Cuprins Contents
Educaţia formală şi informală
Yüklə 2 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 3.4.1. Învăţământul preşcolar
- 3.4.2. Învăţământul primar, gimnazial şi liceal
3.4. Educaţia formală şi informalăLiceul Gheorghe Sincai este printre cele mai vechi licee din Capitalã si, desigur, din sector. În istoria Liceului Gheorghe Sincai este impresionantã, cu valoare de simbol, informatia conform cãreia exista posibilitatea aprobãrii înfiintãrii unui gimnaziu, dar Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor neavând bani sã–i plãteascã pe profesorii noii scoli pânã la începerea noului an bugetar ezita sã ia o hotãrâre favorabilã. S–a oferit atunci – sub imboldul cãrui spirit de sacrificiu ? – un numãr de profesori, cât era necesar pentru tinerea cursurilor. Tonul l–a dat profesorul universitar de matematicã Theodor Popescu. Echipa cadrelor didactice odatã formatã, Ministrul instructiunii publice si a Cultelor, Tache Ionescu, întocmeste cãtre Consiliul de Ministri raportul prin care cerea înfiintarea colegiului. Decizia de aprobare a fost datã în aceeasi zi si pe baza ei a fost emis de Decretul regal de înfiintare. Numele lui Gheorghe Sincai a fost dat gimnaziului la propunerea profesorului ardelean Nicolae R. Colceag, profesor de limba greacã la Liceul Sfântul Sava.[9, 14t. Initiatorul echipei de cadre didactice, a devenit primul director al scolii între anii 1892 – 1903. Prima clãdire în care a functionat liceul, între anii 1892–1916, era o constructie tip parter, în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe Vechi din Calea Mosilor. Era o veche scoalã româneascã de peste trei secole (scoala a fost la început, “scoalã slavoneascã” pentru pregãtirea diacilor (cântãreti bisericesti), apoi, când limba românã a înlocuit–o pe cea slavonã în bisericã si în cancelaria domneascã, la aceastã scoalã se pregãteau tâlmaci spre traducerea documentelor din slavoneste si pentru redactarea si scrierea frumoasã în româneste a hrisoavelor pe care le dãdea Domnul. Începutul precar material – local neîncãpãtor, în care, prin acoperisul ciuruit de vreme ploua, ningea, suiera sinistru vântul; zestrea scolarã – bãnci, pupitre, table, catedre si altele erau neîndestulãtoare sau hodorogite si cârpite, luate de pe la alte scoli care–si cumpãrau mobilier nou, materialul didactic lipsea, dar entuziasmul profesorilor era mare (stiau cã sunt la început si cã orice început nu este usor). În toamna anului 1928 liceul s–a mutat în clãdirea nouã, din care era terminatã numai aripa dinspre Bulevardul I. I. C. Brãtianu (azi Dimitrie Cantemir). A fost terminatã în 1939, pentru ca în anii 1941–1944 sã fie transformatã în spital pentru 400 de soldati rãniti pe front. În acest timp elevii tineau cursurile pe la alte licee, în conditii vitrege. Dupã peregrinãri cãrora le–au fãcut fatã doar spiritul de sacrificiu al profesorilor si dragostea de învãtãturã a elevilor, în toamna anului 1944, cursurile au început sã se desfãsoare normal. Inaugurat în 1892, ca “Gimnaziu clasic”, în fata clãdirii liceului a fost ridicat, în anul 1930, bustul cãrturarului Gheorghe Sincai, pe soclul cãruia este înscris îndemnul “Purtati–vã bine, pui de români si nu uitati si pre Sincai”. Abia în 1919, gimnaziul devine liceu, si sub conducerea directorului profesor dobrogean Gheorghe Nedioglu a atins apogeul valorii sale instructiv–educative. Si în Sectorul 4, ca în toatã tara, pregãtirea în spiritualitatea crestinã este la ea acasã, prin Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Bucuresti, din strada Radu Vodã, care împreunã cu biserica Mânãstireascã Sfânta Treime si fostul Internat Teologic formeazã Complexul Bisericesc Scolar Radu Vodã. Biserica Radu Vodã a fost prezentatã anterior. O legãturã istoricã directã cu complexul scolar teologic se regãseste în faptul cã Mânãstirea a adãpostit în chiliile sale Seminarul Central din Bucuresti, în faza de început a acestuia. Tot din hrisoave aflãm cã “Voievodul Mihnea zis Turcitul (1568 – 1577) a sãvârsit si a împlinit si a zugrãvit si a isprãvit de tot” aceastã mânãstire. Tot el “a ridicat chilii împrejurul sfântului lãcas” (cum ne încredinteazã un document din 31 decembrie 1614). Internatul Teologic, a cãrui genezã este strâns legatã de înfiintarea în 1881 a Facultãtii Teologice din Bucuresti, a functionat în niste case ale Bisericii Sfântul Gheorghe Vechi, apoi într–un imobil din Calea Vãcãresti, dupã care s–a mutat în strada Radu Vodã, în sediul construit în 1896–1897 pe terenul din curtea bisericii, la poalele colinei pe al cãrui vârf era, protectoare, sfânta bisericã. Începând din toamna anului 1844, internatul a fost transformat, pentru circa doi ani, în anexa spitalului militar, iar în anii 1959–1971 a gãzduit liceul Domnita Elena, în prezent Liceul Ion Creangã. Seminarul Teologic Ortodox actual îsi are începutul acum 50 de ani, când Biserica Ortodoxã Românã, fiind separatã de stat, în virtutea articolului 27 din Constitutia de atunci a României, a fost nevoitã sã–si înfiinteze si organizeze propriul ei învãtãmânt teologic de grad mediu si superior pentru ”pregãtirea personalului deservent al cultului ortodox”. Astfel, în toamna anului scolar 1948 – 1949, în locul seminariilor Central si Nifon desfiintate a luat fiintã Scoala Medie Tehnicã de Cântãreti Bisericesti, cu o duratã de doi ani, care, dupã transformãri organizatorice si schimbãri de sediu în afara Bucurestiului (Mânãstirea Plumbuita, Curtea de Arges), a revenit, în toamna anului 1957, ca Seminarul Teologic de la Curtea de Arges, iar, dupã decembrie 1989, a devenit seminarul Teologic de la Bucuresti, inclus, din anul scolar 1990–1991, în schema Ministerului Educatiei Nationale cu organizare si functionare conform liceelor teoretice laice, cu o duratã de studii de cinci ani si având sediul în clãdirea Institutului Teologic.Dupã mutarea scolii din Bucuresti, în clãdirile ei, în spatiul ei a functionat o scoalã politicã de partid. Liceul Ion Creangã. Înfiintarea sa este o dovadã clarã si fermã a eficacitãtii vointei cetãtenesti în aspiratia sa cãtre educatie. Astfel, în anul 1926, un grup de locuitori din sectorul 3 Albastru, condusi de Profesor Doctor Christian Musceleanu, conferentiar la Universitatea din Bucuresti, au bãtut la portile Ministerului Instructiunii Publice, arãtând cã marile licee erau amplasate în