Curtea de apel iaşI

Contencios administrativ. Cerere anulare parţială certificat atestare drept de proprietate asupra terenurilor. Condiţii de admisibilitate

Prin sentinţa civilă nr. 703/E din 16 decembrie 2005, Tribunalul Iaşi a admis, în parte, acţiunea formulată de intervenientul în interes propriu T.C.I., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Iaşi şi SC RECONS SA Iaşi, dispunând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria IS nr. 0290/22.10.2003, emis în favoarea pârâtului S.C. RECONS S.A. Iaşi, respectiv cu privire la suprafaţa de 672,38 m² teren situat în parcela 1(2493/1) astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză depus la dosar, ce face parte integrantă din hotărâre.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii O.F.V. şi O.V.D, în contradictoriu cu aceeaşi pârâţi, pentru lipsa calităţii procesuale active, precum şi cererea de interes alăturat formulată de intervenienta B.V. ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă reţinut că, potrivit certificatului de legatar nr. 15/2004, reclamanţii O.V. şi O.V. au calitatea de moştenitori ai defunctei T.A., căreia i-a aparţinut imobilul situat în Iaşi, str. Crişan nr. 12 (carte funciară 22459, număr cadastral 5242/1) compus din casă şi teren în suprafaţă de 2067,10 m² intravilan, bun pe care defuncta l-a dobândit, ca bun proprietar, prin revendicare, în baza sentinţei civile nr. 6961/1993 a Judecătoriei Iaşi, drept intabulat în cartea funciară la data de 16.01.2002, în baza documentaţiei întocmită de O.J.C.G.C. Iaşi şi că reclamanţii au intabulat propriul drept de proprietate la data de 28 mai 2004.

Prima instanţă a mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 6961/1993 a Judecătoriei Iaşi a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de reclamanta R.A., în contradictoriu cu pârâţii Cooperativa „Solidaritatea” Iaşi, Cooperativa „Arta Încălţămintei” Iaşi şi SC Recons SA aşi, cu privire la imobilul situat în Iaşi, str. Crişan nr. 12 (fost str. Mitropolie nr. 2), compus din casă şi 2716 m² teren, că prin decizia nr. 449/1993 Tribunalul Iaşi a dispus cu privire la despăgubiri, evacuare şi dreptul de retenţie, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate şi că, prin decizia nr. 270/1998 Curtea de Apel Suceava a dispus cu privire la îmbunătăţiri, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, reţinând că în apel şi în recurs pârâta SC Recons SA Iaşi a criticat hotărârea instanţei de fond doar sub aspectul valorii despăgubirilor acordate, fără a aduce în discuţie dreptul de proprietate al numitei T.A.

S-a reţinut de asemenea că, la data de 22.10.2003 a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria IS nr. 0290 în favoarea pârâtului SC Recons SA Iaşi, pentru suprafaţa de 1499, 89² teren situat în str. Crişan nr. 12A, P1/2493 şi o suprafaţă de 1499,87 m², iar în P2/2494 o suprafaţă de 741,98 m², că în încheierea de intabulare nr.19688/2003, pronunţată în baza cererii formulată de T.A. se menţionează suprafaţa de 667,90 m² în parcela 1(2493/2), că potrivit actului de vânzare-cumpărare din anul 1916, numitul A.R. a cumpărat imobilul din str. Mitropoliei nr. 2, actualmente str. Crişan nr. 12, că în sentinţa civilă nr. 6961/1993 se precizează că imobilul ce a aparţinut lui T.A. se află în str. Crişan 12, fost str. Mitropolie nr. 12 şi se învecinează cu Şcoala de fete „Petre Răşcanu” şi că din certificatul emis de Arhivele Statului la 13.05.1993 rezultă în mod clar că proprietatea autoarei T.A. se afla în str. Crişan nr. 12, iar terenul proprietatea SC RECONS SA Iaşi în str. Mitropolie nr. 4 (fost proprietate a lui L.C. şi Şcoala de fete „Petre Răşcanu”) actualmente str. Crişan nr. 12.

Instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize, în cadrul căreia expertul a constatat că terenul în suprafaţă de 672,38 m²,proprietatea reclamanţilor, situat în str. Crişan nr. 12, se suprapune peste parcela 1 (2493), în suprafaţă de 1499,87 m² proprietatea pârâtului SC RECONS SA Iaşi şi că în raport de această situaţie se poate reţine că suprafaţa de 672,38 m² teren situată în parcela 1(2493/1), inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria IS nr. 0290 din 22.10.2003 nu aparţine pârâtei SC RECONS SA Iaşi.

Constatând că reclamanţii O.V şi O.V. nu mai sunt proprietarii imobilului ce face obiectul acţiunii, acţiunea formulată de aceştia a fost respinsă pentru lipsa calităţii lor procesuale active, admiţându-se în parte acţiunea formulată de intervenienta în interes propriu T.C.I. care a devenit proprietar al imobilului în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. 1979/30.09.2005, anulându-se în parte certificatul nr. 0290/2003 pentru suprafaţa de teren precizată, astfel cum a fost ea individualizată în raportul de experţi, reţinându-se totodată că între intervenient B.V. şi S.C. RECONS S.A. Iaşi nu există nici un raport juridic.

Recursul pârâtei SC RECONS SA Iaşi a fost admis de Curtea de Apel Iaşi prin decizia nr. 159/CA/2006, reţinând că prin cererea introductivă la instanţă, reclamanţii şi cea care le-a succedat în drepturi, au solicitat „anularea certificatului de atestare dreptului de proprietate asupra terenurilor seria IS nr. 0290 din 22.10.2003” emis în favoarea SC RECONS SA Iaşi, pe motiv că acesta a fost „eliberat cu încălcarea drepturilor lor de proprietate”, recunoscut prin sentinţa civilă nr. 6961/30.06.1993 a Judecătoriei Iaşi.

Raportat la obiectul acţiunii – cerere de anulare a unui act administrativ – care dă şi limitele investirii instanţei de contencios administrativ, prima instanţă era obligată să verifice dacă actul contestat a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie şi cu încălcarea dreptului pretins recunoscut şi ocrotit de lege reclamanţilor, întrucât numai în cazul în care ar fi constatat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la dat investirii tribunalului) ar fi putut considera actul ca anulabil.

Cercetând însă certificatul nr. 0290/2003, din această perspectivă, se constată că el a fost emis de către Consiliul Judeţean Iaşi în considerarea sentinţei civile nr. 13349/18.10.1999 a Judecătoriei Iaşi, care constată, în chip definitiv şi irevocabil, că reclamanta SC RECONS SA Iaşi are un drept de folosinţă şi administrare asupra terenului situat în Iaşi, str. Crişan nr. 12 A,în suprafaţă de 2.295,39 m².

Actul emis de Consiliul Judeţean Iaşi, în temeiul art. 5 din H.G. nr. 834/1991, se vădeşte fi în deplină concordanţă cu reglementările în vigoare la data de 22.10.203, având în vedere că pârâta SC RECONS SA Iaşi a funcţionat, anterior anului 1989, ca întreprindere economică de stat, că ea a fost reorganizată sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni în baza Legii nr. 15/1990 şi a Legii nr. 15/1990 şi că în conformitate cu prevederile art. 20 din legea nr. 15/1990,bunurile ce se aflau în patrimoniul pârâtei la data înfiinţării sub denumirea de SC RECONS SA Iaşi, deveneau proprietatea menţionatei societăţi comerciale pe acţiuni, statul fiind la acel moment uni acţionar.

Nici una din părţi nu contestă că, la datat emiterii deciziei nr. 182/1991 a prefecturii Iaşi, prin care SC RECONS SA Iaşi a fost înfiinţată, aceasta avea în folosinţă şi în administrare terenul în suprafaţă de 667,90 m² situat în str. Crişan nr. 12 A, pe care se aflau edificate construcţii în care îşi desfăşura activitatea una din secţiile sale productive.

Transformarea dreptului de administrare asupra acestui teren în drept de proprietate, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 31/1990, s-a realizat prin parcurgerea de către pârâta-recurentă a procedurii consacrate prin H.G. nr. 834/1991, care la art. 1 statuează că terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectelor lor de activitate, se determină de către autoritatea administrativă publică judeţeană, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat.

Certificatul 0290/2003, a cărui anulare se solicită prin acţiune, a fost emis de autoritatea competentă, în procedura consacrată de lege, în considerarea statului juridici şi al regimului juridic al bunurilor care se aflau în administrarea SC RECONS SA Iaşi la data înfiinţării ca societate comercială pe acţiuni, actul administrativ notificând altceva decât să conscare şi să dea materialitate unui drept preexistent.

Dreptul de proprietate, recunoscut recurentei prin legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 31/1990, în procedura instituită prin H.G. nr. 834/1999 nu poate fi desfiinţat, prin anularea actului administrativ ce-i dă materialitate şi pentru faptul că dreptul de proprietate l defunctei T.A a fost recunoscut doar în raport cu pârâţii SOCOM „Arta Încălţămintei” Iaşi şi Cooperativa „Solidaritatea” Iaşi, dar nu şi în raport cu pârâta SC RECONS SA Iaşi.

Menţiunea din certificatul de legatar emis în favoarea reclamantelor O,V. şi O.V.,în sensul că defuncta T.A. dobândit „terenul arabil intravilan în suprafaţă de 667,90 m² ca bun propriu, prin revendicare, în baza sentinţei civile nr. 6961/30.06.1993 pronunţată de Judecătoria Iaşi, rămasă definitivă şi executorie”, poate fi opusă pârâtei-recurente, întrucât dispoziţiile din dispozitivul menţionatei hotărâri, referitoare la SC RECONS SA Iaşi, au fost schimbate în tot de instanţa de control judiciar.

Astfel, admiţând prin decizia civilă nr. 449 din 13 martie 1996 apelul promovat de pârâta SC RECONS SA Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 6961 din 30 iunie 1993 a Judecătoriei Iaşi, Tribunalul Iaşi schimbând în parte hotărârea apelată, a respins capătul de cerere vizând evacuarea pârâtei SC RECONS SA Iaşi din imobilul situat în Iaşi, str. Crişan nr. 12, precum şi cel vizând revendicarea acestui imobil, soluţia fost menţinută, în această parte, de către Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 270 din 4 martie 1998.

Tribunalul Iaşi şi-a motivat decizia adoptată, în ceea ce priveşte acţiunea intentată de T.A pârâtei SC RECONS SA Iaşi prin constatarea că „din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că SC RECONS SA nu ocupă nici o suprafaţă de teren aparţinând reclamantei şi nici o parte din imobil”.

Atâta timp cât decizia nr. 449 din 13 martie 1996 a Tribunalului Iaşi va fi în fiinţă, ea v arăta, cu puterea lucrului judecat, că SC RECONS SA Iaşi nu stăpâneşte şi nu ocupă vreun imobil, teren sau construcţii, aflate în proprietatea actuală a lui T.C.I., dreptul de a i se lăsa în deplină proprietate şi în liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2736 m² şi construcţiile edificate pe acesta, fiind recunoscut reclamanţilor, în chip irevocabil, doar în contradictoriu cu pârâtele Cooperativa „Solidaritatea” Iaşi şi SOCOM „Arta Încălţămintei” Iaşi.

Lui T.A. şi celor care i-au succedat în drepturi nu lise poate îngădui ca, pe o cale ocolită şi în mod unilateral, să-şi proclame vreun drept în raport cu recurenta SC Recons SA Iaşi, chiar dacă, din motive şi temeiuri ce nu interesează cauza de faţă, prin încheierea nr. 19688 din 16 ianuarie 2002 cea dintâi şi-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra parcelei în suprafaţă de 667,90 m², doar pentru faptul că executantul autorizat ce a întocmit planul de plasament şi delimitare a bunului imobil a menţionat înota de subsol că „ .. corpurile de construcţii C2, C3, C4, C5 şi parţial C6 sunt pe terenul proprietarului, dar aparţin SC RECONS SA conform sentinţei civile nr. 6961/200” .

Trimiterile pe care prima instanţă le-a făcut la actul de vânzare-cumpărare din anul 1916, la certificatul emis de Arhivele Statului, la adresele primăriei Iaşi şi la raportul întocmit de expertul tehnic nu puteau avea nici o semnificaţie ori urmări asupra soluţiei adoptate de Tribunalul Iaşi prin decizia nr. 449/1996, atât timp cât acţiunea în revendicare formulată contra pârâtei SC RECONS SA Iaşi a fost respinsă în integralitatea ei şi cât, prin încheierea din 28 septembrie 2001, pronunţată în dosarul 8358/2001, instanţa de control judiciar a respins cererea formulată de T.A., de se „corecta greşeala materială strecurată în conţinutul deciziei civile nr. 449/1996”, ca urmare a nedelimitării terenului în suprafaţă de 2736 m² şi a faptului că „ … schiţa prezentată de SC RECONS SA nu poate fi luată în calcul” deoarece „nu au prezentat nici un act din care să rezulte că sunt proprietari”.

