Dosar nr( ) r o m â n I a

Dosar nr(...)
R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 340/R.

Şedinţa publică din 19 mai 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...) (...) (...), judecător

Judecător : (...) (...) T.

Judecător : U. G-T.

Grefier : (...) D.

Parchetul de pe lângă Curtea de A P E L P I T E Ş T I reprezentat prin:

Procuror : B. N. U.

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de inculpatul N. E., fiul lui E. şi M., născut la data de 20.03.1976, în prezent aflat în P e n i t e n c i a r u l C o l i b a ş i, împotriva deciziei penale nr. 31 din 12 februarie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş – Secţia penală, în dosarul nr(...).

S-a procedat la înregistrarea şedinţei potrivit artr. 304 alin.1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns : recurentul inculpat, în stare de arest şi asistat de avocat M. G. B., care substituie pe avocat june N., desemnat din oficiu pentru acesta conform delegaţiei avocaţiale nr. 1531/2009, depusă la dosar, intimatul inculpat E. S., în stare de arest, lipsă fiind intimatele părţi civile N. B. şi D. E..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Curtea, în baza art. 172 alin. 7 din C o d u l d e procedură penală, permite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, să ia legătura cu acesta, deoarece se află în stare de arest.

Recurentul inculpat, arată că, este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta.

De asemenea, întrebat fiind de instanţă, recurentul inculpat arată că, nu doreşte să dea declaraţie.

Părţile prezente, şi reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată şi trece la soluţionarea recursului, acordând părţilor prezente cuvântul asupra acestuia. De asemenea, pune în discuţia părţilor prezente şi starea de arest a recurentului inculpat.

Avocat M. G. B. care substituie pe avocat E. N., desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Motivele de recurs se înscriu la pct. 8 şi respectiv 18 din art. 385⁹ Cod procedură penală. Solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză psihiatrică, întrucât recurentul suferă de boli psihice, depunând la dosar acte, în acest sens. Actele medicale preced actelor în care a fost săvârşită fapta, astfel că este justificată cererea de efectuare a unui raport de expertiză pentru a se verifica dacă inculpatul avea discernământ la momentul săvârşirii faptei.

Cu privire la starea de arest a recurentului inculpat solicită judecarea acestuia în stare de libertate.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 385⁹ pct. 8 Cod procedură penală, nu sunt îndeplinite, art. 117 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală nefiind aplicabile în speţă. În mod corect s-a respins cererea, organele judiciare neavând îndoieli asupra stării psihice a inculpatului.

S-a reţinut de instanţă că, inculpatul pe fondul consumului de alcool a săvârşit infracţiunea, astfel că, corect instanţa a respins cererea de expertiză psihiatrică. În cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 Cod procedură penală, din interpretarea textului anterior menţionat reieşind că, H. eroare trebuia să fie în sensul reţinerii greşite a situaţiei de fapt.

Cu privire la starea de arest a inculpatului pune concluzii de

menţinere a stării de arest, subzistă temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că are acte

medicale în sensul că nu este sănătos mintal. A suferit o depresie, a luat medicaţia corespunzătoare şi pe fondul medicaţiei a consumat aproximativ 100 gr de alcool, respectiv D.. După combinarea pastilelor cu alcoolul nu îşi mai aduce aminte nimic. Consideră că este necesară efectuarea unei expertize.

Solicită admiterea recursului, iar cu privire la starea de arest, precizează că, nu prezintă risc dacă este judecat în stare de libertate.

C U R T E A:
Asupra recursului penal de faţă:

Prin sentinţa penală nr.262 din 30 octombrie 2008, J u d e c ă t o r i a C o s t e ş t i, în temeiul art.334 C.pr.pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor în sarcina inculpaţilor N. E. ŞI E. S., prin actul de sesizare, din infracţiunile prev. de art.239 alin. 1 şi 239¹ C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.pen., faţă de N. E., respectiv din infracţiunile prev. de art. 239 alin. 1 şi 239¹ C.pen. faţă de inculpatul, E. S., ce privesc pe toate cele trei persoane vătămate: J. G. O., E. D. N. şi O. H. S., în trei infracţiuni de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1 C.pen., în raport de toate cele trei persoane vătămate, cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C.pen.,- în sarcina inculpatului N. E., respectiv în trei infracţiuni de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1 C.pen. în raport de toate cele trei persoane vătămate – în sarcina inculpatului E. S..

