Data şedinţei: 2005-02-28 Titlul şedinţei

Data şedinţei: 2005-02-28

Titlul şedinţei:

Intervenţia 1

Declaraţii politice prezentate de către domnii senatori :

- Puiu Haşotti - candidatul PSD la primăria Capitalei; - primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre.

- Alexandru Athanasiu - propunerile de modificare a Codului muncii.

- Gheorghe Funar - funcţiile de stat cedate de către Alianţa D.A. UDMR-ului.

- Nicolae-Vlad Popa - integrarea României în Uniunea Europeană.

- Mircea Geoană - integrarea europeană a României.

- Viorel Dumitrescu - modul neprofesional în care se desfăşoară tratamentele la Institutul Oncologic din Bucureşti, cu adresare, pentru a primi răspuns, ministrului sănătăţii şi familiei.

- Frunda Gyorgy - revista „Obiectiv legionar”; - solicită investigaţii legale împotriva celor care au semnat şi difuzat o asemenea revistă.

- Paula Maria Ivănescu - modificările Codului muncii.

- Şerban Nicolae - trei luni de guvernare a Alianţei ”D.A.„ - discrepanţa dintre promisiunile electorale şi realitate; - ministrul justiţiei.

- Corneliu Vadim Tudor -220 de ani de la tragerea pe roată a lui Horea, Cloşca şi Crişan şi recrudescenţa legionară; -aderarea României la Uniunea Europeană.

- Ştefan Mihail Antonie - susţinerea doctorului Raed Arafat - conducătorul SMURD-lui.

- Mircea Mereuţă - criza medicamentelor compensate.

- Otilian Neagoe - nivelul de trai al pensionarilor.

- Adrian Mihai Cioroianu - necesitatea educaţiei civice şi cetăţeneşti în învăţământul românesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Are cuvântul domnul senator Viorel Dumitrescu, Grupul parlamentar al Partidului România Mare.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Daţi-mi voie să deschid şedinţa noastră de astăzi.

Mă ajută cei doi colegi, doamna secretar Paula Maria Ivănescu şi domnul secretar Mihai Ungheanu .

Legat de prezenţă, din totalul de 137 de senatori, şi-au anunţat prezenţa, prin intermediul informaticii noastre un număr de 74 de colegi. Vor veni şi ceilalţi pe parcurs, sunt convins.

Avem 13 colegi absenţi motivat.

Dacă la ordinea de zi, aveţi obiecţiuni?

(Din sală): Nu sunt.

Domnul Ştefan Mihail Antonie:

Mulţumesc, domnul preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Declaraţia mea politică este de susţinere a conducătorului SMURD – Târgu-Mureş, doctorul Raed Arafat, SMURD-ul, aşa cum ştiţi, fiind Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare.

În urmă cu două săptămâni, presa mureşană îşi exprima indignarea şi consternarea faţă de etichetările xenofobe ale domnului senator PSD, Sorin Oprescu, la adresa doctorului Raed Arafat, iniţiatorul şi coordonatorul SMURD.

În emisiunea „100%” a postului „Realitatea TV”, din 14 februarie 2005, domnul senator Oprescu îl numeşte, în sens peiorativ, pe doctorul Arafat, „Ayatolahul medicinii de urgenţă”.

Această abordare lipsită de eleganţă şi colegialitate este nu doar regretabilă, ci de-a dreptul condamnabilă. De altfel, societatea civilă mureşeană a reacţionat sesizând Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. La mai puţin de o săptămână, faptele vin să confirme, încă o dată, dacă mai era nevoie, valoarea umană şi profesională a doctorului Raed Arafat în cumplitul accident petrecut în Defileul Jiului, prin prăbuşirea elicopterului utilitar, accident soldat cu doi morţi şi doi răniţi grav, cel care a ajuns primul la locul accidentului şi a acordat ajutor medical de urgenţă a fost, nimeni altul, decât „Ayatolahul Medicinii de Urgenţă”, Raed Arafat. Nu aş fi făcut această declaraţie de la tribuna Senatului României, dacă n-aş cunoaşte meritele acestui excepţional om, dacă nu aş cunoaşte dragostea şi recunoştinţa oamenilor din judeţul Mureş pentru efortul fără măsură pus în slujba vieţii a doctorului Arafat. Atitudinea domnului senator PSD Sorin Oprescu aduce atingere nu numai onoarei unui confrate, dar şi valorilor umane, valorilor europene, care ar trebui să ne călăuzească. Îmi exprim, încă o dată, indignarea faţă de această abordare lipsită de eleganţă şi colegialitate, alături de mureşenii pe care –i reprezint. Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la cuvânt pe domnul senator Mereuţă Mircea, Alianţa PNL-PD.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar Social – Democrat, pe domnul senator Alexandru Athanasiu .

