Dane Rudhyar
Astrologia personalităţii
O reformulare a concepţiilor şi a idealurilor astrologiei în termenii psihologiei şi ai filosofiei moderne. PREFAŢA LA EDIŢIA A III-A (1970)
Când a fost scrisă această carte, urmând unei serii de articole apărute în revista Astrologia Americană, revistă publicată şi editată de Paul Clancy, astrologia interesa pe relativ puţini oameni. Ea era asociată în mintea publicului, fie cu preziceri de cel mai superficial tip, fie cu idei rozacruciene, teozofice sau hermetice. Cei mai cunoscuţi astrologi englezi, Sepharial şi Alan Leo, au fost ocultişti şi teozofi; şi în asemenea cercuri s-a întâmplat că am auzit şi studiat pentru prima oară astrologia, exact acum cincizeci de ani.
Zece ani mai târziu am primit primele cursuri mimeografice de astrologie ale lui Marc Edmund Jones şi, curând după aceea, deveneam profund interesat de psihologia abisală a lui Cari Jung, ca şi de cartea Holism şi evoluţie scrisă de marele om de stat şi filozof sud-african, Ian Smuts. Atunci mi-a trecut prin minte că astrologia ar putea fi folosită în strânsă legătură cu psihologia abisală, dacă ar fi considerată într-o lumină nouă şi dacă multe din conceptele sale fundamentale ar fi reformulate astfel încât să se potrivească cu mentalitatea şi experienţele oamenilor moderni din societatea de după Primul Război Mondial. I-am comunicat aceste idei lui Paul Clancy pe care l-am întâlnit la New York, după ce corespondasem cu el timp de doi ani -, şi el mi-a răspuns entuziasmat, oferindu-se să publice în revista sa orice doream să scriu. Câteva luni mai târziu, revista Astrologia Americană dobândea răspândire naţională; vânzările creşteau rapid şi la fel şi formatul revistei, precum şi cererea lui Paul Clancy pentru mai multe articole. În cadrul revistei s-a lansat o secţiune psihologică, unde scriam cel puţin două articole în fiecare lună. Mai târziu, am fost rugat de Grant Lewi să contribui la revista Horoscop - de asemeni două articole lunar - şi alte reviste au procedat la fel, pe măsură ce astrologia creştea în popularitate.
Popularizarea astrologiei a avut implicaţii importante. A însemnat faptul că revistele, coloanele ziarelor şi chiar majoritatea manualelor au trebuit să sublinieze abordarea „semnului solar”; adică, un tip de astrologie bazat pe ziua de naştere a indivizilor. Ca rezultat, oamenii au început să spună: „Eu sunt Leu. Care este semnul tău?” Aceasta însemna că trăsăturile generale ale psihologiei trebuiau să fie conferite semnelor zodiacului, iar Soarele într-o hartă trebuia să fie considerat factorul cel mai caracteristic şi mai important.
Nu exista totuşi un singur fel de psihologie; şi, la fel, interpretarea psihologică a semnelor şi caracterizarea celor douăsprezece tipuri zodiacale de fiinţe umane se puteau dezvolta pe câteva niveluri. Mulţi astrologi urmau pur şi simplu tipul de psihologie schiţat în vechile manuale; alţii accentuau un tip mai „social” de psihologie. Câţiva au urmat abordarea mea, în care încercam să combin psihologia abisală şi filozofia holistică (deoarece ambele pun accentul pe integrarea personalităţii), împreună cu o parte din cele mai revelatoare şi fecunde perspective ale ocultismului şi metafizicii orientale.
Astfel că această carte, Astrologia Personalităţii, venea într-un moment crucial în evaluarea unei astrologii moderne când, ca răspuns la popularizarea acestei „arte” antice, nu era nevoie numai de o abordare psihologică profundă, dar devenea esenţial să se câştige o perspectivă mai sănătoasă despre cum a fost asociată astrologia cu noile tipuri de gândire care s-au dezvoltat urmând linia filozofiei şi a ştiinţei. Astăzi, după treizeci şi cinci de ani, când această carte se bucură de o popularitate mai mare, astrologia se confruntă cu o criză; se poate spune cu o criză în conştiinţă. Această criză este cauzată de vasta expansiune a interesului pentru astrologie, un interes care a atins atât noua generaţie, cât şi intelectualii din universităţi.