În temeiul art. 239 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.p., a condamnat pe inculpatul N. E., fiul lui E. şi M., născut la 20.03.1976 în comuna E., judeţul A, domiciliat în comuna E., sat V., judeţul A, recidivist, la 8 luni închisoare.

În baza art. 239 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.p., a condamnat pe inculpatul N. E. la 8 luni închisoare.

În baza art. 239 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.p., a condamnat pe inculpatul N. E. la 8 luni închisoare.

În baza art. 180 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.p., a condamnat pe inculpatul N. E. la 5 luni închisoare.

În baza art. 321 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.p., a condamnat pe inculpatul N. E. la 2 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.p., a condamnat pe inculpatul N. E. la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C.p. coroborat cu art. 34 lit. b) C.pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului N. E. pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 1,2 C.pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a,b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 239 alin. 1 C.pen. a condamnat pe inculpatul E. S., fiul lui B. şi N., născut la 17.02.1989 în municipiul Piteşti, judeţul A, domiciliat în comuna E., sat V., judeţul A, fără antecedente penale la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 239 alin. 1 C.pen. a condamnat pe inculpatul E. S. la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 239 alin. 1 C.pen. a condamnat pe inculpatul E. S. la 6 luni închisoare.
În temeiul art. 180 alin. 2 C.pen. a condamnat pe inculpatul E. S. la 5 luni închisoare.

În temeiul art. 321 alin. 1, 2 C.pen. a condamnat pe inculpatul E. S. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pen. a condamnat pe inculpatul E. S. la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C.p. coroborat cu art. 34 lit. b) C.pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului E. S. pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 1, 2 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a,b) C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C.p.p., a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate D. E., pentru infracţiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.pen., împotriva inculpaţilor N. E. şi E. S., actualmente aflaţi în P e n i t e n c i a r u l C o l i b a ş i, ca urmare a împăcării părţilor.

A luat act că partea civilă D. E., domiciliat în comuna E., sat V., judeţul A, a renunţat la pretenţiile civile formulate împotriva inculpaţilor.

În temeiul art. 350 C.pr.pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.

În temeiul art. 88 Cod penal, a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaţilor perioada reţinerii dispusă prin ordonanţa nr. 330/P/2008 din data de 19.03.2008 şi a arestului preventiv, dispus prin încheierea nr(...) din data de 19.03.2008, a J u d e c ă t o r i e i C o s t e ş t i, începând cu data de 19.03.2008 la zi.

În temeiul art. 191 alin. 1 , 2 C.pr.pen., a obligat inculpaţii la plata sumelor de câte 600 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sume ce includ şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul N. E., la data de 18 martie 2008, împreună cu inculpatul E. S. şi aflat într-o stare vădită de ebrietate, a pătruns fără drept, pe porţile de acces în gospodăria părţii vătămate D. E., a ameninţat în mod direct pe persoanele vătămate – agenţi de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu agresiuni fizice şi cu moartea, îndreptate împotriva lor şi a familiilor lor, ameninţări apte să alarmeze, prin modalitatea de săvârşire a ameninţării, circumstanţele în care au fost adresate ameninţări, caracterul repetat şi insistent al acestora, reputaţia inculpaţilor şi modul cum au fost percepute de către destinatari, şi de a se deda la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a produs scandal public şi s-a tulburat grav ordinea şi liniştea publică.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel inculpatul N. E., apreciind-o ca nelegală şi netemeinică, în principal pentru greşita condamnare, considerând că se află în una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi anume lipsa discernământului în momentul săvârşirii faptelor în înţelesul prevederilor de art. 48 c.p., iar în subsidiar, solicitând mai întâi liberarea sub control judiciar şi ulterior aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr.31 din 12 februarie 2008, T r i b u n a l u l A r g e ş a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelantul – inculpat N. E..

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul N. E., a menţinut starea de arest a apelantului – inculpat şi a dedus în continuare detenţia, şi a obligat pe apelantul – inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei onorariu avocat oficiu, şi s-a dispus ca onorariul avocat oficiu pentru intimatul – inculpat E. S. se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că afecţiunile psihiatrice pe care inculpatul N. E. le invocă, nu au fost dovedite prin nici un act medical.

Cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost respinsă pe considerentul că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi administrarea probei expertizei psihiatrice, în raport de actele medicale existente la dosar pentru a se demonstra existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei imputate, respectiv iresponsabilitatea.

