Dinu C. Giurescu Ţara românească
Yüklə 6,23 Mb.
|
235 Boier înseamnă stăpîn de moşie cu imunitate ? rele"136) şi din 1445 (cînd se întăreşte stăpînirea unei funii de pămînt137). Aşadar, delimitarea drepturilor pe care le au stăpînii de pămînt asupra teritoriului ţinut în devălmăşie — prin părţi, locuri, bucăţi, ogoare sau funii — este consemnată în scris într-o aceeaşi perioadă, către finele secolului al XlV-lea şi primele decenii ale celui următor. Documentele secolelor XIV şi XV nu confirmă părerea că au existat trei faze de trecere de la stăpînirea devălmaşă la aceea individuală, şi anume de la împărţirea pe bătrîni şi părţi la aceea pe funii şi sfîrşind cu aceea pe locuri sau pămînturi. Dar motivarea acestor gradate tranziţii, prin evoluţia agriculturii ? Ea este infirmată de cunoaşterea întregii vieţi economice a Ţarii Româneşti, în cele două secole amintite, din oare nu rezuiltă o sporire a terenurilor de cultură de aşa proporţii, încît să se repercuteze direct şi vizibil asupra stăpînirilor devălmaşe. Cîteva aspecte mai rămîn de evidenţiat. Există şi opinia că „boierii erau stăpîni de moşii, privilegiaţi (cu ocină şi ohabă, drept de imunitate), pe cînd cnejii plăteau dare şi nu aveau privilegii de imunitate. Ca şi în Moldova şi Transilvania, cnejii munteni din veacul al XV-lea formau o pătură de proprietari neprivilegiaţi, din rîndul cărora se ridică boierii privilegiaţi de domnie, cei ce se bucură de imunitate" 138. Ce ne spun documentele ? In primul rînd că formula „ocină şi ohabă" nu înseamnă imunitate. Ocină „...desemnează dreptul de a stăpîni pămîntul cu aceleaşi drepturi cu care-1 stăpînea cel ce-1 dobîndise prin moştenire, iar ohabă (de la oha-bitise) desemnează înlăturarea (scutirea) oricăror pretenţii pornite din partea terţilor asupra proprietăţii ce a fost astfel întărită de domn" 139. 136 Ibidem, p. 87 (nr. 42). 137 Ibidem, p. 174 (nr. 99). Vezi toate exemplele date mai sus. 138 P. P. PANAITESCU, Obştea..., p. 71. Aceeaşi afirmă şi în Introducere la istoria culturii..., pp. 178—181 şi 297. 139 Demonstraţia întreagă Ia VLADIMIR HANGA, Contri buţii la problema imunităţii feudale pe teritoriul patriei noas tre, în S.U.B.B., 1960, s. III, fasc. 2 „Jurisprudentia", p. 37. Vezi mai jos, p. 303—308, paragraful despre imunitate. 236 Temeiurile stăpînirii pămînhdui In al doilea rînd, domnia întăreşte proprietăţile unor h oieri — desemnaţi chiar cu acest nume în acte — fără însă a le acorda un privilegiu de imunitate ; de exemplu, Vl'ad Călugărul! confirmînd mai multe sate jupanilor Roman, Jitiian şi altor boieri, la 30 iunie 1486 140. „Porunca" din 1486 demonstrează, socotim cu totul concludent, că denumirea de boier (inclusiv aceea de jupan) nu era condiţionată de nici un fel de privilegiu de imunitate; în cazul nostru, toţi cei trecuţi în actul domnesc îşi văd confirmată, cu depline drepturi, opozabile „erga omnes", stăpînirea acelor sate, pe care le aveau prin moştenire de la părinţii lor şi aceştia, la rîndu-le, de la alţi înaintaşi. In aceeaşi situaţie — fără privilegii de imunitate —- domnia întăreşte „slugii" Voislav satul Corcova, cumpărat cu 600 de aspriin ; sau lui Radul, Iuga, Ra-domir, Micul şi Radul — şi ei tot dregători ai stăpînirii — satele Cergeanii şi Comăneştii142, asemenea cazuri fiind frecventei43. Deci nici îndeplitiirea unei dregătorii nu conferea ipso facto boierului respectiv un privilegiu de imunitate. Sînt zeci de mărturii din secolul XV care