Tinerii au devenit fascinaţi de filozofiile orientale şi de practicile yoga, de experienţe transpersonale şi de toate formele „practicii senzitive” şi ale vieţii naturale. Ei speră să găsească în astrologie nu numai răspunsuri la acutele probleme personale, ci chiar mai mult, un fel de siguranţă interioară. Mulţi dintre ei, rupându-se de tradiţiile familiei lor şi refuzând să participe la o cultură dominată din ce în ce mai mult de o abordare de(z)-umanizată şi de-naturată a cunoaşterii, a organizării sociale şi a relaţiilor inter-personale, tânjesc să-şi descopere locul şi menirea într-o ordine mai-mult-decât-umană, universală, cosmică. Ei vor să ştie de unde „vin”, cine „sunt ei cu adevărat” atunci când jocurile ego-ului devin uzate. Totuşi, cei mai mulţi astrologi sunt încă prea aproape de categoria ghicirii norocului, prea obsedaţi de a spune „ce se va întâmpla”, pentru a fi capabili să răspundă nevoilor tinerilor rebeli.
Există totuşi şi o altă categorie de tineri - cei fascinaţi de ştiinţă, de tehnologie, de computere şi zboruri lunare. Ei sunt conştienţi că oamenii de ştiinţă sunt din ce în ce mai preocupaţi de sistemul solar, de mediul cosmic al planetei noastre, de radiaţiile solare şi chiar de forţele galactice. Adesea ei sunt familiarizaţi cu tehnicile statistice şi cu toate genurile de teste psihologice. Ei au o mare curiozitate intelectuală, sunt ambiţioşi şi, chiar atunci când dau vina pe societate, ei sunt dornici să ajungă în vârful scării sociale şi economice. Ei vor să fie progresişti, orientaţi spre viitor, constructori ai glorioasei societăţi tehnologice pe care o văd răsărind. Ei sunt din ce în ce mai intrigaţi şi mai fascinaţi de astrologie. În acelaşi timp, ei realizează că trebuie să devii „ştiinţific” pentru a fi acceptat de establishment-ul intelectual.
Asupra acestui grup orientat ştiinţific, a exercitat o mare atracţie abordarea astrologiei promovată de irlandezul Cyril Fagan şi popularizată de articolele lunare din Astrologia Americană din ultimii douăzeci de ani. Fagan susţine că zodiacul tropical, adică zodiacul care a fost folosit în Europa încă din vremea civilizaţiei greco-latine, este inexact. El pretinde că singurul zodiac adevărat este cel sideral.
Zodiacul tropical se bazează, pe mişcarea aparentă a Soarelui pe cer, de la un echinocţiu vernal la următorul. El se referă la ciclul anual al mereu-schimbătoarei relaţii a globului pământesc cu Soarele, sursa tuturor energiilor pe acest Pământ - adică la ciclul anotimpurilor. Zodiacul „sideral” are de-a face, de asemenea, cu mişcarea anuală aparentă a Soarelui, dar raportată la constelaţii, adică la grupările efective de stele. Datorită fenomenului numit „precesia echinocţiilor” - o deplasare retrogradă a poziţiei echinocţiilor faţă de stelele „fixe” apropiate - aceste două zodiace nu mai coincid acum. Ele coincideau într-o perioadă cuprinsă între 300 î.Ch. şi 500 d.Ch., diferenţele datorându-se faptului că nu există o modalitate astronomică care să definească precis graniţele grupărilor eterogene de stele numite „constelaţii”.
Într-un moment când accentul este aşa de mult pus pe semne, şi nu pe constelaţiile zodiacului în care se găseşte Soarele la naşterea persoanei, pretenţiile „sideraliştilor” răstoarnă majoritatea trăsăturilor tipurilor zodiacale. Se creează astfel o foarte mare confuzie. Dar de fapt lucrurile merg mai adânc. Ce se află în spatele controversei privind valabilitatea zodiacului tropical sau a celui sideral, este tocmai atitudinea fundamentală faţă de astrologie. „Sideraliştii” consideră astrologia o ştiinţă empirică, a cărei funcţie fundamentală este de a prezice probabilităţile statistic măsurabile ale evenimentelor precise. Se presupune că această ştiinţă îşi are originea cu mult timp în urmă, probabil în Egipt, fiind apoi dezvoltată în Chaldeea. De acolo a ajuns în lumea elenistică. Sideralistul pretinde că astrologia s-a născut în mod strict ca o ştiinţă a observării, asociind coincidenţa dintre evenimentele faptice de pe Pământ cu acelea ale fenomenelor celeste, cum ar fi apariţia stelelor la orizont, conjuncţiile planetare etc. Gradual a fost construit un corp de corelaţii înregistrate într-o manieră cu adevărat ştiinţifică. Dar confuzia a apărut în primele secole de după Christos, când cadrul de referinţă al anotimpurilor, cel echinocţial, a fost înlocuit cu un tipar „real” de constelaţii.
Tot ceea ce se prezintă într-o asemenea manieră „ştiinţifică” atrage mulţi oameni astăzi. Nu e locul aici să se discute valabilitatea acestei imagini sideraliste, dar ea nu pare să se armonizeze cu modul în care mintea arhaică a operat înainte, să spunem, cu 1000 ani î.Ch., şi ar trebui avut întotdeauna grijă să nu se proiecteze procesele intelectuale de azi asupra mentalităţii care a produs miturile şi simbolurile antice. Punctul esenţial, aşa după cum îl văd eu, este că, dacă considerăm astrologia un asemenea gen de ştiinţă empirică veche şi orientată în mod fundamental spre evenimente, aceasta satisface nevoia psihologică a actualei noastre umanităţi - nevoie care a făcut ca astrologia să devină atât de populară astăzi.
Şi pentru că eu nu cred că tipul acesta de astrologie este cel de care avem nevoie astăzi, am constituit recent un Comitet Internaţional de Astrologie Umanistă (I.C.H.A.), având drept scop unirea oamenilor interesaţi într-o abordare diferită a astrologiei - o abordare orientată pe persoană - este o abordare „umanistă”, nu în sensul unui umanism tradiţional asociat deseori cu ateismul, ci mai degrabă în concordanţă cu semnificaţia conferită cuvântului de către Abraham Maslow, fondatorul a ceea ce este cunoscut sub numele de „psihologie umanistă”. Acest tip de psihologie nu este nici freudiană, nici behavioristă, nici clinică. Din acest motiv mai este numită şi „psihologia celei de-a Treia Forţe”. Ea caută să sprijine şi să îndrume indivizii priviţi ca persoane care - dezvoltându-se, aspirând continuu şi actualizându-se - pot atinge din când în când momente de conştiinţă spirituală exaltată în „experienţele de vârf”.
In mod asemănător, eu înţeleg prin astrologie umanistă o astrologie care sprijină indivizii în soluţionarea problemelor personale şi inter-personale şi, în mod special, în actualizarea mai deplină a potenţialului lor nativ. În acest tip de astrologie, nici o planetă şi nici un aspect nu este în sine „bun” sau „rău”. Fiecare hartă natală este la fel de bună ca oricare alta, în sensul că ea simbolizează ceea ce persoana este în mod potenţial şi ce poate ea să realizeze, dacă urmează „instrucţiunile” care sunt „codate” în tiparul cerului, aşa cum acesta se vede din locul şi la momentul exact al naşterii.
O asemenea astrologie nu este o ştiinţă empirică. Este un „limbaj” care poate revela arhetipul a ceea ce persoana totală (corp, minte, sentimente etc.) este în mod esenţial - „Forma” individualităţii ei. Ceea ce noi numim, în mod vag şi confuz, „destin”, este pur şi simplu procesul de actualizare a potenţialităţilor formulate abstract în harta natală. Omul, înţeles ca un suflet transcendent, nu se află în afara hărţii şi trebuie să o „guverneze” pentru a duce o viaţă „bună”. El este, ca organism al vieţii, gândirii şi sentimentului, ceea ce harta arată că ar putea să fie; într-adevăr, ceea ce ar trebui să fie, dacă trăieşte „în acord cu universul”.
Când am scris Astrologia Personalităţii, acum treizeci şi cinci de ani, nu eram îndeajuns de conştient de problemele cu care s-ar putea confrunta popularitate crescândă a astrologiei; cu siguranţă, nimeni nu s-a aşteptat ca ea să exercite o asemenea atracţie pentru mintea modernă. Încă acceptăm unele concepte tradiţionale pe care până şi mintea de pionier a lui Marc Jones le-a luat de bune. Astrologia a fost în mod fundamental geocentrică, chiar dacă a acceptat unele idei aparţinând imaginii heliocentrice a sistemului solar. Acum îmi dau seama că, atunci când lucrează cu fiinţele umane luate ca indivizi, astrologia ar trebui să fie „centrată-pe-persoană”, pentru că fiecare individ este, într-un sens foarte real, centrul propriului său univers.
Este calea prin care se orientează el însuşi spre univers ca spre un întreg care contează. Intr-un sens mai profund, el este cerul întreg concentrat într-un punct particular de spaţiu-timp. Ceea ce îl diferenţiază pe el de ceilalţi indivizi este această formulă particulară de spaţiu-timp; ceea ce îl identifică cu fiecare altă fiinţă, este faptul că reprezintă acelaşi cer, acelaşi Soare, Lună, planete şi stele care constituie substanţa fiinţei sale. Forma diferenţiază; substanţa unifică.
