Dinu C. Giurescu Ţara românească

127

şedinţe nu depăşea 32 m¹⁷⁸, chiar dacă înălţimea şi lăţimea erau evident sporite, comparativ cu reşedinţa din primele decenii ale secolului al XlV-lea.

Despre Cvirtea Domnească de la Tîrgovişte, a treia capitală a Ţării Româneşti, imaginea este ceva mai con­turată. Casa în care a stat Mircea cel Bătrîn¹⁷⁹ avea pivniţe cu ziduri foarte groase (2,50 m), din lespezi de piatră şi parter cu pereţi numai din cărămidă ¹⁸°. Piv­niţele (circa 32x29 m) adînci, întinse sub toată suprafaţa clădită, sînt divizate în patru compartimente, cu bolţi în leagăn, sprijinite pe arce susţinute de stîlpi puternici; interiorul era luminat prin 11 ferestre, 5 pe latura sud, cîte 3 la sud şi vest ; firide — la înălţimea de 1 m —• slujeau pentru aşezarea opaiţelor sau a sfeşnicelor. La parter, zidurile interioare dinspre sud, păstrate în parte, îngăduie să deosebim 4 camere din care 1 mai mare (circa 6x12 m), probabil pentru ospeţe. Tavanele erau drepte, din grinzi de lemn. In zidărie, piatra de rîu al­ternează cu şiruri înguste de cărămidă, după tradiţia ar­hitecturii bizantine. La colţurile clădirii, blocurile de piatră fasonată sporeau impresia de soliditate.

Turnul Chindiei — monument reprezentativ al peisa­jului tîrgoviştean — înalt de 27 m, are o bază în trunchi de piramidă placată cu piatră de talie, continuat cu un corp cilindric (9 m diametru) din cărămidă, cu două etaje. Loc de observaţie, de pază, Chindia datează, pro­babil, din domnia lui Vlad Ţepeş ¹⁸ⁱ.

Ansamblul arhitectonic al curţii domneşti din Tîrgo­vişte, în secolele XIV—XV, se completează, pe de o parte, printr-o biserică paraclis, de plan treflat, în ime­diata apropiere a casei domneşti (latura nord), cu fun­daţiile pronaosului aflate în prezent sub baza turnului Chindiei¹⁸² ; pe de altă parte, printr-un al doilea lăcaş cunoscut sub denumirea „Biserica domnească mică" (da-

¹⁷⁸ N. CONSTANTINESCU, op. cit., fig. 2.

¹⁷⁹ Primele documente scrise în Tîrgovişte s-au păstrat din anul
1418, de la Mihail, fiul lui Mircea, DRH, B, I, p. 88 (rar. 42).

¹⁸⁰ Întreaga descriere după N. CONSTANTINESCU, CR.
MOISESCU, op. cit., pp. 26—30.

¹⁸¹ N. CONSTANTINESCU, CR. MOISESCU, op. cit.,
pp. 42—43. Este greu de precizat forma sa iniţială.

¹⁸² Ibidem, pp. 35—36 ; paraclisul a fost înălţat, cel mai tîrziu,
la începutul secolului al XV-lea.

128

1777,\ sec.MV-XV

| Slirs.tul sec XVI

| Prima jumfltate sec XVII

I 1 S!Trş;tulsec XVII

RUINELE CASEI DOMNEŞTI DE LA TÂRGOVIŞTE, PLANUL PIVNIŢELOR. (DUPĂ N. CONSTANTINESCU, CRISTIAN MOISESCU, CURTEA DOMNEASCĂ DIN TÂRGOVIŞTE, BUCUREŞTI, EDITURA MERIDIANE, 1965, V. 83).

tare ipotetică din secolul al XV-lea) ¹⁸³ ; în sfîrşit, ziduri de incintă, iniţial din piatră, din care nu s-au mai păs­trat decît puţine porţiuni, aşa încît traseul lor exact nu se mai poate reconstitui¹⁸⁴.

