De-crearea si virtualizarea lumii reale prin tehnica o cale spre sfarsitul ei? Abordare tehnica, socio-economica si duhovniceasca a utilizarii documentelor electronice si a tehnicii fara granite morale Autori


Anexa 19 - New Songdo City, primul oraş în care totul va fi supravegheat



Yüklə 0,71 Mb.
səhifə27/29
tarix29.10.2017
ölçüsü0,71 Mb.
#21536
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   29

Anexa 19 - New Songdo City, primul oraş în care totul va fi supravegheat


S-a spus deseori că utilizarea tehnologiei RFID în actele de identitate este ceva accidental şi că nu ar face parte dintr-un întreg proces cu finalitate determinată. Procesul de utilizare a cipului în aproape toate aspectele vieţii sociale este o realitate şi, mai mult, un proces oficial încurajat şi experimentat. Comisia Europeană susţine proiectul “internetul obiectelor”, în care fiecare obiect se presupune că va avea un cip ataşat. Astfel, fiecare produs, animal şi, prin actele de identitate (deocamdată) fiecare om, va avea o identitate virtuală, digitală. Proiectul respectiv este deja pus în aplicare într-un oraş din ... Coreea de Sud

În Coreea de Sud, pe o insulă artificială, se va construi primul oraş-experiment în care controlul total va fi asigurat prin tehnologia RFID, tehnologie care se află şi la baza paşapoartelor româneşti din acest an. Oraşul New Songdo City face parte dintr-un proiect mai amplu de construire a unor oraşe super-tehnologizate pe tot cuprinsul planetei. Denumite oraşele U (de la Ubiquitous City – Oraşele Ubicue), acestea vor implementa întreaga gamă de urmărire şi control a persoanei umane. Oraşul din Coreea include zone de afaceri în care se vor afla sediile unor mega-corporaţii, dar şi zone rezidenţiale pentru angajaţii acestora. „Coreea a mai atras o dată atenţia lumii atunci când a lansat telefonia mobilă. Acum trebuie să ne pregătim pentru următorul pas: RFID şi U-city”, a spus dl An, director în cadrul Autorităţii Zonei Libere Incheon, agenţia guvernamentală care coordonează construirea oraşului.

John Kim, şeful proiectului de construcţie al noului oraş şi fost senior designer pentru Yahoo a declarat că „infrastructura informaţională a oraşului va fi o platformă de test gigantică pentru noile tehnologii informatice, iar oraşul în sine va fi un exemplu pentru stilul digital de viaţă”, pe care el îl numeşte U-life. „U-life va deveni stilul de viaţă al tuturor”, susţine Kim. „Va începe cu un smart-card. O cheie unică sub forma unei cartele cu care puteţi să vă încuiaţi casa, maşina, biroul, puteţi cumpăra tichete pentru metrou sau plăti parcarea, puteţi vedea un film sau închiria o bicicletă şamd.”

New Songdo va fi primul oraş echipat în întregime cu web 3.0, numit şi „internetul obiectelor”. Conceptul de informatică omniprezentă (Ubiquitous Computing, de unde şi termenul de Ubiquitous City – U-city) pe care se bazează web 3.0 prevede ca atât oamenii, cât şi toate lucrurile din jurul lor să aibă un corespondent virtual. Acest lucru face posibilă supravegherea lor totală. „Această tehnologie s-a născut în mare parte în laboratoarele din Statele Unite”, spune M. Townsend, consultant în cadrul unui proiect de transformare a capitalei Coreei într-un U-city. „Dar în Coreea ne aşteptam la mai puţine obstacole sociale şi legislative pentru implementarea ei. Cultura coreană ţine mai puţin la intimitate.” B. J. Fogg, director al laboratorului tehnologic din cadrul Universităţii Stanford, vede construirea acestui oraş ca fiind o etapă de pde-testare a unei idei care în Occident ar fi avut mulţi oponenţi. „New Songdo City sună ca un imens test pentru a vedea cum reacţionează oamenii la astfel de tehnologii şi cum le folosesc. Este mai degrabă o oportunitate de a studia pe scară largă utilizarea tehnologiei RFID, care în Occident nu este deloc bine văzută. După mine, este un experiment pe scară largă, mai uşor de realizat în Coreea decât în SUA sau în Europa.”



Anexa 20: Extrase din pozitia Bisericii Ortodoxe Sarbe



Autor139: Diacon Oliver Subotic, directorul “Centrului de Studii si Utilizare a Tehnologiilor Moderne”din cadrul Arhiepiscopiei Belgradului si Karlovatului

Biometria, siguranţa şi drepturile omului (dezbatere publică la Media Center din Belgrad, 3 martie 2008)140


