Din republica moldova

76.C.M. Cauza tipică a abcesului orbitei este diseminarea procesului purulent din:

A. – flegmonul de planșeu bucal;

B. – abcesul spațiului temporal;

C. – abcesul laterofaringian;

D. + tromboflebita venei angulare;

E. + sinusita acută purulentă ori sinusita cronică acutizată.

77.C.M. Marcați semnele clinice ale abcesului orbitei:

A. + diplopie;

B. + exoftalmie;

C. + edem palpebral;

D. + dureri la presiunea pe globul ocular;

E. – prezența eliminărilor purulente nazale.

78.C.M. Precizați accesul către colecția purulentă în abcesul orbitei:

A. – incizie submandibulară;

B. – pe rebordul orbitar intern;

C. + pe rebordul orbitar inferior și superior;

D. + prin sinusul maxilar;

E. – pe rebordul orbitar extern.

79.C.M. Marcați semnele clinice ale abcesului obrazului:

A. + edem difuz a țesuturilor moi în regiunea jugală;

B. + ștergerea reliefului șanțului nazo-labial;

C. + deschiderea dureroasă a gurii;

D. – deschiderea liberă a gurii;

E. – respirația nazală dificilă în partea afectată.

80.C.M. Precizați simptomele abcesului spaţiului pterigo-maxilar:

A. + limitarea dureroasă a deschiderii gurii;

B. + edem dureros al mucoasei în regiunea retrotuberozitară;

C. + cefalee;

D. – xerostomie;

E. – dureri în regiunea corpului mandibulei.

81.C.S. Simptomul caracteristic pentru mediastinită este:

A. Tusea;

B. Dereglări de deglutiție;

C. +Dispnee cu frecvența respirației 45 – 50;

D. Grețuri, vomă;

E. Febră, frisoane.

82.C.S. Simptomele Герке, Иванов, Равич- Щербо sunt caracteristice pentru:

A. – angina Ludwig;

B. – pneumonie;

C. + mediastinită;

D. – meningită;

E. – septicemie.

83.C.S. Sindromul compresiv este prezentat prin:

A. – acutizarea durerii la presiune suprasternală;

B. – acutizarea durerii la percuţie sternală;

C. + acutizarea durerii în regiunea retrosternală la percuţia călcâielor în poziţie de decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie;

D. – acutizarea durerii în regiunea retrosternală la deglutiţie;

E. – dispnee la deglutiţie.

84.C.S. Următoarele semne – dureri acute, pulsatile în regiunea toracelui, cu iradiere în spaţiul interscapular, durerea se acutizează la deglutiţie ori inspir profund, sunt caracteristice pentru:

A. – flegmonul de planşeu bucal;

B. – septicemie;

C. – mediastinită anterioară;

D. + mediastinită posterioară;

E. – pneumonie.

85. C.M. Tratamentul chirurgical al mediastinitelor constă în efectuarea inciziilor în:

1. 
   +Fosa jugulară pe marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian;
   
2. 
   - Suprasternal;
   
3. 
   +Incizie verticală transsternală (A.Ivanov);
   
4. 
   +Mediastinotomie transdiaframală (Savin-Rozinov);
   
5. 
   +Parasternal după Madelung.
   

86. C.S. Simptomul principal în mediastinită poate fi:

1. 
   - Rinoree;
   
2. 
   - Vertije;
   
3. 
   +Poziția forțată a pacientului;
   
4. 
   - Edem în regiunea temporală;
   
5. 
   - Edem în regiunea orbitară.
   

87. C.S. Un semn important în mediastinită este mărirea volumului mediastinului, care o putem determina:

1. 
   - Vizual;
   
2. 
   - Palpator;
   
3. 
   - Auscultativ;
   
4. 
   +Radiologic (roentgen);
   
5. 
   - Spirometric.
   

88. C.M. Precizați, care este atitudinea terapeutică în caz de instalare a septicemiei:

1. 
   +Asanarea focarului septic (chirurgical);
   
2. 
   +Antibioterapie în doze optime, cu două, trei sau mai multe antibiotice;
   
3. 
   +Tratamentul cu antibiotice va fi prelungit 14-16 zile;
   
4. 
   +Imunoterapie raţională (gamaglobule, săruri, anatoxine);
   
5. 
   +Corticoterapia, reechilibrarea hidroelectrolitică şi acidobazică, tratamentul insuficienţei circularorii, oxigenoterapia, etc.
   

89.C.S. Precizați ce specie de microorganism este implicat mai frecvent în etiologia limfadenitelor acute în regiunea OMF:

A. + stafilococul auriu;

B. – streptococul;

C. – escherichia colli;

D. – proteus;

E. – actinomices.

90. C.M. Indicați principalele simptome clinice ale adenoflegmonului:

1. 
   +Stare generală alterată;
   
2. 
   +Febră până la 38-39,5^oC;
   
3. 
   +Durere;
   
4. 
   +Simptome de intoxicaţie;
   
5. 
   +Modificări ale hemogramei.
   

91. C.S. Stabilți indicația de bază în tratamentul adenitelor acute purulente:

1. 
   - Tratamentul conservativ;
   
2. 
   - Antibioticoterapia;
   
3. 
   +Intervenţia chirurgicală (deschiderea şi drenarea adecvată a colecţiei purulente);
   
4. 
   - Prişniţe, pansamente cu unguente;
   
5. 
   - Fizioterapia.
   

92. C.S. Determinați care forme clinice de adenite sunt tratate conservativ:

1. 
   - Adenitele acute purulente;
   
2. 
   - Adenite specifice;
   
3. 
   +Adenite acute seroase (celulita);
   
4. 
   - Traumatice;
   
5. 
   - Toate formele de adenite.
   

93.C.S. Adenoflogmonul reprezintă:

A. – inflamația seroasă a ganglionului limfatic;

B. – supurarea ganglionului limfatic;

C. – infiltratul seros al țesuturilor moi adiacente unui ganglion supurat;

D. + inflamație purulentă a țesuturilor moi adiacente unui ganglion supurat;

E. – supurarea țesuturilor moi adiacente unui ganglion cu inflamație seroasă.

94.C.S. Marcați semnele caracteristice parotiditei falsă Herțenberg:

A. – o parotidită limfogenă;

B. – o parotidită acută;

C. – o parotidită de contact;

D. – actinomicoza glandei parotide;

E. + o limfadenită acută seroasă a ganglionilor limfatici parotidieni.

95.C.M. Pentru parotidita falsă Herțenberg sunt caracteristice următoarele semne:

A. + un infiltrat dens circumscris, mai mult ori mai puțin dureros în regiunea parotidiană;

B. + flux salivar nemodificat;

C. – hiperemia tegumentelor adiacente, prezența unei indurații;

D. – de obicei, culoarea tegumentelor adiacente nu este modificată, cu prezența unor eliminări purulente din ductul Stenon;

E. + se elimină salivă transparentă prin canalul Stenon.

96.C.M. Stabiliți caracteristicile limfadenitei sifilitice:

A. + indurație considerabilă a nodulului limfatic, RW pozitivă;

B. + în punctat se determină treponema palidă;

C. – nodulii limfatici sunt aderenți între ei și cu țesuturile adiacente, RW este negativă;

D. – limfonudulii obligatoriu supurează;

E. – punctatul nu conține treponeme, RW fiind negativă.

97.C.S. Furunculul reprezintă:

A. + o inflamaţie acută necrotică-purulentă a foliculului pielos şi a ţesuturilor adiacente;

B. – o inflamaţie acută necrotică-purulentă a câtorva foliculi pieloşi, dispuşi în vecinătate;

C. – o inflamaţie a glandei sebacee;

D. – o inflamaţie a glandei lacrimale;

E. – o inflamaţie a glandei sudoripare.

98.C.M. Mai frecvent se complică prin flebita venei angulare furunculele, localizate în regiunea:

A. + labială superioră;

B. – periorbitară;

C. – labială inferioară şi mentonieră;

D. – jugală şi parotideo-maseterină;

E. + comisurii orale, infraorbitară.

99. C.M. Localizarea furunculului la nivelul feţei este foarte periculoasă, îndeosebi dacă el este localizat:

1. 
   +La buza superioară;
   
2. 
   +Perinazal;
   
3. 
   +La buza inferioară;
   
4. 
   - Genian;
   
5. 
   - Regiunea frontală.
   

