Rezistenţa psihologică a unor pacienţi faţă de autoritatea medicului
Ambivalenţa afectivă a bolnavului
Refuzul sau incapacitatea de comunicare a unor bolnavi
Relaţia medic-pacient este o componentă critică a modelului biopsihosocial.
Relaţia medic-pacient este o componentă critică a modelului biopsihosocial.
Orice medic trebuie nu doar să aibă cunoştinţe practice despre starea medicală a pacientului, dar şi să fie familiarizat asupra psihologiei individuale a pacientului.
Modelul paternalist
Modelul paternalist
Moderul informativ
Modelul interpretativ
Modelul deliberativ
Medicul decide ce este în interesul bolnavului pe baza informaţiilor medicale pe care le deţine şi a raţionamentului medical.
Medicul decide ce este în interesul bolnavului pe baza informaţiilor medicale pe care le deţine şi a raţionamentului medical.
Neajunsul acestui model este reprezentat de faptul că medicul şi pacientul pot avea sisteme de valori diferite.
Rezervat medicinii de urgenţă
Medicul oferă pacientului toate informaţiile relevante privitoare la afecţiunea sa şi la opţiunile terapeutice, fără să ţină cont de istoricul, personalitatea sau sistemul de valori al pacientului
Medicul oferă pacientului toate informaţiile relevante privitoare la afecţiunea sa şi la opţiunile terapeutice, fără să ţină cont de istoricul, personalitatea sau sistemul de valori al pacientului
Poate produce anxietate, stres.
Lipsit de compasiune.
Presupune, în mod eronat, că pacientul este pe deplin autonom.
Potrivit situaţiilor în care pacientul este consultat pentru o afecţiune minoră, în ambulator
Medicul se erijează într-un “sfătuitor” al pacientului, ajutându-l în luarea unei decizii care să ţină cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al acestuia.
Medicul se erijează într-un “sfătuitor” al pacientului, ajutându-l în luarea unei decizii care să ţină cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al acestuia.
Presupune ca medicul să înţeleagă dorinţele şi nevoile pacientului, lucru nu întotdeauna posibil.
Potrivit situaţiilor în care pacientul este consultat pentru afecţiuni cu durată lungă de evoluţie
Medicul se comportă ca un profesor sau prieten al pacientului şi încearcă să îl convingă să aleagă calea “cea mai bună”, ţinând cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al bolnavului.
Medicul se comportă ca un profesor sau prieten al pacientului şi încearcă să îl convingă să aleagă calea “cea mai bună”, ţinând cont atât de informaţiile şi raţionamentul medical, cât şi de sistemul personal de valori al bolnavului.
Utilizat în special în instituţiile cu profil de sănătate publică.
Anxioşii, fobicii: au nevoie de un personaj care să le inspire securitate, nevoile lor de dependenţă fiind satisfăcute printr-o atitudine directivă şi securizantă
Anxioşii, fobicii: au nevoie de un personaj care să le inspire securitate, nevoile lor de dependenţă fiind satisfăcute printr-o atitudine directivă şi securizantă
Obsesionalul cere explicaţii amănunţite din necesitatea sa intelectuală de a se asigura pe calea raţionamentului migălos
Paranoidul are nevoie de o relaţie de încredere şi onestitate
Depresivul resimte o alinare pasageră dacă este lăsat să-şi expună suferinţele sale, deoarece el prezintă un sentiment de culpabilitate în virtutea căruia el percepe orice intervenţie din partea celor din jur ca pe o pedeapsă.