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Sănătate.

Invit la microfon pe domnul Antonie Ştefan Mihail, urmează domnul Otilian Neagoe.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Trecem la primul punct din ordinea de zi, declaraţii politice.

Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al Alianţei PNL-PD pe domnul senator Puiu Haşotti .

Domnul Viorel Dumitrescu :

Domnule preşedinte,

Stimate şi stimaţi colegi,

Am să vă reţin atenţia în legătură cu o problemă care, după opinia mea, este de interes general şi trebuie să se afle în atenţia opiniei publice.

În urma unor sesizări ale unor cetăţeni din judeţul Vâlcea şi din Bucureşti cu privire la modul în care se desfăşoară tratamentele la Institutul Oncologic „Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti, am procedat la verificarea celor semnalate şi am constatat… Se cunoaşte în toată lumea că, în orice boală, mai ales în cazul bolii canceroase, şansa de vindecare, de supravieţuire pe o cât mai mare durată de timp depinde, în mare măsură, de condiţia ca depistarea şi începerea tratamentului să aibă loc cât mai din timp. Dacă inconvenientele tratamentelor, ce nu sunt unele obişnuite, ci unele agresive, cu maximă toxicitate în organism, putând duce chiar la aşa-numita boală citostatică sau boala de iradiere prin efectele secundare negative pe care le provoacă, sunt suportate cu stoicism de bolnav în speranţa vindecării sau a prelungirii vieţii, motivat de faptul că alte metode de tratament nu există nici în ţară şi nici în altă parte a lumii, nu la fel se poate vorbi şi de inconvenientele care ţin de modul în care sunt rezolvate problemele bolnavilor neoplazici de către cei chemaţi şi plătiţi în monedă de stat să se ocupe de tot ce ţine de acest sistem. Institutul Oncologic Fundeni ce poartă numele „Doctor Alexandru Trestioreanu”, cel mai mare din ţară cu acest profil, aflat în capitala ţării, dacă, într-o bună măsură, răspunde cerinţelor bolnavilor, în acelaşi timp, se constată nereguli care, după opinia noastră, se cer a fi îndreptate.

Din verificările şi informaţiile obţinute s-a constatat că, de la data efectuării biopsiei din momentul operaţiei şi până la obţinerea rezultatului anatomo-patologic trec, în general, cel puţin 2 luni, datorită faptului că nu este decât un singur medic primar anatomo-patolog care trebuie să verifice toate analizele făcute pe ţesute prelevate în cursul operaţiilor. În asemenea condiţii, obţinerea de rezultate are loc pe o întindere de cel puţin 2 luni, rezultat care, de pildă, în Franţa se obţine în câteva zile.

Fără a intra în detaliile ce ţin de tratamentele pre- sau post-operatorii, acestea fiind resortul medicilor de specialitate, totuşi, ne putem permite să semnalăm o împrejurare sesizată de bolnavi şi care se impune a fi urgent îndreptată.

Institutul oncologic din Bucureşti nu are decât un singur accelerator linear şi se pare că este şi singurul din ţară devenit o ruină, uzat, care tot timpul se strică, se repară, se cârpeşte şi care nu poate fi înlocuit pentru anumite tipuri de cancer. Oamenii şi, mai ales, femeile sunt cei care au nevoie ca de aer de binefacerile acceleratorului linear, aşteaptă înfriguraţi, cu teamă ca nu cumva să se mai defecteze iarăşi şi să plece acasă, sărind peste tratamentul prescris. Pentru ca o asemenea procedură să aibă şi eficacitate, trebuie să aibă şi o anume continuitate. Aproape zilnic, bolnavii se plâng că unicul aparat existent prezintă multe întreruperi, ceea ce se repercutează evident asupra stării psihice şi fizice a bolnavului. În aceste împrejurări, un tratament de radio-terapie care este stabilit de medicul oncolog la 5 săptămâni cu proceduri unice, în afara zilelor nelucrătoare, se prelungeşte sine die. Este lăudabil că, ajutat de Fundaţia „Renaşterea”, Institutul oncologic a reuşit să intre, în anul 2003, în posesia unui aparat şi poate ajuta în urma unei intervenţii chirurgicale de neoplasm mamar, dar pentru o aparatură nouă, performantă, care să răspundă obiectivelor specifice nu se face nimic.