100. C.M. Furunculul localizat la buza superioară, plica nazolabială, regiunea nazală, regiunea suborbitară adeseori provoacă complicaţii severe ca:

1. 
   +Tromboflebita venelor faciale;
   
2. 
   +Meningita;
   
3. 
   +Tromboza sinusurilor cerebrale;
   
4. 
   +Septicemie;
   
5. 
   +Abces cerebral.
   

101.C.S. Pleoapele prezintă un infiltrat inflamator indurat în caz de:

A. + flebită a venelor faciale;

B. – rubeolă;

C. – furuncul;

D. – carbuncul;

E. – antrax.

102.C.S. Apariția unor cordoane de țesut infiltarat dureros pe traiectul venei angulare ori faciale sunt caracteristice pentru:

A. – furuncul;

B. – carbuncul;

C. + flebita venei angulare;

D. – rubeolă;

E. – nomă.

103. . C.S. Indicați, care grup de noduli limfatici din regiunea OMF este afectat mai frecvent:

1. 
   -Submentonieri;
   
2. 
   -Genieni;
   
3. 
   -Parotidieni;
   
4. 
   +Submandibulari;
   
5. 
   -Cervicali.
   

104. C.M. În tromboflebita facială schimbările sanguine sunt evidenţiate prin:

1. 
   +Leucocitoză cu devierea spre stînga;
   
2. 
   +Accelerarea reacţiei de sedimentare;
   
3. 
   + Crește concentrația fibrinogenului în sânge;
   
4. 
   + Crește concentrația factorului XIII în sânge;
   
5. 
   +Indicii hemostazei deviaţi spre o hipercoagulemie.
   

105. C.M. Precizați care dintre remedii sunt indicate în tratamentul intensiv al tromboflebitei faciale:

1. 
   +Antibioterapia cu antibiotice de spectru larg;
   
2. 
   +Imonuterapia (gamaglobuline, seruri antistafilococice);
   
3. 
   +Terapia de dezintoxicare (hemodez, soluţia Ringer, soluţia de glucoză 5% etc);
   
4. 
   +Heparină 2.500-5000 UI peste 4-6 ore cu controlul coagulogramei;
   
5. 
   +Desensibilizante (dimedrol, calciu gluconat, tavegil, suprastin etc).
   

106. C.M. Tratamentul actinomicozei este complex de lungă durata (30-40 zile) şi constă în:

1. 
   +Administrarea preparatelor de iod (soluţie Lugol);
   
2. 
   +Administrarea antibioticelor şi sulfanilamidelor în doze masive;
   
3. 
   +Imunoterapia cu actinolizat;
   
4. 
   +Chirurgical – deschiderea abceselor;
   
5. 
   - Roentgenterapia în doze de 1000-2000Rg.
   

107.C.S. Indicați tipul de epiteliu, care tapetează sinusul maxilar la adult?:

A.- plat necheratinizat;

B. - plat cheratinizat;

C. + ciliat pluristratificat;

D. – cilindric;

E. – cubic.

108.C.M. Marcați semnele clinice prezente în sinusita cronică acutizată odontogenă:

A. + eliminări purulente prin narina din partea afectată;

B. + senzație de greutate în hemicraniul respectiv;

C. + hipertermia corpului;

D. + tulburări de somn;

E. + fatigabilitate.

109.C.M. Marcați manipulațiile necesare în tratamentul sinusitei acute purulente odontogene:

A. – tratament prin metode conservative;

B. + extracția dintelui cauzal, tratament simptomatic;

C. – sinusotomie;

D. – extracția dintelui cauzal, tratament cu vasoconstrictoare, fizioterapie;

E. + puncție (în caz că nu există comunicare postextracțională) cu lavajul sinusului maxilar.

110. C.M. Accidentele sinusale apar cel mai frecvent în extracţiile:

1. 
   - Molarului de minte superior;
   
2. 
   +Primului molar superior;
   
3. 
   +Al doilea molar superior;
   
4. 
   - Al doilea premolar;
   
5. 
   - Caninului superior.
   

111. C.M. Precizați, care din următoarele manevre ne ajută să diagnosticăm o comunicare buco-sinuzală:

1. 
   +Pătrunderea cu stiletul butonat într-o cavitate prin depăşirea spaţiului alveolar normal;
   
2. 
   -Puncţia sinuzală pozitivă;
   
3. 
   +Manevra Valsalva pozitivă;
   
4. 
   -Rinoscopia anterioară;
   
5. 
   -Presiunea pe peretele anterior al sinusului maxilar.
   

112. C.M. Marcați factorii etiologiсi ale sinusitelor odontogene:

1. 
   - Parodontita apicală granuloasă la dinţii superiori frontali;
   
2. 
   +Rezistenţa organismului scăzută;
   
3. 
   +Pungi parodontale adânci în regiunea molarilor şi premolarilor;
   
4. 
   +Parodontite apicală acute şi acutizate ale molarilor superiori;
   
5. 
   +Chisturi radiculare suprainfectate ale premolarilor şi molarilor superiori.
   

113. C.M. Indicați simptomele clinice locale ale sinusitelor acute:

1. 
   - Dureri cu trismus muscular;
   
2. 
   +Dureri violente cu iradiere în regiunea suborbitală de partea afectată;
   
3. 
   +Cacosmie, dureri pulsatile ce iradiază şi se inteţesc la schimbarea poziţiei capului;
   
4. 
   +Hiperemie şi edem a mucoasei nazale;
   
5. 
   +Eliminări de puroi prin narina de partea afectată.
   

114. C.M. Selectați semnele prezente în cazul unei comunicări orosinusale cronice:

1. 
   +Prin alveolă se poate pătrunde cu un stilet butonat în sinus;
   
2. 
   - Manevra Valsalva negativă;
   
3. 
   - Radiologic, apare imagine de sinus normal;
   
4. 
   - Se poate decela radiologic comunicarea buco-sinuzală;
   
5. 
   +Refluarea lichidelor pe nas.
   

115. C.M. Selectați maladiile cu care se face diagnosticul diferenţial al sinusitei acute maxilare odontogene:

1. 
   +Celulita geniană;
   
2. 
   -Epiteliomul de suprastructură;
   
3. 
   +Osteomielita maxilarului;
   
4. 
   -Epitelomul de infrastructură;
   
5. 
   -Pericoronarita molarului de minte superior.
   

116. C.M. Selectați maladiile cu care se face diagnosticul diferenţial al sinusitei cronice maxilare odontogene:

1. 
   +Epiteliomul de mezostructură;
   
2. 
   +Sinusita cronică rinogenă;
   
3. 
   +Chistul mucos intrasinusal;
   
4. 
   +Sinusite maxilare specifice;
   
5. 
   -Osteomielita maxilarului.
   

117. C.M. Precizați, care din următoarele complicații sunt mai frecvente în sinusita odontogenă:

1. 
   +Osteomielita maxilarului superior;
   
2. 
   +Infectarea orbitei;
   
3. 
   +Abcese geniene;
   
4. 
   - Septicemie ;
   
5. 
   - Abces cerebral.
   

118. C.M. Indicați, care dintre următoarele simptome sunt caracteristice pentru parotiditele supurate:

1. 
   +Tumefiere pretragian;
   
2. 
   +Orificiul canalului Stennon este tumefiat, întredeschis, la presiune se elimină puroi;
   
3. 
   +Tegumentele regiunii parotidiene sunt congestionate;
   
4. 
   +Prezenţa trismusului;
   
5. 
   - Afecţiunea este însoţită de dureri la mişcarea mandibulei.
   

119. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:

1. 
   +Parotidita epidemică;
   
2. 
   +Osteomielita de ram ascendent a mandibulei;
   
3. 
   +Abces de lojă parotidiană;
   
4. 
   +Litiaza parotidiană;
   
5. 
   +Tumori parotidiene.
   

120. C.M. În parotidita parenchimatoasă sialograma prezintă:

1. 
   +Cavităţi ovale sau rotunde pe fondul parenchimului intact;
   
2. 
   +Imaginea de strugure (pom în floare);
   
3. 
   +Ducturile în unele locuri sunt abrupte, însă sunt bine conturate;
   
4. 
   +Ductul principal e dilatat;
   
5. 
   - Toate ducturile glandei sunt dilatate.
   

121. C.S. Primordial în tratamentul sialoadenitelor acute seroase este:

1. 
   - Incizia (deschiderea în orice caz);
   
2. 
   - Masajul glandei afectate şi fizioterapie;
   
3. 
   +Antibioterapie, administrarea de desensibilizante, dezintoxicante, sialogoge;
   
4. 
   - Tratament balnear;
   
5. 
   - Înlăturarea glandei afectate.
   

122. C.M. Marcați semnele care apar la palparea şi masajul glandei în sialoadenitele purulente acute:

1. 
   +Dureri în glandă;
   
2. 
   +Induraţii cu contururi nelimitate;
   
3. 
   +Din orificiul ductului se elimină puroi;
   
4. 
   - Glanda mărită, dură dar nedureroasă la palpare;
   
5. 
   - Din orificiul ductului se elimină salivă curată.
   

123. C.M. În tratamentul complex al sialadenitelor acute în canalul excretor se introduce:

1. 
   - Apă oxigenată de 3%;
   
2. 
   - Lipoidol 1-2 ml;
   
3. 
   +Antibiotice şi fermenţi;
   
4. 
   +Soluţie caldă de furacilină;
   
5. 
   - Salivă artificială.
   

124. C.S. Pentru stimularea secreţiei glandelor salivare în sialadenite se recomandă sialogoge timp de 10 zile în felul următor:

1. 
   - De 3-4 ori pe zi câte 20-30 ml de soluţie pilocarpină 1%;
   
2. 
   - 5-6 picături de soluţie de pilocarpină 1%;
   
3. 
   -De 8-10 ori pe zi câte 10-15 pic. de soluţie pilocarpină 1%;
   
4. 
   - Înainte de mese de administrat 0,5 ml de soluţie de pilocarpină 1%;
   
5. 
   +De 2-3 ori pe zi câte 6-8 picături de soluţie pilocarpină 1%.
   

125. C.M. Sialodochitele reprezintă procese inflamatorii localizate la nivelul:

1. 
   +canalului Wharton;
   
2. 
   +canalului Stenon;
   
3. 
   – glandelor parotide;
   
4. 
   - glandelor salivare mici;
   
5. 
   – glandelor submandibulare.
   

126.C.S. Sialolitiaza se întîlneşte mai frecvent în:

1. 
   - glandele salivare mici;
   
2. 
   - canalul Stenon;
   
3. 
   - glanda parotidiană;
   
4. 
   - glanda sublinguală;
   
5. 
   +canalul Wharton şi glanda submandibulară.
   

127.C.M. Indicați simptomele specifice ale sindromului Sjogren:

1. 
   +xerostomie;
   
2. 
   +xeroftalmie;
   
3. 
   +poliartrită reumatoidă;
   
4. 
   +congunctivite;
   
5. 
   +dermatomiozită.
   

128. CS. Indicați metoda de bază în tratamentul chisturilor congenitale cervicale:

A. - Sclerozarea;

B. - Criodistrucţia;

C. - Coagularea cu raze laser;

D. - Pansamentul;

E.+ Înlăturarea chistului.

129. C.M. Hemostaza în caz de hemoragii nazale se efectuează prin:

1. 
   +Tamponament anterior;
   
2. 
   +Tamponament posterior;
   
3. 
   +Întroducerea unor balonaşe gonflabile de gumă;
   
4. 
   - Aplicarea suturilor pe vasele afecate;
   
5. 
   – pansament gipsat.
   

130. C.M. Clasificarea plăgilor părţilor moi ale regiunii OMF se face în funcţie de:

1. 
   +Timpul scurs după accident;
   
2. 
   +Agentul vulnerat;
   
3. 
   +Regiunea topografică interesată;
   
4. 
   +Ţesuturile afectate;
   
5. 
   +Forma anatomo-patologică.
   

131. C.M. Selectați care din ţesuturi pot fi afectate în plăgile părţilor moi ale regiunii OMF:

1. 
   + Superficiale (pielea, muşchii);
   
2. 
   +Profunde (pielea, muşchii, glandele, mucoasa);
   
3. 
   +Nervii cranieni (trigemen, facial, hypoglos etc.);
   
4. 
   +Ramurile carotidei externe;
   
5. 
   - Cu sau fără lipsă de substanţă;
   

132. C.M. Semnele comune ale plăgilor regiunii OMF pot fi:

1. 
   +Durerea;
   
2. 
   +Hemoragia;
   
3. 
   +Tulburări respiratorii;
   
4. 
   +Tulburări de deglutiţie, masticaţie;
   
5. 
   +Tulburări de fonaţie.
   

133. C.M. Indicați formele de traumatisme dento-parodontale:

1. 
   +Contuziile dento-parodontale;
   
2. 
   +Fracturile coronare;
   
3. 
   +Fracturile radiculare;
   
4. 
   +Luxaţiile incomplete;
   
5. 
   +Luxaţiile complete.
   

134. C.M. Indicați etajele principale ale regiunii maxilo-faciale:

1. 
   +Superior;
   
2. 
   +Mediu;
   
3. 
   +Inferior;
   
4. 
   –Lateral;
   
5. 
   –Posterior.
   

135. C.M. Marcați tipurile fracturilor de mandibulă:

1. 
   +Unitare;
   
2. 
   +Duble;
   
3. 
   +Triple;
   
4. 
   +Cominutive;
   
5. 
   +Directe şi indirecte.
   

136.C.M. Precizați factorii ce influenţează deplasarea fragmentelor în fracturile de mandibulă:

1. 
   +Forţa traumatismului;
   
2. 
   +Contracţia muşchilor ce se inseră pe aceasta;
   
3. 
   –Mecanismul de producere a fracturii;
   
4. 
   +Direcţia liniei de fractură;
   
5. 
   –Alte stări patologice concomitente.
   

137. C.S. Indicaţi tratamentul pentru fractura penetrantă a coroanei 1.1:

1. 
   -Depulparea imediată şi obturaţia de canal;
   
2. 
   +Amputaţia pulpară vitală şi reconstruirea coronară provizorie;
   
3. 
   -Coafaj pulpar direct şi reconstruirea coronară provizorie;
   
4. 
   -Rotungirea marginilor ascuţite, tratamentul plăgii dentare şi controlul periodic al vitalităţii;
   
5. 
   -Extracţia în momentul instalării necrozei pulpare.
   

138. C.M. Indicați semnele clinice ale fracturilor tip Le Fort II:

1. 
   +Tumefacţia accentuată a feţei;
   
2. 
   +Tulburări de sensibilitate;
   
3. 
   –Ocluzia fără modificări;
   
4. 
   +Echimoze palpebrale;
   
5. 
   +Faţa turtită antero-posterior.
   

139. C.M. Indicați cele mai grave complicaţii generale precoce ale fracturilor de maxilare:

1. 
   +Hemoragii în masă;
   
2. 
   +Comoţia cerebrală;
   
3. 
   –Tulburări de ocluzie;
   
4. 
   +Şocul traumatic;
   
5. 
   –Flegmoane, osteomielită acută, sinusită.
   

140. C.M. Indicați semnele clinice ale fracturilor Le Fort I:

1. 
   +Mobilitatea procesului alveolar;
   
2. 
   +Echimoze labio-geniene;
   
3. 
   +Dureri la presiune;
   
4. 
   +Tulburări de ocluzie;
   
5. 
   –Hemoragii în masă.
   

141. C.S. Zona cu cea mai scăzută rezistenţă la traumatismele mandibulare:

1. 
   -Unghiul mandibulei;
   
2. 
   -La nivelul caninului;
   
3. 
   -Între rădăcinile premolarilor;
   
4. 
   -Simfiza mentonieră;
   
5. 
   +Colul condilar.
   

142. C.M. Indicați, funcție de care factor se face clasificarea plăgilor țesuturilor moi ale regiunii OMF:

A. +Timpul scurs după accident (recentă, veche, suprainfectată);

B. +Agentul vulnerant (agresiune, accident de circulaţie, muncă etc.)

C. +Regiunea topografică interesată (geniană, menton, labială etc.);

D. +Ţesuturile afectate;

E. +Forma anatomo-patologică.

143.C.S. Primul ajutor în caz de asfixie dislocativă este:

1. 
   –Intubarea;
   
2. 
   +Tracţionarea limbii cu un fir fixat în treimea anterioară a limbii;
   
3. 
   –Imobilizarea mandibulei cu frondă mentonieră;
   
4. 
   –Efectuarea traheostomiei;
   
5. 
   –Respirația artificială.
   

144. C.M. Precizați manoperele stomatologice care pot duce la traumatisme dentoparodontale:

1. 
   +Deraparea elevatoarelor;
   
2. 
   +Luxarea dinţilor vecini prin sprijinirea cu elevatorul în ei;
   
3. 
   +Trauma antogoniştilor cu cleştii la extracţie;
   
4. 
   +Traume cu deschizătoare de gură;
   
5. 
   + Fracturi dentare în timpul înlăturării protezelor.
   

145. C.S. Precizaţi în care din aceste situaţii este de regulă, necesară extracţia dintelui:

1. 
   –Luxaţia dentară parţială;
   
2. 
   –Fractura coronară penetrantă;
   
3. 
   +Fractura coronoradiculară longitudinală penetrantă ;
   
4. 
   -Fractura coronară nepenetrantă;
   
5. 
   -Contuzie parodontală.
   

146. C.S. Indicați osul mobil ce intră în componenţa scheletului facial:

1. 
   - Maxilarul superior;
   
2. 
   +Mandibula;
   
3. 
   -Malarul;
   
4. 
   - Nazale;
   
5. 
   - Palatinale.
   

147. C.M. Indicați, la formarea căror cavităţi participă osul maxilar:

1. 
   +Orbitei;
   
2. 
   +Nazală;
   
3. 
   +Orală;
   
4. 
   -Pterigo-maxilară;
   
5. 
   +Sinusul maxilar.
   

148. C.M. Marcați funcţiile sinusului maxilar:

1. 
   +Rezonatoare;
   
2. 
   +Olfactivă;
   
3. 
   +Respiratorie (umectează, încălzeşte, curăţă aerul);
   
4. 
   +Protecţie;
   
5. 
   +Uşurează scheletul.
   

149. C.S. Sinusul maxilar în mod normal comunică cu:

1. 
   +Cavitatea nazală;
   
2. 
   - Cavitatea orală;
   
3. 
   - Orbita;
   
4. 
   - Faringele;
   
5. 
   - Fosa infratemporală.
   

150. C.M. Luxaţia dentară se produce obligatoriu în caz de:

1. 
   +Strivire sau rupere parţială a ligamentelor dento-alveolare;
   
2. 
   +Rupere în totalitate a ligamentelor dento-alveolare;
   
3. 
   +Fractură a procesului alveolar;
   
4. 
   - Fractură a maxilarului sau a mandibulei;
   
5. 
   – Luxație anterioară a mandibulei.
   

151.C.S. Determinați cauza cea mai frecventă a fracturilor de mandibulă:

1. 
   - Căderi în stradă;
   
2. 
   - Accidente de circulaţie;
   
3. 
   - Accidente sportive;
   
4. 
   - Accidente de muncă;
   
5. 
   +Agresiuni.
   

152. C.M. Precizați în timpul căror intervenţii chirurgicale se poate fractura mandibula:

1. 
   +Extracţia dinţilor incluşi;
   
2. 
   +Extracţii traumatice ale molarilor de minte inferiori;
   
3. 
   +Extirpări de tumori;
   
4. 
   +Operaţii ortognatice;
   
5. 
   – Rezecție apicală în caz de granulom radicular.
   

153. C.S. Indicați în ce caz este caracteristică fractura de mandibulă în “lemn verde”:

1. 
   -Mandibula edentată total;
   
2. 
   -Mandibula edentată parţial;
   
3. 
   -Bătrâni;
   
4. 
   -Adulţi;
   
5. 
   +Copii.
   

154.C.S. Indicați care dintre semnele locale comune este specifică tuturor fracturilor de mandibulă:

1. 
   +Durerea;
   
2. 
   - Tulburările de fonaţie;
   
3. 
   - Mobilitatea patologică;
   
4. 
   - Tulburările de ocluzie;
   
5. 
   - Tulburările de sensibilitate în teritoriul nervului mandibular.
   

155. C.M. Determinați rolul imobilizării de urgenţă:

1. 
   – Reducerea fragmentelor în poziţie anatomică;
   
2. 
   +Reducerea durerii;
   
3. 
   - Previnirea suprainfectării;
   
4. 
   +Scăderea riscului de asfixie;
   
5. 
   +Reducerea hemoragiei.
   

156.C.S. Hipoestezia, în teritoriul nervului alveolar inferior, se întâlneşte în fractura:

1. 
   - Mediană a mandibulei;
   
2. 
   - Paramediană a mandibulei;
   
3. 
   +Mandibulei în regiunea corpului cu deplasare;
   
4. 
   - Apofizei condiliene a mandibulei;
   
5. 
   – Corpului fără deplasare.
   

157. C.M. Factorii care influenţează deplasarea fragmentelor într-o fractură de mandibulă sunt:

1. 
   +Forţa traumatismului;
   
2. 
   +Contracţia muşchilor inseraţi pe mandibulă;
   
3. 
   +Locul şi direcţia liniei de fractură;
   
4. 
   +Prezenţa dinţilor pe fragmentele fracturate sau pe arcada antagonistă;
   
5. 
   -Tipul de imobilizare.
   

158. C.M. Precizați particularitățile fracturei mediane a mandibulei:

1. 
   +Tracţiunile musculare care se exercită fiind în echilibru, deplasarea secundară este absentă;
   
2. 
   +La mobilizarea mandibulei se observă ocluzia armonică;
   
3. 
   +Bolnavul prezintă echimoze în fundul de sac vestibular sau sublingual;
   
4. 
   - Bolnavul prezintă hipoestezie în teritoriul nervului dentar inferior;
   
5. 
   - Este frecvent întâlnită otoragia.
   

159. C.M.Indicați semnele clinice ale unei luxaţiilor temporo-mandibulare posterioare :

1. 
   +Otoragie;
   
2. 
   +Supraocluzie frontală anormală;
   
3. 
   - Menton deviat anterior şi inferior;
   
4. 
   + Gura întredeschisă;
   
5. 
   - Prezenţa unei bombări preauriculare ca efect al ieşirii condilului din articulaţie.
   

160. C.M. Indicați cauzele ce conduc la modificări morfo-funcţionale ale articulaţiei temporo-mandibulare, cu producerea ulterioară de luxaţii recidivante:

1. 
   +Tulburări mioclonice postencefalitice;
   
2. 
   - Reumatism poliarticular;
   
3. 
   +Atrofia mușchilor maseteri după poliomielită;
   
4. 
   - Fracturi condiliene intracapsulare în antecedente;
   
5. 
   +Dezechilibrul ocluzo-articular.
   

161.C.S. Indicaţi definiţia cea mai corectă a traumei asociate:

1. 
   - Leziunile părţilor moi şi ale oaselor regiunii buco-maxilo-faciale;
   
2. 
   - Plăgi ale părţilor moi însoţite de fracturi simple ale maxilarelor;
   
3. 
   - Plăgi ale părţilor moi însoţite de fracturi multiple cu zdrobiri întinse şi pierderi de substanţă;
   
4. 
   +Leziuni ale regiunilor O.M.F. şi ale regiunilor învecinate sau regiunilor îndepărtate ce au fost produse de unul şi acelaşi agent;
   
5. 
   - Trauma produsă de mai mulţi agenţi (mecanici, termici, chimici etc.).
   

162. C.M. Precizaţi care sunt în mod obişnuit deplasările secundare ale fragmentelor într-o fractură de corp a mandibulei:

1. 
   +Fragmentul mare tras în jos şi înapoi;
   
2. 
   -Fragmentul mare tras în sus şi înafară;
   
3. 
   +Fragmentul mic tras în sus şi înainte;
   
4. 
   -Fragmentul mic tras în jos şi înapoi;
   
5. 
   -Fragmentul intermediar rotat.
   

163.C.M. Timpul şi volumul intervenţiilor chirurgicale ale traumelor maxilo-faciale la pacienţii cu traume asociate depinde de :

1. 
   +Starea generală a pacientului;
   
2. 
   +Gravitatea traumei faciale;
   
3. 
   +Gravitatea traumei asociate;
   
4. 
   +Evoluţia stării locale a traumelor asociate;
   
5. 
   +Evoluţia stării generale a traumelor asociate.
   

164. C.S. Precizaţi, în care din următoarele leziuni traumatice ale masivului facial este posibilă o traumă a oaselor bazei craniului:

1. 
   - Fracturile mandibulei;
   
2. 
   - Plăgi zdrobite cu fractura arcadei temporo-zigomatice;
   
3. 
   +Fractura oaselor etajului mijlociu al feței;
   
4. 
   - Trauma piramidei nazale;
   
5. 
   - Fractura bilaterală a apofizei condilare.
   

165. C.S. Marcați mai frecventă complicaţie tardivă a traumatismelor maxilo-faciale:

1. 
   - Hemoragia abundentă;
   
2. 
   - Comoţia cerebrală;
   
3. 
   - Asfixia;
   
4. 
   - Şocul traumatic;
   
5. 
   +Complicaţiile infecţioase.
   

166. C.S. Determinați cât timp se menţine placa de osteosinteză la nivelul unghiului mandibular:

1. 
   - Rămâne permanent, chiar şi după consolidare;
   
2. 
   - Se îndepărtează după formarea calusului osos;
   
3. 
   - Depinde de la caz la caz, în funcţie de toleranţa bolnavului;
   
4. 
   + Se îndepărtează dacă apare o supuraţie în focarul de fractură;
   
5. 
   - Еste obligatorie îndepărtarea plăcii de osteosinteză.
   

167. C.M.Indicați regulile de bază la aplicarea ligaturilor pentru fixarea atelelor pe arcada dentară:

1. 
   +Atela se fixează cu fir metalic pe fiecare dinte sau peste un dinte;
   
2. 
   +Ligatura este situată la coletul dentar;
   
3. 
   +Ligatura nu trebuie să traumeze papilele gingivale;
   
4. 
   +Capetele ligaturii au lungimea 5-7 mm şi se îndoaie spre centru şi linia ocluzală;
   
5. 
   - Ligatura se îndoaie îndărăt şi spre marginea gingivală.
   

168. C.M. Diagnosticul fracturilor de etaj mijlociu (a maxilei) se bazează pe:

1. 
   +Examenul radiologic;
   
2. 
   +Semnele clinice comune tuturor fracturilor (dureri, echimoze, crepetaţii, hematome, deplasări de fragmente etc.);
   
3. 
   +Semne clinice specifice;
   
4. 
   +Rinoscopie şi diafanoscopie;
   
5. 
   +Tomografie computerizată.
   

169. C.M. Marcați complicaţiile tardive ale fracturilor etajului mijlociu (a maxilei):

1. 
   +Asimetrii faciale;
   
2. 
   +Tulburări de masticaţie şi fonaţie;
   
3. 
   +Consolidare vicioasă;
   
4. 
   +Supuraţii sinuzale sau ale obrazului;
   
5. 
   +Comunicări buco-sinusale.
   

170. C.M. Tabloul clinic ale fracturilor Le Fort I prezintă obligator:

1. 
   +Mobilitatea fragmentului în sens transversal;
   
2. 
   +Echimoze labio-geniene şi pe mucoasa pasiv-mobilă;
   
3. 
   +Dureri la presiune;
   
4. 
   +Tulburări de ocluzie;
   
5. 
   - Hemoragii abundente.
   

171. C.M. Marcați criteriile aprecierii corectitudinii reducerii fragmentelor maxilei:

1. 
   +Dispariţia diplopiei şi dereglărilor de sensibilitate;
   
2. 
   +Lipsa scăriţelor pe liniile fracturilor;
   
3. 
   +Formarea normală a configuraţiei feţei;
   
4. 
   +Obţinerea unei ocluzii interdentare normale;
   
5. 
   +Reducerea corectă şi contenţia fragmentelor până la consolidare.
   

172. C.S.Stabiliți fracturile cele mai frecvente ale etajului mijlociu alе feței:

1. 
   - De creastă alveolară;
   
2. 
   +Orizontale inferioare (Le Fort I);
   
3. 
   - Orizontale mijlocii (Le Fort II);
   
4. 
   - Orizontale înalte (Le Fort III);
   
5. 
   - Verticale, disjuncţii intermaxilare.
   

173. C.S. Tratamentul definitiv al fracturilor maxilei se realizează mai frecvent prin intermediul:

1. 
   - Metodelor chirurgicale;
   
2. 
   +Metodelor ortopedice;
   
3. 
   -Metodelor combinate;
   
4. 
   -Bandajelor mento-cefalice;
   
5. 
   -Frondelor mentoniere.
   

174. C.S. Care simptom nu se întâlneşte la fracturile maxilarului superior:

1. 
   -Deformaţia feţei;
   
2. 
   -Deplasări osoase cu tulburări de ocluzie;
   
3. 
   -Mobilitatea fragmentelor;
   
4. 
   +Blocaj mandibular;
   
5. 
   -Epistaxis, tulburări oculare, tulburări de sensibilitate.
   

175. C.M. În disjuncţia maxilo-malară linia de fractură trece prin:

1. 
   +Sutura zigomatico-maxilară;
   
2. 
   - Peretele intern al orbitei;
   
3. 
   +Sutura zigomatico-temporală;
   
4. 
   +Sutura fronto-zigomatică;
   
5. 
   -Peretele posterior al sinusului maxilar.
   

176. C.M. Selectați care dintre următoarele simptome se pot întâlni în fracturile anterioare ale complexului zigomato-maxilar cu deplasare:

1. 
   +Diplopia;
   
2. 
   +Hipoestezia infraorbitală;
   
3. 
   - Inocluzia frontală;
   
4. 
   +Epistaxis;
   
5. 
   - Devierea uşoară a liniei mediane.
   

177.C.M.Marcați cum se aplică ligatura pe limbă în caz de asfixie prin dislocare:

1. 
   - Longitudinal;
   
2. 
   + Transversal;
   
3. 
   +În treimea anterioară;
   
4. 
   - Pe vărful limbii;
   
5. 
   - La mijlocul limbii.
   

178.C.S. Osteomielita traumatică cel mai frecvent apare la fracturile:

1. 
   +De mandibulă în limita arcadei dentare;
   
2. 
   - De maxilă;
   
3. 
   - Piramidei nazale;
   
4. 
   - Osului malar şi arcadei zigomatice;
   
5. 
   - De mandibulă în limita ramului ascendent.
   

179. C.M. Tratamentul de urgenţă al fracturilor maxilarului urmăreşte o fixare provizorie a masivului facial, pentru:

1. 
   +Permite unei respiraţii adecvate;
   
2. 
   +Transportarea bolnavului;
   
3. 
   -Normalizarea ocluziei;
   
4. 
   -Hemostaza definitivă;
   
5. 
   +Combaterea durerii.
   

180. C.M. Indicați semnele clinice fracturilor Le Fort I:

1. 
   +Mobilitatea fragmentului în sens transversal;
   
2. 
   +Echimoze labio-geniene;
   
3. 
   +Dureri la presiune;
   
4. 
   +Tulburări de ocluzie;
   
5. 
   - Hemoragii masive.
   

181. C.M. Precizați motive apariției tulburărilor nervoase a n.infraorbital:

1. 
   +Fracturii planșeului orbitar;
   
2. 
   +Deplasării osului malar;
   
3. 
   +Înfundării plăcii malare;
   
4. 
   +Lezării nervului în timpul loviturii;
   
5. 
   –Fractura piramidei nazale.
   

182. C.M.Precizați pentru ce este necesar examenul radiologic în fracturile osului malar şi arcadei zigomatice:

1. 
   +Determinarea prezenţei fracturii;
   
2. 
   +Precizarea diagnosticului;
   
3. 
   +Aprecierea localizarii fracturii;
   
4. 
   +Aprecierea gradului de deplasare a fragmentului;
   
5. 
   +Determinarea tacticii de tratament.
   

183. C.S.Marcați care element anatomic este implicat în porţiunea laterală a complexului zigomatic:

1. 
   - Osul maxilar;
   
2. 
   - Peretele infero-extern al orbitei;
   
3. 
   - Peretele sinusului maxilar;
   
4. 
   +Osul malar;
   
5. 
   - Osul frontal.
   

184. C.S.Precizați care dintre simptome se manifestă la fracturile temporo-zigomatice:

1. 
   - Epistaxis pe o singură narină;
   
2. 
   - Hipoestezie în teritoriul nervului intraorbitar;
   
3. 
   - Emfizem subcutanat;
   
4. 
   - Diplopie;
   
5. 
   +Blocarea mişcărilor mandibulei.
   

185. C.M. Diagnosticul unei fracturi orbito-zigomatice se stabileşte în baza:

1. 
   +Semnelor clinice;
   
2. 
   +Examenului radiologic;
   
3. 
   +Prezenţei tulburărilor funcţionale;
   
4. 
   - Prezenţei şi a altor leziuni osoase;
   
5. 
   – Prezenței unor leziuni la distanță.
   

186. C.M. Marcați simptomele fracturilor complexului orbito-zigomatic:

1. 
   +Consolidări vicioase;
   
2. 
   +Diplopii;
   
3. 
   +Asimetrii faciale;
   
4. 
   +Blocajele mandibulei;
   
5. 
   +Tulburări de sensibilitate.
   

187. C.M.Indicați formele cele mai frecvente de traumatisme ale piramidei nazale:

1. 
   +Traumatismele scheletului cartilaginos;
   
2. 
   - Fractura Le Fort II;
   
3. 
   - Disjuncţia cranio-facială înaltă (Le Fort III);
   
4. 
   +Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (deschise);
   
5. 
   +Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (închise).
   

188. C.M. La fracturile piramidei nazale obiectiv se poate constata:

1. 
   +Mobilitatea patologică, crepitaţii osoase a oaselor nazale;
   
2. 
   +La rinoscopie în fosele nazale se constată cheaguri de sânge;
   
3. 
   +Echimoze;
   
4. 
   +Deplasarea sau înfundarea septului;
   
5. 
   -Modificări de deglutiţie.
   

189. C.M. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte pentru o fractură de maxilar superior:

1. 
   +Este dată de lovituri directe, frontale sau laterale;
   
2. 
   +Apar tulburări de ocluzie;
   
3. 
   -Determină dureri la deschiderea gurii;
   
4. 
   +Apar echimoze în fundul de sac vestibular superior;
   
5. 
   -Se complică frecvent cu pseudoartroze.
   

190. C.M. Precizați fracturile nazale care se pot vindeca spontan:

1. 
   +Fracturi fără deplasări;
   
2. 
   - Fracturi ale oaselor cu deplasări;
   
3. 
   +Fracturi ale cartilagelor;
   
4. 
   - Fracturi cu înfundarea piramidei nazale;
   
5. 
   – Fracturi cu devierea .
   

191. C.M. Indicați principalele elemente anatomice ale articulaţiei temporo-mandibulare:

1. 
   +Condilul;
   
2. 
   +Fosa glenoidă;
   
3. 
   +Tuberculul articular;
   
4. 
   - Oasele temporal şi mandibular;
   
5. 
   +Discul articular.
   

192.C.M. Indicați simptomele artritei acute nespecifice:

1. 
   - Devierea mentonului;
   
2. 
   +Dureri spontane, pulsatile, iradiante, din zona afectată;
   
3. 
   +Tumefacţia şi congestia preauriculară;
   
4. 
   +Mişcări mandibulare reduse, uneori imposibile;
   
5. 
   – Deschiderea gurii nu este afectată.
   

193.C.M. Diagnosticul diferenţial al artritelor acute nespecifice se efectuează în cazurile:

1. 
   +Furunculelor pretragiene;
   
2. 
   +Otomastoiditei;
   
3. 
   +Limfadenitei pretragiene;
   
4. 
   - Constricţiei de mandibulă;
   
5. 
   – Adenitei subangulomandibulare.
   

194. Precizați elementele anatomice interesate în faza subacută de artrită temporo-mandibulară:

1. 
   +Capsula artriculară;
   
2. 
   +Ligamentele articulare;
   
3. 
   +Meniscul articular;
   
4. 
   - Condilul mandibular;
   
5. 
   - Cavitatea glenoidă.
   

195.C.M. Stabiliți simptomele artritelor cronice:

1. 
   +Durerea;
   
2. 
   +Cracmentele;
   
3. 
   +Tulburările mecanice articulare;
   
4. 
   - Limitarea mişcărilor mandibulare;
   
5. 
   - Semnele de inflamaţie acută.
   

196.C.M. Diagnosticul diferenţial în luxaţiile anterioare unilaterale se efectuează în cazurile:

1. 
   +Fracturilor apofizei condiliene;
   
2. 
   +Paraliziilor faciale;
   
3. 
   - Fracturilor mediosimfizare;
   
4. 
   – Parotiditei acute supurate;
   
5. 
   +Contracturei spastice a muşchilor masticatori.
   

197. C.M. Marcați substanțele antiseptice pentru irigarea cavităţii bucale a bolnavilor cu traumatisme OMF:

1. 
   +Apă oxigenată;
   
2. 
   +Soluţie slaba de permanganat de potasiu;
   
3. 
   +Cloramină;
   
4. 
   +Clorhexidină;
   
5. 
   +Soluţie de carbonat de sodiu;
   

198. C.M. Biopsia se efectuează cu scopul pentru depista:

1. 
   +Formaţiunile tumorale benigne;
   
2. 
   +Formaţiunile tumorale maligne;
   
3. 
   +Procesele patologice suspecte;
   
4. 
   - Procesele inflamatorii;
   
5. 
   - Orice patologie a regiunii OMF.
   

199. C.M. Precizați particularitățile odontomului:

A. - Este o tumoră cu structură osoasă

B. +Este o tumoră cu structură dentară

C. +Este o tumoră benignă

D. - Este o tumoră cu potenţial de malignizare

E. +Ia naştere din ţesuturile dentare.

200. C.M. Precizați particularitățile osteomului:

A +Este o tumoră benignă

B - Este o tumoră malignă

C +Este formată din ţesut osos matur bine diferenţiat

D - Este formată din ţesut osos tânăr slab diferenţiat

E - Are o creştere rapidă

201.C.S.Indicați care dintre particularități este specifică adenomului pleomorf (tumora mixtă):

A. - Este o tumoră rar întâlnită;

B. - Se întâlneşte mai des la glandele salivare mici;

C. - Debutează sub formă de tumefacţie sau deformare difuză;

D. +Debutează sub formă nodulară;

E. - Este frecvent întâlnit la glanda salivară sublinguală.

202. C.M. Stabiliți particularitățle cilindromului:

A. - Este o tumoră benignă a glandelor salivare;

B. +Este o tumoră malignă a glandelor salivare;

C. - Este o tumoră benignă cu mare potenţial de malignitate;

D. +Este aparent incapsulată;

E. - Este aparent neincapsulată.

203. C.M. Indicați semnele şi simptomele precoce de malignizare ale adenomului pleomorf parotidian:

A. +Aderenţa la piele;

B. - Apariţia adenopatiei regionale;

C. - Apariţia trismusului;

D. +Apariţia durerilor spontane în zona tumorală;

E . +Apariţia semnelor de disfuncţie (pareza) a nervului facial

204. CM. Roentgenologic ameloblastomul se caracterizează prin:

A. +Rarefiere osoasă;

B. - Prezenţa opacităţii;

C.+ Contururi clare;

D. +Prioritar a structurilor celulare în formă de “bule de săpun”;

E. - Distrucţie osoasă cu contururi neclare.

205. CM. Din metodele complementare de examinarea bolnavilor cu osteoclastom a maxilarelor cele mai informative sunt:

A.+ Roentgenografia;

B. + Tomografia compiuterizată;

C. - Ultrasunetul;

D. - Examenul citologic;

E.+ Examenul histologic.

206. CM.Precizați indicațiile la tratamentul angiomului ţesuturilor moi a feţei:

A.+ Sclerozarea;

B. +Excizia;

C.+ Electrocoagularea;

D. +Criodistrucţia;

E.+ Radioterapia.

207. CM. Diagnosticul primar a formaţiunilor maligne în regiunea maxilo-facială poate fi stabilit de către:

A.+Stomatologul-terapeut;

B. + Stomatologul-chirurg;

C.+Medicul ORL;

D.+ Dermatolog;

E. + Stomatologul-protetician.

208. CS. Cea mai frecventă tumoră malignă epitelială a pielii feţei este:
A. - Cancerul plat pavimentos cornificat;

B. - Cancerul plat pavimentos necornificat;

C. + Cancerul bazocelular;

D. - Adenocarcinoma.

E. - Bazaliomul.

209.CS. În tratamentul bolnavilor cu metastaze regionale ale cancerului buzelor în cazuri curabile se foloseşte:

A. - Metoda radiantă;

B. - Metoda chirurgicală;

C. - Metoda criochirurgicală;

D. +Metoda combinată.

E. - Metodele complexe.

210.CS. Elementul primar al cancerulului lingual este:

A. - Vezicula;

B. - Hipercheratoza;

C. +Ulcerul;

D. - Fisura.

E. - Ranula.

211.CS. Cancerul maxilei mai frecvent este cauzat de către:

A. - Gingivita cronică;

B. - Xerostomie;

C. +Sinusita cronică;

D. - Chistul radicular supurat;

E. - Rinita cronică.

212.CS. Cea mai frecventă tumoare malignă a mandibulei este:

A. - Osteosarcomul;

B. - Ameloblastomul;

C. +Carcinomul;

D. - Condrosarcomul.

E. – Lipomul.

213.CS. Tipul principal de tratament al cancerului de mandibulă este cel:

A. - Chirurgical;

B. - Radiologic;

C. +Combinat;

D. - Chimioterapeutic;

E. - Electrochirurgical.

214.CS. Sarcomul ţesuturilor moi se poate dezvolta din:

A. - Glanda sebacee;

B. - Glande sudoripare;

C. +Straturile profunde ale dermului;

D. - Glandele salivare mici.

E. - Țesutul lipomatos.

215.CS. Sarcomul scheletului facial se dezvoltă din:

A. - Epiteliul gingiei;

B. - Celule epiteliale Malassez;

C. - Dentină;

D. +Ţesut osos;

E. - Cement.

216.CS. În cazul tumorilor benigne ale glandei submandibulare se efectuează:

A. - Înlăturarea tumorii;

B. - Înlăturarea cu o parte de glandă;

C. - Înlăturarea tumorii şi ligaturarea ductului;

D. +Înlăturarea tumorii cu rezectarea totală a glandei;

E. -Înlăturarea ţesutului conjunctiv cervical.

217. CS. Ameloblastomul se întâlneşte mai frecvent:

A. - La bărbaţi;

B. +La femei 20-40 ani;

C. - La fel la bărbaţi, ca şi la femei.

D. - La copii.

E. - La bătrâni.

218. CS. În tratamentul ameloblastomului indicația de bază este:

A. - Chiuretajul focarului;

B. - Terapia laser;

C. +Rezecţia porţiunii afectate a maxilarului;

D. - Coagularea cu raze laser;

E. - Tratamentul conservativ.

219. CS. Pentru concretizarea traiectului fistulelor cervicale se foloseşte:

A. -Examenul citologic;

B. - Examenul cu izotopi activi;

C. - Examenul ultrasonografic;

D. +Fistulografia de contrast;

E. - Angiografia de contrast.

220. CM. Chistul lateral cervical se diferenţiază cu:

A. +Limfadenită acută;

B. + Limfadenită cronică;

C. + Limfadenită specifică.

D. + Lipomul;

E. + Limfomul.

221. CS. Indicați în care dintre afecțiuni este indicată rezecţia mandibulei:

A. - Fibrom, fibromatoză;

B. - Lipom, lipomatoză;

C. - Leiomiom, rabdomiom;

D. +Ameloblastom;

E. - Epulis fibros.

222. CS. Pentru sclerozarea hemangiomului se foloseşte:

A. - Rezorcina;

B. - Formalina;

C. +Alcoolul;

D. - Tripsina.

E. - Hemotripsina.

223.CS. Sistemul TNM apreciază:

A. - Gradul diferenţierii tumorii;

B. - Gradul tumorii maligne;

C. +Răspândirea tumorii;

D. - Prognosticul maladiei.

E. - Dimensiunile tumorii.

224.CS. Noţiunea de ” precancer” se foloseşte pentru caracteristica schimbărilor pretumorale în:

A. - Ţesutul conjunctiv;

B. - Ţesutul nervos;

C. +Ţesutul epitelial;

D. - Ţesutul muscular;

E. - Țesutul adipos.

225.CM. Planul de tratament a bolnavilor cu tumori maligne în regiunea maxilo-facială e alcătuit de către:

A. + Oncolog;

B. + Radiolog;

C. + Chimioterapeut;

D. – Medicul de familie;

E. – Stomatolog terapeut.

226.CM. Precizați metodele de bază în tratamentul bolnavilor cu tumori maligne:

A. +Chirurgical;

B. +Iradierea;

C. +Medicamentos;

D. - Paliativ;

E. - Simptomatic.

227.CS. Doza sumară de focar la radioterapia tumorilor maligne a feţei şi cavităţii bucale este de:

A.- 20 gr;

B. +40 gr;

C.- 60 gr;

D.- 100 gr;

E.- 200 gr.

228.CM. Stabiliți indicațiile necesare înainte de a începe un tratament radioterapic a bolnavilor cu tumori maligne a feţei şi organelor cavităţii bucale:

A. +Asanarea cavităţii bucale;

B. +Înlăturarea protezelor metalice;

C. +Înlăturarea obturaţiilor metalice;

D.- Hemotransfuzii;

E.- Confecţionarea atelelor de masă plastică pe dinţi.

229.CM. Radioterapiea se întrerupe la bolnavii cu afecţiuni oncologice, când apare:

A. - Leucocitoză;

B. +Leucopenie (3.10³ mii);

C. - Eritrocitoză;

D. +Epidermită umedă;

E. - Epitelită.

230.CS. Precancerul obligatoriu al pielii feţei se referă la:

A. +Xeroderma pigmentată , maladia Bowen;

B. - Lichenul roşu plan;

C. - Lupusul tuberculos;

D. - Lupusul eritematos;

E. - Cheratoacantomul.

231. CS. Precancerul facultativ al pielii feţei se referă la:

A. - Dermatita;

B. +Papilomul;

C. - Psoriazisul;

D. - Radioepidermita;

E. - Maladia Bowen.

232. CM. Cancerul plat pavimentos al pielii feţei se diferenţiază cu:

A. - Papilomul;

B. +Boala Bowen;

C. +Bazaliomul;

D. - Ateromul;

E. - Chistul dermoid.

233.CM. Precizați factorii implicați în dezvoltarea melanomului:

A. - Vârsta;

B. - Sexul;

C. +Trauma;

D. - Alimentația;

E. +Insolaţia.

234.CS. Pe ce cale metastazează melanomul pielii feţei :

A. - Pe cale limfogenă;

B. +Pe cale hematogenă;

C. - Nu este implicată nici una din acestea.

D. - Nu metastazează.

E. – Mixtă.

235. CS. În ce caz se dezvoltă mai frecvent eroziile şi ulcerele mucoasei bucale:

A. - Arsuri termice;

B. - Insuficienţă cardiovasculară;

C. - Traume cronice;

D. +Boli de sânge;

E. - Boli ale sistemului digestiv.

236.CS. Precizați, ce metodă este prioritară în tratamentul afecțiunilor precanceroase ale mucoasei bucale:

A. - Conservativă;

B. - Radioterapia;

C. - Chimioradiologică;

D. +Chirurgicală;

E. - Paliativă.

237.CS. Cu ce maladie se diferenţiază cancerul mucoasei cavităţii bucale:

A. - Leucoplazia plată;

B. +Boala Bowen;

C. - Stomatita;

D. - Ranula.

E. - Şancrul dur.

238.CS. Precizați, ce metodă este prioritară în tratamentul cancerului mucoasei bucale:

A. - Radiologică;

B. - Chirurgicală;

C. +Combinată;

D. - Chimioterapeutică;

E. - Paliativă.

239.CM. Marcați stadiile avansate ale cancerului lingual:

A. - Primul stadiu;

B. – Al doilea stadiu;

C. +Al treilea stadiu;

D. +Al patrulea stadiu;

E. – Al cincilea stadiu.

240.CS. Marcați în care ganglioni limfatici metastazează cancerul limbii:

A. - Preauriculari;

B. - Retroaoriculari;

C. +Cervicali;

D. - Bucali.

E. - Submandibulari.

241.CS. Marcați cel mai frecvent întâlnit tip de tumoră malignă a maxilarului superior:

A. +Cancerul;

B. - Osteosarcomul;

C. - Condrosarcomul;

D. - Fibrosarcomul.

E. - Melanomul.

242. C.S. Marcați cel mai frecvent întâlnit tip de tumoră epitelială a glandelor salivare mari:

A. - Chistul;

B. - Adenomul monomorf;

C. +Adenomul pleomorf;

D. - Adenocarcinomul;

E. - Adenocarcinomul chistic.

243.CM. La înlăturarea tumorii glandei parotide se efectuează accesul chirurgical după autorul:

A. - Bruns;

B. - Muhin;

C. +Redon;

D. - Iovcev;

E. +Covtunovici.

244.CS. Marcați cauza primordială a apariției chisturilor de retenţie ale glandelor salivare mici:

A. - Procesul inflamator;

B. +Trauma ductului salivar;

C. - Reacţia alergică;

D. -Tabagismul;

E. -Insolația.

245. C.S. Pe ce cale metastazează mai frecvent adenocarcinomul chistic al glandei salivare:

A. +Limfogenă;

B. - Hematogenă;

C. - Mixtă.

D. - Complexă.

E. – Prin invaziune.

246. CS. Bolnavii cu precancer obligativ al pielii feţei se află la supravegere de dispanser la:

A. - Dermatolog;

B. - Stomatolog chirurg;

C. +Oncolog;

D. - Chimioterapeut;

E. - Radiolog.

247.CS. Precizați în urma cărei investigații se stabilește diagnosticul definitiv în caz de precancer al buzei:

A. - Citologice;

B. - Hematologice;

C. +Histologice;

D. - Bacteriologice;

E. - Biochimice.

248. CM. Marcați principiile de bază ale chirurgiei plastice:

A. - Evitarea durerii;

B. +Evitarea suturilor în tensiune;

C. +Hemostaza şi coaptarea corectă a marginilor plăgii;

D. - Accelerarea regenerării;

E. - Diminuarea edemului.

249. CM. Precizați etapele în autoplastii cu tubul Filatov-Gillies:

A. +Formarea tubului;

B. +Migrarea tubului;

C. +Antrenarea tubului;

D. +Fixarea în defect;

E. +Suturarea lui.

250. CM. Marcați tipurile de grefe de piele liberă:

A. +Grefe totale;

B. +Grefe parţiale;

C. - Grefe dreptunghiulare;

D. - Grefe ovale;

E. - Grefe rotunde.