Cum atât menţiunile şi înscrierile din cartea funciară, din certificatul de legatar şi din raportul expertului tehnic pleacă de la premisa că cele stabilite prin sentinţa nr. 6961/1993 a Judecătoriei Iaşi au rămas nemodificate în căile de atac, ignorându-se, voit sau nu, faptul că acţiunea în revendicare nu a fost admisă în aceea ce priveşte pe pârâta SC RECONS SA Iaşi, sub nici un aspect, prima instanţă nu putea primi ca valabil un titlu ce nu privea şi pe persoana chemată în judecată, chiar dacă nici încheierea de intabulare şi nici actul de succesiune nu au fost modificate.

Chiar acceptând că ar exista drepturi concurente, prim instanţă era obligată să dea eficienţă deciziei nr. 449/1996 a Tribunalului Iaşi, care a stabilit fără echivoc că SC RECONS SA Iaşi nu ocupă nici o suprafaţă de teren aparţinând reclamantei T.A.

Ca tare, având în vedere că titlul recurentei fost emis în baza şi în executarea legii, că nu există nici un motiv care să conducă la anularea acestuia, atâta timp cât actul a fost emis de autoritatea competentă, după parcurgerea procedurii legale consacrate, că operaţiunile din cartea funciară şi din certificatul de legatar nu pot fi opuse recurentei atâta timp cât ele ignoră faptul că sentinţa invocată ca temei al dreptului de proprietate a fost desfiinţată în mod irevocabil în partea ce priveşte pe SC RECONS SA Iaşi, curtea consideră că prima instanţă a făcut o greşită aplicare legii, ignorând probele aflate la dosarul cauzei, cu deosebire în ceea ce priveşte conţinutul şi semnificaţia deciziei nr. 449/1996 a Tribunalului Iaşi.

Drept urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul pârâtului urmează a fi admis, în sensul modificării în parte a hotărârii recurate şi în fond a respingerii acţiunii al cărei titular a devenit intervenienta T.C.I., întrucât sentinţa civilă nr. 6961/1993 a Judecătoriei Iaşi, pe care aceasta o opune pârâtei-recurente, nu a recunoscut, în modul în care a fost schimbată în apel, nici un drept în raport cu SC RECONS SA Iaşi, nici o altă probă,în contra deciziei nr. 44/1996 a Tribunalului Iaşi, neputând fi primită.

(Decizia nr. 159/C.A./ din 03.07. 2006)

3. 
   Contencios administrativ. Hotărâre a Consiliului Judeţean privind declararea unui areal ca zonă de risc natural. Condiţii. Prematuritate. Limitele controlului de legalitate exonerat de instituţia prefectului
   

Prin sentinţa civilă nr. 61/E/13.02.2006 a Tribunalului Iaşi, a fost admisă acţiunea reclamantului Prefectul Judeţului Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Iaşi şi anulată Hotărârea nr. 107/15.07.2005 emisă de pârâtă.

A reţinut instanţa de fond că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de menajare a teritoriului naţional – secţiunea a V-a „Zone de risc natural”, declararea unui areal ca zonă de risc natural se ace prin hotărâre a consiliului judeţean în baza hărţilor de risc natural avizate de organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi centrale, competente potrivit legii, delimitarea geografică a acestor zone bazându-se pe studii şi cercetări specifice elaborate de instituţii specializate.

De asemenea, prin regulamentul general de urbanism din 27.06.1996, republicat, în art. 10 se prevede că zonele de risc natural sunt delimitate de fiecare judeţ prin hotărâre a Consiliului judeţean, cu avizul organelor de specialitate ale administraţiei publice, autorizare executării construcţiilor sau a amenajărilor în aceste zone, cu excepţia acestora care au drept scop limitarea efectelor acestora, fiind interzisă.

Deşi în regulamentul amintit anterior nu se face referire în mod expres la hărţile de risc natural, menţionându-se doar condiţia avizului organelor de specialitate ale administraţiei publice, el se completează cu prevederile Legii nr. 575/2001, care are putere normative superioară.

În şedinţa publică din 27 ianuarie 2006, instanţa de judecată a dispus emiterea unei adrese pârâtului prin care i s-a pus în vedere să depună la dosar o copie certificată a hărţii de risc naturală avizată de organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu privire la suprafaţa de teren individualizată în Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 107/2005.

La termenul de judecată următor, din 10.02.2006, pârâtul, prin reprezentant, a precizat că nu există o hartă de risc natural a zonei respective care să poarte avizul organelor specificate în Legea nr. 575/2001 deoarece abia în cursul anului 2003 a fost adoptată H.G. nr. 477/2003 privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural în Planurile de Amenajare a Teritoriului Judeţean şi de a elabora în fiecare judeţ, în faza pilot, hărţile de risc natural pentru zonele afectate semnificativ de alunecări de teren. De asemenea, prin concluziile scrise depuse la dosar la acelaşi termen, pârâtul susţine că art. 5 alin. 3 din legea nr. 575/2001, instituie o anumită ordine în implementarea măsurilor privind delimitarea zonelor de risc natural: în primul rând, se realizează fundamentarea propunerilor de către autorităţile administraţiei publice locale, iar în al doilea rând se procedează la înaintarea propunerilor către autorităţile centrale şi elaborarea de către acestea din urmă a hărţilor de risc natural. Pe cale de consecinţă, adoptarea Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 107/2005 reprezintă tocmai propunerea autorităţii administraţiei judeţene pentru întocmirea de către ministerul de resort hărţilor de risc natural.

Având în vedere că adoptarea Hotărârii nr. 107/15.07.2005, s-a făcut de către Consiliul Judeţean Iaşi fără a avea la bază harta de risc natural a zonei respective, avizată de organele administraţiei publice locale şi centrale, după cum impune norma imperativă instituită prin art. 3 din Legea nr. 575/5001, instanţa de judecată a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată, Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi, menţionată anterior fiind nelegală.

De asemenea, susţinerea pârâtului că dispoziţiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 575/2001 instituie o anumită ordine în implementarea măsurilor privind delimitarea zonelor de risc natural, este eronată, această ordine fiind stabilită, de fapt, de art. 3 din aceeaşi lege în care se arată că mai întâi, se delimitează geografic zonele de risc natural în baza unor studii şi cercetări ale instituţiilor specializate, materializate în hărţi de risc natural avizate de organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi centrale, şi apoi pe baza acestor hărţi consiliul judeţean adoptă o hotărâre prin care se declară un areal ca zonă de risc natural. Este inadmisibil de primit afirmaţia pârâtului că propunerea consiliului judeţean, neavizată în prealabil de organele specializate ale administraţiei publice locale şi centrale, se poate materializa într-o hotărâre, cum ar fi Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 107/2005.

Curtea a admis recursul pârâtei, respingând pe fond acţiunea reclamantei prefectul Judeţului Iaşi, reţinând că acesta a promovat acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă pentru „anulare ca prematur adoptată a Hotărârii nr. 107/15.07.2005 înregistrată la prefectura Judeţului Iaşi sub nr. 16387/19.07.2005”, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului şi ale art. 3 din Legea nr. 554/2006 a contenciosului administrativ.

Art. 26 alin. 1 din Legea nr. 340/2004 stipulează faptul că „În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale , cu excepţia actelor de gestiune”, prevedere ce se regăseşte şi în cuprinsul art. 135 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.

Conform art. 132 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 „Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari , precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare”, aşa încât tutela administrativă exercitată de instituţia prefectului prevăzută de textul suscitat implică doar dreptul autorităţii de control de a aprecia legalitatea şi nu oportunitatea actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, acest din urmă aspect fiind un atribuit al principiului descentralizării procesului de decizie în natura administraţiei publice.

Aşa fiind, pentru orice alte acţiuni ce nu vizează chestiuni de legalitate, în care se include şi problema prematurităţii actului administrativ - prefectului nu-i este recunoscută calea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 554/2004 decât în eventualitatea în care probează vătămarea unui drept recunoscut de lege, condiţie expres prevăzută de terţ.

În speţa de faţă, Hotărârea Consiliului Local nr. 107/2005 este criticată sub aspectul prematurităţii, întrucât din documentaţia ce a stat la baza adoptării ei lipsea hotărârea adoptată de Consiliul Local Iaşi, prin care să fie nominalizate zonele expuse la riscuri naturale de către Comisia pentru urmărirea stabilităţii versanţilor lunecători, de asemenea nu a fost întocmit un studiu geotehnic care să impună nominalizarea şi delimitarea zonelor expuse la riscuri naturale.

În sprijinul acestor susţineri este invocat ca temei legal rt. 10 din H.G. nr. 525/1996 republicată, care însă prevede interzicerea autorizării construcţiilor în zonele expuse riscurilor naturale, definind totodată acest concept, fără a exista o condiţionare adoptării hotărârii consiliilor judeţene referitoare la delimitarea zonelor expuse la riscuri naturale de obligativitatea emiterii, în prealabil a unei hotărâri de consiliu local.

Din contră, art. 7 din Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a V- „Zone de risc natural”, dă în competenţa consiliilor judeţene identificarea, delimitarea geografică şi declararea zonelor de risc natural de pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective, precum şi instituirea de măsuri de prevenire şi atenuare a riscurilor.

Cât priveşte pretinsa lipsă a studiilor geotehnice efectuate de specialişti în domeniu, susţinerea este de asemenea contrazisă de documentaţia aflată la dosar, ce cuprinde Referatul tehnic al Comisiei Municipale pentru Urmărirea Stabilităţii Versanţilor Alunecători înregistrat la nr. 54100/23.10.1998, recurenta având obligaţia – conform adresei MLPAT 1645/20.02.1997 1645/20.02.1997 - respectării unui Program de acţiuni privind înlăturarea unor alunecări de teren, ce implică şi elaborarea şi delimitarea zonei expuse la riscuri naturale şi emiterea unei hotărâri de interzicere a autorizării construcţiilor sau amenajărilor în aceste zone, materializată în hotărârea în litigiu.

De altfel, de la acea dată şi până în prezent, recurenta a emis Hotărârea nr. 123/7.12.1998, care la art. 1 nominaliza ca „zonă expusă riscurilor naturale (alunecări de teren)” a suprafeţei cuprinse între str. Vulpe, str. Săvescu, str. Albineţ, malul drept al pârâului Calcania, str. Poligon, str. Sărărie, Stradela Sărărie şi str. Sărărie din municipiul Iaşi, art. 2 aprobând „interdicţia de construire instituită în această zonă”, înlocuită ulterior prin H.C.J. nr. 94/2001, hotărârea în litigiu nefăcând altceva decât să actualizeze această interdicţie, cu modificarea cuantumului amenzilor aplicate în acest caz de nerespectare a interdicţiei de construire, aşa încât nu poate pune problema unei prematurităţi a unei hotărâri a Consiliului Judeţean emise în 2005, atât timp cât măsura aplicată era în vigoare încă din anul 1998.

Rezultă aşadar că, pe de o parte, acţiunea reclamantului Prefectul Judeţului Iaşi, excede controlului de legalitate la care este îndreptăţit conform art. 26 din Legea nr. 340/2004, în realitate criticile actului administrativ în litigiu vizând criterii de oportunitate a emiterii a emiterii actului – iar pe de altă parte, nici chiar problema oportunităţii H.C.J. 107/2005 nu poate fi pusă în discuţie, din moment ce această hotărâre actualizează doar o interdicţie de construire într-o zonă de risc natural aflată sub acest regim juridic încă din anul 1998.

(Decizia nr. 158/C.A./03.07.2006)

4. 
   Contencios administrativ. Decizie privind plata TVA. Operaţiuni comerciale derulate în zona liberă. Condiţii de deducere
   

Prin sentinţa civilă nr. 450/E din 14 iulie 2005, tribunalul Iaşi a admis acţiunea introdusă de reclamanta SC Mercurius SRL Iaşi în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Iaşi, dispunând anularea deciziei nr. 199 din 13.11.2003 şi a procesului verbal din 30.06.2003 emise de D.G.F.P. Iaşi, exonerând taxa pe valoare adăugată, dobânzi şi penalităţi şi obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 672.494.159 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată de rambursat aferentă operaţiunilor derulate de reclamantă în perioada septembrie 2002 – ianuarie 2003.

Împotriva acestei sentinţe civile a introdus recurs pârâta D.G.F.P. Iaşi.

Prin decizia nr. 25/CA/6 februarie 2006, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul introdus de pârâta D.G.F.P. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 450/E din 14 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a casat-o, reţinând cauza în vederea rejudecării ei în fond.

Pentru a se pronunţa astfel, curtea a reţinut că, în condiţiile în care a fost admisă proba cu expertiză, prima instanţă avea obligaţia să o administreze în integralitatea sa, nefiindu-i îngăduit să nu pună în discuţia părţilor şi să nu se pronunţe asupra cererii formulate de către pârâtă, prin care se solicita ca expertul contabil să răspundă la mai multe obiecţiuni, care vizau corecta şi deplina stabilire a situaţiei de fapt din prezenta cauză.

În rejudecare, prin încheierea din 6 martie 2006, Curte a dispus ca expertul contabil să răspundă la obiecţiunile formulate de către pârâtă, precum şi completarea probatoriului, cerându-se reclamantei să depună dovezi cu privire la statutul juridic al structurii organizatorice a firmei Mirtas Marketing Moldova Ltd din SUA, cer se pretinde că funcţionează pe teritoriul Republicii Moldova, la natura raporturilor existente între firma Mirtas Marketing Ltd SUA şi firma Balaugh Management şi a modului în care s-au derulat şi au fost evidenţiate în scripte operaţiunile comerciale, începând cu momentul cumpărării de la SC Baiersdorf România SRL Bucureşti, pârâtei cerându-i-se să depună întreaga documentaţie deţinută de organele vamale cu privire la operaţiunile derulate prin Zona Liberă Galaţi.

Prin suplimentul de expertiză contabilă, expertul T.S. concluzionează că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/22.03.2001, SC Mercurius SRL Iaşi a convenit să aprovizioneze cu produse cosmetice firma Mirtas Marketing din SUA, cadru în care a efectuat livrările din 26 august 2002 şi 29 ianuarie 2003, în valoare de 212.612,90USD, că – potrivit clauzelor contractuale – mărfurile au fost expediate în Zona Liberă Galaţ, unde au fost preluate de reprezentantul firmei Ballaugh Management LLC din USA, care, în baza contractului de comision nr. 07/30.12.2001 s-a preocupat de ieşirea mărfurilor din zona liberă şi scoaterea lor din România, dirijându-le la clienţii indicaţi de comitent, servicii pentru care a încasat un comision.

Expertul mai arată că, potrivit art. 4 din contractul de comision nr. 7/2001, firma Ballaugh Management LLC, prin reprezentantul său legal din Zona Liberă Galaţi, a expediat produsele către alţi destinatari, ce-şi aveau sediile în Federaţia Rusă, că mărfurile livrate au fost plătite de importator cu suma de 212.612,90 USD, că distribuirea lor către clienţii indicaţi de cumpărător nu contravine prevederilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/2001 şi că, în baza contractului nr. 07/2001, firma Ballaugh Management LLC din USA a desfăşurat activitate de comisionar, toate operaţiunile având acoperire în facturile emise şi în declaraţiile vamale întocmite.

Concluzionând, expertul afirmă că reclamanta a efectuat operaţiuni de expert pentru care furnizorul are dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată şi că nu există nici o probă că mărfurile au fost cumpărate de firma Ballaugh Management LLC, aceasta acţionând doar în calitate de comisionar, în condiţiile în care, în perioada 2001-2002, SC Mercurius SRL Iaşi a mai efectuat operaţiuni de export în condiţii similare, către acelaşi importator, pentru care organele fiscale i-au recunoscut dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată.

Din documentaţia trimisă instanţei de către Direcţia Regională Vamală Galaţi, rezultă că inspectorii vamali din cadrul Serviciului Supraveghere Vamală, prin rapoartele întocmite la data de 10 şi, respectiv, 14 martie 2005, au apreciat că întocmirea la Biroul Vamal Iaşi – Socola a formalităţilor vamale de export pentru mărfurile expediate de SC Mercurius SRL Iaşi pe adresa firmei Ballaugh Management LLC USA – Zona Liberă Galaţi nu a fost legală, că mărfurile nu au tranzitat doar prin Zona Liberă Galaţi, ci a avut loc schimbarea proprietarului şi a destinatarului, că în mod greşit s-a înregistrat în Registrul de evidenţă a mărfurilor introduse sau scoase din Zona Liberă Galaţi ca fiind scoasă pe sortimente de produs înscrise în facturile externe, prezentate la scoaterea mărfurilor din Zona Liberă Galaţi şi cantităţile pe sortimente de produs înscrise în declaraţia vamală de export, prezentate la introducerea mărfurilor în Zona Liberă Galaţi, existau diferenţe.

Reclamanta SC Mercurius SRL Iaşi nu a depus nici unul din înscrisurile solicitate, deşi instanţa a insistat asupra nevoii de îndeplinire a acestei dispoziţii la mai multe termene de judecată.

În raport de probatoriul administrat, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de recurs, în rejudecare, Curtea reţine următoarele:

La data de 22 martie 2001, SC Mercurius SRL Iaşi a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1 în care, în calitate de cumpărător, figurează firma Mirtas Marketing Ltd. Înregistrată în SUA – Delawere,a vând ca obiect livrarea de detergenţi şi produse cosmetice.

În contract nu este menţionat numele şi calitatea persoanei ce se pretinde că reprezintă pe cumpărător, nefiind dovedit nici faptul că acesta ar avea un dezmembrămând ce ar funcţiona legal pe teritoriul Republicii Moldova, astfel precum se pretinde de către reclamantă.

În baza comenzii din 31.07.2002, SC Beiersdorf România SRL Bucureşti a livrat SC Mercurius SRL Iaşi, cu avizele nr. 1139052, nr. 113917, nr. 1139073/2002 diverse produse cosmetice, pentru care a pretins prin facturile nr. 400015461/22.08.2002, nr. 400015463/22.08.2002 şi nr. 400015462/22.08.2002 suma totală de 3.925.566.031 lei, sumă pe care cumpărătorul a achitat-o integral în aceeaşi lună.

La data de 26 august 2002, SC Mercurius SRL Iaşi expediază pe adresa firmei Ballaugh Management LLC, înregistrată în SUA –Wyoming, având licenţă de lucru eliberată de Administraţia Zonei Libere Galaţi, la solicitarea firmei Mirtas Marketing Ltd, cu scrisoarea de transport internaţional nr. 003237, un număr de 33 paleţi produse cosmetice Nivea, având o greutate brută de 16.400 kg pentru care întocmeşte declaraţia vamală nr. I 13156 din 26.08.2002, emiţând, în vederea încasării preţului factura nr. 9/26.08.2002, pe numele firmei Mirtas Marketing Ltd SUA în valoare de 105.799.200 USD, sumă încasată în baza declaraţiei de încasare valutară nr. 1442619/2002, prin BCR –Sucursala Iaşi.

Firma Balaugh Management LLC expediază la rândul său, cu scrisoarea de transport internaţional nr. 004500 din 27 august 2002, un număr de 3900 cutii, în greutate brută de 16.400 kg, pe adresa firmei „Gramteks Premium” din Regiunea Moscova, federaţia Rusă, indicând drept bază a livrării contractul din 16 mai 2002, pentru care pretinde prin factura emisă în aceeaşi dată suma de 17.319,75 USD, fără a se explica diferenţa majoră dintre valoarea bunurilor facturate de SC Mercurius SRL Iaşi (105.799,200 USD) şi valoarea bunurilor – presupune aceleaşi – cu care ele au fost revândute în Federaţia Rusă (17.319,75 USD).

Comparând cantităţile introduse în Zona Liberă Galaţi în baza D.V.E nr. 13156/26.08.2002 cu cele scoase din Zona Liberă conform facturii externe nr. 122/27.08.2002, se constată că, deşi sub aspectul greutăţii bruto (kg), acestea corespund, există diferenţe clare între structura şi cantităţile pe sortimente la toate cele trei categorii de produse (şampoane, deodorante şi preparate pentru ras).

În baza comenzii din 3.12.2002, SC Beiersdorf România SRL Bucureşti expediază pe adresa Sc Mercurius SRL Iaşi, cu avizele nr. 100017848 din 20.01.2003 şi 100017409 din 23.12.2002, diverse produse cosmetice, pentru care a pretins prin facturile nr. 400018965/27.01.2003 şi nr. 400018538/23.12.2002 suma totală de 4.200.545.134 lei, pe care cumpărătorul a achitat-o în cursul lunii ianuarie 2003.

La solicitarea firmei Mirtas Marketing Ltd, SC Mercurius SRL Iaşi expediază pe adresa firmei Ballaugh Management LLC, ce opera în Zona Liberă Galaţi, cantitatea de 4.087 cutii conţinând preparate cosmetice diverse, în greutate bruto de 19.630 kg, transport însoţit de scrisoarea de transport internaţional nr. 002514 din 29.01.2003 pentru care expeditorul a întocmit declaraţia vamală nr. I 1212 din 29.01.2003.

În vederea încasării preţului, vânzătorul a întocmit factura nr. 1 din 29.01.2003 prin care a pretins de la firma Mirtas Marketing Ltd suma de 106.817, 70 USD, sumă pe care a încasat-o prin intermediul BCR – Sucursala Iaşi.

Firma Ballaugh Management LLC expediază la rândul său, cu scrisoare de transport internaţional 002515 din 1.02.2003, pe adresa firmei „Komplex” din Regiunea Moscova, Federaţia Rusă, în baza contractului din 25.12.2001, un număr de 4087 cutii preparate cosmetice diverse şi 81 cutii aparate ras, în greutate totală de 19.831,3 kg, pentru care pretinde prin factura nr. 12 din 1 februarie 2003, suma de 17.312,31 USD.

Şi în acest caz se constată o diferenţă majoră, inexplicabilă, între valoarea bunurilor facturate de SC Mercurius SRL Iaşi (106.817,70 USD) şi valoarea bunurilor - ce se pretinde a fi aceleaşi – revândute în Federaţia Rusă (17.312,31 USD), precum şi a cantităţilor în structura sortimentală, la care s-au adăugat 81 cutii conţinând aparte de ras care proveneau de la SC Mercurius SRL Iaşi.

Deşi se pretinde, de către reclamantă, că dispoziţia de livrare a mărfurilor la extern, prin intermediul firmei Ballaugh Management LLC care opera în Zona Liberă Galaţi, a fost dată de firma Mirtas Marketing Ltd din SUA, care în contractul nr. 1/2001 figurează în calitate de cumpărător, din cuprinsul facturilor emise de firma Ballaugh Management LLC, rezultă că, în cazul livrării din 27.08.2002, vânzător este firma Olymark Coopearation Ltd. cumpărător este firma Stoyinvest din Moscova, iar destinatar firma Gramteks Premium, în timp ce, în cazul livrării pe 29 ianuarie 2003, în care Ballaough Management LLC apare ca expeditor, acesta a lucrat „by order” (din ordinul) „Novotex Holding LLC” SUA, la dosar nedepunându-se copia pretinsului contract de comision ce ar fi fost încheiat de firma Mirtas Marketing din SUA cu firma Ballaugh Management din aceeaşi ţară.

În raport dea ceastă situaţie de fapt, Curtea constată că reclamanta SC Mercurius SRL Iaşi nu are, în nici una din cele două operaţiuni analizate, calitatea de exportator, actele pe care aceasta le opune au priorităţi fiscale fiind infirmate, în mod neîndoielnic, de actele emise de pretinsul comisionar, firma Ballaugh Management LLC lucrând în numele altor persoane decât firma Mirtas Marketing Ltd din USA , respectiv a firmei Novotex Halding LLc din USA încazul livrării din 21.02.2000 şi a vânzătorului „Olymark Corporation” Ltd încazul livrării din 27 august 2002.

Faptul că facturile au fost emise pe numele firmei Mirtas Marketing Ltd din SUA şi că aceasta a plătit preţul, nu este de natură să confere reclamantei calitatea de exportator, întrucât natura raportului juridic nu este dată, în raportul de drept final, de statutul persoanei ce a plătit preţul, ci de modul în care operaţiunea comercială s-a derulat pe teritoriul României.

Ori, sub acest aspect, este dovedit că firma Ballaugh management LLC din USA, primind mărfurile expediate de către reclamantă în Zona Liberă Galaţi, nu a acţionat nici un moment la ordinul firmei Mirtas Marketing Ltd din SUA şi cu atât mai puţin la ordinul SC Mercurius SRL Iaşi, atâta timp cât a procedat la refacerea încărcăturii – operând schimbări în structura sortimentală şi la schimbarea destinatarului mărfii, pe numele căruia a emis propriile facturi.

Faptul ă SC Mercurius SRL Iaşi a pretins şi încasat de la partenerul său extern suma totală de 212.616,90 USD, în timp ce firma Ballaugh Management LLC a pretins de la destinatarii prezumtivi ai aceloraşi produse, din Federaţia Rusă, doar suma totală de 34.632,06 USD nu este de natură să clarifice în vreun fel natura raporturilor dintre reclamantă, firma Mirtas marketing Ltd din SUA, firma Ballaugh Management LLC din SUA, firma Novotex Holding LLC din SUA, firma Olymark Corporation Ltd., firma Stoyinvest 2002, firma Gramteks Premium şi firma Komplex din federaţia Rusă, decât dacă se ia în calcul ipoteza unor transferuri ilicite de bani între firmele implicate.

Ca atare, neexistând dovada că firma Ballaugh Management LLC a expediat în Federaţia Rusă aceleaşi produse pe care le primise de la SC Mercurius SRL Iaşi, în baza unui ordin al firmei Miras Marketing Ltd, conform celor convenite printr-un contract a cărui existenţă nu a fost probată, reclamantei nu i se poate recunoaşte calitatea de exportator, chiar dacă a întocmit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 81 alin. 1 din Legea nr. 147/1997, declaraţia vamală de export, în loturile formate în Zona Liberă Galaţi regăsindu-se produse şi alte firme cu care operatorul din acea zonă se afla în raporturi juridice (ex. firma Unitrade Capital LLC din SUA).

Întrucât constatările şi concluziile expertului contabil nu concordă cu probatoriul administrat în cauză, aceste vor fi înlăturate.

Examinând actele administrative contestate, prin prisma situaţiei de fapt mai sus reţinute, curtea a constatat că în mod justificat organul fiscal a reţinut ă SC Mercurius SRL Iaşi nu poate beneficia, pentru operaţiunile acoperite de declaraţiile vamale nr. 15156/26.08.2002 şi 1212/29.01.2003, de scutire cu drept de deducere a taxei pe valoare adăugată.

Simplul fapt că SC Mercurius SRL Iaşi a întocmit două facturi, în care în calitate de cumpărător figura firma Mirtas Marketing Ltd din USA şi că în contul acestora i-a fost virată suma totală de 212.616,90 USD de către o bancă americană, prin intermediul BCR-Sucursala Iaşi, pentru mărfurile expediate pe adresa firmei Ballaugh Management LLC, care opera în Zona Liberă Galaţi, nu este edificator şi suficient pentru a i se recunoaşte statutul de exportator al produselor respective, în sensul dat acestei noţiuni de art. 27 alin. 1 din H.G. nr. 598/2002, în vigoare la data derulării operaţiunilor comerciale în litigiu.

Curtea constată că,potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 84/1992, zonele libere, precum Zona Liberă Galaţi, fac parte integrantă din teritoriul statului român, ele fiind supuse legislaţiei naţionale, deci şi Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată, în vigoare la data efectuării livrărilor din 26.08.2002 şi 29.01.2003.

Conform art. 1 alin. 3 din Normele de palicare a Legii nr. 345/2002, aprobate prin H.G. nr. 598/2002, livrările de bunuri efectuate din România pentru unităţi din Zona Liberă (Galaţi) sunt considerate operaţiuni efectuate în România, fiind supuse regulilor prevăzute de lege privind taxa pe valoare adăugată.

Curtea nu îşi poate însuşi ca valabile concluziile expertului contabil, preluate de către reclamantă, care afirmă că „ … s-au efectuat operaţiuni de export pentru care furnizorul are drept de deducere a taxei pe valoare adăugată” dacă are în vedere că firma Ballaugh Management a procedat la îndepărtarea sigiliilor aplicate de vama Iaşi pe mijlocul de transport utilizat la expedierea mărfii în Zona Liberă Galaţi, a refăcut încărcătura, operând modificări evidente în structura sortimentală, a schimbat destinaţia mărfurilor, a întocmit în nume propriu documente de transport şi acte de însoţire a mărfurilor, pe baza cărora acestea au fost scoase de pe teritoriul României şi că ea a emis facturi pe numele destinatarilor din Federaţia Rusă, în care figurează ca exportat.

Numai o persoană car are drept de decizie asupra mărfurilor şi care s-a comportat ca fiind adevăratul proprietar poate prin facturile emise la data de 27.08.2002 şi, respectiv, 1.02.2003, cu titlu de preţ al mărfurilor expediate în Federaţia Rusă, suma de 17.312,31 USD şi, respectiv, 17.319,75 USD pentru două transporturi de produse cosmetice în greutate netă de 18.085 kg şi 14.885 kg pentru care pretinsul cumpărător - firma Mirtas Marketing Ltd – a plătit 105.799,20 USD şi respectiv 106.817,70 USD, neavând nici o semnificaţie faptul că SC Mercurius SRL Iaşi nu a întocmit, din motive care nu interesează cauza, acte de livrat contract sau facturi pe numele operatorului din Zona Liberă Galaţi, atât timp cât însăşi contractul nr. 1/2001 stă sub semnul incertitudinii, ca unul în care nu se poate identifica nici măcar numele şi calitatea persoanei care a lucrat în numele firmei Mirtas Marketing Ltd. fără a mai aminti d elipsa oricăror dovezi cu privire la statutul juridic al pretinsului „punct de lucru” pe care această firmă l-ar fi avut deschis în Republica Moldova.

Deşi se pretinde că între firma Mirtas Marketing Ltd din SUA şi firma Ballaugh LLC din SUA s-ar fi încheiat un contract de comision, la care se face trimitere în procesul verbal datat 28.08.2002 şi respectiv cel din 2.02.2003, reclamanta nu a făcut această dovadă şi chiar dacă ea r fi existat nu putea fi luată în consideraţie atât timp cât în factura din 27.08.2002 , în care firma Ballaugh LLC apare ca „exportator” este indicat ca vânzător al mărfurilor destinate firmei Gramkes Premium din Moscova firma „Olymark Corporation” Ltd. iar în factura din 1.02.2003 firma Balaugh, ce se declară „exportator”, precizează că în nici unul din actele întocmite de operatorul din Zona Liberă Galaţi nefiind menţionată, în nici un fel şi în nici o calitate, firma Mirtas Marketing Ltd.

