Despre Sf Moaşte şi bibliografie posibilă pt pelerinul laic

Motto: „Cerul se dezintegrează şi se transformă în pulbere,

Marele pământ se linişteşte, nimeni nu îl poate vedea.

Pe neaşteptate, copacul uscat îşi deschide singura lui floare,

Chemând o altă primăvară, dincolo de istorie.”

Ceea ce l-a învăţat Maestrul Daichi pe samuraiul Kikushi în zăpadă.

Motto: „Apa este pură şi pătrunde în adâncurile pământului

Aşa că un peşte înotând în ea

Este ne-peşte cu adevărat.

Cerul este vast şi transparent până la marginile cosmosului

Aşa că o pasăre zburând în el

Este ne-pasăre, cu adevărat.”
Dogen – „Spiritul ZaZenului”
Motto: „A nu şti este ceva extrem de intim. Acest „Nu ştiu.” al tău este vastitatea propriei tale naturi profunde care dă naştere împrăştierii constelaţiilor cosmice, umbrei copacilor din curte şi propriei tale inimi bătânde.”
Kuei Ch`in (maestru Ch`an din secolul IX)

[ v. si Norul Necunoasterii Divine + Sf Antonie, mai jos]

Cine poate vorbi de-adevarat despre starea de jivanmukta? Doar un jivanmukta sau cineva care este pe un nivel echivalent sau superior!
Shri Ramakrishna ca si toti jivanmuktas (Ramana, Nisargadatta, Ranjit Maharaj, Ma Ananda Mayi etc) era/erau/sunt o astfel de fiinta (total, complet si definitiv topiti in Dumnezeire). Si deci stia mai bine ce e cu el insusi.

Ca atare, e de preferat sa-i credem/avem incredere pe/in ei-jivanmuktas confirmati (desi mai multi, Unul).

 

Sri Swami Shivananda [cel din M. Eliade "Nopti la Serampore"]:

A Jivanmukta is a liberated sage. He is released even while living. He lives in the world, but he is not of the world. He always revels in the eternal bliss of the Supreme Self. He is Ishvara (God) Himself. He is a God on earth.

 

He is ever cheerful and peaceful.

 

He radiates peace and joy everywhere.

 

You will experience a deep sense of peace and harmony, great elevation and inspiration, in his presence...

 

and He has the ability to clear any kind of doubt of aspirants. Doubts vanish when one remains in His company.

 

Remember that he was also rotting in those days in the quagmire of Samsara (the round of births and death), like yourself. You can also ascend to summit if only you will.  

 

Sri Ramakrishna:

 

- A existat o data o papusa din sare care a a vrut sa masoare adancimea Oceanului. Ea a adus pentru aceasta un fir de sfoara  si un plumb. S-a indreptat spre malul apei si a contemplat nesfarsitul Ocean care se intindea in fata sa. Pana in acel moment , ea fusese intotdeauna aceeasi papusa de sare, care isi conservase propria sa individualitate. Dar acum, pe masura ce facea un pas in plus, intra cu atit mai mult in apa si in curand ea s-a contopit cu Oceanul. Toate particulele de sare care o compuneau s-au topit in apa marii. Sarea din care ea era facuta provenea din Ocean si iata ca ea s-a intors in Ocean pentru a se uni din nou cu El. „Diferentierea” se topise in „nediferentiere”. Fiinta umana este ca aceasta papusa de sare – egoul este cel care diferentiaza, individualizeaza. Absolutul, Neconditionatul, este infinitul Ocean sarat. Papusa din sare nu va putea reveni sa ne vorbeasca despre profunzimea marelui Ocean. La fel este si in cazul celui care are fericirea sa-L cunoasca pe Dumnezeul Absolut in profunzimile insondabile ale starii de nirvikalpa samadhi, care sterge orice individualitate. Nediferentiat cum este, el nu poate iesi din nou din adincuri pentru a explica lumii natura lui Dumnezeu Absolut si a neconditionarii. Si daca vreodata, prin vointa Mamei sale [Divine], va fi posibil pentru papusa de sare sa  revina la stadiul de diferentiere, ea va trebui sa se exprime in functie de limitele care ii vor fi impuse, in limbajul diferentierii; ea va trebui sa se comporte ca un locuitor al lumii relative si fenomenale. Acesta este motivul pentru care Marele Mister nu poate fi in intregime revelat fiintelor limitate. Absolutul, Neconditionatul, nu poate fi exprimat in functie de relativ si conditionat. Infinitul nu poate fi descris in limbajul finitului.