centrul orasului, ori în cartiere de elitã, în timp ce zonele mãrginase nu dispuneau de asemenea lãcasuri, motiv pentru care cereau o scoalã în zona lor. Recunoscând obiectivitatea acestor argumente, Ministerul Instructiunii Publice emite la 26 august 1926 Decizia de înfiintare a unui liceu, cu data de 1 septembrie a aceluiasi an. Primii elevi au fost elevele din clasele extrabugetare ale scolii centrale transferate prin Dispozitia cuprinsã în Decizia de înfiintare, precum si elevele nou înscrise, pânã atunci, pe la alte scoli. Astfel si–a început existenta Liceul Ion Creangã, numit la început “Domnita Ileana”: cu 453 de elevi în clasa întâi si 65, în clasa a doua. Spatiul rezervat pentru scoalã era clãdirea din Calea Rahovei, numãrul 30, (fostã casã boiereascã ridicatã pe la 1850 si care, nu cu mult timp în urmã fusese depozit al unei societãti de mobilã), aflatã lângã Scoala Normalã Superioarã, condusã cândva de Alexandru Odobescu si devenitã ulterior Liceul Mihai Eminescu. Totusi, entuziasmul primului director al scolii, profesoara Elena Nutu Otetelesanu si dãruirea presedintelui comitetului scolar, profesor doctor Cristian Musceleanu au reusit organizarea începerii cursurilor la 25 octombrie 1926. Întrucât numãrul elevilor crestea an de an, s–a aprobat construirea unui local nou pentru scoalã, fapt realizat în anul 1934. Cutremurul din 1940 afecteazã pânã la inutilizare noul local, astfel cã încep peregrinãrile din motiv de local, pânã la 1 ianuarie 1959, când se mutã în clãdirea care, pânã în 1947 a adãpostit internatul Facultãtii de Teologie; aici functioneazã pânã în septembrie 1971, când se va muta în localul special construit în 1970–1971.
Înfiintat în anul 1950 ca scoalã medie tehnicã de metrologie, a evoluat sinuos, pânã în anul 1992 când devine liceul cunoscut de astãzi, pe lângã care mai functioneazã o Scoalã Postlicealã de Metrologie, cu doi ani de scolarizare si pregãtire în meseria de “tehnician metrolog”. Liceul functioneazã cu patru ani de scolarizare, cu atestare în meseriile: metrologie, informaticã, stenodactilografie. (Sursa: Donciu Petruta, director. “Prezentarea Scolii de Metrologie Bucuresti, manuscris, 1998.) Dintre scolile tinere mentionãm Scoala nr 98, “Avram Iancu”. Amplasatã pe strada Stupilor, numãrul 1, din partea sudicã a cartierului Berceni Sud II, are aferentã o zonã scolarã compusã din 58 de blocuri, potã preponderent de persoane care lucreazã în unitãtile economice de pe platforma industrialã Berceni pânã în 1989. A fost construitã în 1969. La aniversarea a 25 de ani de activitate, odatã cu sfintirea, a primit si numele de “Avram Iancu”. Scoala este o constructie de tip parter plus douã etaje pe structurã de beton armat, cu umpluturã de cãrãmidã. Are laboratoare, ateliere, sãli de clasã, cabinete medicale si toate dotãrile necesare pentru desfãsurarea unui proces de învãtãmânt de invidiat, în comparatie cu începuturile scolilor de traditie. O notã originalã o constituie parcul dendrologic al scolii, care cuprinde diverse specii foioase de arbori si arbusti, pe o suprafasã de 5,000 m2. (Sursa: Seritan Rodica, Monografia Scolii nr. 98, “Avram Iancu”, manuscris, 1998).