Deoarece abordarea mea cosmică, filozofică şi umanistă nu era încă limpede definită în 1934-35, şi pentru că eram influenţat de credinţele şi imaginile aparţinând tradiţiei teozofice-oculte, există în această carte câteva interpretări şi afirmaţii pe care nu le-aş mai formula astăzi în acelaşi mod. O revizuire amănunţită a acestui extins volum ar consuma mai mult timp şi mai rezultă energie decât am în acest stadiu târziu al vieţii mele. Totuşi, cererea constantă pentru această carte o face să fie imperativă în acest moment crucial al evoluţiei astrologiei, astfel încât ar trebui larg răspândită printr-o ediţie broşată.
Aş menţiona, totuşi, schimbarea abordării mele faţă de caracterul fundamental al caselor natale; motivele unei asemenea schimbări le-am expus într-o serie de cărţi şi articole recente. O bucată de vreme, pe când studiam cu atenţie semnificaţia tuturor instrumentelor folosite în c astrologie, am acceptat ideea larg răspândită pe atunci, conform căreia*'* casele sunt rezultatul rotaţiei zilnice a globului pământesc; astfel,* orizontul natal este văzut mişcându-se zilnic în jurul zodiacului, iar? rotaţia globului în jurul axei sale defineşte casele, întocmai cum mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui defineşte semnele zodiacului. Totul este în mişcare şi astrologia lucrează cu valori temporale, cu cicluri.
Aceasta este întru totul adevărat - dar există şi spaţiu; şi eu cred că spaţiul acesta rămâne constant în fiecare fiinţă umană. Fiecare persoană este în mod inerent un sine individual, având un ritm particular (sau „ton”) al fiinţei şi cu o orientare spre univers ce defineşte ceea ce eu acum numesc „individualitate”, „germenele tipar al fiinţei sale individuale”. Acesta este „locul său din spaţiu”. Este calea prin care omul devine conştient de propriul său sine şi de capacitatea de a se raporta la şinele altor persoane. Fiecare fiinţă umană este născută în centrul propriului său spaţiu; şi este acel spaţiu la care se referă cercul caselor.
Cercul, bineînţeles, se învârteşte în timp şi putem vorbi de „roata caselor”. Dar există o orientare spaţială fundamentală, care rămâne ca o «Imagine” permanentă a sinelui individual şi acest este factorul cel mai important al unei astro-psihologii care lucrează, nu in primul rând cu evenimente exterioare, ci cu potenţialul înnăscut al existenţei individuale din fiecare fiinţă omenească. Repet: scopul acestei astro-psihologii este de a ajuta oamenii să-şi actualizeze acest potenţial înnăscut, să ducă numai ceea ce este posibil la o relativ completă stare de realizare. E limpede că cele mai multe fiinţe umane, nu numai că nu experimentează o asemenea stare de realizare, dar rămân total ignorante cu privire la ceea ce se poate numi, folosind o expresie popularizată de buddhismul Zen, „natura lor fundamentală”.
Cititorul va găsi asemenea idei exprimate în această carte, dar probabil că nu atât de clar pe cât ar trebui. Acum înţeleg că cele care stabilesc ritmul individual al nou-născutului sunt casele natale, definite în general ca secţiuni de 30 de grade ale spaţiului ce înconjoară actul natal de individualizare (adică, prima respiraţie). Casele nu sunt în zodiac, dar semnele zodiacale şi toate corpurile celeste îşi găsesc locul într-una sau alta din case. Ca rezultat, sistemul Placidus, cel mai uzitat sistem de determinare a caselor, nu se potriveşte cu o asemenea abordare, pentru că se bazează pe factorul timp. Sistemul Campanus, pe de altă parte, este un sistem de calcul a longitudinii cuspidelor casei bazat pe factorul spaţiu, şi de aceea îl folosesc şi îl găsesc din ce în ce mai revelator în practica astro-psihologică, chiar dacă, fireşte, nu este cel mai bun sistem posibil.