 

- Cu cat te apropii de Fiinta Divina, cu atat mai mult se reveleaza Natura Sa infinita, ajungand in final sa te topesti in Ea, obtinand suprema intelepciune. Nu este suficient sa stii de existenta lui Dumnezeu. Chiar viziunea Lui nu este punctul culminant al vietii spirituale. Trebuie sa te apropii de El, sa intri intr-o comuniune intima cu El si sa te topesti plin de iubire in El.  Exista oameni care au auzit vorbindu-se despre Dumnezeu; exista altii care L-au vazut, dar sunt foarte putini cei care L-au primit in ei cu adevarat, pentru totdeauna. Multi oameni pot sa-L cheme in ei doar ca oaspete al lor.

 

- Exista 3 tipuri de papusi; prima e facuta din sare, a 2-a din cirpe, iar a 3-a din piatra. Daca aceste papusi ar fi scufundate in apa, prima s-ar dizolva si si-ar pierde forma, a 2-a ar absorbi o mare cantitate de apa, dar si-ar pastra forma, in timp ce a 3-a ar fi impermeabila la apa. Prima papusa reprezinta omul care isi contopeste sinele in Sinele Universal si aflat in toate si devine una cu El, este „Mukta purusha - eliberatul”; a 2-a reprezinta un adevarat adorator sau Bhakta, care este plin de de fericirea si cunoasterea Divine; iar a 3-a reprezinta un om lumesc, care nu va absorbi nici macar un strop din adevarata cunoastere.

 

- Intrebare: „Este posibil pentru sufletul uman sa obtina Uniunea atat de completa cu Dumnezeu incat sa poata spune „So Ham / Eu sunt El” si cum putem face pentru a atinge aceasta stare?”

Raspuns al lui Ramakrishna: „Aceasta este povestea unui vechi servitor, care devine dupa numerosi ani, ca un membru al familiei, atunci cand stapanul casei este satisfacut de seviciile sale. Vine o zi cand i se face semn sa se aseze in locul de onoare sau chiar pe scaunul Stapanului si li se spune membrilor familiei Sale: „De acum inainte nu exista nici o diferenta intre el si Mine, noi suntem Unul; va veti supune ordinelor sale la fel ca ordinelor Mele. Altfel veti fi pedepsiti.” Si daca servitorul ezita, din smerenie, sa ocupe acest loc, Stapanul sau il obliga sa-l accepte. Este acelasi lucru pentru sufletele care ating starea de „So Ham”. Dupa ce L-au servit mult timp pe Dumnezeu, El le reveleaza gloria Sa si atributele Sale si le ridica pana la propriul Sau tron al Suveranitatii Universale.”

 

Sf. Nectarie de Eghina:
„In Dumnezeu sfintii devin asemenea lui Hristos, pretutindenea fiind, atotputernici, atoatestiutori. In Dumnezeu omul insusi se arata a fi un dumnezeu, si ia parte la toate facerile lui Dumnezeu. Omul traieste Viata lui Dumnezeu Insusi, devine desavarsit precum Insusi Dumnezeu.”

 

“Eu [Domnul] am zis: “Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt”. Dar voi ca niste oameni muriti…” (Psalmul 81/6)

 

Sf. Varsanufie (prãznuit pe 29/28 februarie) despre care se spune în „Vietile Sfintilor”:

„Ajungând sã dobândeascã curãtia inimii si desãvârsita nepãtimire, s-a asezat într-o chilie retrasã, fãrã sã primeascã pe cineva timp de peste cincizeci de ani. Grãia despre el însusi ca si cum ar fi vorbit despre altcineva: "Fiul lui Dumnezeu îmi este martor, Stiu de un om aici în mãnãstire, care poate rãmâne fãrã nici un fel de hranã sau bãuturã, si fãrã hranã pânã la venirea Domnului. Nu-i lipseste nimic din toate acestea, pentru cã hrana lui, bãutura lui, haina lui, vesmântul lui, sunt Duhul Sfânt". Uneori totusi îsi îngãduia mãrturia rãpirilor si extazurilor lui, spunând, de pildã, cã el cunostea un om care suise pânã la al saptelea cer, sau scriind: "Grãiesc înaintea Lui si nu mint, cãci stiu pe un rob al lui Dumnezeu între oamenii de acum, în aceastã vreme si în acest loc binecuvântat, care poate scula morþi întru numele Stãpânului nostru Iisus Hristos, si poate alunga demoni si vindeca boli de nevindecat, care poate opri si rãzboaie, poate închide si deschide cerul ca Ilie. Cãci totdeauna are Domnul slugi adevãrate, pe care nu le mai numeste slugi, ci fii (Gal. 4,7).Si, precum a lucrat prin primii Sãi ucenici, asa poate lucra si prin cei de acum". El descoperi atunci, tainic, cã era unul din acei "trei bãrbaþi desãvârsiti înaintea lui Dumnezeu care au întrecut mãsura omeneascã si au primit puterea sã lege si sã dezlege. Ei stau drepti, neclintiti mijlocitori, ca sã nu nimiceascã dintr-o datã lumea, ci, prin rugãciunile lor, sã o certe cu milostivire.” Nu se cunoaste cum si când Sfântul Varsanufie si-a sfârsit petrecerea sa pãmânteascã.

 

„…Petru a vãzut venind dupã el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cinã s-a rezemat de pieptul Lui… / Pe acesta deci, vãzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? / Zis-a Iisus lui: Dacã voiesc ca acesta sã rãmânã pânã voi veni, ce ai tu? Tu urmeazã Mie. / De aceea a iesit cuvântul acesta intre frati, cã ucenicul acela nu va muri….” (Ioan 21:21-23)

 

 

 
Din spusele lor:
„Cunoaşte-te pe tine însuţi!” – Grecia antică.

„Cine sunt eu?” Maieutica spirituală a lui Socrate, Ramana Maharishi, Poonja, Nisargadatta Maharaj, Ranjit Maharaj etc – a tuturor înţelepţilor autentici (jivanmuktas = eliberaţi în viaţă, fiinţe care s-au topit în Dumnezeire, maximul la care poate ajunge un om înainte de Mântuire).

„Acela în Care se află toate fiinţele şi Care Se află în toate fiinţele, Care este dăruitorul graţiei tuturor, Sufletul Suprem al universului, fiinţa fără de limită – Acela sunt eu.” – Amritabindu Upanishad

„Cine sunt eu? Aceasta este metoda de urmat.” - Ramana Maharishi

„Acela Care pătrunde totul, pe Care nimic nu-L transcende şi Care, ca şi spaţiul universal din jurul nostru, umple complet toate lucrurile din interior şi din afară, acel non-dual Brahman Suprem – Acela eşti tu.” – Sankaracharya

„Totul începe din zero. Mergi aşadar dincolo de zero. Maestrul te învaţă cum să faci asta. Tu nu poţi şti. Cum ai putea şti? Tu însuţi eşti zero. Cunoaşterea este zero şi „eu sunt” este de asemenea zero. Toate încep şi se sfârşesc în zero… Tu ai uitat de tine însuţi şi de aceea Maestrul îţi spune toate lucrurile astea. De fapt, tu şi Maestrul sunteţi unul. Când nimic nu există, ce mai rămâne? Doar tu însuţi rămâi. Uită egoul, uită „eul” şi niciodată nu vei mai simţi tristeţe. Totul este realitatea, nimic altceva. Este numită „starea fără stare” sau, „realitatea fără gândire”.” – Ranjit Maharaj

“După disoluţia universului, când nici un alt vestigiu al creaţiei nu va mai fi aparent, ceea ce va rămâne va fi starea mea perfectă. În decursul creării şi disoluţiei eu rămân neatins. Starea mea nu a simţit niciodată crearea şi disoluţia universului. Eu sunt principiul care supravieţuieşte tuturor creaţiilor, tuturor distrugerilor. Aceasta este starea mea, şi a voastră de asemenea, dar voi nu o realizaţi deoarece vă agăţaţi de propria existenţă. Realizarea acestui lucru este posibilă doar atunci când cineva este ajutat de o credinţă de neclintit.

Eu nu sunt o persoană în sensul pe care îl dai tu cuvântului, cu toate că pentru tine pot părea o persoană. Eu sunt acel ocean infinit de conştiinţă în care se întâmplă totul. Eu sunt de asemenea dincolo de întreaga existenţă şi cunoaştere, beatitudinea pură a existenţei. Nu există nimic de care să mă simt separat, prin urmare eu sunt totul. Eu nu sunt nici un lucru, eu nu sunt nimic.

Aceeaşi putere care face focul să ardă şi apa să curgă, care face seminţele să încolţească şi copacii să crească, mă face pe mine să rapund la întrebările tale. În mine nu există nimic personal, cu tote că limbajul şi stilul ar putea să pară personale. O persoană este un tipar prestabilit de dorinţe şi gânduri şi de acţiunile care decurg din ele; în cazul meu nu există un astfel de tipar. Nu există nimic pe care să-l doresc sau de care să mă tem – cum ar putea să existe vreun tipar?

Î: Cu siguranţă, tu vei muri.

M: Viaţa va scăpa, corpul va muri, dar asta nu mă va afecta câtuşi de puţin. Dincolo de spaţiu şi de timp sunt eu, fără cauză, fără a cauza şi cu toate acestea eu sunt chiar matricea existenţei.” – Nisargadatta Maharaj
„Într-un spital, fiecare pacient devine centrul unei activităţi de vis complexe şi variate. Când sunteţi infectaţi de virusul „eu-sunt-corpul”, un întreg univers apare brusc în existenţă. Dar când v-aţi săturat de el, nutriţi cu grijă nişte idei fanteziste despre eliberare şi urmaţi căi de acţiune complet inutile. Vă concentraţi, meditaţi, vă torturaţi mintea şi corpul, faceţi tot felul de lucruri inutile, dar scăpaţi esenţialul care este eliminarea persoanei. Puteţi sări peste toată pregătirea şi să porniţi direct în căutarea ultimă – înăuntru. Dintre toate căile Yogăi, aceasta este cea mai simplă şi cea mai scurtă. Realul este simplu, deschis, clar şi blând, frumos şi voios. El este complet liber de contradicţii. El este mereu nou, mereu proaspăt, perpetuu creator. Fiinţă şi nefiinţă, viaţă şi moarte, toate distincţiile se contopesc în el. Cel care percepe şi ceea ce este perceput sunt conceptuale, faptul perceperii este real. Absolutul este locul de naştere a perceperii. El face percepţia posibilă. Însă prea multă analiză nu te conduce nicăieri. Există în tine nucleul fiinţei care este dincolo de analiză, dincolo de minte. Tu îl poţi cunoaşte numai în acţiune. Exprimă-l în viaţa ta de toate zilele şi lumina lui va deveni mereu mai strălucitoare. Funcţia legitimă a minţii este de a-ţi spune ceea ce nu este ea. Dar dacă vrei o cunoaştere pozitivă, tu trebuie să treci dincolo de minte. Singurul lucru de valoare din tot universul este Puterea Iubirii.” – Nisargadatta Maharaj

http://www.youtube.com/watch?v=fvIlhN0frdY
Sf Antonie cel Mare (17 ianuarie):
„Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine.
Intrebat-a avva Pamvo pe avva Antonie : ce voi face ?
Zis-a lui batranul : sa nu fii nadajduindu-te spre dreptatea ta, nici sa te caiesti pentru lucrul trecut; si stapaneste-ti limba si pantecele.
Au mers odata niste batrani la avva Antonie si era avva Iosif cu dansii. Si vrand batranul ( Antonie ) sa-i cerceteze pe ei, a pus inainte un cuvant din Scriptura si a inceput de la cei mai mici a intreba care este cuvantul acesta si fiecare zicea dupa puterea sa. Iar batranul zicea fiecaruia : inca n-ai aflat. Mai pe urma de toti a zis catre avva Iosif : tu cum zici ca este cuvantul acesta ? Raspuns-a : Nu stiu. Deci a zis avva Antonie : cu adevarat a aflat calea, caci a zis nu stiu. [ v. si Norul Necunoasterii Divine]

Oarecari frati s-au dus de la Schit la avva Antonie si intrand intr-o corabie sa mearga la el, au aflat pe un batran care si el voia sa mearga acolo, dar nu-l cunosteau fratii. Si sezand acela in corabie, graiau cuvinte de ale parintilor si din Scripturi si iarasi pentru lucrul mainilor lor. Iar batranul tacea. Si venind ei la vad, s-a aflat ca si batranul merge la avva Antonie. Si dupa ce au venit la avva, le-a zis lor ( Antonie ) : buna tovarasie ati avut pe batranul acesta. A zis si batranului : buni frati ai aflat cu tine, avvo. Zis-a batranul : buni sunt, cu adevarat, dar ograda ( curtea ) lor n-are usa si cel ce voieste, intra in grajd si dezleaga asinul. Iar acestea zicea, insemnand, ca cele ce vin la gura, acelea graiesc.

S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui : spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul : ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis : voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul : zice Evanghelia : de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui : nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul : de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui : nici aceasta nu putem. Zis-a batranul : daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei : nici aceasta nu putem.

Deci, zis-a batranul, ucenicului sau : fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta.”

From the poem "Dijos de Luz y Amor" written by San Juan de la Cruz, a poem which appeared on the first page of "Talks of Power" by Carlos Castaneda, a poem which we must write on the door of our room yet for eternity:

„The conditions of a solitary bird are five.
The first, that it flies to the highest point;

The second, that it does not suffer for company, not even of its own kind;

The third, that it aims its beak to the skies;

The fourth, that it does not have a definite color;

The fifth, that it sings very softly.”

„I've been poor and had only my dreams. I have stretched my dreams under your feet. Tread softly, because you tread on my dreams.”

[Yeats]

Citirea Bibliei
"Rasaritul soarelui sa te gaseasca cu Biblia in mana". Aceasta exclamatie a lui Evagrie exprima foarte bine traditia patristica. Canonul 9 al Sinodului "trullan", prescrie preotilor sa-i initieze pe credinciosi in cea mai mare intimitate cu Biblia. Sfantul Ioan Gura de Aur insista foarte energic: "Eu nu sunt calugar, vor spune unii dintre voi... Dar aici este greseala voastra de a socoti ca citirea Scripturilor nu priveste decat pe monahi, in timp ce aceasta va este mult mai necesara voua, celor care va aflati in mijlocul lumii. Mai rau decat a nu citi Scriptura nu este alta decat a socoti citirea ei inutila" - practica satanica", striga el.
"Revenind de la Biserica, sotul va trebui sa repete ceea ce s-a citit acolo; si se va pregati astfel, pe langa masa materiala cea spirituala". Si Sfantul indeamna a se studia acasa pasajul care trebuie sa fie citit la Biserica, si de a avea grija sa ne obisnuim copiii cu lectura atenta si zilnica a Sfintei Scripturi.

Pentru Origen, citirea nu se adauga vietii ca un simplu exercitiu, ci formeaza o parte organica a vietii spirituale, si transforma viata zilnica in citire vie a Cuvantului, in locul unde Verbul vorbeste neincetat. Ea conduce lupta si suisul sufletului si prin aceasta citire sufletul devine anima ecclesiastica si omul, dupa Clement al Alexandriei, devine teodidact".

In Pravila Sfantului Pahomie, Scriptura hraneste spiritul monahilor, toata ziua. In timpul orelor de lucru, ei canta si recita Scriptura si seara, toti laolalta, asculta comentariul. Recitarea pe de rost a Scripturii era o practica curenta. Pentru Sfantul Nil, foamea de Scriptura masoara fiinta noastra spirituala, pentru Sfantul Isaac: "Meditatia constanta asupra cuvantului este lumina sufletului".

Dar un alt avertisment din partea Sfintilor Parinti este acela de a nu profana Cuvantul facand din el un obiect de speculatie sau de cunoastere pentru cunoastere, caci: "A intelege ca ascetul si rugaciunea sunt ca o interogatie careia Domnul ii raspunde printr-o descoperire a sensului Scripturilor". De asemenea, un tropar de la Ceasul al noualea zice: "intre cei doi talhari, crucea Ta a aparut ca o balanta a dreptatii, unul din talere infundandu-se in iad, sub greutatea blasfemiei, celalalt usurandu-se de pacate pentru a cunoaste cuvantul lui Dumnezeu".

Citirea presupune deci "starea de rugaciune", care maturizeaza intelegerea cuvantului: "Rugaciunea face ca Dumnezeu sa lumineze spiritul pentru a-1 face sa inteleaga ceea ce citeste". Dumnezeu S-a facut om "pentru a ne fi mai intim decat sufletul", pentru a ne face sa "avem mintea lui Hristos" ca sa ascultam propria Lui lectura, adevarata, cea a Evangheliilor. De aceea, pentru Nicolae Cabasila "Evanghelia il infatiseaza pe Hristos insusi si ne ajuta sa ne saturam ochii si inima de Cel care ne atrage numai spre El si sa ne unim numai cu El". Pentru Sfantul Iustin, Scriptura opereaza marea intalnire, si orice martir da marturia unei citiri corecte prin moartea lui. Metoda esentiala pentru a citi Scriptura, dupa Nicodim Aghioritul, este de a merge "de la cuvantul scris la cuvantul esential" si in aceasta mutatie, decisiva pentru viata spirituala, comentariile patristice apar ca un ghid sigur.

Parintii Bisericii traiau Biblia, gandeau si vorbeau prin ea, cu acea admirabila patrundere care, merge pana la identificarea fiintei lor cu substanta biblica insasi. Daca mergi la scoala lor, vei intelege repede ca, citit si ascultat, Cuvantul conduce totdeauna spre Persoana vie a Verbului. Sfantul Ioan Gura de Aur se roaga astfel inaintea Cartii Sfinte: "Doamne Iisuse Hristoase, deschide-mi ochii inimii ca sa inteleg si sa implinesc voia Ta". De asemenea, Sfantul Efrem sfatuieste: "Inaintea oricarei lecturi, roaga-te si implora-L pe Dumnezeu ca El sa se descopere tie". Iar Sfantul Atanasie declara: "In cuvintele Scripturii se afla Domnul, a Carui prezenta demonii nu o pot indura".

S-ar putea spune ca pentru Sfintii Parinti, Biblia este Hristos, fiindca fiecare din cuvintele ei ne pune in prezenta Sa: "El, pe care-L caut in Scripturi", marturiseste Sfantul Augustin.
Deja Clement al Alexandriei arata ca trebuie sa ne hranim din semintele vietii continute in Biblie, asa cum ne hranim cu Euharistia, dar cel care fixeaza sensul mancarii din Scriptura este Origen, iar traditia ii urmeaza; se consuma "euharistie" "cuvantul tainic frant". Ieronim spune asemenea: "Noi mancam trupul Lui si bem sangele Lui in divina euharistie" dar si prin citirea Scripturilor". Sfantul Grigorie de Nazianz asimileaza lectura cu consumarea Mielului pascal.

Aceasta maniera euharistica de a consuma Cuvantul presupune epideza oricarei citiri. Cuvantul este viu prin Duhul care odihneste in el, asa cum s-a salasluit in Fiul la Boboteaza. Trebuie deci sa citim Scriptura in dimensiunea Paracletului, care este aceea a trupului lui Hristos, al Bisericii, al Traditiei in care Cuvantul vorbeste. Dumnezeu a vrut ca Hristos sa formeze Trupul in care cuvintele Sale vin sa rasune ca niste cuvinte vii; trebuie deci ca Scriptura sa fie citita in Hristos, in launtrul Lui, in Biserica citita si ascultata. Numai Biserica pastreaza Cuvantul, fiindca ea poseda duhul care a dictat-o, invata Origen.

In timpul Liturghiei, poporul este invitat sa asculte mai intai si apoi sa consume Cuvantul prezent. Auzirea zideste poporul lui Dumnezeu, formeaza sintaxa euharistica pregatita sa consume verbul, sa intre in comuniune substantiala cu Cuvantul.

Evanghelia Sfantului Luca ne spune ca Hristos "deschide mintea" ucenicilor sai, aratandu-le cum trebuie sa citeasca Biblia pentru a descoperi in ea "tot ceea ce s-a scris despre Mine", "si incepand de la Moise si de la toti profetii, le explica, in toate Scripturile, cele cu privire la El". Astfel, Domnul "deschidea sensul Scripturilor" si revela ca Biserica este in intregime icoana verbala a lui Hristos.

Citind Scripturile se poate distinge sensul prefigurativ tipologic si implinirea profetiilor in timpul mesianic al venirii lui Hristos. Se poate, de asemenea, sesiza intelesul istoric si eshatologic si implinirea Istoriei care se revarsa in imparatie. Dar cel care ofera metoda meditatiei bisericesti este cultul divin in care Cuvantul este vestit, cantat, rugat si trait. Cultul se prelungeste in viata credinciosilor si se regaseste in lectio divina zilnica ce continua a fi o forma de rugaciune si de comuniune. Aici Dumnezeu vorbeste, intervine in viata fiecarui om, il invita sa ia drumul in compania ingerilor si a apostolilor. O asemenea lectura sta la baza fiintei si ea constituie desavarsirea existentei. Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, citirea Scripturilor este sacerdotiul laicilor si-i conduce la sfintenie.

De aceea, in orice lectura si meditatie asupra textului, trebuie sa se evite cumplita secatuire prin rationalizarea, dar si suprimarea oricarei reverii emotionale. Putem sa facem cu usurinta dintr-un text un cadavru, noi nu-i putem da viata, aceasta vine numai din prezenta lui Dumnezeu. Se poate citi Biblia continuu, tot anul, se poate alege o carte sau se urmareste o tema de-a lungul tuturor cartilor; se poate medita pe un verset sau un singur cuvant. Orice metoda este buna de vreme ce lectura biblica alimenteaza viata noastra spirituala. La inteligenta se adauga contemplatia. Cutare descriere evoca realitati istorice, contemplatia percepe adancurile lor tacute. Plecand de la istorie, orice citire adevarata contempla icoana imparatiei. Astfel, citirea deschide accesul la viata lui Dumnezeu, dar ea impune, de asemenea, datoria de a comunica celorlalti mesajul revelat. Lectio divina conduce la apostolat, caci "cuvantul" dupa Sfantul Pavel consta intr-o dovedire a duhului si a puterii".

Paul Evdochimov