toate infirmă părerea că boierii ar fi fost numai stăpînii de pămînt privilegiaţi (beneficiind de imunitate, pentru oci-nele lor). Pe ce temeiuri se reazemă stăpînii pămînturilor cînd îşi ţin satele ? Situaţia cea mai generală este aceea a proprietăţii moştenite de la părinţi, din moşi strămoşi. Formularea ei în documente este aproape aceeaşi : „...ca să le fie ocină Persanii toţi, pentru că le este veche şi dreaptă ocină, dedină144 sau „...pentru că le sînt vechi şi drepte ocine, dedine"t45. In documentele redactate în slavonă, pămîntul este desemnat prin : dedina (derivat 140 DRH, B, I, p. 320 (nr. 199). 141 Doc. din 28 iul. 1472, ibidem, p. 237 (nr. 142). 142 Doc. din 5 iunie 1475, ibidem, p. 246 (nr. 149). 143 Vezi exemple similare cu dregători, deci boieri, care nu au privilegii de imunitate de la domnie : ibidem, pp. 227, 256, 257, 261, 288, 293, 304, 305, 310, 331, 332, 337, 346, 349, 408, 409, 422, 448, 467, 468, (nr. 134, 153, 154, 158, 178, 180, 187, 188, 191, 206, 207, 211, 216, 218, 249, 250, 261, 274, 286, 287). 144 Doc. din 25 sept. 1498, DRH, B, I, p. 468 (nr. 287). 145 Doc. din 7 dec. 1498, ibidem, p. 469 (nr. 288). 237
de la A'feA'k = moş)î cu înţelesul de moştenire, care vine de la moş ; prin ocină (de la otKUK = tată) care înseamnă moştenire părintească şi prin baştină, cu acelaşi sens146. Printre proprietăţile Tismanei se numără, pe la 1392 în satul Pocrui „...baştină lui Tatomir şi a lui Voicu şi a lui Radoslav..." 147. Treptat, aceleaşi denumiri — ocină, baştină, dedină — s-au aplicat şi pămînturilor cumpărate, înfrăţite sau închinate, deoarece anterior ele fuseseră evident moştenite şi vor rămîne tot de moştenire pentru urmaşii noului proprietar iis. Se va obiecte, poate, că motivarea stăpînirii prin „.-veche şi dreaptă ocină" nu este, în actele secolelor XIV—XV, mai frecventă decît alte motivări — de exemplu, vînzarea-cumpărarea — şi nu ar reprezenta situaţia cu aplicarea cea mai generală. Socotim firesc că formularea citată să nu revină prea des în documente, întrucît transmiterea prin moştenire a drepturilor asupra satelor s-a efectuat, timp de generaţii înainte de întemeierea Ţării Româneşti fără nici un fel de act scris ; ea a continuat, în acelaşi fel, şi după ce statul feudal a fost constituit. Domnia dă întăriri pe temeiul „veche şi dreaptă ocină", deci al moştenirii, mai ales la solicitarea „slugilor", adică a dregătorilor din aparatul de stat I49. Stăpînirea satelor se obţinea şi prin vînzare-cumpărare. Tranzacţiile erau obişnuit confirmate prin hrisov domnesc s încheiat prin formula de întărire : „De aceea, le-am dat sşi domnia mea, ca să le fie de ocină şi de ohabă şi dev nimeni neatins, după spusa domniei mele" 15°. Stăpînirea asupra pămîntului se dobîndea uneori şi pe temeiul unor servicii deosebite îndeplinite faţă de cîr-muire. Boierul Şărban primeşte satul Voinejeştii întrucît a slujit „cu dreaptă credinţă" pe voievodul Dan al II-lea151 ; pentru slujbă faţă de domnie sînt răsplă- 146 CONSTANTIN GIURESCU, Studii de istorie socială, ed. 1943, pp. 336—338. 147 DRH, B, I, p. 41 (nr. 16). 148 CONSTANTIN GIURESCU, op. cit., p. 337. 149 Vezi, de exemplu, DRH, B, I, pp. 293, 305, 310, 412 etc. (nr. 180, 188, 191, 253). 150 Doc. din 8 iun. 1466, DRH, B, I, p. 223 (nr. 130). Exem ple asemănătoare, ibidem, pp. 174, 204, 225, 230, 232, 234, 286—287, 314, 315 etc. (nr. 99, 118, 132. 136, 138, 139, 177, 194, 195 etc). 151 Doc. din 1429, ibidem, p. 123 (nr. 63). 238
tiţi şi jupanii Stoica Naneş152 şi Mihai153. In unele cazuri, stăpînii pământului îşi puneau împreună ocinele, fiecare ayînd drepturi depline şi asupra satelor sau bunurilor aduse de cealaltă parte. In documentele vremii, operaţia poartă numele de aşezare, amestecare, a se uni, sau a fi fraţi, fraţi nedespărţiţi, femeile fiind şi ele participante, la egalitate cu bărbaţii : ,,...a venit Neag înaintea domniei mele — scrie Vlad Călugărul — de şi-a aşezat pe fratele său Vladul, peste jumătate din Neagra, iar Vladul a aşezat pe Neag peste a treia parte din Urlăn-deşti. ca să fie fraţi nedespărţiţi peste ocine şi peste avere ori cit au, sau moartă sau vie. Şi oricăruia dintre dînşii i s-ar întâmpla mai înainte moarte, prădalica la ei să nu fie, ci să fie moşiile şi averea celuia care va rămîne dintre dînşii" 154 (subi. nS-) D.C.G.). Cît despre proprietăţile mănăstireşti (ale bisericii în genere), ele sînt constituite cel mai frecvent pe temeiul daniilor făcute de voievozi, de boieri şi chiar de alte categorii, la care se adăugau, uneori, ocinele dobîndite prin vînzare-cumpărare şi prin schimb. Daniile se adaugă una alteia, de-a lungul anilor, aşa încît ctitoriile mari ajung la averi impresionante, număiîndu-se printre cei mai bo- 133 Doc. din 17 mai 1473, ibidem, p. 239 (nr. 143). 153 Doc. din 9 mart. 1484, ibidem, p. 309 (nr. 190). Alte exemple, ibidem, pp. 16, 29, 47, 132, 294, 332, 347, 428, 453 (nr. 5, 10, 19, 70, 181, 207, 217, 264, 278). 154 Doc. din 10 apr. 1488, DRH, B, I, p. 337 (nr. 211). Vezi alte exemple la ibidem, pp. 30—31, 148, 194, 207—208, 226, 239, 331 337, 347, 363. 365, 370, 394, 422, 469 (nr. 11, 84, 111, 122, 133, 143, 206, 211, 217, 226, 227, 230, 243, 261, 288). Doc. în care beneficiarele sînt femei, ibidem, pp. 284, 397, 412, 423, 477 (nr. 175, 244, 253, 262, 292) ; sau femei şi băr baţi : pp. 315, 329, 399, 484, 490, 493—494 (nr. 195, 204, 245, 296, 299, 302). P. P. PANAIŢESCU, în Obştea..., p. 183, con sideră că înfrăţirea este o asociere colaterală, pe cînd aşezarea pe moşie este un act de moştenire, un fel de testament, pe linie descendentă, cel aşezat fiind considerat ca fiu adoptiv al stăpî- nului moşiei. Problema urmează să fie analizată în cadrul vechiului drept românesc luîndu-se în considerare toate actele de acest fel. Vezi şi G. FOTINO, Contribution ă l'etude des origines de l'ancien droit coutumier roumain..., Paris, 1925, pp. 172—204. Observăm că termenul „a înfrăţi" este utilizat de traducerile din secolul al XVIII-lea, în timp ce actele din secolele XIV—XV fo losesc termenii a aşeza (cel mai frecvent), a amesteca, a uni, a fi fraţi. 239
gaţi „stăpâni de pămînt". Mănăstirea Tismana începe cu satele : VaduJ Cumanilor, Hîrsomuinţi şi Tismana, cu seliştea Toporna şi balta Bistreţ — toate întărite ei de Dan 1155, pentru ca în cel mult trei decenii şi jumătate să stăpânească, aproape numai prin donaţii, 21 (douăzeci-şiunu) 'de sate sau părţi din ele, plus trei silişti şi o parte dintr-o baltă la Dunăre. Averea ei a continuat să sporească şi de^a lungul secolului al XV-lea156. De danii asemănătoare şi substanţiale beneficiază şi Cozia şi, în proporţii variabile, mănăstirile Boliritinu, Codmeana, Dealul, Govora, Snagov etc.157. Domnia încurajează asemenea donaţii, iar Mircea cel Bătrîn dă stareţului Sofronie de la Cozia o dezlegare scrisă în acest scop158. Ce urmări a avut constituirea Ţării Româneşti, stat feudal, cu o autoritate