Se invocă drept temei al criticilor, dispoziţiile art.385/9 pct.8 şi 18 Cod procedură penală referitoare la obligativitatea efectuării expertizei psihiatrice şi la eroarea gravă de fapt comisă de către instanţele de fond, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri greşite de condamnare.

Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursului care va fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Motivele de recurs invocate se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de textele de lege amintite anterior.

Inculpatul N. E. a fost trimis în judecată şi condamnat de judecătorie, reţinându-se că la data de 18 martie 2008, împreună cu inculpatul E. S. şi aflat într-o stare vădită de ebrietate:

- a pătruns fără drept, pe porţile de acces în gospodăria părţii vătămate D. E.;

- a ameninţat în mod direct pe persoanele vătămate – agenţi de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu agresiuni fizice şi cu moartea, îndreptate împotriva lor şi a familiilor lor, ameninţări apte să alarmeze, prin modalitatea de săvârşire a ameninţării, circumstanţele în care au fost adresate ameninţări, caracterul repetat şi insistent al acestora, reputaţia inculpaţilor şi modul cum au fost percepute de către destinatari;

- s-a dedat la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, prin care s-a produs scandal public şi s-a tulburat grav ordinea şi liniştea publică.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul a justificat infracţiunile săvârşite prin invocarea lipsei de discernământ generată de consumarea băuturilor alcoolice.

În legătură cu această apărare, care, de altfel constituie primul motiv de recurs, este necesar a se aprecia dacă, în raport de actele medicale depuse la dosar şi conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, se impunea efectuarea în mod obligatoriu, a expertizei psihiatrice.

Punctul de plecare în această analiză îl constituie dispoziţiile art.117 Cod procedură penală.

Astfel, textul de lege menţionat anterior se referă la efectuarea unei expertize psihiatrice, între alte cazuri, atunci când instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului. În acest caz, ea devine obligatorie.

Lecturând practicalele încheierilor, sentinţei şi deciziei recurate şi analizând reacţiile inculpatului, cu ocazia judecării recursului, se observă că acesta a avut o comportare corespunzătoare care nu a pus la îndoială starea sa psihică şi care să imprime expertizei psihiatrice caracterul obligatoriu astfel cum este impus prin lege.

În altă ordine de idei, s-a susţinut de către inculpat că antecedentele medicale psihiatrice reliefate prin actele medicale demonstrează necesitatea efectuării expertizei solicitate.

Este de necontestat că inculpatul a fost internat în anii 2003-2004, conform foilor de observaţie existente la dosarul cauzei însă nici acest argument nu este suficient pentru administrarea probei.

Aceasta, deoarece actele medicale indicate de inculpat au fost avute în vedere cu ocazia expertizării sale într-o altă cauză penală, iar analizarea lor din nou, devine inutilă.

În acest sens, expertiza medico-legală psihiatrică nr.A1/5753 efectuată de INML N. Minovici, prin examinarea inculpatului la data de 27.04.2004, a demonstrat existenţa discernământului în raport cu fapta pentru care era cercetat atunci.

Cum în cauză inculpatul nu a depus acte medicale noi şi ulterioare anului 2004 şi, reţinând considerentele ce preced, în opinie majoritară, curtea apreciază ca nefiind utilă şi concludentă proba expertizei psihiatrice.

Este fără dubiu că inculpatul a săvârşit, cu discernământ, infracţiunile pentru care a fost condamnat, fiind conştient că impulsivitatea manifestată în timpul incidentului este determinată de consumul voluntar de alcool.

Aceasta este, de altfel, şi opinia specialiştilor exprimată în raportul de expertiză amintit anterior.

În baza acestei argumentaţii, existenţa discernământului exclude reţinerea stării de iresponsabilitate, cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

În fine, în legătură cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, se constată că instanţele de fond au reţinut corect situaţia de fapt, în baza unor probe concludente, legal administrate şi corect interpretate, care justifică aplicarea pedepsei închisorii.

Probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor J. G. O., E. D. N., O. H. S., D. N., O. D., U. G., D. O., J. G. O., E. D. N., O. H. S., D. N., O. D., U. G., D. O., demonstrează, cu prisosinţă, săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor imputate, conturează situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu şi confirmată de instanţele de fond şi, nici o altă probă nu dovedeşte contrariul.

Aşadar, şi cel de-al doilea motiv de recurs este lipsit de fundament.

Şi individualizarea judiciară a pedepsei respectiv a modalităţii de executare a pedepsei rezultante a fost judicios realizată, prin prisma dispoziţiilor art.72 şi art.52 cod penal.

În acest sens, întinderea pedepselor aplicate satisface pe deplin exigenţele dispoziţiilor art.72 Cod penal, iar detenţia este singura modalitate de executare a pedepsei de către inculpat, acesta săvârşind infracţiunile în stare de recidivă postcondamnatorie.

Pentru toate aceste considerente, motivele de recurs sunt neîntemeiate iar hotărârea recurată, legală şi temeinică.

Prin urmare, în opinia majoritară, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N. E. care, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, care vor include şi onorariul avocatului din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor D..

Inculpatul fiind arestat preventiv, va fi dedusă detenţia preventivă începând cu data pronunţării deciziei penale nr.31/12.02.2008, până la data pronunţării prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E CU MAJORITATE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N. E., fiul lui E. şi M., născut la data de 20.03.1976, în prezent aflat în P e n i t e n c i a r u l C o l i b a ş i, împotriva deciziei penale nr. 31 din 12 februarie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş – Secţia penală, în dosarul nr(...).

Deduce arestarea preventivă începând cu data pronunţării deciziei penale nr. 31/12.02.2008, până la data pronunţării prezentei decizii.

Obligă pe recurent să plătească 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

R.E.Ş.D. M.G.S.

Grefier,

Red.:R.E.Ş.D.

Tehnored.: R.P.

2 ex./ 5.06.2009.

Jud.fond: D. B..

Jud.apel:J. N. M.

E. E.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, consider că recursul declarat de inculpat este întemeiat şi trebuia admis ca atare, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) din C o d u l d e procedură penală, pentru considerentele pe care le voi expune în continuare.

În cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 9 din C o d u l d e procedură penală, întrucât efectuarea expertizei psihiatrice a inculpatului era obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. 1 din acelaşi cod.

Aceasta, întrucât textul de lege anterior invocat obligă organele de urmărire penală şi instanţa de judecată să dispună proba respectivă atunci când are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

În speţă, inculpatul era cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de violenţă, în stare de recidivă postexecutorie, şi anume: lovirea şi alte violenţe, violarea de domiciliu, ultrajul contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii publice şi ultrajul.

Faptele imputate acestuia constau, în esenţă, în aceea că la data de 18.03.2008, în timp ce se afla în barul din localitatea E., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, împreună cu coinculpatul E. S. a provocat o discuţie în contradictoriu cu partea vătămată N. B., ospătar la acel bar, iar în momentul în care aceasta din urmă a mers într-o încăpere alăturată, cei doi au urmărit-o şi au pătruns în acea încăpere izbind uşa cu picioarele, după care au lovit-o pe victimă în cap, au trântit-o la pământ şi i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi cu picioarele pe corp.

Se mai reţine de către acuzare că, la intrarea paznicului de noapte, inculpaţii şi-au întrerupt activitatea infracţională, iar partea vătămată a reuşit să fugă din încăpere, pe fereastră.

Inculpaţii au ieşit, apoi, în faţa barului şi au spart geamurile cu pumnii, au răsturnat cele două grătare aflate afară, după care au pătruns în curtea părţii vătămate D. E., patronul barului, au luat două tije metalice şi au început să lovească uşile casei şi alte construcţii.

La sosirea poliţiştilor, inculpaţii şi-au pus la gât cioburi mari de sticlă şi au ameninţat că, în cazul în care se va încerca imobilizarea lor, se vor sinucide; de altfel, ambii inculpaţi, care erau în acest moment dezbrăcaţi până la brâu, chiar s-au tăiat pe piept, pe abdomen şi pe braţe cu cioburile.

În final, inculpaţii s-au întors, în prezenţa poliţiştilor, în faţa barului, unde au spart cu răngile geamurile rămase şi s-au retras, proferând ameninţări celor prezenţi, cărora le-au provocat o temere serioasă.

Conflictul s-a încheiat doar la sosirea de ajutoare în sprijinul poliţiştilor, cei doi inculpaţi fiind cu greu imobilizaţi.

În faza de urmărire penală, a fost depusă la dosar (f. 121, 122) copie după expertiza medico – legală psihiatrică nr. A(...), efectuată într-o altă cauză penală, în care recurentul – inculpat a fost cercetat pentru săvârşirea unor fapte de acelaşi gen (pronunţându-se, în legătură cu acestea, condamnarea sa la pedepse cu închisoarea – f. 65 verso, dosar u.p.).