Firea demonstrativă necesită de asemenea o libertate în expunerea sentimentelor, fără a i se permite însă excesele
Eşec în a întâmpina (saluta) în mod adecvat pacientul, în a se prezenta şi în a-şi explica acţiunile
Eşec în a întâmpina (saluta) în mod adecvat pacientul, în a se prezenta şi în a-şi explica acţiunile
Eşec în a obţine informaţii uşor accesibile, mai ales prin temeri şi aşteptări
Acceptarea unei informaţii imprecise şi eşec în căutarea de clarificări
Eşec în verificarea a ceea ce doctorul a înţeles din situaţie faţă de pacient
Eşec în încurajarea întrebărilor sau eşec în a răspunde adecvat la întrebări
Neglijarea indiciilor evidente sau nu furnizate verbal sau altfel de pacient
Evitarea informaţiilor despre situaţia personală familială şi socială a pacientului, inclusiv probleme din aceste domenii
Eşec în obţinerea de informaţii despre sentimentele pacientului şi perceperea bolii
Stil directiv cu întrebări închise, întreruperi frecvente şi eşec în a-l face pe pacient să vorbească spontan
Focusare prea rapidă fără testarea ipotezelor
Eşec în furnizarea de informaţii adecvate despre diagnostic, tratament, efecte secundare sau prognostic sau în verificarea înţelegerii acestora
Eşec în înţelegerea punctului de vedere al pacientului
Slabă liniştire (reconfortare)
Trăsături atitudinale nepotrivite ale medicului: grabă, nerăbdare, oboseală, plictiseală, răceală, ton ridicat
Trăsături atitudinale nepotrivite ale medicului: grabă, nerăbdare, oboseală, plictiseală, răceală, ton ridicat
Acceptarea unei comunicări deficitare cu pacientul
Polipragmazia ca expresie a cedării medicului la insistenţele bolnavului
Rolul tămăduitorului apare de timpuriu în istorie, încă din acele vremuri când medicina se confunda cu divinaţia şi magia.
Rolul tămăduitorului apare de timpuriu în istorie, încă din acele vremuri când medicina se confunda cu divinaţia şi magia.
Astfel, medicul de astăzi a preluat o parte din funcţia jucată de şamani în comunitatea lor. Acest rol este potrivit cu concepţia despre boală potrivit căreia se consideră că orice îmbolnăvire survine ca o pedeapsă sau ca o ispăşire pentru un păcat. Medicul ar trebui, precum un şaman, să extirpe din bolnav elementul rău şi, în general, să aibă puterea de a lupta cu forţele răului printr-o acţiune vindecătoare binefăcătoare.
Unii pacienţi văd în doctorul lor un tămăduitor care a primit darul vindecării, oficiază acte şi comportamente, ritualuri, este îmbrăcat în veşminte caracteristice (de culoare albă), instrumentele şi limbajul pe care le foloseşte sunt în mare parte ermetice pentru cei din jur, în general profesia medicală rămânând o profesie închisă şi inaccesibilă pentru neiniţiaţi. Cu alte cuvinte, puterile pe care le deţine medicul sunt interpretate ca fiind generate de o instanţă supranaturală şi nu neapărat de achiziţiile ştiinţifice dobîndite pe tot parcursul anilor de formare şi de practică medicilă.
Este de datoria medicului să se facă perceput corect de către pacienţii săi pentru a fi cunoscute caracteristicile rolului şi statutului de practicare a medicinei în societatea contemporană.
Este de datoria medicului să se facă perceput corect de către pacienţii săi pentru a fi cunoscute caracteristicile rolului şi statutului de practicare a medicinei în societatea contemporană.
Delay şi Pichot enumeră caracteristicile rolului medicului în societatea actuală:
competenţă tehnică
atitudine universalistă (medicul trebuie să trateze orice persoană, indiferent de naţionalitate, religie)
specificitatea funcţională (privilegiile şi competenţele medicului sunt valabile doar în domeniul medicinei)
secretul profesional
neutralitatea afectivă
atitudinea altruistă şi dezinteresată
rolul social (confirmarea prin diagnostic a autenticităţii unei boli).
În cursul profesării medicinei medicul este animat în acţiunile sale atât de motivaţii conştiente cât şi de motivaţii inconştiente.
În cursul profesării medicinei medicul este animat în acţiunile sale atât de motivaţii conştiente cât şi de motivaţii inconştiente.
Dintre motivaţiile conştiente amintim pe cele care ţin de alegerea profesiei ca pe o vocaţie legată de personalitatea şi destinul propriu:
interesul umanitar: dorinţa de a îngriji, de a vindeca, de a se devota, dorinţa de comunicare interumană, dorinţa de a avea resposabilităţi faţă de umanitate
interes ştiinţific: pentru biologie, pentru ştiinţe experimentale, curiozitatea epistemică
statutul social şi personal: căutarea prestigiului, dorinţa de a avea un anumit statut economic, nevoia de securitate personală, activitate într-o profesiune liberală.
Motivaţiile inconştiente pot să fie limitate la dorinţa de a vedea, dorinţa de a repara, şi dorinţa de putere.
Pentru practicarea profesiunii medicale sunt necesare aptitudini deosebite, nu numai motivaţii şi orientări vocaţionale. Unele dintre ele au un caracter general sau comun oricărei activităţi intelectuale şi se bazează pe existenţa aptitudinii generale a inteligenţei superioare. Aptitudini particulare necesare profesiunii medicale sunt: spiritul de observaţie, abilitatea de a comunica, acordarea unei valori importante demnităţii condiţiei umane, răbdarea şi compasiunea, înţelegerea empatică.
Pentru practicarea profesiunii medicale sunt necesare aptitudini deosebite, nu numai motivaţii şi orientări vocaţionale. Unele dintre ele au un caracter general sau comun oricărei activităţi intelectuale şi se bazează pe existenţa aptitudinii generale a inteligenţei superioare. Aptitudini particulare necesare profesiunii medicale sunt: spiritul de observaţie, abilitatea de a comunica, acordarea unei valori importante demnităţii condiţiei umane, răbdarea şi compasiunea, înţelegerea empatică.
În concluzie, orice medic trebuie să ştie că bolnavii şi familiile acestora aşteaptă totul de la persoana medicului, căruia nu i se iartă nimic în caz de nereuşită.
- Internistul: Specialistul în medicină internă trebuie să posede o inteligenţă superioară, inteligenţă suplă, capabilă să lucreze cu informaţiile la cel mai înalt grad de procesare logică şi algoritmică. El trebuie să fie nu numai un om de ştiinţă şi de observaţie, dar trebuie să fie o persoană cu o cultură medicală vastă şi de asemenea cu o cultură generală amplă pentru a putea privi omul în contextul său, nu doar biologic ci şi social.
- Internistul: Specialistul în medicină internă trebuie să posede o inteligenţă superioară, inteligenţă suplă, capabilă să lucreze cu informaţiile la cel mai înalt grad de procesare logică şi algoritmică. El trebuie să fie nu numai un om de ştiinţă şi de observaţie, dar trebuie să fie o persoană cu o cultură medicală vastă şi de asemenea cu o cultură generală amplă pentru a putea privi omul în contextul său, nu doar biologic ci şi social.
- Chirurgul este persoana cu cea mai mare încărcătură de responsabilitate ataşată fiecărei etape a activităţii sale medicale. Tocmai de aceea, el trebuie să fie la zi cu toate informaţiile tehnice şi ştiinţifice pe care i le impune rezolvarea cazuisticii. Datorită specificului intervenţionist al specialităţii, chirurgul trebuie să facă faţă unor situaţii neprevăzute, de urgenţă, situaţii care îl obligă la luarea unor decizii rapide şi la acţiuni hotărâte. Pe de altă parte, chirurgului i se cere o aptitudine specială de manualitate, dar şi de răbdare, meticulozitate şi rezistenţă fizică.
- Ginecologul. Calităţile necesare profesării acestei specialităţi sunt în general apropiate de cele cerute chirurgului. În plus, ginecologul trebuie să fie un bun cunoscător al psihologiei femeii.
- Pediatrul este prin excelenţă un medic complex, dotat cu inteligenţă, sensibilitate şi caracter. Orice pediatru trebuie să aibă cunoştinţe aprofundate în domeniul psihologiei copilului. Dragostea şi devotamentul pentru copilul bolnav trebuie să fie completată de spiritul de observaţie, aptitudinea de comunicare cu copiii şi promptitudinea în intervenţia terapeutică.
- Pediatrul este prin excelenţă un medic complex, dotat cu inteligenţă, sensibilitate şi caracter. Orice pediatru trebuie să aibă cunoştinţe aprofundate în domeniul psihologiei copilului. Dragostea şi devotamentul pentru copilul bolnav trebuie să fie completată de spiritul de observaţie, aptitudinea de comunicare cu copiii şi promptitudinea în intervenţia terapeutică.
- Psihiatrul îmbină prin natura profesiei sale inteligenţa superioară cu conştiinţa responsabilităţii majore generată de activitatea în domeniul psihicului uman. Psihiatrul trebuie să fie un ascultător perfect, dotat cu un subtil simţ de observaţie şi cu o înţelegere empatică a tuturor stărilor sufleteşti normale sau patologice. Răbdarea şi toleranţa, înţelegerea umanului în toată diversitatea posibilă de manifestare completează trăsăturile de specialist cu cele ale unei personalităţi complexe şi viguroase.
- Femeia medic reuşeşte să se adapteze foarte bine multor specialităţi, reuşind să se impună prin caracteristicile feminităţii mai ales în domeniul pediatriei, bolilor interne, laboratorului clinic, stomatologie.