Însemnãtatea evenimentului înfiintãrii scolii pentru potia localã din jur: mici târgoveti, mestesugari, gospodari care se ocupau în parte si cu treburi de agriculturã sau de grãdinãrit se poate aprecia dupã numãrul de elevi înscrisi în clasa întâi: 87 copii. Scoala si–a deschis portile acum 135 de ani, în fata unui maidan întins pe lângã care trecea Calea Serban Vodã. Maidanul servea sãptãmânal ca bâlci, unde se – nvârtea un “dulap”. De aci si numele local de “Scoala de la maidanul dulapului”. Avea înfãtisarea unei case obisnuite cu trei camere. Denumitã oficial “Scoala primarã urbanã de bãieti numãrul 2 din Coloarea Albastrã”, era rezultatul aplicãrii ”Legii pentru instructiune gratuitã si scoalã obligatorie” initiatã de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Mai precis îsi arãta roadele forta Principatelor Unite de la 1859. Din 1897, scoala a primit numele de “Scoala primarã de bãieti numarul 7 – Ienãchitã Vãcãrescu”, nume înscris pe frontispiciul actualei clãdirii a scolii. (Sursa: “Monografia Scolii Ienãchitã Vãcãrescu”, manuscris, 1998) Educatia artisticã pentru cei hãrãziti sã ne mângâie sufletul cu virtutile sensibilitãtii lor native, se bucurã si în Sectorul 4 de o reprezentare prestigioasã prin liceele de profil:
Opera artisticã umanã a acestor lãcasuri de educatie este greu de apreciat în cuvinte, de aceea las ca ele sã fie recomandate prin renumele absolventilor de–a lungul timpului: Varujan Kosâghian, Aurel Octav Popa, Gheorghe Zamfir, Cristian Brâncusi, Serban Lupu, Mihaela Martin, Liliana Ciulei, Octavian Naghiu, Ileana Cotrubas, Lucia Tibuleac, Georgeta Stoleriu, Angela Burlacu si încã multi altii. Liceul economic “Mircea Vulcãnescu” din strada Izvorul Crisului, sector 4. Dateazã din anul 1992, anul transformãrii Scolii 104 în liceu. Scoala nr. 104 s–a înfiintat în anul 1979 si oferã conditii de spatiu suficiente unei organizãri functionale adecvate specificului economic, unicul din zona sudicã a sectorului si a Capitalei: 22 sãli de clasã, 3 laboratoare, bufet de incintã, bibliotecã, salã de sport, cabinete de specialitate. (Sursa: Gheorghe Chelaru, Ecaterina Stefãnescu Prospect ”Grupul Scolar Economic Administrativ “Mircea Vulcãnescu”, xerox, 1998, Bucuresti). Pentru emotia profundã, prin sobrietatea arhitecturii si prin densitatea mesajului de spiritualitate, este neapãrat necesar sã fie mentionatã clãdirea Institutului Teologic Ortodox din strada Sfânta Ecaterina numãrul 2, vizavi de Biserica Sfânta Ecaterina. 3.4.1. Învăţământul preşcolarLa nivelul capitalei o parte din unităţile şcolare s-au confruntat cu procese de revendicare a spaţiilor din administrare, retrocedarea acestora ameninţând desfăşurarea procesului instructiv-educativ, în special în cazul grădiniţelor. Reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat nu a suferit pe parcursul modificări semnificative. Absenţa spaţiilor disponibile pentru înfiinţarea de noi unităţi şcolare şi constrângerile bugetare în ceea ce priveşte numărul de norme didactice la nivelul Capitalei constituie reale impedimente în înfiinţarea de noi unităţi. Situaţia cea mai grea este cea a grădiniţelor, care nu pot oferi decât un număr limitat de locuri, nesatisfăcător comparativ cu cererea foarte mare cu care se confruntă, fiind obligate totodată la respectarea unor norme igienico-sanitare mult mai stricte. În acest context, oferta unităţilor de învăţământ preşcolar particular suplineşte parţial subdimensionarea reţelei de grădiniţe, putând răspunde mult mai rapid la cererea de locuri pentru acest nivel de învăţământ, o dovadă a gradului mai mare de adaptabilitate a domeniului privat constituind-o grădiniţe particulare ce funcţionează.
3.4.2. Învăţământul primar, gimnazial şi licealNumărul unităţilor de învăţământ gimnazial de la nivelul capitalei este suficient pentru a cuprinde toţi copiii de vârstă şcolară, chiar dacă distribuţia acestora pe cele şase sectoare ale Capitalei şi pe zone nu s-a putut adapta evoluţiei demografice. Astfel, în Sectorul 4 întâlnim: 23 unităţi învăţământ primar şi gimnazial, 15 unităţi învăţământ liceal si 3 scoli speciale.
Yüklə 2 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||