Potrivit acestui act medical, la data examinării (27.04.2004) el prezenta tulburare de personalitate de tip polimorf, abuzuri etilice, lues în tratament, având discernământul diminuat în raport cu faptele pentru care era cercetat.

În faţa primei instanţe, la solicitarea judecătorului fondului, Spitalul de psihiatrie „T. N.” din Vedea, judeţul A a comunicat că recurentul – inculpat a fost internat în această unitate spitalicească în perioada 16.10.2003 – 13.11.2003 şi 10.05.2004 – 11.05.2004, cu diagnosticul tulburare organică a personalităţii decompensată, post U. şi somatic (f. 103).

Au fost înaintate, în copii, foile de observaţie clinică generală ale pacientului (f. 104 – 115).

De asemenea, directorul P e n i t e n c i a r u l u i C o l i b a ş i a învederat instanţei, prin adresa nr. L – (...)/ANP/CM/E./21.10.2008 (f. 132), că inculpatul N. E. este diagnosticat cu afecţiune psihică şi că primeşte tratament medicamentos pentru aceasta.

Deşi în mod constant cel în cauză a solicitat efectuarea unei expertize psihiatrice, care să stabilească dacă, pe fondul afecţiunilor psihice pe care el le prezintă, dovedite prin actele medicale la care am făcut referire, şi al consumului de alcool, a avut sau nu discernământ la comiterea faptelor, procurorul, şi apoi instanţele de judecată, au respins această probă, pe care nu au considerat-o utilă, pe motiv că „nu au avut dubii cu privire la existenţa discernământului inculpatului, nici cu privire la starea psihică a lui”, ori că „motivele invocate în apel, privind starea sa de sănătate psihică, nu au fost susţinute de niciun act medical”.

S-a mai invocat şi faptul că aspectul inculpatului şi modul în care acesta s-a prezentat în faţa instanţelor nu erau de natură a conduce la concluzia că ar fi lipsit de discernământ, iar pretinsa lipsă de autocontrol s-a datorat consumului voluntar de alcool, inculpatul cunoscând cu precizie efectele pe care această substanţă i le producea.

Or, corelând datele prezentate anterior, şi anume: 1) antecedentele penale ale inculpatului, starea de recidivă specială postcondamnatorie în care acesta se găseşte, prin comiterea în mod repetat a unor fapte grave, îndreptate împotriva unor valori fundamentale protejate prin lege (ca integritatea persoanei, a domiciliului acesteia, autoritatea statului şi păstrarea liniştii publice şi a bunelor moravuri), 2) antecedentele sale patologice (conform copiei după raportul de expertiză psihiatrică efectuat într-o altă cauză, inculpatul a suferit în anul 1996 un T.C.C., prin lovire în regiunea frontotemporală stg. şi, de atunci, a avut repetate internări la spitale de psihiatrie), 3) actele medicale emise pe numele inculpatului, care confirmă că a fost internat, suferind de tulburări psihice (f. 103 – 115 şi f. 121 dosar fond) şi, nu în ultimul rând, 4) modalitatea în care faptele au fost comise, atitudinea extrem de violentă a inculpatului şi dispreţul său faţă de forţele de ordine, împrejurarea că el se afla în stare de ebrietate, nu putem pretinde că nu se O. serioase îndoieli asupra stării psihice a inculpatului.

Existând acte medicale din care rezultă că inculpatul a suferit în trecut boli psihice grave, devine obligatorie expertiza medico – legală psihiatrică, potrivit art. 117 alin. 1 teza ultimă din C o d u l d e procedură penală, iar existenţa la dosarul cauzei a unei alte expertize, realizate cu 4 ani în urmă, nu poate suplini lipsa acestei probe în cauza de faţă, ştiut fiind că în perioada de timp îndelungată care a trecut boala ar fi putut avea o evoluţie mai degrabă nefavorabilă, iar discernământul se determină în raport cu faptele pentru care inculpatul este cercetat, şi nu generic, ori în raport cu alte infracţiuni, comise cu mult timp înainte.

Doar concluzia medicilor experţi, privitoare la existenţa discernământului, în condiţiile mai sus expuse, ar fi putut sta la baza unei soluţii de condamnare, iar nu simplele supoziţii, contrazise de actele medicale la care am făcut referire.

În concluzie, opinez în sensul arătat la începutul prezentei expuneri, acela de admitere a recursului, ca fondat.

Judecător,

U. G - T.