centrală, reprezentată de voievod, cu instituţii şi dregători, cu o ierarhie ecleziastică, asupra stăpînirii pămîntului ? Domnul a devenit stăpînul locurilor pustii, a braniştilor (terenurile rezervate pentru pă-şunat, vînat şi pescuit), a hotarelor tîrgurilor ; proprietatea boierească, ocinile stăpînilor de pămînt nu reveneau domniei decît în caz de „hiclenie" (trădare), de deshe-renţă şi neplata dărilor, cînd domnia împlinea în locul datornicului sumele cuvenite vistieriei. Cei ce îndeplineau felurite slujbe faţă de stat şi-au văzut înnoită, confirmată prin hrisoave speciale, proprietatea asupra pămînturilor : zeci de asemenea acte sînt eliberate tocmai „slugilor'", adică dregătorilor statului feudal, mari sau mici159. Slujba, colaborarea cu autoritatea politică, aducea o întărire în plus a drepturilor asupra pămîntului şi, în o serie de cazuri, o sporire a ocinilor 16°. Organizarea ecleziastică a avut ca urmare şi constituirea, tot prin intervenţia puterii politice, a proprietăţilor mănăstireşti, de proporţii uneori impresionante161. In sfîrşit, dările şi o sumă de alte obligaţii faţă de stat au sporit, îndeosebi după accen- 155 Doc. din 3 oct. 1385. DRH, B, I, p. 21 (nr. 7). 156 Vezi doc. din DRH, B, I, sub indice. 157 Vezi DRH, B, I, indicele. 158 Doc. din (1402—1418) ; ihidem, p. 62 (nr. 27). 159 Vezi exemplificările de la p. 230. Actele de proprietate eliberate „shigilor" alcătuiesc categoria cea mai numeroasă. îeo ŞTEFAN ŞTEFĂNESCU, Proprietatea feudală..., p. 56. 161 Vezi mai sus, p. 225. 240 tuarea dominaţiei otomane 162; ceea ce a avut ca urmare decăderea treptată a numeroşi stăpîni de pămînt pînă la trecerea lor în rîndurile oamenilor dependenţi. Ce ştim despre domeniul feudal ? Denumirea nu o aflăm în nici un document a'l vremii. Prin analogie cu situaţiile din Europa occidentală, s-a afirmat existenţa în Ţara Românească a unui atare domeniu, definit ca „marea proprietate feudală", alcătuit pînă către mijlocul secolului al XV-lea „din cîteva sate" şi dintr-un număr mai mare după 1450163 ; adesea satefle erau „...aşezate unul lîngă altul, într-un singur hotar, formînd o enclavă, cu imunitate, deci un stat în stat". Pentru Ţara Românească exemplu de domeniu feudal îl oferă mănăstirea Tismana care „...stăipînea un foarte mare număr de sate, masate toate în partea de apus a Olteniei"164. De menţionat, în plus, că domeniile s-au constituit mai ales în zonele de cîmpie „...pe pămîntul mai bun şi mai roditor decît acela al pădurilor şi al munţilor" 165. Ce rezultă de fapt din documentele secolelor XIV şi XV? Ele ne arată existenţa marii proprietăţi feudale aparţi-nînd unor boieri fruntaşi, unor mănăstiri şi probabil domniei. Cuprinde această mare proprietate un teritoriu unitar ? Răspunsul este negativ. Să luăm satele Tismanei16S. Unele sînt pe lîngă Vodiţa : Vodiţa Mare, Ţarovăţ, El-hoviţa, Bahna şi Vîrful Vladului. A doua grupă, spre est de primele : Novoselţi, Şuşiţa, Jidovştiţa, Clicevăţ, Potoe, Petroviţa, Jarcovăţ, Prilepeţ, Tîrgovişte, Varovni-cele167. Dar dacă aceste două grupe de sate sînt totuşi în apropiere — între rîurile Bahna şi Topolniţa — nu tot astfel sînt situate celelalte. întîi Costeştii, în munte, la circa 22 km spre nord de Bahna. Apoi Poroiniţa şi Bistriţa la circa 12—14 km spre est de Varovnicele. Urmează Toporna şi Vadul Cumanilor la cel puţin 90 km spre SE