În ce fel se implică în rezolvarea acestei probleme Ministerul Sănătăţii şi Familiei ? Se cunoaşte acolo această situaţie ? Dacă da, ce se întreprinde ? Există vreo iniţiativă în acest sens ? În ce ţară din Europa şi din lumea civilizată mai există aşa ceva ?

Bolnavii de neoplasm nu sunt nici infractori, nici cerşetori, sunt oameni care au avut neşansa să fie loviţi de o maladie cruntă care trebuie să primească aceeaşi atenţie ca şi orice altă boală şi nu să lase sentimentul că ceea ce se mai face pentru el reprezintă o favoare şi nu ca un drept elementar, acela la sănătate şi la viaţă. Sunt oameni de toate vârstele, de toate condiţiile sociale, pensionari sau nu, oameni care au cotizat la asigurările sociale de sănătate, cu familii, cu copii, mai săraci sau mai cu stare, din Bucureşti sau din provincie şi care, din cauza bolii, nu mai pot munci sau care, dimpotrivă, se simt apţi de muncă, dar cu toţii neputincioşi în faţa atâtor probleme cu care se confruntă în mod concret.

În concluzie, au sau nu au dreptul la viaţă, la sănătate, bolnavii neoplazici ? Încurcă cumva societatea ? Cer prea mult pentru boala lor ? Sunt ei condamnaţi la moarte ?

Pentru a primi un răspuns la problemele ridicate în prezenta declaraţie, îmi rezerv dreptul de a mă adresa ministrului sănătăţii şi familiei cu două întrebări, în speranţa că se vor găsi soluţii pentru rezolvarea de urgenţă a aspectelor semnalate şi că acesta vor intra în centrul atenţiei preocupărilor organelor de resort, privite ca o prioritate de interes general.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al Alianţei ,,Dreptate şi Adevăr PNL-PD”, pe domnul senator Nicolae-Vlad Popa.

Domnul Nicolae Şerban:

Stimate colege şi stimaţi colegi, îmi pare rău că a plecat domnul senator Puiu Haşotti din sală, pentru că, ascultându-i declaraţia politică, mă gândeam că, totuşi, din partea unui grup, care ne-a propus, de-a lungul timpului, ca primari generali, distinşi academicieni, precum Crin Halaicu şi Viorel Lis, să se manifeste ceva mai multă reţinere. (Aplauze.)

Şi să ştie domnul senator Haşotti că aprecieri de genul celor pe care le-a făcut domnia sa la adresa lui Vanghelie, făceam şi noi, prin 2000, la adresa domnului Traian Băsescu, şi aţi văzut rezultatul, că iarna nu-i ca vara.

(Discuţii în sală)

Bun.

Din sală: Şi invers.

Domnul Alexandru Athanasiu:

Distinşi colegi senatori,

Declaraţia mea politică de astăzi vizează propusele modificări ale Codului muncii.

Schimbarea regimului politic în România, în 1989, prin trecerea de la totalitarismul comunist la democraţie a semnificat şi obligaţia construirii în timp a unei economii de piaţă funcţionale, precum şi reaşezarea pieţii muncii pe coordonate noi şi de progres social.

În acest context, guvernările din perioada de tranziţie au încercat cu inevitabile eşecuri de etapă, dar şi cu rezultate concrete şi pozitive, să clădească o relaţie de muncă democratică şi adaptată cerinţelor moderne ale Europei sociale, având drept principale caracteristici următoarele: necesitatea liberalizării pieţii muncii, garantarea protecţiei juridice a salariatului, promovarea dialogului social, instituţionalizarea negocierii colective, crearea parteneriatului muncă - capital .

Aceste obiective au fost în bună-măsură ilustrate prin normele actualului Cod. Mai mult, dispoziţiile sale au inclus, cum era şi firesc, angajamentele juridice ale statului român, asumate prin semnarea şi ratificarea acestor documente, cum ar fi Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Directive ale Uniunii Europene, Carta Social - Europeană revizuită etc. Restrângând, deocamdată, analiza noastră doar la aspectele de ordin tehnico-juridic, putem afirma cu tărie că actualul Cod al muncii reprezintă un standard normativ european, aspect documentat şi de rapoartele de ţară ale Uniunii Europene pentru anii 2003-2004. Este neîndoios, aşadar, ca actualele pertractări legate de modificarea conţinutului Codului muncii nu sunt în nici un caz generate de: înapoierea reglementării ori desuetudinea acestuia, absenţa dimensiunii europene a Codului, deficienţe conceptuale ori proceduri aberante. Categoric ne aflăm în prezenţa unui atac politic frontal. Se doreşte cu încăpăţânare şi adeseori cu vădită incompetenţă să se acrediteze formule juridice care să legitimeze abuzul patronal, să satisfacă arbitrariul angajatorului, să servească într-o concepţie vetustă proprie capitalismului secolului XIX interese exclusive ale unui patronat care consideră utilizarea forţei de muncă doar din perspectiva creşterii profitului, cu nesocotirea dreptului angajaţilor, în dispreţul suveran al oricărei reguli juridice. Ce este altceva în propunerile făcute decât servirea acestui scop prin orice mijloace şi cu suportul evident al totalei ignoranţe în domeniul reglementărilor europene? Astfel, transformarea contractelor de muncă pe durată determinată în regulă de angajare are drept efect următoarele: insecuritatea juridică a salariatului aflat sub presiunea permanentă a desfacerii contractului de muncă la expirarea termenului contractual; eludarea procedurilor de concediere care sunt de regulă aplicabile în cazul contractelor pe durată nedeterminată; limitarea sau chiar lipsirea salariatului de unele drepturi de asigurări sociale, ştiut fiind faptul că cei care au contracte pe durată determinată nu primesc toate drepturile de asigurări sociale. Într-un cuvânt se doreşte utilizarea forţei de muncă după cheful fără limite al angajatorului. Eliminarea obligaţiei de a negocia, dincolo de faptul că încalcă prevederi constituţionale şi legale, vine să anuleze dialogul partenerilor sociali, având drept consecinţă imediată şi extrem de dăunătoare revenirea la practici şi comportamente tipice secolului XIX. Nelegală în plan juridic, o atare măsură ne îndepărtează şi nicidecum apropie de legislaţia europeană pe care unii doar o clamează fără să o înţeleagă şi cu atât mai puţin să o aplice. Mărirea orarului de lucru la 12 ore pe zi, impunerea muncii forţate,. nu sunt doar aberaţii juridice şi flagrante violări ale drepturilor omului, determinate de persoane total incompetente în cel mai bun caz, dar constituie şi un program amplu de demolare a unor instituţii democratice. Personal consider că agitaţia în jurul acestui subiect nu este doar materializarea unui instinct demolator, propriu actualei puteri care crede că va câştiga credibilitatea guvernării prin distrugerea actelor guvernanţilor anterior, ci, şi mai grav, o tentativă de a pune munca salarială, precum şi pe salariaţi, în general, în categoria lucrurilor tolerate, acceptate de nevoie şi cumpărate pe nimic. Un dispreţ suveran, o intoleranţă fără margini şi o incompetenţă crasă, iată ingredientele acestui pompos demers, de modificare a contractului de muncă. Între dorinţa explicabilă, dar neacceptabilă, a unor organizaţii patronale de a transforma contractul de muncă individual şi colectiv în simple angajamente verbale care obligă doar pe salariat şi girul ministerial superficial şi grăbit de a o îndeplini nu ne este greu să decidem a cui este vina, dar ştim sigur a cui este responsabilitatea. Îi reamintim domnului ministru al muncii că România lucrătoare nu şi-a codificat relaţia de muncă doar în anul 2003. Istoria, pe care este bine să o mai cercetăm, ne arată că din anul 1929 ţara noastră a avut legi progresiste pentru acele vremuri care reglementau dreptul la negocieri colective şi contracte colective şi care conţineau prevederi privind protecţia juridică a salariaţilor. Cu alte cuvinte, România interbelică nu doar cea comunistă, cum unii ignoranţi cred şi acum, a înţeles odată cu elita politică a vremii că dialogul social nu este doar o umbrelă de vreme rea, ci necesara premisă a coeziunii sociale şi a progresului naţional. De altfel, prin modificările propuse – şi nu sunt puţine şi toate proaste – amintindu-mi o vorbă celebră a unui profesor de drept al meu care spunea tânărului doctorand foarte agitat în legătură cu opera sa: ,,Dragul meu, lucrarea dumitale este interesantă. Ea are şi lucruri noi şi lucruri bune. Numai că lucrurile noi nu sunt bune, iar lucrurile bune sunt vechi”. De aceea, spuneam că şi printre alte modificări, la care nu am înţeles să mă refer pentru a nu răpi atenţia distinsului Senat al României, se urmăreşte în fapt înlăturarea lucrătorului din dialogul necesar cu angajatorul. Noi, ca social-democraţi, ne vom opune cu argumente juridice şi politice acestui demers, primitiv prin concepţie şi dăunător prin consecinţe. Europa socială, la a cărei poartă batem cu insistenţă, şi chiar, uneori, cu entuziasm, nu este locul potrivit pentru asemenea experienţe. Dincolo de toate stăruie însă o întrebare: este economia românească la nivelul de competitivitate care să asigure deplina angajare sau ceea ce în terminologia europeană se numeşte full employment: salarii decente, asigurări sociale acoperitoare, într-un cuvânt, stabilitate economică globală şi individuală, suficientă coeziune şi solidaritate socială, precum şi acces echitabil la bunăstare? Din păcate, răspunsul pe care societatea românească îl poate da astăzi este negativ. Şi atunci, soluţia guvernanţilor, unica, este de a desfiinţa drepturile câştigate de lucrători în ultimii ani?