“[...] Dacă toate tranzacţiile monetare, ale tuturor indivizilor, ar putea fi controlate, individul fără nicio îndoială va deveni un oportunist. Daţi-mi voie să vă dau un exemplu. Să ne imaginăm, dacă vreţi, un bărbat care ani de zile cumpără o publicaţie de opoziţie dar nu vrea ca acest lucru să fie cunoscut public, din oricare motiv, poate nu are forţa convingerilor sale. În acest moment, achiziţionarea publicaţiei poate fi complet neobservată; va merge la un chioşc de ziare, va plăti pentru revistă cu bani cash (numerar) şi va merge să voteze partidul pe care îl susţine. În cazul în care toate plăţile vor fi automate, ceea ce în mod firesc vor fi dacă acceptăm fără rezerve acest fenomen, dacă spunem să-l lăsăm să se dezvolte, să devină auto-regulator. Atunci mâine ne vom afla în situaţia în care nu doar că individul nu numai că va evita să compere publicaţia despre opoziţie, deoarece va presupune ca cineva undeva poate urmări cumpărăturile lui şi este îngrijorat că îşi poate pierde dreptul la salariu sau că nu va mai fi respectat de către societate. Ne vom afla în situaţia în care acest individ va face tot posibilul ca în fiecare moment să se comporte ca un oportunist. Îmi pare rău că doamna Koljevie nu a putut ajunge aici astăzi. O aşteptam să vorbească un pic mai mult despre aşa numita supraveghere panoptică, întrucât nu sunt familiarizat cu filosofiile lui Michel Foucault. Am presupus că va vorbi un pic mai mult în detaliu despre acest lucru deoarece este esenţa acestui subiect. Toţi intelectualii îngrijoraţi cu privire la acest aspect arată ceva se numeşte o societate controlată informaţional ca produs finit dacă vom continua să ne gândim în mod naiv la acest sistem panoptic. Panopticum este denumirea dată de Foucault. Ejdus a scris de asemenea despre acest subiect, de aceea textul este atât de important. Acest lucru este problematic în special pentru soluţiile cu biocip, de aceea filosofii trebuie să se angajeze în mod activ la dezbatere. [...]

Supravegherea şi controlul total141


[...]2. Implementarea sistemelor de identificare biometrică pe baza voluntariatului politic, fără o evaluare critică şi o dezbatere extra-academică, este inacceptabilă. În mod frecvent, instituţiile politice sânt slab informate cu privire la acest domeniu şi se bazează pe informaţiile furnizate de corporaţiile care produc echipamentul de identificare biometrică, creându-se un conflict de interese. Nici o societate liberă nu poate permite ca problemele referitoare la managementul identificării să fie rezolvate de părţi interesate; iniţiativa trebuie să vină, în schimb, de la comisiile de experţi şi instituţiile ştiinţifice care activează în domenii relevante. Pe lângă recomandările date de experţi şi de oameni de ştiinţă, este necesar să se ia în considerare părerea publicului în aceste chestiuni. [...]

5. Posibilitatea anonimatului nu trebuie anulată atunci când poate fi menţinută. În cazurile în care informaţiile biometrice depăşesc cerinţele, de exemplu implementarea unui „e-guvern,” ele nu ar trebui să fie încorporate în sistem, întrucât acesta ar fi o mod necinstit de introducere a tehnologiilor pentru uzul de zi cu zi. Tehnologia de implementare a sistemului de identificare biometrică nu trebuie să fie un scop în sine, ci trebuie să rămână doar o metodă, contrabalansată de principiile etice larg acceptate. În eventualitatea în care soluţiile tehnologice şi normele juridice nu concordă, cele din urmă ar trebui să prevaleze întotdeauna. Acest principiu ar trebui să fie aplicat sistemelor de identificare biometrică.

6. Un moratoriu, propus de experţi, privind aplicarea ulterioară a sistemelor de identificare biometrică până ce mecanismele legale pentru folosirea lor pot fi examinate în întregime, este atât realist, cât şi pragmatic. Totuşi, ar fi necesar mai întâi să se realizeze un studiu complet pentru a se observa dacă sistemele de identificare biometrică schimbă într’adevăr natura interacţiunii politice în societate: dacă afectează relaţia între individ şi stat, iar implementarea finală a acestora ar putea deschide posibilităţile unui viitor totalitar? Abordările în care se vorbeşte la început despre subiecte legate de fezabilitatea tehnică a astfel de sisteme, fără să se pună accent pe idealurile fundamentale în jurul cărora este construită societatea, pot duce la erodarea treptată a normelor juridice şi a principiilor pe care se întemeiază acestea.[...]

8. Trebuie să se acorde prioritate soluţiilor care se bazează pe folosirea voluntară, ori de câte ori se poate. În acest caz, împiedicarea în timp util a oricărei discriminări posibile este vitală. Este clar că jucătorii politici favorizează în general folosirea pe scară largă şi în mod intruziv a sistemelor de identificare biometrică. Aceasta se justifică de cele mai multe ori apelând la necesitatea combaterii terorismului şi a crimei organizate, sau pur şi simplu a modernizării guvernării. Deşi folosite frecvent, aceste argumente nu sânt confirmate de realitate şi nu pot rezista unei examinări meticuloase şi critice.[...]

11. Concretizările în viitor ale implementării fără rezerve a sistemelor de identificare biometrică sugerează crearea unei supravegheri şi unui control total asupra tuturor tranzacţiilor. Problema nu o constituie generaţia actuală a tehnologiei, de exemplu single-role smartcards (cartelele inteligente cu funcţie unică), ci creşterea în viitor a numărului tehnologiilor cu funcţii multiple, cu posibilitatea apariţiei unui biocip (implant electronic), total inacceptabil pentru majoritatea oamenilor astăzi. Ideea unui biocip tulbură în special societăţile cu o formaţie culturală Creştină, aşa cum amintesc prorociile Sfântului Ioan; de asemenea, dezacordul cu privire la acest subiect poate fi manipulat de grupuri de interese pentru a dezbina şi a crea conflicte între disidenţi. [...]


Yüklə 0,71 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   21   22   23   24   25   26   27   28   29




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin