Horia sima

HORIA SIMA
ERA LIBERTATII
STATUL NATIONAL-LEGIONAR
VOLUMUL II

CUPRINS

I. DESHUMAREA CAPITANULUI
1. S-a pravalit piatra

2. Mormântul de la Jilava

3. Lucrarile de deshumare

4. Marturia lui Posteuca

5. La Biserica Sf. Ilie Gorgani

6. Decorarea-martirilor

7. Pregatiri pentru reînhumare

8. De la Biserica la Mausoleul de la „Casa Verde”

II. PROCESUL LUI CORNELIU ZELEA CODREANU

1. Revizuirea procesului Capitanului

2. Scrisoarea Capitanului trimisa Profesorului Nicolae Iorga

3. Cum s-a înscenat procesul de ultragiu

4. Procesul cel mare si lovitura de Stat

5. Arestarea Capitanului

6. Un rechizitoriu sui-generis

7. O monstruozitate juridica

8. Un complet de judecata

9. Atmosfera de teroare

10. Martorii în lagar

11. Decimarea apararii

12. Misterioasele dosare disparute. Nulitatea Tribunalului

13. Procedura rapida

14. Capetele de acuzatie

15. Osândit din ordin

16. Anularea sentintei de condamnare a Capitanului si reabilitarea memoriei lui

17. Revizuirea procesului politic a 19 legionari

18. „Un graunte de noroi”
III. PEDEPSIREA ASASINILOR

1. Dar Dumnezeu vede si va rasplati

2. Cum s-au facut arestarile

3. Antonescu vroia sa-i salveze pe asasini

4. Procesul... AD KALENDAS GRAECAS

5: Un trimis al lui Canaris

6. Detonatorul

7. Surprins de evenimente

8. O noapte la Presedintie

9. Alarma de la Prefectura de Politie

10. Un consiliu de ministri memorabil

11. Comunicatul

12. Antonescu cere sefia Legiunii

13. Convocarea Forului Legionar

14. Interventia germana

15. Sechestrarea lui Madgearu si Iorga

16. Pe Valea Prahovei

17. Ce-am gasit la Ploiesti

18. La Câmpina

19. Întoarcerea la Bucuresti

20. O atmosfera calma

21. Fata în fata cu faptuitorii

22. Masurile luate

23. Conventia finala cu Antonescu

24. Da-mi-l pe Boieru!

25. Soarta lui Iorga

26. O complicitate germana

27. Si daca n-ar fi fost Jilava?

28. Sfârsitul domniei carliste
IV. RESTABILIREA ECHILIBRULUI

1. Schimbare de atitudine

2. Marea manifestatie de la Alba Iulia

3. Parada trapelor germane

4. Am avut noroc

5. Semne de bunavointa

6. Mihai Antonescu intra în cuib
V. FAZA PROVOCARILOR

1. Fatala decizie a Berlinului

2. Misiunea lui Killinger

3. Debarcarea Ministrului de Interne

4. „Berbecul de Codreanu”

5. „Eu nu voi fi un Kerenski al României”

6. Scoaterea jandarmeriei de sub autoritatea Ministrului de Interne

7. „Trageti în ei...””

8. Marea provocare

9. Antonescu strânge documente

10. O confruntare dramatica

11. Decorat de Rege

12. Numirea lui Eugen Cristescu

13. Ispravile lui Stânga

14. Descinderea de la loja masonica

15. Cum a fost torpilata audienta mea la Hess

VI. LOVITURA DE STAT A GENERALULUI ANTONESCU

1. Originile loviturii de Stat

2. O formidabila coalitie

3. Opacitatea germana

4. Întoarcerea de la Obersalzberg

5. Mari adunari legionare în toata tara

6. Asasinarea Maiorului Döring

7. Destituirea Generalului Petrovicescu

8. Manifestatia studentimii

9”. A doua faza a loviturii de Stat. Înlocuirea Prefectilor si chestorilor legionari

10. Planul si realitatea

11. Cine a ocupat institutiile publice? Agresorul si victimele

12. Atitudinea armatei

13. Contraatacul

14. Înfrângerea lui Antonescu

15. Apeluri disperate la Berlin

16. Ultimatumul lui Hitler

17. Un act de ocupatie

18. Masacru pe strazile Capitalei

19. Interventia Regelui

20. O calamitate istorica
Nota introductiva

Volumul al II-lea din Era Libertatii este dominat de doua evenimente capitale: deshumarea Capitanului si conspiratia puterilor înfrânte la 6 septembrie pentru a-si lua revansa contra Legiunii.

Sfortarile inamicilor din umbra s-au concentrat asupra Generalului Antonescu, cultivându-i orgoliul lui bolnavicios. Printr-o tesatura maiastra de intrigi l-au înstrainat treptat de Miscare, determinându-l în final la o actiune de forta contra noastra. Fiind prea slab pe plan intern în raport cu Miscarea, Generalul Antonescu n-ar fi reusit niciodata sa ne îndeparteze de la putere, daca n-ar fi primit ajutor de unde ne asteptam cel mai putin: de la Germania national-socialista. Aceia pe care i-am salutat cu bucurie, deschizându-le calea în România, ne-au dat lovitura de gratie, distrugând acest început de renastere nationala si facându-si lor cel mai mare rau.

I. DESHUMAREA CAPITANULUI

N-a fost o deshumare. Ci o adevarata Înviere, Înviere în sens spiritual. Acel pe care-l credeau îngropat, s-a ridicat din mormânt si i-a azvârlit pe ei, pe ucigasii lui, în nimicnicie.

1. S-A PRAVALIT PIATRA

Guvernarea legionara poate fi judecata sub mai multe aspecte. În volumul anterior am înfatisat uriasul efort facut de Miscare pentru refacerea natiunii mutilate si umilite de catre regimul carlist. Se inaugurase un proces de însanatosire care, daca ar fi continuat câtiva ani, ar fi dus la rezultate spectaculare în toate domeniile. Dar semnificatiile acestei guvernari este mult mai adânca. Dincolo de elanul ei creator, de impunatoarele ei realizari, el întrupeaza un moment care depaseste în însemnatate toata opera noastra din aceasta perioada: actul deshumarii Capitanului.

Daca n-ar ramâne nimic decât acest fapt, rasturnarea pietrei de la Jilava, si guvernarea noastra ar fi justificata pe planul mare al istoriei si dincolo de istorie, în eternitate. Asa cum fariseii si carturarii l-au dat mortii pe Hristos, în speranta ca odata pierit din aceasta lume nu va mai ramâne nimic din minunile Lui, aceeasi socoteala si-au facut si fariseii de la Palat: strangulat si târât în mormânt Capitanul, praf si pulbere se va alege de Miscarea lui. Dar iata ca diabolicul lor plan s-a spulberat la 6 septembrie, când o natiune întreaga si-a sfarâmat catusele si a iesit triumfatoare la lumina.

Dar cine a biruit de fapt a fost Capitanul! Desi azvârlit în fundul unei gropi peste care s-a turnat o mare placa de beton, el continua sa traiasca în inimile legionarilor, sa le inspire actiunile, sa-i întareasca în credinta si sa-i îndemne la lupta. Dar nu numai legionarii, ci întreaga suflare româneasca traia într-o încordare continua, asteptând minunea Învierii. Si celui mai umil fiu al neamului i se parea imposibil sa fie rapus Capitanul, asa cum anuntase comunicatul oficial. S-au faurit legende care întareau credinta multimilor ca se gaseste în viata undeva si va aparea câr de curând în fruntea ostilor biruitoare.

N-a revenit Capitanul, asa cum doreau toti, cu chipesa lui înfatisare, dar nici n-a zabovit la Jilava. S-a ridicat din mormânt si a strabatut capitala, plâns de toata tara. A fost o înviere. Nu învierea trupeasca, pe care n-a cunoscut-o decât un singur om, Fiul lui Dumnezeu, ca o garantie a învierii noastre a tuturora, ci Învierea Adevarului contra puterilor întunericului. Crima era prea mare ca sa ramâna un episod oarecare al istoriei noastre. S-a prabusit catapeteasma minciunii si sute de mii de oameni l-au salutat, purtat pe scut de catre legionarii lui.

Posteuca, în stilul lui patetic, exprima aceeasi idee: „Cine ar fi cutezat sa spuna în 1938-1939, si chiar în 1940, ca va învia Capitanul? Cine l-ar fi crezut sanatos la minte pe acela care ar fi afirmat atunci ca Corneliu Codreanu va da la o parte, într-o buna zi, lespedea de doua vagoane de ciment si ca va mai marsalui odata biruitor prin mijlocul neamului, regasit si cutremurat de asa maretie, prin fata dusmanilor, a calailor înnebuniti de groaza si aruncati la pamânt, calcând peste propria sa moarte? Cine ar fi crezut, cine ar fi putut afirma? Si totusi minunea s-a împlinit. Capitanul si martirii lui au înviat. Au înviat! Scriu acest cuvânt cu toata îndrazneala. Caci ridicarea lor din morminte n-are nimic pamântean. Face parte din voia lui Dumnezeu si din vesnicia celeilalte învieri, întâmplata acum aproape 2000 de ani. A fost adevarat: Înviere”.

Vorbind de guvernarea legionara, Mile Lefter îmi spunea odata în exilul din Germania, ca n-a fost altceva decât un moment de ruptura în tragica istorie, un intermezzo, o cortina ca s-a ridicat si iar a coborât, pentru a descoperi o singura întâmplare: deshumarea Capitanului. Odata acest act împlinit, se pare ca nu mai avea nici un rost sa ramânem la guvern, ci trebuia sa parasim scena istoriei pentru a intra din nou în lumea noastra proprie, în existenta noastra obisnuita, ca si primii crestini: în prigoana.

Caracterizarea lui Lefter mi se pare justa. Într-adevar, dupa îndeplinirea datoriei fata de Capitan, dupa asezarea trupului lui între Mota si Marin la Casa Verde, se strânge cercul tradarii în jurul nostru, ducând la deznodamântul din Ianuarie 1941. Capitanul biruise înca o data, nu asa cum ar fi dorit natia, creând „o tara ca soarele sfânt de pe cer”, ci zadarnicind planurile dusmanilor, care ar fi vrut nu numai sa moara, dar sa se stinga si amintirea lui în anonimatul istoriei. Toate au iesit la lumina, si înfricosatorul lui sfârsit, iar ceata care a urzit marea nelegiuire si a executat-o, si-a primit cuvenita pedeapsa.