de Varovnicele le8. Pe urmă, în jurul bălţii Bistreţu, la cel puţin 50 km spre răsărit de Calafat, Tismana stăpî-nea satele Călugăreni, Hîrsomuinţi, Sălcişor şi, mai spre est, Sogoino, Saghevăţ, Pesticevo. Privind în continuare aşezarea satelor acestei ctitorii, întîlnim, cu totul despărţite de celelalte trei grupe amintite (şi distanţate chiar între ele), Piatra, Obedin, Trufeşti şi mult mai spre sud Vîr-biţa. Alte cîteva se situează de-a lungul rîului Motru, Ia cel puţin 44 km NE de Varovnicele 169 : Ploştina, Turci-neşti, Leurda, Valea Strimtă, Valea Largă, Văgiuleşti şi Bobotnici. în sfîrşit, un grup de 18 sate se situează în zona dintre rîurile Tismana şi Jiu pînă la confluenţa lor. In concluzie, cele cîteva zeci de sate ale Tismanei sînt răspîndite pe o arie foarte largă, cuprinsă între Cerna la vest, Dunăre la sud şi Jiul de la izvoare şi pînă la vărsare în fluviul Dunărea ! In atare condiţii, nu mai putem vorbi de „un singur hotar", ce l-ar forma „domeniul" Tismanei. Dar poate că marile proprietăţi laice confirmă totuşi o concluzie ? Să luăm pe jupanul Mihail din Ruşi şi pe fiul său jupanul Stan. Ei stăpînesc, la 1469170: Ruşii — la 6—8 km SE de Tîrgovişte ; Racoviţa cam la 7 km de precedentul : Sturzeni la circa 25 km de Tîrgovişte spre NV şi deci la 31—33 km de Ruşi : urmează Muşateştii, la aproximativ 18 km SE de Ploieşti şi 66 km de Ruşi, de unde se trăgea jupanul Mihail ! Urmau, undeva spre Mizil — deci spre răsărit de Muşateşti — satul Tătărăi şi siliştea Amza ; siliştea Şenteşti — probabil Sinteştii de astăzi — la 11 km sud de Urziceni şi, ca atare, la peste 108 km de Ruşi. De asemenea. Grecii, aproximativ la 43 km SSE de Ploieşti şi iarăşi la peste 90 km de Ruşi. Mai erau Hileştii, Tătuleştii şi Brana, nelocalizate m. In nici un caz nu aflăm imaginea domeniului feudal unitar. Aceeaşi concluzie şi pentru satele boierilor Badea, Vlaicul şi Radul, la 1452 172 — din care 168 Distanţa calculată de-a lungul şoselei principale de astăzi, vezi Ghidul drumurilor, 1928, planşele 34 şi 40. 169 între Varovnicele şi Văgiuleşti sînt circa 44 km. 170 Doc. din 25 aug., DRH, B, I, p. 228 (nr. 135). 171 Toate localizările după DRH, B, I, indice, iar distanţele calculate după Ghidul drumurilor, 1928. 172 Doc. din 5 aug. DRH, B, I, p. 190 şi indicele pentru lo calizarea satelor Coteşti, Ştefăneşti, Goleşti, Cîrstineşti, Teleşti, Jugorul. 242
amintim : Ştefăneştii chiar la oraşul Piteşti, Cîrstianeştii la vreo 20 km de primufl, iar Jugorul şi Coteştii destul de aproape de Cîmpulung (respectiv 13 km şi 11 km la SE şi S de oraş). Dar satele jupanului Ticuci173 ? în vechiul judeţ Gorj, el avea Gilortul (probabil Bongeşti), Bănea (Baia de Fier) la circa 20 km spre NE şi la alţi 5 km de acestea — Polovragi. Dar Pîrîiani şi Spineani se află la circa 44 km sud de Polovragi ; Budonii între ele, la vreo 16 km N de Pîrîiani, în timp ce Brăîşti (Ru-săneşti) la circa 26 km de Pîrîiani. în schimb Măilaţi (probabil lîngă Poiana) se afla la 40 km SV tot de Pîrîiani174. Concluzia se desprinde de la sine : marea proprietate boierească sau mănăstirească nu forma în secolele XIV—XV un singur domeniu teritorial, ci se compunea din sate aflate la zeci de kilometri, uneori la peste 100 km distanţă unele de altele175. A ajutat la „crearea domeniilor feudale", în secolele XIV, „...aducerea instrumentelor de fier pentru munca agricolă, fabricate în Transilvania", unelte care, achiziţionate în primul rînd de boieri, au permis mărirea producţiei agricole pe aceste domenii ? 