Voi încheia, spunând: lucrătorii nu sunt chiriaşi sau toleraţii corporaţiilor sau ai angajatorilor. Aşa cum nu sunt şi nu trebuie să fie niciodată consideraţi drept toleraţi în România, la a cărei dezvoltare contribuie în egală măsură cu întreprinzătorii.

(Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Programul de lucru este până la 19.30.

Vă rog să votaţi.

Programul de lucru a fost aprobat cu 7 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abţinere.

Domnul Mircea Mereuţă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Oare ce merge prost în România? Este o întrebare pe care ne-o punem adesea, la care găsim răspunsurile, dar nu întotdeauna şi soluţiile. Asupra acestui aspect aş dori să mă opresc în declaraţia mea de astăzi, mai exact la efectele pe care le poate produce anunţata criză a medicamentelor compensate. Practic, Asociaţia Furnizorilor de Medicamente a semnalat că, la ora actuală, farmaciile au acumulat datorii de mii de miliarde de lei. Colegiul Farmaciştilor din România şi-a anunţat intenţia de a sista în luna martie eliberarea de medicamente compensate peste sumele contractate cu Casele de Asigurări de Sănătate, pentru că farmaciile au datorii de peste trei mii miliarde lei către furnizori. La rândul lor, furnizorii mai mici au avertizat farmaciile că nu le vor mai livra medicamente începând cu data de 1 martie. Urmarea va fi că beneficiarii reţetelor compensate şi gratuite, mare parte dintre ei persoane în vârstă, cu afecţiuni cronice, vor ajunge în situaţia de a nu-şi mai putea procura medicamentele respective. Ca de atâtea ori, tot bolnavii sunt cei care trebuie să suporte consecinţele disfuncţionalităţilor între diverse instituţii. Confruntate, pentru a câta oară, cu starea de incertitudine, multe farmacii şi-au epuizat deja plafoanele pentru luna februarie, iar în altele acestea sunt foarte mici comparativ cu numărul reţetelor compensate prescrise bolnavilor.

Ca parlamentar al judeţului Bistriţa-Năsăud pot afirma că aceste probleme nu au ocolit nici judeţul nostru. Depăşirea fondurilor disponibile pentru medicamentele compensate, lipsa acută a farmaciştilor, întrucât absolvenţii preferă centrele medicale sau reprezentanţele care oferă facilităţi sporite. Aş sublinia în context că în ţările Uniunii Europene farmacistul este un partener al acţiunii sociale, şi indiferent dacă lucrează în mediul rural, într-un oraş mare sau în mijlocul unei periferii urbane, el este investit cu o responsabilitate morală şi socială legată de încrederea acordată de public. Din păcate, după decembrie 2004, noi am preluat o situaţie nerezolvată timp de mai multe legislaturi, astfel încât la ora actuală amânarea găsirii unor soluţii va conduce la acumularea deficienţelor, nicidecum la eliminarea acestora. Alianţa „Dreptate şi Adevăr” PNL-PD şi-a propus să facă legi pentru oameni, adică pentru adevăraţii beneficiari ai acestor servicii. De aceea, consider că ne revine tuturor responsabilitatea morală, pe baza unei analize riguroase, să punem capăt disfuncţionalităţilor din sistem, pentru a intra în sfârşit, în normalitate. Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Nicolae-Vlad Popa:

Comisia Europeană a emis marţea trecută un aviz favorabil asupra integrării României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. Conform Calendarului stabilit semnarea Tratatului de aderare poate avea loc la 25 aprilie 2005, la Luxembourg, avizul Parlamentului European fiind prevăzut pentru 13 aprilie 2005. Ulterior, decizia Consiliului va fi luată în data de 25 aprilie, după care, în aceeaşi zi, va fi semnat Tratatul de aderare. După ratificarea de către statele membre, Tratatul va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Acest aviz prealabil reprezintă dovada certă că Guvernul Tăriceanu şi-a respectat angajamentele şi a depăşit dificultăţile ieşite din comun cu care s-a confruntat la preluarea puterii. Sarcina Guvernului rămâne în continuare extrem de grea pentru că trebuie să acţioneze în domenii deosebit de complexe, respectiv justiţia şi afacerile interne, în care, nu de puţine ori, intervenţiile corecte ale Executivului sunt interpretate de către adversarii politici cu rea credinţă ca fiind un amestec în treburile judecătoreşti. Guvernul nu a intenţionat şi nici nu are în vedere imixtiunea în vreun fel în activitatea instituţiilor menţionate, dar a dat un semnal clar că este hotărât să nu mai tolereze corupţia. .Clauza de salvgardare continuă să rămână o sabie a lui Damocles şi pentru alte domenii dificile, cum sunt concurenţa şi mediul. Tocmai de aceea, în această perioadă Parlamentul va avea un rol crucial în procesul de aderare, fiindcă acestui for îi revine principala misiune de a armoniza legislaţia naţională cu cea comunitară. Vă reamintesc că în ultima şedinţă a celor două Camere ale Parlamentului României a fost votată componenţa Comisiei de integrare europeană care va reprezenta, în opinia mea, vârful de lance în procesul integrării. Concret, activitatea acestei comisii va avea ca obiect prioritar continuarea relaţiilor diplomatice parlamentare, astfel încât la 13 aprilie 2005 România să obţină o majoritate de voturi în Parlamentul European. Pe de altă parte, aceleiaşi comisii îi revine datoria de a realiza contacte directe cu comisiile de specialitate din respectivul for european, care, fiecare în parte, elaborează rapoarte sau dau avize pentru votul final privind integrarea. Nu în ultimul rând, Comisia de integrare trebuie să stabilească contacte permanente şi cu grupurile politice europene în acelaşi scop, de a dobândi susţinerea acestui vot final. În lunile care vor urma până la semnarea Tratatului de aderare noi, parlamentarii care facem parte din Comisia de integrare europeană, indiferent de apartenenţa noastră politică, trebuie să avem o ţintă, câştigarea acestei ultime bătălii, astfel încât România să ocupe, în sfârşit, locul care i se cuvine în marea familie europeană. Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, invit la microfon pe domnul senator Şerban Nicolae.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul senator Cioroianu Adrian Mihai.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult. Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, pe domnul senator Gheorghe Funar.