Înainte de a încheia şi ca nu cumva atitudinea mea faţă de „astrologie ca ştiinţă” să fie rău înţeleasă, doresc să spun că n-am nici o îndoială că mai devreme sau mai târziu va apărea o nouă ştiinţă, care va lucra cu câmpuri electro-magnetice cosmice, cu vibraţii cosmice şi cu efectele lor asupra biosferei terestre. Poate că unii dintre tinerii astrologi care acum se străduiesc să fie „ştiinţifici”, vor lucra pentru împlinirea acestui ţel; dar nu cred că atunci când se va întemeia o asemenea ştiinţă, aceasta va însemna, pentru ceea ce în mod tradiţional este cunoscut ca „astrologie”, mai mult decât a însemnat chimia modernă pentru alchimie. O astrologie cu adevărat „siderală” şi ştiinţifică ar fi una care ia întreaga galaxie drept cadru de referinţă şi care, de pildă, lucrează cu mereu schimbătoarele relaţii dintre planul ecuatorial al pământului şi planul galaxiei. O astfel de astrologie ar înlocui actualele grupări de stele şi mişcările lor relative, pentru că vechiul tip de mitologie zodiacală se bazează exclusiv pe picturalele şi simbolicele constelaţii create de om. Putem învăţa, bineînţeles, de la trecutul arhaic al omenirii, dar ar trebui să fie întregul umanităţii, incluzând, de exemplu, cultura chineză şi mayasă.
În plus, sunt convins că fiecare mare cultură îşi dezvoltă inevitabil propria viziune asupra universului, propria cosmologie şi astrologie; şi nu văd de ce civilizaţia noastră occidentală, cu rădăcini în tradiţia greco-latină şi iudaică, nu ar trebui să-şi dezvolte propria sa viziune asupra astrologiei. Această civilizaţie occidentală poate fi foarte aproape de sfârşitul ciclului său şi simt că atât tinerii hippie protestatari cât şi tinerii orientaţi tehnologic, absolvenţi de universitate, contribuie la o nouă civilizaţie. Încă de când aveam şaisprezece ani, viaţa mea a fost polarizată de hotărârea irevocabilă de a servi prin orice mijloc forţelor care edifică o asemenea civilizaţie.
Nu am astfel nimic de reproşat încercărilor autentice de a dezvolta cosmobiologii” sau „cosmoecologii” cu adevărat noi, pe baza recentelor descoperiri din astronomie, fizică cosmică şi alte astfel de ştiinţe. Însă o „astrologie pentru persoana individuală” reprezintă un cu totul alt gen de studiu, chiar dacă, în timp, se dovedeşte asociat primului. După cum văd eu, scopul prim şi imediat al astrologiei nu este să prevadă evenimente pe bază de probabilitate statistică, ci să aducă persoanelor confuze, pasionate, deseori distrate, un mesaj de ordine, de „formă”, a semnificaţiei vieţii şi a luptei individuale în procesul actualizării de sine. Trăim într-adevăr intr-o nouă junglă socială şi psihologică; şi aşa cum strămoşii noştri, confruntaţi cu pericole zilnice şi nesiguranţă, priveau spre alaiul magnific şi ordonat de lumini revelate de cerul nopţii, tot astfel şi noi, în modul nostru modern mai abstract, să căutăm să descoperim în propria noastră hartă a cerului şi în transformările ei progresive, o pace şi o certitudine cu adevărat cosmice, indiferent de haosul din exterior.
În încheiere, aş accentua faptul că în această carte cuvântul „personalitate” nu are semnificaţia negativă sau inferioară pe care ezoteriştii şi partizanii Noii Gândiri i-o atribuie de obicei. Îl folosesc în acelaşi mod în care îl utilizează filozoful Ian Smuts şi psihologul Cari Jung. Nădăjduiesc că următoarele câteva propoziţii, care erau incluse în prefeţele primei şi celei de-a doua ediţii ale acestei cărţi, vor clarifica acest punct.
„Personalitatea, în cel mai general sens, reprezintă întregul organic în care naturile fiziologică şi psiho-mentală ale omului sunt integrate în mod progresiv. De aceea, ea este totalitatea fiinţei umane ca microcosmos, reprezintă omul ca un întreg sistem solar care operează pe fundalul zodiacului sau galaxiei şi cu care se află în relaţie constantă. Astrologia... este o artă a interpretării vieţii şi ea ne înzestrează cu o tehnică pentru dezvoltarea şi realizarea „personalităţii”. Scopul ei este să transforme natura umană haotică într-un microcosmos. Când omul devine cu adevărat un microcosmos, el îşi demonstrează personalitatea în cea mai mare măsură şi se manifestă ca o Persoană vie, sau ca un mare Personaj... Scopul astrologiei este alchimia personalităţii, este transformarea haosului în cosmos, natura umană colectivă într-o personalitate individuală şi creativă”.
Dostları ilə paylaş: |