176. Nu găsim în documente nici un început de confirmare a unei asemenea păreri. Se importa la începutul secolului al XV-lea de la Braşov, fier, iar mai tîrziu — în 1486 — găsim notate obiecte de fier şi de oţeli77, dar în nici un document nu găsim informaţii pentru a stabili o corelaţie între uneltele agricole cumpărate din Transilvania şi formarea marii proprietăţi în Ţara Românească în secolul al XlV-lea ! Constatăm numai că marea proprietate mănăstirească se formează prin voinţa şi acţiunea puterii politice, a voievozilor. Constatăm, de asemenea, că boierii — cum ar fi, de exemplu, jupanul Mogoş, la 1456 — îşi stăpînesc satele ca „...vechi şi drepte ocine şi de- 173 Doc. din 18 ian. 1480, ibidem, p. 275 (nr. 170). 174 Localizările tot pe baza indicelui de la DRH, B, 1, sub voce. Considerăm exemplele concludente. 175 La fel concluzia lui H. H. Stahl, Controverse de istorie socială româneascsă, p. 83. 176 Părerea exprimată de P. P. PANAITESCU, Introducere la istoria culturii, p. 301. 177 RADU MANOLESCU, Comerţul..., p. 146. Ele se adu ceau, desigur, şi înainte de 1486. 243
dine" 178 — deci moştenite. în secolele XIV—XV, modalităţile de alcătuire ale marii proprietăţi erau moştenirile, înfrăţirile, donaţiile (inclusiv cele silite), vînzările-cumpărările, zestrea şi „dreapta slujbă" către domnie. 181
Rezerva A existat, în schimb, o rezervă feudală în cadrul acestei feudală mari proprietăţi boiereşti ? S-a emis părerea că a existat, în secolele XIV—XVI un pămînt rezervat, al stăpînului satelor, proprietatea sa „exclusivă" de pe care îşi lua „tot venitul" — nu numai dijma — şi care era pus în valoare prin „...munca gratuită a ţăranilor dependenţi" 179. Nici un document muntean din secolele XIV şi XV nu aduce un început de confirmare, nu arată existenţa acestei rezerve senioriale. S-a invocat un singur act pentru tot veacul al XVI-lea, şi anume o întărire din 23 septembrie 1538, dată de voievodul Radu Paisie egumenului Theodor al Govorei pentru o ocină, la Nănăşeşti, „partea lui Sprinten, poiana cu meiu". Aflînd că poiana cu pricina fusese cumpărată „din vremuri vechi" de mănăstire, voievodul hotărăşte „...să fie volnic părintele egumen să-şi ţină ocina şi să ia meiul şi să are" 18°. Pămîntul în litigiu nu constituie o „rezervă seniorială" ; este vorba de o ocină mănăstirească obişnuită, a cărei stăpînire este contestată de un boier. în secolele XIV şi XV nu găsim atestată, documentar, în Ţara Românească nici un fel de „rezervă feudală" în cadrul satelor stăpînite de bo- ieri
«8 DRH, B, I, p. 197 (nr. 113). 17S P. P. PANAITESCU, Obştea..., p. 140. Dar acelaşi autor, in Dreptul de strămutare, j>. 73, afimă : „Conchidem că în secolul al XV-lea nu existau în Ţara Românească şi în Moldova rezerve senioriale, deci nu exista rentă agricolă în muncă. Tot pămîntul era lucrat în dijmă". 180 DIR, XVI, B, II, pp. 252—253 (nr. 249). 181 V. COSTĂCHEL, P. P. PANAITESCU, A. CAZACU, Viaţa feudală..., p. 119 : „înainte de a apărea rezerva feudală compusă din ogoare semănate cu cereale, ea a existat sub o altă formă, fiind legată de alte ramuri ale producţiei agricole : creş terea vitelor, albinărit, viticultură. In Ţara Românească, în se colul XV, viile mănăstireşti sînt lucrate de ţărani dependenţi...". Autorii nu fac însă o trimitere la documente, de unde să rezulte că viile mănăstireşti, care la acea epocă nu puteau ti lucrate decît de oameni dependenţi, constituiau o tormă a rezervei feudale. Yüklə 6,23 Mb. Dostları ilə paylaş:
|