Deschiderea cursului


Goluri neprotejate – deschideri în elementele de construcţie care nu sunt închise cu uşi, obloane, trape etc



Yüklə 2,27 Mb.
səhifə3/30
tarix12.01.2019
ölçüsü2,27 Mb.
#95378
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30

Goluri neprotejate – deschideri în elementele de construcţie care nu sunt închise cu uşi, obloane, trape etc.



Goluri protejate – deschideri în elementele de construcţie protejate cu uşi antifoc sau rezistente la foc, obloane sau cortine de siguranţă , trape etc.

Grad de protecţie (al echipamentelor electrice) – mod prin care se asigură alegerea unui echipament electric în funcţie de specificul mediului în care se instalează. În funcţie de mediul cu atmosferă explozivă modurile de protecţie pot fi : capsularea deflagrantă „d” – închiderea utilajului se face într-o carcasă capabilă să suporte explozia unui amestec exploziv care poate pătrunde în interior fără ca dispozitivul să sufere avarii şi fără să transmită inflamarea din interior către atmosfera exterioară; capsularea presurizată „p” – părţile periculoase ale echipamentului sunt amplasate în interiorul unei carcase în care formarea unei atmosfere explozive este împiedicată de prezenţa unei atmosfere protectoare, presurizată; înglobare în nisip „q” – părţile periculoase ale echipamentului sunt închise într-o carcasă şi înglobate în nisip; imersie în ulei „o” – părţile periculoase ale echipamentului sunt introduse în ulei, astfel încât arcul electric sau scâteile electrice nu pot aprinde atmosfera explozivă existentă deasupra; protecţia specială „s” – realizată prin pachete cu plăci de protecţie ; siguranţă mărită „e” – se iau măsuri suplimentare de siguranţă împotriva producerii arcului electric şi a încălzirii excesive; siguranţă intrinsecă „i” – se adoptă măsuri speciale de siguranţă, astfel încât energia produsă de scânteile electrice să nu poată cuprinde amestecul exploziv.



Greu combustibil – proprietate a unor materiale la care arderea, mocnirea sau carbonizarea au loc numai în caszul existenţei unei surse exterioare de foc sau la temperatură ridicată, încetând după îndepărtarea acesteia. Materialele greu combustibile se încadrează în clasele C3 şi C4 de combustibilitate.
Hidrant- dispozitiv fix, cu robinet (vană), racordat la conductele de distribuţie a apei sub presiune, care permite alimentarea furtunurilor pentru stins incendii, pentru stropit străzi sau grădini. Legarea furtunurilor se face direct sau prin intermediul unor piese adecvate (hidrantul portativ, ţeava de legătură echipată cu contor etc). În funcţie de locul amplasării, hidranţii pot fi: interiori, exteriori, subterani, supraterani, etc.
Hidrant exterior – hidrant montat în exteriorul clădirilor.
Hidrant interior pentru clădiri – Hidrant montat în interiorul clădirilor pentru a nu fi expus îngheţului, protejat în cutii tip I (amplasate în nişe, practicate în pereţi, cu grosimea mai mare de 300 mm).
Hidranţi portativi – accesorii utilizate pentru racordarea furtunurilor la hidranţii subterani de incendiu.
Hidranţi subterani – hidranţi exteriori montaţi sub nivelul terenului având doar capacul, racordul cu gheare şi piesele de protecţie la nivelul terenului.
Hidranţi supraterani – hidranţi exteriori la care corpul şi racordurile pentru furtun sunt deasupra nivelului terenului, iar cutia ventilului, tija, garniturile şi o parte a corpului sunt la dâncimi ce variază între 1,25 – 1,50 m (sub limita de îngheţ).
Hotă – obiect sau construcţie, din metal, din sticlă etc. Care se aşază deasupra unei surse de substanţe gazoase nocive, inflamabile sau explozive, mai uşoare ca aerul, pentru izolarea cât mai bună a acesteia de restul atmosferei încăperii şi pentru colectarea şi evacuarea respectivelor substanţe nocive într-un coş sau canal de ventilaţie.
Ieşire de evacuare – ieşire ce asigură circulaţia rapidă şi în condiţii corespunzătoare în caz de incendiu sau altă avarie; conduce direct afară ori într-un loc lipsit de pericol.
Ignifugare – operaţie de tratare a unui material combustibil (lemn, textile, materiale plastice) cu ignifuganţi (antipirene) în scopul modificării capacităţii de aprindere, a arderii independente şi a propagării flăcării.
Ignifugarea lemnului şi a materialelor pe bază de lemn (PAL, PFL, placaj) – operaţie executată prin tratamente de suprafaţă (imersie, pensulare, pulverizare) şi în profunzime (la presiunea atmosferică sau diferită de aceasta). Ignifugarea de suprafaţă utilizează vopsele ignifuge silicatice, termospumante ca şi lacuri decorative ignifuge şi insectofungicide pe bază de fosfor şi azot. Ignifugarea în profunzime utilizează produsul „Evinit” pe bază de sulfat de cupru, acid boric, cromat de sodiu, sau ignifug „FC” pe bază de fosfor şi azot.
Ignifugarea materialelor plastice – operaţie realizată prin introducerea antipirenelor în procesul de polimerizare şi la compoundare sau prin tratare de suprafaţă cu produse de termoprotecţie peliculogene. Eficacitatea ignifugării, care este temporară şi limitată, se verifică în laborator şi în poligon prin teste de combustibilitate.
Implozie – fenomen ce constă în pătrunderea rapidă a aerului într-o incintă vidată, când pereţii acesteia sunt deterioraţi. Prin implozia unor recipiente industriale se pot produce accidente grave urmate de incendii şi distrugeri de bunuri materiale; fenomen opus exploziei.
Incendiu – proces complex, cu evoluţie nedeterminată (aleatorie), definit de următoarele elemente:

- existenţa materialului combustibil şi acţiunea unei surse de iniţiere a incendiului ( de aprindere);

- iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a unei arderi şi scăparea ei de sub control;

- producerea de pierderi materiale în urma arderii;

- necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere, cu scopul întreruperii şi lichidării procesului de ardere.
Incombustibil – material (element) incapabil să treacă în stare de combustie. Supus acţiunii focului nu se aprinde, nu arde mocnit şi nu se carbonizează. Clasa materialelor incombustibile se notează cu C0.
Indicatoare de securitate – reprezentări convenţionale, semne sau indicaţii pentru prevenirea accidentelor de persoane, a incendiilor şi exploziilor. Culorile şi formele acestor indicatoare sunt standardizate, fiind clasificate în 5 tipuri: indicatoare de interzicere, de avertizare asupra unui pericol sau a unei dificultăţi, de siguranţă, de informare, de informare referitoare la echipamentul şi instalaţiile de combatere a incendiilor.
Inflamabil – calitate a unui corp solid sau lichid de a produce, la temperaturi relativ joase, gaze sau vapori care pot forma cu aerul atmosferic un amestec ce se aprinde uşor şi rămâne în stare de combustie, la contactul cu o flacără.
Inflamabilitate – proprietate a unui material de a fi inflamabil
Instalaţie de alarmare pentru incendiu – combinaţie (sistem) de aparate fixe, destinate producerii alarmei în caz de incendiu, în scopul desfăşurării unor activităţi specifice (evacuare, intervenţie etc).
Instalaţie de semnalizare a incendiilor – complex de aparate fixe destinate detectării incendiilor şi producerii alarmei (manual sau automat).
Instalaţie automată de semnalizare şi/sau stingere a incendiilor – instalaţie de semnalizare şi/sau stingere a incendiilor în care detectarea incendiului şi emiterea semnalelor de alarmă şi /sau stingere a incendiului se realizează în mod automat.
Instalaţie manuală de semnalizare şi/sau stingere a incendiilor – instalaţie de semnalizare a incendiilor în care alarma şi/sau stingerea incendiului este iniţiată de om (de exemplu prin buton de semnalizare incendiu).
Instalaţie drencer – instalaţie fixă care asigură refularea apei prin ajutaje de tip „cap drencer” pentru stingerea incendiilor în încăperi cu pericol mare de incendiu, localizarea incendiilor cu ajutorul perdelelor de apă sau protejarea prin răcire a elementelor de construcţie, a instalaţiilor sau a altor bunuri materiale. În funcţie de construcţie, se pot declanşa manual sau automat, prin sistem pneumatic (cu cap sprinkler pe conductă însoţitoare de aer), mecanic (cu fuzibil) sau electromagnetic (cu deterctoare de incendiu).
Instalaţie sprinkler – instalaţie fixă care asigură refularea automată a apei prin ajutaje tip sprinkler pentru stingerea sau localizarea incendiilor în spaţii închise.

Funcţie de temperatura minimă a mediului ambiant unde este amplasată reţeaua de conducte ce alimentează sprinklerele, se pot întâlni:

- instalaţie tip apă-apă; (temnperatura minimă peste 40 C);


  • instalaţie tip apă-aer (temperatura minimă sub 40 C).


Instalaţie de stingere cu spumă - instalaţie fixă sau semifixă, de regulă cu acţionare manuală, care asigură generarea şi refularea spumei pentru stingerea unor incendii de lichide combustibile. Instalaţiile fixe cu spumă pot fi acţionate şi automat. Tipul spumei generate defineşte şi instalaţia (cu spumă chimică, cu spumă mecanică: grea, medie sau uşoară).
Instalaţie de stingere cu pulbere – instalaţie fixă, cu acţionare automată şi/sau manuală, care asigură păstrarea şi refularea pulberii stingătoare, pentru stingerea unor incendii dezvoltate în spaţii închise. Antrenarea pulberii se poate face cu aer comprimat, dioxid de carbon sau azot sub presiune.
Instalaţie de stingere cu dioxid de carbon – instalaţie fixă, cu acţionare automată şi/sau manuală, care asigură păstrarea şi refularea dioxidului de carbon, pentru stingerea unor incendii dezvoltate în spaţii închise. Pentru suprafeţe reduse, stingerea se poate face şi prin îndrumare locală, dacă se asigură concentraţia necesară printr-o intensitate de refulare mare. Funcţie de modul de depozitare a substanţelor de stingere se definesc:

- instalaţii de înaltă presiune;

- instalaţii de joasă presiune.
Instalaţie de stingere cu haloni – instalaţie fixă, similară instalaţiei cu dioxid de carbon, dar folosind ca substanţă de stingere halon.
Instalaţie electrică pentru iluminatul de siguranţă - instalaţie electrică ce asigură funcţionarea unor corpuri de iluminat (de siguranţă) în cazul defectării instalaţiei electrice pentru iluminatul normal. Alimentarea cu energie electrică se asigură de la surse independente (baterii de acumulatoare, grup electrogen, transformator cu branşament diferit de cel ce alimentează iluminatul normal) sau prin conectare la reţeaua electrică înainte de întrerupătorul general al reţelei electrice din clădire. Funcţie de destinaţie, poate fi:

- pentru continuarea lucrului – instalaţie electrică de iluminat care permite continuarea lucrului în spaţii unde se desfăşoară procese tehnologice vitale sau alte activităţi industriale şi sociale (spitale) importante sau cu consecinbţe grave în caz de întrerupere a iluminatului. Alimentarea cu energie electrică de la sursa independentă asigură funcţionarea tuturor lămpilor cel puţin 3 ore;

- pentru evacuare – instalaţie electrică pentru iluminat care asigură condiţii de minimă vizibilitate, necesară pentru evacuarea persoanelor aflate într-o clădire. Se prevede în încăperi sau căi de evacuare unde se pot afla cel puţin 50 persoane. Sursa independentă de energie va asigura funcţionarea tuturor corpurilor de iluminat cel puţin 1 oră;

- contra panicii – instalaţie electrică de iluminat care asigură condiţii minime de vizibilitate necesară evacuării încăperilor cu aglomerări de persoane, cu capacitatea mai mare de 400 locuri. Acest tip intră automat în funcţiune la cel mult 1 secundă după defectarea iluminatului normal şi se va alimenta de la aceeaşi sursă ca şi iluminatul de evacuare din clădirea respectivă.

- pentru veghe – instalaţia electrică de iluminat care permite, pe timp de noapte, supravegherea unor anumite încăperi (în spitale, creşe, etc.). Alimentarea cu energie electrică se face de la aceeaşi sursă ca şi iluminatul de evacuare.

- pentru marcarea hidranţilor – instalaţie electrică de iluminat care asigură identificarea poziţiei hidranţilor în timpul nopţii. Alimentarea cu energie electrică se face fie de la o sursă independentă, fie de la tablou, înaintea întrerupătorului general. În acest din urmă caz, va fi acţionat manual, la necesitate.


Instalaţie fixă de stins incendii – anasamblu de conducte şi dispozitive de refulare fixe care permit racordarea unor motopompe, autopompe sau alte utilaje mobile, pentru asigurarea substanţelor de stingere în caz de incendiu.
Instalaţie specială de protecţie împotriva incendiilor – ansamblu de construcţii, utilaje, conducte, dispozitive şi aparate, montate astfel încât să formeze un tot unitar, în scopul asigurării protecţiei împotriva incendiilor în spaţiile deservite (exemple: instalaţii de semnalizare, instalaţii de stingere, instalaţii pentru atmosferă controlată etc.).
Instructaje – una din formele de instruire a personalului muncitor şi a altor categorii de cetăţeni în scopul răspândirii, prelucrării şi popularizării unor reguli şi norme, de exemplu din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

- instructaj introductiv general – se realizează, de regulă, cu noii încadraţi în muncă, cu cei transferaţi sau detaşaţi de la alte unităţi, precum şi cu ucenicii, elevii şi studenţiii. Instructajul introductiv general are ca scop iniţierea participanţilor în legătură cu specificul activităţilor din obiectiv, precum şi cu principalele măsuri generale de p.s.i. ce trebuie respectate la locul de muncă;

- instructaj la locul de muncă – se efectuează, de regulă, la locul de muncă unde a fost repartizat noul încadrat, de către conducătorul locului de muncă, care se va axa în instruire pe cunoaşterea unor noţiuni teoretice privind activitatea de p.s.i. şi, mai ales, pe modul cum se aplică în practică aceste măsuri;

- instructaj periodic – se efectuează la intervale de timp, în funcţie de specificul procesului tehnologic (de regulă, 30 zile), de către şefii locurilor de muncă, având tematica stabilită în funcţie de specificul locului de muncă. Se face individual);

- instructajul pe schimburi – se face înaintea începerii programului de lucru cu personalul din locurile de muncă cu pericol de incendiu şi explozie.
Instruire – activitate planificată şi desfăşurată de organe de conducere şi de specialişti în scopul iniţierii, aprofundării sau formării unor deprinderi în cunoaşterea anumitor reguli şi norme, precum şi în luarea de măsuri. Instruirea personalului muncitor şi a altor cetăţeni în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor este obligatorie şi trebuie să aibă un caracter permanent şi susţinut, realizându-se prin instructaje, conferinţe, prezentări demonstrative, filme, diapozitive şi alte forme de popularizare.
Încălzire – ridicarea a temperaturii unui corp prin aportul de căldură sau prin dezvoltarea de căldură în interiorul lui;

- ansamblu al operaţiilor de producere şi de transfer al căldurii. Transferul de căldură se face: prin conducţie (fără ca mediul prin care se transferă căldura să fie în mişcare), prin convecţie (căldura este transferată prin efectul deplasării materiei), prin radiaţie (dacă, prin radiaţia electromagnetică emisă, un corp pierde căldură, iar altul primeşte căldura prin radiaţie electromagnetică incidentă).


Încăpere – spaţiu dintr-o construcţie, delimitat de pereţi şi planşee, destinat desfăşurării unor activităţi în condiţii adecvate pentru viaţa oamenilor şi bunurilor materiale.
Încăpere cu aglomerări de persoane – încăpere în care se pot afla simultan 50 sau mai multe persoane, fiecăreia dintre ele revenindu-i o arie de maxim de 4 m2.
Încăpere – tampon (antifoc) – încăpere în care pereţii şi planşeele sunt incombustibile, cu limită de rezistenţă şa foc mai mare de 1 oră, ce protejează golul dintr-un perete antifoc. Golurile pentru circulaţie din pereţii încăperilor tampon se prevăd cu uşi având limita de rezistenţă la foc mai mare de 45 minute şi dispozitive de autoînchidere în caz de incendiu. Când separă compartimente cu pericol de explozie, încăperea tampon se execută de tip ANTIEX.
Încăperi cu pericol de incendiu – încăpere în care se păstrează substanţe cu pericol de incendiu sau se desfăşoară procese tehnologice cu pericol de incendiu.
Încăpere rezistentă la foc – încăpere limitată (din toate părţile) cu elemente rezistente la foc.
Încăpere electrostatică – fenomen prin care în corpurile (solide, lichide, gazoase) neconducătoare electric apar sarcini electrice (ioni pozitivi şi/sau negativi) în echilibru, sub influenţa unor acţiuni mecanice (frecare, ciocnire, vibraţii), termice (variaţii de temperatură) sau chimice.
Lăţimea căii de evacuare - lăţimea necesară trecerii fluxurilor de evacuare, având dimnesiunea în raport cu numărul acestora.
Legare la pământ – racordare, prin elemente bune conducătoare de electricitate a carcaselor sau şasiurilor metalice ale echipamentelor, aparatelor, dispozitivelor electrice sau a unor instalaţii, conducte, etc. La o priză de împământare. Legarea la pământ constituie un mijloc de protecţie a aparatelor şi/sau a oamenilor împotriva unor subpratensiuni (supracurenţi) de natură electrică, electrostatică, atmosferică etc. Se evită astfel şi descărcările electrice accidentale ce pot deveni surse de iniţiere a unor incendii.
Limită de rezistenţă la foc - interval de timp după care un element de construcţie supus acţiunii flăcărilor şi temperaturilor înalte nu mai satisface unul sau mai multe din următoarele criterii: capacitate portantă, izolare termică, etanşeitate.
Lungimea căii de evacuare â lungime a drumului parcurs în axa căii de evacuare de la punctul de plecare până la ieşirea în exterior sau până la o casă de scări de evacuare, ţinând seama de poziţia diferitelor utilaje sau obiecte cu amplasament fix care trebuie ocolite.
Mediu exploziv – amestec de vapori sau gaze combustibile – aer aflat între limitele inferioară şi superioară de explozie. (Similar „Amestec exploziv”).
Mediu inflamabil – amestec de vapori-gaze combustibile-aer aflat între limitele inferioară şi superioară de ardere.
Panou pentru incendiu – dulap, de regulă metalic care adăposteşte accesorii, utilaje şi uneori substanţe destinate primei intervenţii la incendii.

Funcţie de forma constructivă şi dotare se disting trei tipuri:

- Tip 1 – dulap metalic închis;

- Tip 2 – schelet metalic (vezi imagine);

- Tip 3 – schelet metalic cu plasă de sîrmă.

În general, aceste panouri sunt dotate cu furtun de refulare, ţeavă de refulare, tîrnăcop, lopată, cange, găleţi, stingotoare portative.


Panou sinoptic - panou pe care se totalizează indicaţiile vizuale prin intermediul cărora se poate constatat, rapid şi în asamblu, starea de funcţionare a unei instalţii, sistem tehnic, etc. Exemplu: panoul sinoptic al centralei SESAM.
Parascântei – dispozitiv montat în interiorul sau în vecinătatea extremităţii superioare a unui coş pentru oprirea scânteilor, a prafului şi a particulelor solide antrenate de gazele de ardere;

- ecran izolant, incombustibil, care previne formarea arcurilor electrice între două piese metalice sau deteriorările produse de acestea.


Paratrăsnet (paratoner) – instalaţie de protecţie a construcţiilor, a utilajelor etc. Împotriva loviturilor directe ale trăsnetului, prin descărcare la pământ a electricităţii statice.

Instalaţia de paratrăznet se compune din:

- elemente de captare (verticale, orizontale, înclinate) – conductoare metalice, tije, elemente metalice ale construcţiilor care preiau direct curentul de trăsnet;

- elemente de coborâre – conductoare metalice, elemente metalice ale construcţiilor care conduc spre pământ curentul de trăsnet, făcând legătura între elementele de captare şi priza de pământ;

- priza de pământ – totalitatea elementelor conducătoare în contact cu pământul (rezistenţa trebuie să fie mai mică de 4 ohmi).
Parc de rezervoare – spaţiu amenajat în aer liber, unde sunt amplasate rezervoarele destinate păstrării unor substanţe lichide şi instalaţiile auxiliare aferente acestora.
Perdea de apă – strat subţire de apă destinat protecţiei golurilor de trecere prin pereţi sau prin zone antifoc, a uşilor ori ferestrelor din pereţii rezistenţi din încăperile cu dimensiuni mari, protejării din exterior a elementelor de construcţie ale clădirilor, a rezervoarelor cu lichide inflamabile şi a instalaţiilor amplasate la distanţe mici şi pe direcţia de propagare a radiaţiei calorice. Se realizează cu ajutorul unor dispozitive speciale, al instalaţiilor de drencere sau al jeturilor intersectate refulate cu tuburi de apă sau ţevi cu ajutaje (la presiuni mari).
Perete antifoc – perete ce îndeplineşte, în caz de incendiu, funcţia de compartimentare, independent de celelalte elemente de construcţie şi având o limită de rezistenţă la foc de minimum 3 ore.
Perete rezistent la foc – element de întârziere a propagării focului, care separă încăperi din interiorul aceluiaşi compartiment de incendiu.
Perete rezistent la explozie – element de construcţie rezistent la explozie, care separă încăperi (spaţii) cu pericol de explozie (categoriile A şi B depericol de incendiu).
Pericol de incendiu – stare normală de existenţă a unui mediu sau de funcţionare a unui sistem tehnic care poate permite întrunirea condiţiilor necesare iniţierii arderii materialelor combustibile din zonă.
Sarcină termică – cantitate de căldură pe care o poate degaja prin ardere completă totalitatea materialelor combustibile fixe şi mobile, existente în spaţiul afectat de incendiu.
Sas- încăpere de dimensiuni mici în interiorul unei hale sau al unei instalaţii, care separă sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit şi prin intermediul căreia se poate face alternativ legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. Când îndeplineşte rolul de protecţie a golurilor împotriva propagării incendiilor sasul se amenajează potrivit cerinţelor constructive şi funcţionale necesare încăperilor tampon.
Săli aglomerate – încăperi distincte sau grupuri de încăperi cu comunicaţie directă între ele, în care suprafaţa ce revine unei persoane este mai mică de 4,oo m2 şi, simultan, se poate întâlni una din următoarele situaţii:

Orice număr de persoane în sălile de teatru dramatic sau muzical; cel puţin 150 persoane în celelalte săli de spectacol, săli de întruniri, expoziţii, cluburi şi case de cultură (atunci când aceste săli sunt situate la parter această limită poate fi majorată la 200 persoane); cel puţin 200 persoane pentru orice săli cu alte destinaţii şi cel puţin 400 persoane pentru vestiarele din anexele social-administrative ale obiectivelor de investiţii.

După destinaţie, sălile aglomerate se clasifică în două categorii:

- S.1. – teatre dramatice şi muzicale, săli de spectacole din cluburi şi cămine, circuri, expoziţii comerciale, muzee cu exponate combustibile, magazine cu mărfuri combustibile;

- S.2 – săli pentru proiecţii cinematografice, cantine, săli de lectură, muzee cu exponate incombustibile, expoziţii permanente de artă, auditorii, săli de întrubniri, saloane de dans, săli de concert, săli de sport, săli de aşteptare, vestiare.
Scară de evacuare – scară fixă situată în interiorul sau exteriorul clădirilor, prevăzută special pentru asigurarea accesului la exterior al persoanelor, în caz de incendiu, atunci când scările normale de circulaţie sunt insuficiente sau nu asigură protecţia împotriva incendiilor conform prevederilor normelor tehnice specifice. Scările interioare de evacuare sunt închise în case de scări special construite.

Scările exterioare de evacuare sunt deschise şi sunt prevăzute cu copertină peste ultima rampă superioară.



Scară de intervenţie sau salvare la incendiu – scară fixă metalică situată la interiorul sau la exteriorul construcţiilor, destinată accesului la acoperiş sau la niveluri superioare ale clădirii, al persoanelor care intervin la stingerea incendiilor sau pentru evacuarea persoanelor blocate în clădire, atunci când calea normală de evacuare nu mai este practicabilă. Acest tip de scară se prevede suplimentar la clădirile cu aglomerări de persoane sau cu înălţimi mari. Nu se ia în calcul la stabilirea căilor de evacuare.
Scurtcircuit – deranjament care se produce într-o instalaţie electrică atunci când două elemente sau conductori electrici ai acesteia, între care există o diferenţă de potenţial, vin în contact accidental direct sau printr-o rezistenţă foarte mică.

Curentul care se formează se numeşte curent de scurtcircuit, valoarea sa putând depăşi de zeci chiar de sute de ori curentul nominal. Cantitatea de căldură dezvoltată la trecerea curentului de scurtcircuit creşte foarte mult, conducând la supraîncălzirea şi aprinderea izolaţiilor (PVC, cauciuc etc.) şi/sau a altor elemente combustibile constitutive ale echipamentelor electrice.


Sonerie polarizată – dispozitiv sau aparat electroacustic folosit ca mijloc de apel sau de semnalizare acustică (sonoră) în caz de incendiu sau alte pericole.
Sprinkler (cap sprinkle) – element final al unei instalaţii automate de stins incendii cu apă, având rolul de a sesiza o temperatură ridicată în zonă (la o valoare prestabilită) prin declanşarea unui aliaj fuzibil şi de a refula apa sub presiune, pulverizând-o pentru a stinge incendiul sau pentru a proteja unele materiale combustibile, încă neafectate de acesta.
Spumant – substanţă tensioactivă, având proprietatea de a forma spumă prin micşorarea tensiunii superficiale a lichidului şi e a menţine stabilitatea ei. Cel mai des se întrebuinţează spumanţii proteinici, sintetici, rezistenţi la alcooli, fluoroproteinici şi fluorosintetici care pot fi peliculogeni şi nepeliculogeni. Din punct de vedere al stării de agregare spumanţii pot fi sub formă lichidă sau solidă.
Stabilitate la foc – proprietate a unui element de construcţie de a păstra forma limită admisă sub acţiunea focului (element de definire a capacităţii portante, în cazul determinării limitei de rezistenţă la foc).
Stabilitate termică – capacitatea unui elementate conducător sau a unui aparat de a suporta efectul termic al curentului electric în regim permanent sau de scurtcircuit, fără a depăşi temperatura admisă, corespunzătoare regimului respectiv.
Stare de pericol – complex de condiţii tehnice şi organizatorice în care se află la un moment dat un sistem tehnic delimitat spaţial şi care poate determina scoaterea integrală sau parţială a acestuia din starea normală prin producerea unui eveniment negativ (incendiu, explozie, avarie, accident tehnic etc.) ce ar avea drept consecinţe pagube materiale ori victime omeneşti. Starea de pericol de incendiu sau explozie este caracterizată de natura, multitudinea, diversitatea, valorile cantitative şi calitative, precum şi durata principalilor parametri de stare legaţi de sursele de aprindere (energie) şi mijloacele ce le pot produce, de existenţa materialelor şi substanţelor combustibile şi de împrejurările favorizante condiţii atmosferice, ventilaţie etc.).
Stingător – aparat de stingere acţionat manual, care conţine o substanţă ce poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere sub efectul presiunii creată în interiorul lui. Stingătoarele fac parte din categoria mijloacelor de primă intervenţie.
Supra sarcină electrică – creştere a sarcinii electrice a unui circuit peste valoarea nominală prin racordarea unor consumatori electrici, având astfel o putere instalată totală mai mare decât puterea maximă admisibilă a circuitului respectiv. Efectul suprasarcinii electrice este supraîncălzirea conductorilor şi termodegradarea izolaţiei acestora, putând conduce la iniţierea unor incendii.
Sursă de aprindere(iniţiere a arderii) – fenomen fizic, chimic sau de altă natură care generează o cantitate de energie capabilă a iniţia aprinderea unui material sau mediu combustibil. Exemple: descărcări electrice, flacără, corpuri incandescente, scântei de diferite naturi, reacţii chimice sau biochimice etc. Sursa de aprindere poate deveni uneori sursă de iniţiere a incendiilor dacă arderea nu este controlată.
Sursă de iniţiere a incendiilor - fenomen fizic, chimic sau de altă natură, care a generat o cantitate de energie capabilă să iniţieze un incendiu. Exemple: flacără, corpuri supraîncălzite, arcuri şi scântei electrice, reacţii chimice exoterme, trăsnet etc.
Sursă electrică de bază – sursă ce asigură alimentarea cu energie electrică a receptoarelor consumatorului, în regim normal de funcţionare.
Sursă electrică de rezervă – sursă ce asigură alimentarea cu energie electrică a receptoarelor consumatorului în cazul indisponibilităţii sursei de bază.
Sursă electrică de intervenţie – sursă de rezervă independentă (grup electrogen, baterie de acumulatoare) care, la indisponibilitatea sursei de bază sau a celei de rezervă asigură alimentarea cu energie electrică a unui grup restrâns de receptoare, în scopul evitării unor fenomene periculoase la consumator.
Tambur deschis antifoc – sistem de protecţie a golurilor tehnologice şi funcţionale din pereţii de compartimentare antifoc. Se preve în cazuri excepţionale, bine justificate tehnic şi economic când, datorită necesităţilor tehnologice sau funcţionale, protecţia golurilor din pereţii antifoc nu se poate face uşi, obloane, cortine antifoc sau încăperi tampon. Tamburii deschişi antifoc trebuie să aibă lăţimea egală cu cea a golului protejat şi lungimea totală de minimum 4 m. Pereţii şi planşeele tamburului deschis antifoc trebuie să fie realizate din materiale incombustibile, fără goluri şi cu limita de rezistenţă la foc de minimum 1 oră. În tamburii deschişi trebuie să se prevadă sprinklere sau drencere cu acţionare automată în caz de incendiu, amplasate câte unul la fiecare metru pătrat pe suprafaţă orizontală a tamburului.
Timp de evacuare- timp necesar pentru acţiunea efectivă de evacuare ce nu trebuie să depăşească durata posibilă de rămânere a omului în zona periclitată, după care, mediul ambiant al căilor de evacuare, concentraţia fumului, a căldurii sau a gazelor atinge nivelul periculos. Timpul de evacuare diferă de la un gen de clădire la altul, dar se recomandă a nu depăşi 2,5 minute (150 secunde).
Timp de expunere la flacără – durată, măsurată în secunde, minute, ore, ce corespunde acţiunii permanente a flăcărilor asupra unui material supus, de regulă, unor încercări la foc.
Tiraj – circulaţie a aerului şi a gazelor de ardere, într-o instalaţie de încălzire cu focar, supuse unei diferenţe de presiune între două secţiuni ale instalaţiei. Pe timpul incendiilor se formează un puternic tiraj natural ca urmare a depresiunii provocată de diferenţa de greutate dintre coloane de gaze de ardere calde şi coloana identică de aer rece din exterior sau din zona învecinată celei de ardere.
Transfer de căldură – schimb de căldură dinspre părţile mai calde spre părţile mai reci ale sistemelor fizico-chimice, efectuat prin radiaţie sau convecţie, în regim staţionar sau variabil.
Trapă pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi- dispozitiv pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi rezultate în urma unui incendiu. Dispozitivul poate fi declanşat automat sau manual. Se poate monta pe terase (orizontal), pe luminatoare (înclinat) sau pe tâmplărie metalică ( vertical). Declanşarea automată se realizează la temperatura fuzibilului (720 C sau 930 C). Dotarea cu astfel de dispozitive se face conform Normelor tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului P. 118 – 83.
Trăsnet – descărcare electrică disruptivă aperiodică, de mare intensitate, care se produce în timp de furtună, între nori şi pământ, prin interiorul unor canale de ar ionizat. El are:

- efecte termice : topirea conductoarelor metalice şi a altor elemente de metal (incendierea construcţiilor sau a materialelor combustibile solide se produce în special datorită trăsnetelor de intensitate moderată, dar cu durată mare);

- efecte mecanice, datorită forţelor electrodinamice ale curenţilor de durată relativ mică, dar de amplitudini foarte mari, care pot produce ruperea unor elemente (conductori, stâlpi, copaci etc.)

- efecte de electrocutare a oamenilor şi animalelor;

- efecte de producere, prin influenţă electrostatică şi prin inducţie electromagnetică, a unor supratensiuni foarte mari în liniile aeriene de transport a energiei, precum şi în cele de telecomunicaţii.

Trăsnetul loveşte îndeosebi punctele mai înalte faţă de sol (arbori, stâlpi, construcţii înalte etc.).


