostru. Nu Dumnezeul cu care ma intalnesc doar duminica la biserica. Dumnezeul cu care plec lunea la slujba, care imi da putere sa ma ridic din pat marti, care ma tine de mana miercuri cand imi plang casnicia care scartaie, care imi da nadejde si mangaiere cand imi duc copilul la doctor joi, cu care ma bucur de vesti bune vineri, langa care ma odihnesc sambata si alaturi de care sarbatoresc apoi duminica. Despre acest Dumnezeu va intreb. Despre Dumnezeu nostru personal.

E timpul sa fim sinceri cu noi insine si cu Dumnezeu si sa ne intrebam: Cat de bine Il cunoastem de fapt pe Cel caruia ne inchinam? Cat timp traim inca vremuri de har, avem sansa sa ne apropiem de El si sa il cunoastem. Si pentru a face asta nu trebuie sa pastrez doar un set de reguli si porunci. E adevarat ca Dumnezeu doreste supunerea si ascultarea mea. Dar mai mult decat asta, El doreste inima mea. El ne spune si astazi. Daca doriti cu toata inima voastra sa ma cunoasteti, daca cu toata fiinta voastra ma cautati, atunci ma veti gasi.

Cunoasterea lui Dumnezeu va vindeca slabiciunile din noi pe care astazi le consideram prea puternice pentru a fi infrante, sau ne va ajuta sa traim cu ele spre slava Sa, va distruge puterea materialismului din noi, va transforma egoismul in altruism si va da insemnatate fiecarei zile din viata noastra. Vom experimenta trairi despre care pana acum poate doar am auzit sau am vorbit precum: pacea care intrece orice intelegere, nadejdea care nu poate fi clatinata, bucuria care nu este conditionata de circumstante si harul care ma face sa ma simt puternic atunci cand sunt slab. Atunci cand il cunosc pe Dumnezeu, trairea mea il va marturi cu totul pe El. Sa ne rugam Tatalui ceresc sa ne dea dorinta puternica de a hotara sa nu ii mai ingaduim lui Satan sa ne fure nici macar o ora din ceea ce putem experimenta cu Dumnezeu, avand o relatie personala cu El. Sa trecem de acest prag al banalului “cred in Dumnezeu” in care poate ca ne-am complacut de ceva vreme, catre adevarata experienta de “a-l cunoaste pe Dumnezeu.” Filipeni 3:7-11. Amin!