în stadiul actual al cercetărilor nu s-au identificat pe teren şi alte curţi domneşti, deşi numeroase documente au fost emise din Bucureşti, cîteva şi din Gheorghiţa sau alte locuri¹⁸⁵. După cum, casa domnească de la Tîrg-şor — construcţie dreptunghiulară, cu ziduri din bolovani de rîu alternînd cu cărămidă — nu poate fi încă precis datată din secolul al XVI-lea sau de la finele celui pre-

¹⁸³ Ibidem, pp. 36—37.

¹⁸⁴ Actuala incintă este rezultanta refacerilor din secolele XVI—
XVII şi mai noi, ibidem, pp. 44—45.

¹⁸⁵ DRH, B, I, p. XXIX—XLIV, cu rezumatul documentelor.

129

cedent¹⁸⁶. Şi nici nu mai ştim astăzi cum se prezentau curţile boiereşti, al unui Tatul din Hinăteşti, Radul din Berivoeşti, jupan Dragomir de la Segarcea, Dumitru din Maniaci etc, sau ale marelui boier jupanul Ticuci care, împreună cu cei trei fraţi ai săi, stăpînea, total sau par­ţial, 25 de sate. De la casa semiîngropată (bordeiul) de diferite dimensiuni la aceea de suprafaţă din paiantă sau din lemn şi sfîrşind cu reşedinţele domneşti din piatră şi cărămidă, arhitectura locuinţelor din secolele XIV—XV, chiar din cele cîteva exemple amintite, reflectă o multi­seculară experienţă a societăţii româneşti, adaptată de­plin la mediul geografic, utilizînd toate resursele locului ca materiale de construcţie — de la stuf şi pînă la piatră şi cărămidă, dar cu preponderenţa incontestabilă a lem­nului — şi condiţionată de diferenţierile sociale. Chiar şi reşedinţele domneşti par a urma, în această perioadă, cel puţin la început, modelele locului şi nu tipurile ofe­rite de reşedinţele prea puternicilor feudali din alte ţări. Casa lui Basarab de la Argeş reia, în piatră, planul „...mai tuturor caselor ţărăneşti din regiunea deluroasă a tării" 187.

Arhitectura Arhitectura religioasă se rînduieşte alături de aceea

de cult laică ¹⁸⁸ ; ctitorii de lemn, opere originale ale societăţii

româneşti medievale ; ctitorii de cărămidă şi piatră, nu

mai puţin caracteristice, dar cu tipuri adoptate, firesc,

din aria sud-dunăreană, de tradiţie bizantină.

Lemnul este cu totul dominant şi în acest sector. O ca­tagrafie din 1810, efectuată numai în cuprinsul eparhiei Ungrovlahiei¹⁸⁹, consemnează că bisericile de lemn re­prezentau următoarele procente din totalul ctitoriilor existente (restul fiind din zid) : Teleorman — 83,70 ; Ialomiţa — 81,lo/o ¹⁹° ; 'Vlaşca — 8O.Oo/_o ; Ilfov — 64,io/_o ¹⁹¹; Dîmbooviţa — 56,5°/₀ ; Muscel — 54.8o/_o ;

¹⁸⁶ N. CONSTANTINESCU, Note arheologice... Tîrgşor, în
SCIV, 20, 1969, nr. 1, p. 94.

¹⁸⁷ GR. IONESCU, Istoria arhitecturii, I, p. 68 ; V. VĂTĂ-
ŞIANU, Istoria artei feudale, p. 208.

¹⁸⁸ Pentru arhitectura militară, vezi mai jos, p. 334, şi urmă­
toarele.

¹⁸⁹ Cuprinzînd numai 7 judeţe ale Munteniei.

iso 34_;4o/_o din lemn şi 46,80/0 din „gard" (nuiele împletite şi lipite cu lut).

¹⁹¹ 61,7o/o din lemn şi 2,4% din „gard".

130

Prahova — 43,8°/o ¹⁹². Aceeaşi sursă cuprinde şi preţioase indicaţii tehnice : construcţiile erau din bîrne (vîrghii), uluci, uluci cu stîlpi, gard ¹⁹³ cu stîlpi, notaţii suficiente pentru a înţelege şi confirma caracterul străvechi al pro­cedeelor şi materialelor de construcţie ; acoperişurile din şindrilă, stuf, uluci cu stuf sau olane. Mărturia din 1810 aduce implicit, dar cu totul concludent, dovada realită­ţilor din secolele XIV—XV : şi în acest domeniu, arhi­tectura de lemn era covîrşitor dominantă¹⁹⁴, cu atît mai mult cu cît pădurile coborau atunci de la munte şi deal pînă în valea Dunării.

Cînd ideologia creştină a pătruns treptat la nord de Dunăre, singura modalitate pentru comunităţile străro-mâneşti şi româneşti de a răspunde exigenţelor bisericii privind ridicarea unor lăcaşuri anume, unde să se ofi­cieze slujba, a fost de a prelua, de a adapta, de a trans­forma tipul de construcţie prezent la faţa locului, cu­noscut printr-o îndelungată practică, transmisă din ge­neraţie în generaţie, şi anume propria casă de locuit, împrejurările speciale din perioada migraţiunilor au făcut ca, sute de ani de-a rîndul, ctitoriile de lemn să fie sin­gurele în fiinţă ; apariţia şi continuitatea unor forma­ţiuni politice mai mari — cnezatele şi voievodatele —, deci a unei suprastructuri de stat, au făcut posibilă şi adaptarea, de către feudalitatea românească, a unor ti­puri de ctitorii de zid, statornicite în aria sud-dunăreană, derivate din arhitectura bizantină.

Legătura cu locuinţa de lemn se urmăreşte, în primul rînd, în unele planuri de bază ale ctitoriilor. Cel cu trei încăperi dreptunghiulare „...prezintă o analogie perfectă cu casa ţărănească", aşa încît trebuie reflectat cu atenţie asupra derivării acestui tip „din casele mai încăpătoare"

¹⁹² Vezi SCIA, X, 1963, nr. 2, Vechi case..., p. 320. în jude­
ţele de deal şi munte, unde a fost relativ mai multă linişte, cu
resurse economice mai variate şi unde mai ales au continuat să
existe un număr apreciabil de sate de răzeşi şi o pătură de mici
boieri, înlocuirea bisericilor din lemn prin cele de zid a fost mai
rapidă deoît la şes. Aşa se explică de ce în judeţele cu păduri în­
tinse — Muscel, Dîmboviţa, Prahova — bisericile de zid repre­
zintă între 43,5 şi 46,2% ; ibidem ; vezi şi RADU CREŢEANU,
Bisericile de lemn din Muntenia, Bucureşti, 1968, p. 6.

¹⁹³ Vezi nota 190 supra.

¹⁹⁴ Cf. N. IORGA, Istoria bisericirii..., I, p. 34.

131

existente în aşezările „din perioada prefeudală şi feudal-timpurie"¹⁹⁵. Un al doilea plan de bază, derivat din cel dintîi, prezintă o adaptare mai precisă a construcţiei la nevoile cultului, deoarece primele două încăperi (pro­naosul şi nava) formează un corp comun, dreptunghiu­lar, iar a treia încăpere, mai mică, este destinată alta­rului 196.

Există un paralelism între planurile de bază ale celor două feluri de construcţii : cele două camere ale locuin­ţei ţărăneşti „tinda" — de dimensiuni mai reduse şi „casa" propriu-zisă, îşi află corespondentul în pronaos şi naos. Semnificativ, în graiul popular, s-a păstrat pen­tru pronaos chiar denumirea de tindă¹⁹⁷. Foarte pro­babil, iniţial, primele slujbe ale misionarilor vor fi fost efectuate chiar în locuinţe. O imagine a acestor începu­turi îndepărtate o întrevedem în recente exemple, ca în satul transilvănean Cizer unde, pînă la terminarea bisericii de lemn, slujba se ţinea într-o casă obişnuită, alcătuită exact dintr-o tindă şi o a doua încăpere mai mare^i9s. Orientarea generală a unor case — între altele chiar din exemplul citat — a favorizat folosirea lor iniţială pentru cult, deoarece camera de locuit era aşezată spre răsărit, iar tinda, spre apus, ferestrele fiind pe părţile laterale, obişnuit pe aceea de sud, uneori şi pe peretele de nord. De altfel şi aspectul exterior al unor astfel de ctitorii, repetînd tipul cel mai vechi, fără turlă, reproduce liniile exterioare esenţiale ale unei case obişnuite : ca un simplu exemplu, ne gîndim la biserica de lemn a mănăstirii Dintr-un lemn sau la aceea din Star-Chiojd. Desigur, o dată cu ridicarea unor construcţii anume pentru cult, au intervenit şi elemente specifice, postulate de dogmă : ab­sida altarului, intrarea aşezată pe latura de vest ; cît despre turlă, ea se adaugă mai tîrziu, fiind sugerată meşterilor lemnari şi dulgheri de turlele lăcaşurilor de

195 v. VĂTĂ.ŞIANU, Contribuţia la studiul tipologiei bisericilor de lemn din Ţările Române, AIIC, III, 1960, p. 29.

"6 Ibidem; RADU CREŢEANU, op. cit., pp. 9—10.

¹⁹⁷ Vezi Vieilles eglises en bois de Roumanie, în R.d.E.S.E.E., III, 1965, nr. 3—4, pp. 627, 630—634.

¹⁹ⁱ V. BTJTURĂ, Un monument al arhitecturii populare tran­silvănene, biserica de lemn din Cizer, în AMET, 1959—1961 p. 326.

132

zid¹⁹⁹. De altfel, apropierea existentă la început între cele două tipuri de construcţii, menţinută în graiul popu­lar, pare să se fi reflectat uneori şi în limbajul oficial, de cancelarie : „Iar după aceea — citim într-o veche traducere a unui hrisov eliberat în 1519 de Neagoe Ba-sarab —• au venitu jupanu Harvatu logofătu înaintea domniei mele şi au ajutatu şi au datu aciastă ocină ce scrie mai sus sfintei case ce-i mai sus zise, pentru întărire şi hrana fraţilor carii sîntu lăcuitorii la acel sfăntu loc, iară jupuitului Harvatu logojătu şi casei lui, coconilor lui, să le fie veşnică pomenirea"²⁰⁰ (subl. ns., D.C.G.). Casa desemnează şi familia logofătului amintit aflătoare în locuinţa acestuia, şi ctitoria cu călugării săi.

Din secolele XIV—XV nu s-a mai păstrat nici un fel de biserică de lemn. Dar unele monumente de acest fel, rămase pînă în timpul nostru, reproduc în plan şi în procedeele tehnice, realităţile în fiinţă cu peste 500 de ani în urmă. Adăugirile, importante, datorate unor interfe­renţe mai noi — vezi exemplul turlelor — pot fi deli­mitate, aşa încît o serie de elemente arhaice pot fi ur­mărite.

Arhitectura ecleziastică de zid a apărut treptat, pe măsură ce relaţiile de producţie feudale şi suprastructura lor politică dădeau putinţa unor asemenea construcţii. Concomitenta între atestarea documentară a cnezatelor şi voievodatelor româneşti la sud de Carpaţi, în secolul al XlII-lea, şi existenţa unor biserici de zid, identificate prin săpături, este firească²⁰¹. Viitoare cercetări rămîn să urmărească în Muntenia şi Oltenia alte urme ale unor eventuale lăcaşuri de piatră şi cărămidă mai vechi, aşa cum au fost aflate în Dobrogea.

Constituirea Ţării Româneşti ca stat independent a mar­cat şi în acest sector — ca şi în arhitectura militară şi civilă — o nouă etapă. Comanditarii principali ai mo­numentelor religioase sînt domnii şi unii dintre boieri ;

¹⁹⁹ Vezi nota 197 ; GR. IONESCU, Istoria arhitecturii..., II,
pp. 295—304.

²⁰⁰ Doc. din 13 ian., DIR, XVI, B, I, p. 140 (nr. 140). Cf.
GH. CRONŢ. Dreptul de ctitorie în Ţara Românească ji Mol­
dova..., în SMIM, IV, 1960, p. 88, nota 2.

201 rj_e exemplu, vechea biserică identificată sub actuala ctitorie

Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş : N. CONSTANTINESCU,
La residence d'Argeş.., pp. 26—30.

133

de aci şi formele şi modalităţile diverse de realizare, în funcţie de ţelurile şi mijloacele materiale ale celui ce pa­trona opera. Şi în această direcţie, societatea româ­nească ²⁰², receptivă la măiestria artistică, s-a afirmat începînd cu secolul al XlV-lea, ca promotoarea unei creaţii majore şi de durată în sud-estul european. Numă­rul ctitoriilor de cărămidă şi piatră din secolele XIV şi XV se ridică la cîteva zeci ²⁰³ ; exact nu vom şti pro­babil vreodată. Multe dintre ele au fost complet refă­cute sau au dispărut, aşa încît etapele evoluţiei, în răs­timpul amintit, pot fi cel mult sugerate, încheindu-se cu sintezele de la Dealul şi Curtea de Argeş ²⁰⁴.

Opţiunile s-au îndreptat spre tipurile principale de plan din arhitectura de tradiţie bizantină ²⁰⁵ : „...în cruce greacă înscrisă" — Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş, biserica fostei mitropolii din Tîrgovişte²⁰⁶ şi Hîrteşti ; plan trilobat (triconc) Vodiţa II, Tismana, Cod-meana, Cozia, Brădet, Dealul, biserica episcopală Curtea de Argeş²⁰⁷ ; dreptunghiular cu abisdă la răsărit : Le-reşti şi Dragomireşti, Retevoieşti-Muscel, Suslăneşti, even­tual Tisău 208 _şi c'ozia Veche 209.

Atare opţiuni — determinate de apartenenţa Ţării Româneşti la zona de cultură controlată de biserica or­todoxă constantinopolitană — au fost pregătite prin ex­perimentările etapei precedente, din care ne-au rămas cîteva mărturii, prezentînd evidente analogii cu monu-

²⁰² Din toate ţările române.

²⁰³ Vezi mai jos, p. 364, unde numai numărul mănăstirilor iden­
tificate este de 37 (evident, unele au putut fi şi din lemn).

²⁰⁴ Biserica episcopală ctitoria lui Neagoe Basarab.

²⁰⁵ Amintim numai monumentele în fiinţă sau cele care au
putut fi studiate.

²⁰⁶ Dărîmată la finele secolului al XlX-lea.

²⁰⁷ Vezi nota 204.

²⁰⁶ Vezi argumentarea şi bibliografia la ST. ANDREJESCU, O biserică din secolul al XV-lea : Dragomireşti, în G. B., XXVIII, 1969, nr. 1—2, p. 158.

²⁰⁹ N. CONSTANTINESCU, Săpăturile arheologice de la Co­zia, în M.O., XVII, 1965, nr. 7—8, pp. 599—601. In urma a două sondaje, consideră că biserica nu poate fi anterioară seco­lelor XVI—XVII (p. 601) ; dacă datarea se confirmă, atunci Cozia se înscrie în şirul ctitoriilor de plan dreptunghiular, poste­rioare lui 1500: Drăgoieşti (ante 1530), Cepturoaia (ante 1529— 1530), Ruda (ultimele decenii ale secolului al XVI-lea) : ST. AN-DREESCU : op. cit., pp. 154—155.

134

mente înălţate la sud de Dunăre²¹⁰. Aşa sînt bisericuţa (poate baptisteriul) de la Dinogeţia, probabil din seco­lele X—XI (continuînd un tip frecvent în Bizanţ, în se­colele V—VI)²¹¹ care însă, după unele opinii, „..se conforma schemei tipice de plan în cruce greacă în­scrisă" ²¹². Dacă vestigiile de ,1a Dinogeţia sînt diferit interpretate, în schimb ctitoria existentă în secolul al XlII-lea la Curtea de Argeş aparţine tipului „în cruce greacă", reprezentînd o etapă pregătitoare pentru construcţia mai amplă ridicată chiar peste ea (actuala bise­rică Sf. Nicolae Domnesc) ²¹³. Fundaţiile descoperite lîngă Niculiţel (secolele XI—XII) aduc prima atestare a pla­nului treflat pe teritoriul românesc, deschizînd drumul pentru varianta triconcului²¹⁴, devenit ulterior prepon­derent în Ţara Românească şi Moldova. Faze interme­diare de la treflat la triconc, sînt marcate de Vodiţa I şi Goşuştea Crivelnic²¹⁵. Soluţiile constructive adoptate în acel timp — şi marcînd trecerea de la un tip de plan la altul — sînt astăzi diferit interpretate^zl6 ; important este însă rezultatul final, acela al receptării, apoi al adaptării cu trăsături proprii şi al difuzării de lungă durată (pînă în secolul al XVIII-lea), al triconcului în Ţara Românească. Din perioada „căutărilor" mai reţinem şi ctitoriile de plan dreptunghiular, cu absidă la răsărit, cum sînt cele două existente, în secolul al XlII-lea sau începutul celui următor probabil, la Turnu Severin²¹⁷

²¹⁰ RĂZVAN THEODORESCU, Artă si societate în Ţara
Românească a veacului al XlV-lea, în SCIA, 19, nr. 1, 1972,
pp. 3—35.

²¹¹ V. VĂTĂŞIANU, op. cit., pp. 128—129.

²¹² GR. IONESCU, Istoria arhitecturii..., I, pp. 58—59.

²¹³ N. CONSTANTINESCU, La residence d'Argeş..., p. 28.

²¹⁴ V. VĂTĂŞIANU, op. cit., pp. 129—130; GR. IONESCU,
op. cit., p. 59 şi nota 3. Pentru definirea planului treflat şi a
celui .triconc.

²¹⁵ Prima datată spre finele secolului al XlII-lea, a doua mai
tîrziu, din secolul al XlV-lea : V. Vătăsianu, op. cit., pp. 140—■
141 şi 186—187 ; AL. BĂRCĂGILĂ, M-rea Coşuştea-Crivelnicu-
Mehedinţi. Descriere arheologică, în B.C.M.I., 1935, pp. 165—184.

²¹⁶ GR. IONESCU, op. cit., p. 125, nota 3.

²¹⁷ GR. IONESCU, op. cit., pp. 68—69; V. VĂTĂŞIANU,
op. cit., pp. 138—139 (numeşte acest tip de plan şi „biserică
sală").

135

sau aceea de la Sân-Nicoară (aceeaşi datare) ²¹⁸. Pe mă­sură ce se vor extinde, cercetările vor da, posibil, la iveală noi elemente ale acestui proces de preluare, în strînsă legătură cu şantierele sud-dunărene, a tipurilor principale de tradiţie bizantină, proces ce se desfăşoară în secolele XI—XII, cu o accentuare vizibilă în XIII şi la începutul celui următor. Ceea ce reţinem, în final, este tocmai asimilarea creatoare a acestor tipuri de către meşterii constructori ai Ţării Româneşti (ca şi ai Mol­dovei). Cu adaptări proprii, în noi sinteze, cu variaţii de la o etapă la alta, atare opere vor continua sute de ani, pînă în pragul epocii moderne. Ţara Românească şi Moldova reprezintă în tot sud-estul european aria unde arhitectura ecleziastică de tradiţie bizantină a cunoscut, după căderea Constantina polului mai ales, manifestările cele mai pregnante atît pe planul creaţiei arhitectonice propriu-zise — construcţii în linii exterioare simple, clare, în volume echilibrate ce rămîn constant la proporţiile omului fără să-l copleşească —, cît şi prin numărul aces­tor ctitorii, ca şi eşalonarea lor în timp. începutul acestui îndelungat proces îl reprezintă monumentele ridicate în secolele XIV şi XV.

Putem stabili anume apropieri între tipurile de ctitorii din secolele XIV—XV şi comanditarii lor ? S-a propus recent stabilirea unei corelaţii, în sensul că bisericile de plan triconc erau destinate complexelor mănăstireşti, cele de plan dreptunghiular, curţilor boiereşti (fără ca, evi­dent, o astfel de diferenţiere să fie absolutizată) ²¹⁹. Cum monumentele din secolele XIV şi XV fie că au dispărut, fie că au trecut prin importante prefaceri, este mai greu, în stadiul actual al cercetărilor, să conchidem pentru asemenea corelări. După cum este dificil să afirmăm categoric — dat fiind că majoritatea monumentelor nu au pisanii păstrate (sau nu au avut de fel) — că în secolul al XlV-lea, mai ales în anii lui Mircea cel Bătrîn, comandiatrii principali ai ctitoriilor sînt mai ales

²¹⁸ V. VĂTĂŞIANU, op. cit., pp. 136—138; GR. IONESCU,
op. cit., pp. 69—71. La Sân-Nicoară absida altarului este flancată
de două absidiole, proscomidia şi diaconiconul, obişnuite unei cti­
torii aparţinînd cultului greco-oriental.

²¹⁹ ST. ANDREESCU, O biserică din secolul al XV-lea : Dra-
gomiresti, în G.B., XXVIII, 1969, nr. 1—2, p. 156.

136

boieri sau călugări şi mai puţin domnia^2z0. La criteriul numeric trebuie oricum adăugat acela al valorii arhitec­tonice, al măiestriei realizării ; or, domnia —■ sînt cu­noscute cele două exemple de la Curtea de Argeş — a fost promotoarea unor opere majore ce au slujit ulterior drept model. (Pentru arhitectura militară, vezi capito­lul VI).

Nivelul Ce putem spune despre nivelul tehnicii în Ţara Româ-tehnic nească, în secolele XIV—XV şi acela din celelalte părţi în ale Europei ? Studiile comparative sînt cu totul la în-Ţara ceput, aşa încît ne mărginim la cîteva observaţii de or-Rontâneascâ din general. în metalurgie şi textile, atelierele central şi în secolele vest-europene aveau un avans cert, care făcea ca pro-XIVşi XV dusele lor să fie căutate în Ţara Românească ca mărfuri scumpe, de lux ²²¹. In cultura grînelor, în această epocă, nu par fi diferenţe notabile, multe ţări europene fiind confruntate, periodic, cu ani de gravă foamete²²². In meşteşugurile „săteşti" morărit, textile (pive, steje sau vîltori, dîrste), instalaţiile tehnice amintite se înscriu — după toate probabilităţile — printre realizările similare la nivelul continentului nostru. In arhitectura în lemn, contribuţia originală a poporului nostru constituie o reali­tate, ceea ce arată şi o deplină stăpînire a tehnicii pre­lucrării şi asamblării acestui material de bază în cons­trucţiile medievale. In arhitectura religioasă, o apreciere în paralel devine extrem de dificilă, din cauza stilurilor total diferite adoptate în ariile dominate de biserica or­todoxă (de tradiţie bizantină) şi de aceea catolică (roma­nic şi gotic), interferenţele între cele două stiluri fiind cu totul limitate. în producţia artistică, îndeosebi în brode­rie, miniatură şi în pictură, o sumă din operele din Ţara Românească şi Moldova se înscriu printre valorile re­cunoscute ale artei europene.

Poporul român s-a afirmat, cu propria-i individualitate, în realităţile europene ale secolelor XIV şi XV ; şi-a apărat organizaţiile sale de stat împotriva unor mari pu-

²²⁰ Scurtă istorie a artelor plastice din R.P.R. I. Arta româ­
nească în epoca feudală, Bucureşti, 1957, p. 44.

²²¹ Vezi mai jos, importurile.

²²² JACQUES LE GOFF, Civilizaţia Occidentului medieval,
Bucureşti, 1970, pp. 314—323.