Uşi antifoc – elemente de închidere a golurilor verticale (destinate circulaţiei) practicate în pereţi antifoc. Sunt executate din material incombustibil cu o limită minimă de rezistenţă la foc de 90 minute.
Uşi rezistente la foc – elemente de închidere a golurilor verticale (destinate circulaţiei) din pereţi rezistenţi la foc. Sunt executate din materiale incombustibile cu o limită de rezistenţă la foc de 60 minute.
Ventilare- acţiune de împrospătare a aerului viciat dintr-un spaţiu închis prin înlocuirea lui.

. ventilarea de avarie – ventilarea folosită în încăperile în care este posibilă degajarea bruscă a unui volum de substanţe toxice sau inflamabile, pe care instalaţiile de ventilare dimensionate în regim normal nu-l pot evacua în perioada de timp necesară pentru restabilirea condiţiilor normale de lucru.

. ventilarea mecanică – evacuarea sau introducerea forţată a aerului cu ajutorul ventilatoarelor (exhaustoarelor).

. ventilarea normală – schimbul de aer realizat datorită diferenţei dintre greutatea specifică, în funcţie de temperatura şi presiunea dintre interior şi exterior.


Vopsea termospumantă – suspensie apoasă sau în solvenţi organici (hidrocarburi, acetonă et.) de pigmenţi (TiO2), substanţe peliculogene, lianţi, substanţe carbonizate (polihidroxialcooli), agenţi de spumare ( pirofosfat de melamină, diciandiamida) şi alţi ingredienţi; atunci când este aplicată pe materiale combustibile asigură protecţia acestora prin generarea , la temperaturi ridicate, a unui strat carbonos termoizolant.
Acoperiş-parte a construcţiei care o închide faţă de exterior, peste ultimul nivel construit. Poate fi tip terasă sau cu şarpantă.
Arie (construită şi desfăşurată) – suprafaţă orizontală a construcţiei, delimitată de elemente perimetrale. Aria construită (Ac) este delimitată de feţele exterioare ale pereţilor de închidere perimetrali la nivelul soclului (planul de contact cu terenul), iar aria desfăşurată (Ad.) a unei construcţii reprezintă suma ariilor construite a tuturor nivelurilor acesteia, subterane şi supraterane, delimitate de feţele exterioare ale pereţilor de închidere perimetrali ai fiecărui nivel.
Atrium (patio, curte de lumină) – incintă închisă din interiorul unei construcţii, delimitată pe un sau mai multe laturi de cel puţin patru niveluri ale construcţiei.

Atriumurile pot fi acoperite sau neacoperite.


Clapetă antifoc – dispozitiv de închidere (obturare) rezistent la foc, montat pe tubulatura de ventilare care străpunge un element de construcţie antifoc sau rezistent la foc (în poziţie normal deschisă şi prevăzută cu acţionare automată şi manuală în caz de incendiu).
Clădire înaltă – construcţie civilă (publică) supraterană, la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la peste 28 m faţă de terenul (carosabilul adiacent) accesibil autovehiculelor de intervenţie ale pompierilor pe cel puţin două laturi ale clădirii.

Atunci când ultimile niveluri sunt locuinţe de tip duplex sau triplex se ia în considerare numai nivelul de acces din circulaţiile comune orizontale ale clădirii.

Nu sunt considerate clădiri înalte.


  • construcţiile care nu sunt destinate să adăpostească oameni;

  • clădirile civile (publice) la care deasupra nivelului limită se află un singur nivel ce ocupă maximum 50% din aria construită a clădirii şi cuprinde numai încăperi pentru maşini ale ascensoarelor, spaţii tehnice aferente construcţiei, circulaţii funcţionale;

  • clădirile civile (publice) nominalizate în normativ.



Clădire foarte înaltă – construcţie civilă (publică) la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la înălţimea de 45 m, sau mai mult, măsurată conform art. 1.2.5.
ORDONANTA Nr. 60/28.08.1997 privind apărarea împotriva incendiilor
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art.1 lit. i) din legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
CAPITOLUL I

Dispoziţii generale


Art. 1. -Apărarea împotriva incendiilor, apărarea vieţii oamenilor şi a bunurilor constituie o problemă de interes public, la care trebuie să participe, în condiţiile legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele juridice şi fizice române, precum şi celelalte persoane juridice sau fizice care desfăşoară activităţi ori se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României.

Art. 2. -Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de măsuri tehnice şi organizatorice; precum şi de activităţi specifice, planificate şi realizate potrivit prezentei ordonanţe, în scopul de a asigura identificarea, evaluarea, controlul şi combaterea riscurilor de incendiu, informarea cetăţenilor asupra acestora, precum şi intervenţia operativă pentru salvarea şi acordarea ajutorului pentru persoanele aflate în pericol, stingerea incendiilor şi limitarea efectelor acestora.

Art. 3. -Persoanele juridice si cele fizice răspund, potrivit legii, de toate efectele nocive ale incendiilor, care decurg din: existenţa sau utilizarea construcţiilor, echipamentelor, mijloacelor, utilajelor şi instalaţiilor tehnologice pe care le deţin sau administrează; de activitatea desfăşurată sau în legătură cu aceasta; de produsele pe care le folosesc, la prelucrează, le furnizează, le transportă, le stochează sau le comercializează.

Art. 4. -Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură integrarea măsurilor privind dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, în programele de dezvoltare economico-socială ce se Întocmesc la nivel naţional şi local.

Art. 5. -Situaţia de pericol existentă, din momentul observării, semnalizării sau anunţării unui incendiu, până la terminarea operaţiunilor de intervenţie, constituie o urgenţă publică de incendiu.
CAPITOLUL II

Obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor secţiunea 1 Obligaţii generale


Art. 6. -(1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.

(2) Orice persoană care observă un incendiu are obligaţia de a anunţa prin orice mijloc pompierii, primarul sau poliţia, după caz, şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea si stingerea incendiului.

