Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Formula ariano-hindusă

India reprezintă în mod tipic (dar bineînţeles nu exclusiv) atitudinea de devoţiune; adică dependenţa de Unu-care-este-la-început. Ea accentuează - în multe moduri - Principiul Prim, alpha evoluţiei şi tinderea spre Unitate absolută. Faptul că în India a existat o sinteză universală a cunoaşterii nu este întotdeauna recunoscut; dar poate fi descoperit în zilele de glorie ale vechii Aryavarta, ale civilizaţiei ariene, sub marile acumulări care au marcat frumuseţea pură şi simplitatea sistemului antic cu mult înaintea buddhismului - exact după cum Yi Jing antedatează cu mult confucianismul. Acest sistem pare să fi fost recuperat, cel puţin în parte, într-un mod oarecum ciudat, de Bhagavan Das; ne referim la marea sa lucrare, Pranava Veda.

Integrarea Indiei, fiind bazată pe Unu originar, este esenţialmente ierarhică - mult mai mult decât a Chinei, care este echilibrată. Toată activitatea şi cunoaşterea sunt văzute în relaţia-rădăcină a lor faţă de întreitul Unu, care este AUM, procesul lumii derivat din necunoscutul absolut şi Unitatea de nepătruns. În Aum, A simbolizează monada universală, U este lumea iluziei, iar M relaţia dintre cele două. Această relaţie este o relaţie de negaţie, deoarece vechea înţelepciune hindusă, bazată pe Unu, nega Multitudinea, cu excepţia unei obscure obiectivări a acestui Unu.

Astfel, formula procesului lumii este dată ca: „Şinele nu este Non-Sinele”. Formula cunoaşterii este că obiectul (Non-Sinele) trebuie să fie cunoscut, astfel că subiectul (Şinele) realizează, prin înţelegerea caracterului iluzoriu al acestuia, că nimic nu există în afară de subiect. Integrarea este atinsă prin negare şi renunţare. Procesul lumii este văzut ca o iluzie {maya). Personalitatea şi schimbarea sunt iluzii; şi, la sfârşitul ciclului, Unu originar se regăseşte în ceea ce a fost în mod originar, adică necorupt de schimbare. Ce a câştigat el prin procesul schimbării? Acum el ştie în mod conştient că „eu sunt cel ce sunt”. Astfel, conştiinţa este sfârşitul procesului, dar o conştiinţa care se identifică complet cu subiectul şi retrage din obiect întreaga realitate. Totuşi, toate focurile lasă cenuşă şi astfel este necesar ca un nou ciclu să reîncorporeze această cenuşă într-o nouă existenţă şi într-un nou copac care va creşte. Procesul lumii continuă fără a se termina, prin încarnare după încarnare a aceluiaşi Sine. Timpul devine astfel fatalitatea vieţii - urzeala şi ţesătura karmei şi a suferinţei.

Această atitudine fundamentală faţă de viaţă urmează în mod necesar o puternică accentuare a Unului-care-este-la-început. Pentru acest Unu, „procesul” mijlocului de ciclu înseamnă dezmembrare, tragedie sau sacrificiu. Sfârşitul înseamnă întoarcerea la integritatea începutului. De aici nevoia de a repeta AUM în mod succesiv; pentru că M înseamnă încetare, eliberare, dar aduce din nou re-naşterea. Şi adevăratul AUM este cel abia auzit, adevărul inerent retragerii şi abstragerii. A şi U sunt de asemenea rostite ce O pentru a. arăta că distincţia dintre sine şi non-sine este un simplu concept, o iluzie. Astfel OM este tonul integrat - cea mai simplă vocală rostită, care expiră aerul şi închide buzele. Un adevărat simbol al Unului fără al doilea.

Sinteza cunoaşterii şi activităţii universale a urmat asemenea concepte. Din OM a emanat Gayatri, sacra invocaţie către Soare şi către unitatea vieţii întregi. Din Gayatri şi alte mantre fundamentale au izvorât cele patru Vede; de la Vede s-a ajuns la Vedanta; din acestea toate, care laolaltă alcătuiesc cunoaşterea fundamentală asupra sinelui, îşi au originea cele şase şcoli ale filozofiei indiene, sintetizate în final într-o a şaptea, secretă - Atma Vidya - conştiinţa „sfârşitului”, care conduce la re-rostirea lui AUM într-un mod universal. Toate acestea sunt doar o schiţă sumară a unuia dintre sistemele fundamentale ale conştiinţei omenirii, un sistem care continuă să fie temelia celor mai multe religii şi tipuri de filozofie ocultă.