Daca lucrarea Monicai Bonvicini s-ar fi numit Stairway to Heaven (posibil „remember” al melodiei formatiei Led Zeppelin), totul ar fi fost deja spus. Cu un singur cuvant, insa, artista ne arunca intr-adevar in iad: in iadul indoielilor si al interogatiilor privind sensul, semnificatia si rostul lucrarii. De ce „spre iad”? Fie ca urcam sau coboram, suntem (con)damnati. Monica Bonvicini se joaca deliberat cu iluziile si temerile noastre, inspirata de ambiguitatea permisiva a sintagmei „Poetic Justice”. Totul este dihotomie / antinomie / complementaritate inevitabila, necesara: sticla si otel, sus-jos, vertical-orizontal, stabil-instabil. Poetica e calea, „justitia” e scopul. Scara Monicai Bonvicini se instaureaza in spatiu ca un tulburator semn de intrebare, investigand relatia cu perceptia comuna, cu dorinta de a construi si instinctul de a de-construi, cu imperative etice si estetice deopotriva. Pentru ea, arhitectura este masura si exces, fragilitate si putere, expresie a feminitatii subtile în raport cu aroganta lui homo faber, intr-o lume construita pe contrarii şi paradox. S-ar fi putut numi, ca un alt „remember”, Recesivitatea ca structura a lumii…
Simona Nastac