Ori, atât timp cât nu există dovada că firma Balaugh Management a lucrat din dispoziţia sau în numele firmei Mirtas Marketing Ltd din SUA şi cât în Zona Liberă Galaţi destinatarul mărfurilor expediate de SS Mercurius SRL Iaşi procedat la refacerea încărcăturii, operând schimbări cantitative şi în structura sortimentală, dispunând de mărfuri în nume de „exportator”, nu se mai poate recunoaşte şi reclamantei acelaşi statut de „exportator”.

Singurul statut care poate fi recunoscut reclamantei este cel de furnizor l unor produse cosmetice pentru un operator din Zona Liberă Galaţi, care, la rândul său, a dispus de parte din bunurile primite de la SC Mercurius SRL Iaşi şi de alţi furnizori, printre care se numără şi firma Unitrade Capital LLC din SUA, exportându-le în nume propriu, către destinatari din Federaţia Rusă, la un preţ de şapte ori mai mic decât cel cu care acestea u fost declarate la intrarea în Zona Liberă Galaţi, statut ce nu-i dă dreptul de scutire de taxă pe valoare adăugată.

Actele întocmite de reclamantă nu pot fi opuse organului fiscal, întrucât ele sunt infirmate de chiar actele persoanei prin intermediul căreia se pretinde că s-a realizat operaţiunea de export, respectiv firma Ballaugh Management LLC, care, în toate actele pe care le-a întocmit şi le-a prezentat autorităţilor vamale române, s-a prezentat în calitate de „exportator” al bunurilor, nici firma Mercurius SRL Iaşi şi nici firma „Mirtas Marketing Ltd”, nefiind vreodată menţionate, în nici o calitate.

Faptul că SC Mercurius SRL Iaşi a primit, prin intermediul unei bănci americane suma totală de 212.616,90 USD nu are nici o înrâurire asupra raportului de drept vamal şi de drept fiscal, pentru simplul motiv că plata putea fi făcută şi de un terţ şi că firma Balaugh putea, cum de altfel a făcut, prin refacerea încărcăturii, să livreze produse similare, dar pe care le primise de la alţi furnizori decât reclamanta, care nu se găseşte menţionată în nici unul din documentele şi specificaţiile întocmite cu ocazia scoaterii mărfii din Zona Liberă Galaţi.

Ca atare exportator al bunurilor expediate pe adresa firmelor „Komplex” şi „Gramteks Premium” din Federaţia Rusă nu poate fi considerat nici SC Mercurius SRL Iaşi şi nici firma Mirtas Marketing din SUA, întrucât nici una din acestea nu apare în vreun fel în documentele întocmite de către cel care, cu respectarea formalităţilor legale, a dispus scoaterea mărfurilor de pe teritoriul României instanţa nefiind investigată să cerceteze condiţiile şi motivele pentru care firma americană a achiziţionat de la SC Mercurius SRL Iaşi produse cosmetice, originare din Comunitatea Europeană, importate de SC Beiersdorf România SRL Bucureşti, pentru a fi revândute unor beneficiari din Federaţia Rusă la un preţ de şapte ori mai mic decât cel plătit reclamantei prin intermediul unei bănci americane.

Întocmirea declaraţiilor vamale rămâne astfel fără efect, atâta timp cât, în parte, firma Ballugh a exportat în nume propriu alte produse şi în altă structură sortimentală, ce proveneau de la mai mulţi furnizori, pentru a se putea reţine că cele două transporturi au tranzitat doar teritoriul Zonei Libere Galaţi trebuind să se dovedească că sigiliile Vămii Iaşi au rămas neschimbate până în momentul părăsirii teritoriului României.

Ori, din cercetarea menţiunilor făcute în cuprinsul scrisorilor de transport internaţional nr. 004500 din 27.08.2002 şi 002515 din 1.02.2003 rezultă fără echivoc că, l părăsirea Zonei Libere Galaţi şi a teritoriului României, mijlocul de transport a fost sigilat cu sigiliul Vămii Galaţi, îndepărtarea sigiliului aplicat de Vama Iaşi probând fără putinţă de tăgadă că în Zona Liberă Galaţi încărcătura fost refăcută de către adevăratul exportator, respectiv firma Ballaugh Management LLC.

Ca atare livrarea pe care SC Mercurius SRL Iaşi a efectuat-o către firma din Zona Liberă Galaţi trebuie considerată, dincolo de actele şi motivele ce au stat la baza întocmirii acestor, ca o livrare de bunuri în România, operaţiune supusă regulilor privitoare la taxa pe valoarea adăugată, în mod justificat calculând organul fiscal cota de 19% şi respingând cererea de rambursare a taxei pe valoare adăugată pentru livrări în care reclamantei nu i se poate recunoaşte, sub nici un motiv, calitatea de exportator.

Neputându-i-se recunoaşte calitate de exportator pentru mărfurile introduse în Zona Liberă Galaţi, reclamanta rămâne singură răspunzătoare de toate consecinţele decurgând din faptul implicării sale într-o operaţiune comercială îndoielnică atât în ceea ce priveşte statutul legal al pretinsului cumpărător, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile în care s-a realizat revânzarea mărfurilor către destinatari din Federaţia Rusă la un preţ de şapte ori mai mic decât cel primit de cumpărătorul-revânzător SC Mercurius SRL Iaşi.

Constatând că măsurile dispuse prin actele administrative contestate sunt temeinice şi legale, raportat la împrejurarea că bunurile ce au fost scoase din România, prin Zona Liberă Galaţi, aveau ca exportator firma Ballaugh Management LLC din SUA, firmă care nu a menţionat nici unde şi în nici un fel că ar lucra pentru firma Mirts marketing Ltd din SUA şi că din probatoriul administrat nu s-a putut face nici o legătură juridică între firma Mirtas şi firmele Novatex Holding LLC din SUA şi Olymark Corporation Ltd menţionate în facturile întocmite de firma Ballaugh ca având calitatea de „seller” (vânzător), în temeiul art. 11 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data investirii instanţei, curtea a respins acţiunea reclamantei în totalitatea ei.

(Decizia nr. 153/C.A./03.07.2006)