Art. 7. -(1) În caz de incendiu, orice persoană are obligaţia de a acorda ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a autorităţilor administraţiei publice sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a pompierilor.

(2) În cazul incendiilor produse la păduri, la plantaţii şi la culturi agricole, persoanele fizice şi juridice aflate În apropiere au obligaţia să intervină cu mijloacele de care dispun, fără a fi solicitate.

Art. 8 -(1) Persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri construcţii sau instalaţii tehnologice au obligaţia de a permite accesul pompierilor şi persoanelor care acordă ajutor, precum şi utilizarea apei, materialelor şi mijloacelor proprii pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane.

(2) În cazurile prevăzute de lege, pentru limitarea propagării incendiilor şi evitarea producerii unui dezastru, persoanele menţionate la alin. (1) trebuie să accepte şi alte măsuri stabilite de conducătorul intervenţiei, cum sunt:

degajarea terenurilor, demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, oprirea temporară a activităţilor, evacuarea din zona periclitată, după caz.

Art. 9. -La Încheierea contractelor de concesionare, de închiriere şi de antrepriză, părţile sunt obligate să consemneze în actele respective răspunderile ce le revin În ceea ce priveşte asigurarea apărării împotriva incendiilor.

Art. 10 -(1) Pentru limitarea propagării şi stingerea incendiilor, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea efectelor acestora, consiliile judeţene, consiliile locale şi persoanele juridice prevăzute la art. 8 au obligaţia să colaboreze între ele, contribuind cu forţe şi mijloace, pe bază de reciprocitate sau contra unei plăţi.

(2) Organizarea acţiunilor de colaborare şi procedurile necesare se stabilesc prin convenţii încheiate între părţi, se prevăd în planurile de intervenţie ale fiecărui participant la convenţie, şi se comunică unităţii teritoriale de pompieri militari.

Art. 11. -Deţinătorii şi utilizatorii de construcţii ori de instalaţii şi echipamente tehnologice de producţie au obligaţia să conlucreze cu autorităţile administraţiei publice şi cu organele de specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea şi punerea În aplicare a planurilor de intervenţie în caz de urgenţă publică de incendiu.
Secţiunea a 2-a

Obligaţiile consiliului local şi ale primarului
Art, 12, -(1) Consiliul local are următoarele obligaţii principale:

a) asigură, pe baza normelor generale, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă, instituie reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, corelate cu nevoile locale;

b) hotărăşte înfiinţarea serviciului public de pompieri civili, aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, asigură încadrarea cu personal, dotarea şi finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a acestuia în condiţii de operativitate şi eficienţă;

c) hotărăşte, în cazul în care nu poate înfiinţa un serviciu public de pompieri civili propriu, asocierea sau stabilirea relaţiilor de colaborare, după caz, cu alte consilii locale ori cu agenţi economici, în baza unor contracte sau n baza altor convenţii;

d) stabileşte, în condiţiile legii, cuantumul taxelor speciale destinate finanţării serviciului public de pompieri civili şi pentru informarea cetăţenilor asupra riscurilor de incendiu şi a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;

e) asigură includerea, în planurile de organizare, de dezvoltare urbanistică şi de amenajare a teritoriului, a lucrărilor pentru instalarea sistemelor de anunţare, alarmare şi alimentare cu apă în caz

de incendiu, precum şi a căilor de acces pentru intervenţii în caz de urgenţă publică de incendiu;

f) analizează periodic capacitatea de apărare împotriva incendiilor a unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă şi hotărăşte măsuri de îmbunătăţire a acesteia;

g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

(2) Pentru partea unităţii administrativ-teritoriale cuprinsă în raionul de intervenţie de bază al unei subunităţi de pompieri militari, consiliul local nu constituie formaţiile de intervenţie şi salvare, prevăzute la art.30 alin. (2), în structura serviciului public de pompieri civili.

Art. 13. Primarul are următoarele obligaţii principale:

a) stabileşte măsurile necesare acordării asistenţei pentru prevenirea incendiilor la gospodăriile populaţiei;

b) organizează controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, pe timpul adunărilor sau manifestărilor publice, precum şi la construcţiile şi instalaţiile tehnologice aparţinând domeniului public şi privat al unităţii administrativ teritoriale, la instituţiile publice şi agenţii economici de interes local, şi dispune verificarea măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care !e emite;

c) asigură realizarea şi menţinerea în stare de funcţionare a sistemelor de anunţare şi alarmare, de alimentare cu apă în caz de incendiu, precum şi a căilor de acces pentru situaţiile de urgenţă publică;

d) aduce la cunoştinţă publică normele, regulile şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi informează populaţia cu privire la modul de comportare În caz de incendiu;

e) asigură pregătirea profesională, antrenarea şi perfecţionarea personalului din serviciul public de pompieri civili, precum şi elaborarea şi actualizarea planurilor de intervenţie;

f) asigură constituirea şi gestionarea rezervelor de substanţe de stingere, echipament de protecţie, hrană şi alte mijloace necesare susţinerii operaţiunilor de intervenţie de lungă durată;

g) furnizează brigăzii sau grupului de pompieri militari, în termen de 10 zile, datele şi informaţiile privind incendiile la care. pompierii militari nu au intervenit;

h) comunică brigăzii sau grupului de pompieri militari situaţia actualizată a dotării cu autospeciale şi anunţă de îndată scoaterea din intervenţie a acestora;

i) primeşte şi analizează reclamaţiile şi sesizările cetăţenilor referitoare la apărarea împotriva incendiilor;

j) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege.
Secţiunea a 3-a


Yüklə 2,27 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin