Dreptul material



Yüklə 2,04 Mb.
səhifə13/22
tarix17.01.2019
ölçüsü2,04 Mb.
#97911
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   22
Articolul 2871. Împiedicarea activităţii în cadrul controlului ulterior

(1) Lipsa sau neasigurarea integrităţii documentelor aferente tranzacţiilor economice externe, precum şi ţinerea neconformă a evidenţei contabile a acestora

se sancţionează cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Împiedicarea controlului vamal în cadrul controlului ulterior prin neasigurarea accesului în sediu, încăperi de producţie, depozite şi în alte încăperi (cu excepţia încăperilor utilizate exclusiv ca spaţiu locativ), prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente necesare organului vamal asupra problemelor care apar în timpul controlului ulterior, prin alte acţiuni sau inacţiuni

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere şi/sau cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(3) Neasigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru efectuarea auditului postvămuire, neacordarea unui spaţiu de lucru în birou, precum şi neasigurarea asistenţei necesare

se sancţionează cu amendă de la 90 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

 

2."> Articolul 2872. Împiedicarea activităţii în cadrul executării silite a obligaţiei vamale



(1) Nerespectarea de către plătitorul vamal a obligaţiei de a prezenta spre sechestrare toate bunurile, inclusiv cele date unor alte persoane la păstrare sau în folosinţă, refuzul prezentării documentelor confirmative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor

se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(2) Împiedicarea accesului colaboratorului vamal în sediul sau încăperile plătitorului vamal pentru executarea silită a obligaţiei vamale

se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau cu arest contravenţional, în ambele cazuri, de 15 zile.

(3) Neasigurarea integrităţii bunurilor sechestrate, înstrăinarea, substituirea, tăinuirea, deteriorarea, descompletarea sau folosirea lor

se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

 

3."> Articolul 2873. Încălcarea regulilor privind vinieta



(1) Aflarea pe teritoriul Republicii Moldova a vehiculului neînmatriculat în Republica Moldova, clasificat la poziţia tarifară 8703, şi a remorcii ataşate la acesta, clasificată la poziţia tarifară 8716, fără certificatul ce atestă achitarea vinietei pentru o perioadă mai mică de 7 zile

se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale.

(2) Aflarea pe teritoriul Republicii Moldova a vehiculului neînmatriculat în Republica Moldova, clasificat la poziţia tarifară 8703, şi a remorcii ataşate la acesta, clasificată la poziţia tarifară 8716, fără certificatul ce atestă achitarea vinietei pentru o perioadă mai mare de 7 zile

se sancţionează cu amendă de la 60 la 78 de unităţi convenţionale.

(3) Săvîrşirea repetată, în cursul aceluiaşi an calendaristic, a contravenţiei prevăzute la alin.(1) de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie

se sancţionează cu amendă de la 60 la 78 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(4) Săvîrşirea repetată, în cursul aceluiaşi an calendaristic, a contravenţiei prevăzute la alin.(2) de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie

se sancţionează cu amendă de la 72 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(5) Aplicarea şi executarea sancţiunii contravenţionale nu absolvă contravenientul de executarea obligaţiei pentru a cărei neîndeplinire a fost aplicată. În acest caz, contravenientul achită vinieta conform anexei nr.21 la titlul IX din Codul fiscal, inclusiv în mărimea stabilită pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, precum şi pentru perioadele incomplete ce urmează după primele 180 de zile.

 

Articolul 288. Încălcarea legislaţiei cu privire la insolvabilitate



Încălcarea legislaţiei cu privire la insolvabilitate, manifestată prin: nedepunerea de către debitor a cererii introductive dacă există unul din temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate; depunerea de către debitor a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate fictivă; tăinuirea de administratorul provizoriu a documentelor activităţii economice şi a documentelor de evidenţă contabilă; publicarea ori divulgarea în alt mod a informaţiilor privind insolvabilitatea debitorului pînă la data intentării procesului de insolvabilitate; depunerea de către o persoană, în mod intenţionat, fără existenţa unui temei de insolvabilitate, a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate contra debitorului pentru a aduce prejudicii reputaţiei comerciale a acestuia

se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale.

 

Articolul 289. Eschivarea de la primirea spre plată a bancnotelor şi monedelor metalice emise de Banca Naţională a Moldovei



Eschivarea neîntemeiată de la primirea spre plată a bancnotelor şi monedelor metalice emise de Banca Naţională a Moldovei

se sancţionează cu amendă de la 12 la 21 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 210 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 

1."> Articolul 2891. Reproducerea ilegală a bancnotelor şi a monedelor metalice emise de Banca Naţională a Moldovei



Reproducerea color a bancnotelor şi a monedelor metalice emise de Banca Naţională a Moldovei, cu dimensiunea de la 2/3 la 4/3, parţială sau integrală, în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale

se sancţionează cu amendă de la 12 la 21 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu o amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 

Articolul 290. Activitatea bancară fără autorizaţie



Desfăşurarea activităţii bancare (efectuarea de operaţiuni bancare) fără înregistrare sau fără licenţă (autorizaţie), dacă licenţa (autorizaţia) este obligatorie, ori cu încălcarea condiţiilor de licenţiere, dacă aceste acţiuni au cauzat pagube persoanei fizice sau juridice ori statului sau dacă sînt însoţite de însuşirea unui venit,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 

Articolul 291. Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare



Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare, stabilite de Banca Naţională a Moldovei,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 210 unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 

1."> Articolul 2911. Încălcarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului



[Art.2911 abrogat prin Legea nr.287 din 05.12.2013, în vigoare 07.02.2014]

 

2."> Articolul 2912. Neidentificarea clienţilor de către entităţile raportoare



(1) Neaplicarea de către entităţile raportoare a măsurilor de identificare a persoanelor fizice sau juridice, precum şi a beneficiarului efectiv, şi/sau neaplicarea de către entităţile raportoare a măsurilor de precauţie sporită, prevăzute de legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Nerespectarea de către entităţile raportoare a cerinţelor legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului privind nedeschiderea conturilor bancare, nestabilirea relaţiilor de afaceri, neefectuarea tranzacţiilor cu persoane fizice sau juridice, încetarea relaţiilor de afaceri existente în cazul în care nu este posibilă identificarea persoanelor fizice sau juridice, precum şi a beneficiarului efectiv, sau în cazul în care informaţia obţinută la identificarea şi verificarea acestora este neautentică sau neveridică

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 

3."> Articolul 2913. Neidentificarea persoanei expuse politic şi neaplicarea procedurilor în funcţie de risc



(1) Neaprobarea sau neaplicarea de către entităţile raportoare a procedurilor în funcţie de risc de stabilire a persoanei expuse politic şi/sau neefectuarea unei monitorizări sporite şi permanente a relaţiei de afaceri a persoanei expuse politic, prevăzute de legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Stabilirea sau continuarea unor relaţii de afaceri de către entităţile raportoare cu persoana expusă politic fără obţinerea aprobării conducerii superioare

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(3) Neluarea de măsuri de către entităţile raportoare pentru stabilirea sursei bunurilor implicate în relaţia de afaceri sau în tranzacţia persoanei expuse politic

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 

4."> Articolul 2914. Omiterea păstrării datelor despre tranzacţiile persoanelor fizice şi juridice şi ale beneficiarului efectiv



(1) Neţinerea de către entităţile raportoare a evidenţei informaţiei şi a documentelor persoanelor fizice şi juridice, ale beneficiarului efectiv, a arhivei conturilor şi a documentelor primare, inclusiv a corespondenţei de afaceri, în decursul a cel puţin 5 ani pentru perioada activă a relaţiei de afaceri şi la terminarea acesteia sau la închiderea contului bancar, prevăzută de legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Neţinerea de către entităţile raportoare a evidenţei tuturor tranzacţiilor în decursul a cel puţin 5 ani după finalizarea acestora sau cel puţin pînă la termenul extins indicat de către organele cu funcţii de supraveghere a entităţilor raportoare, prevăzută de legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 

5."> Articolul 2915. Neraportarea activităţilor sau a tranzacţiilor



Neraportarea de către entităţile raportoare a activităţilor sau a tranzacţiilor suspecte care cad sub incidenţa legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, manifestată prin:

1) neinformarea Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor în termenele stabilite despre orice activitate sau despre orice tranzacţie suspectă de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului în curs de pregătire, de realizare sau deja realizată,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an;

2) neinformarea Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor în termenele stabilite despre activităţile sau tranzacţiile realizate în numerar, printr-o operaţiune cu o valoare de cel puţin 100 de mii de lei (sau echivalentul acesteia) ori prin mai multe operaţiuni în numerar care pot avea o legătură între ele,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

3) neinformarea Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor în termenele stabilite despre activităţile sau tranzacţiile realizate prin virament, printr-o operaţiune cu o valoare ce echivalează sau depăşeşte 500 de mii de lei,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

4) necomunicarea de către Serviciul Vamal în termenele stabilite sau comunicarea neconformă cu cerinţele legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului către Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a tuturor informaţiilor privind valorile valutare (cu excepţia cardurilor) declarate de către persoanele fizice şi juridice în conformitate cu legislaţia, precum şi a informaţiilor referitoare la cazurile identificate de introducere şi/sau scoatere ilegală în/din ţară a valorilor valutare (cu excepţia cardurilor),

se sancţionează cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere;

5) necompletarea sau completarea neconformă cu cerinţele legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului a formularului special care conţine informaţii cu privire la activităţile sau tranzacţiile ce cad sub incidenţa legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 

6."> Articolul 2916. Neasigurarea confidenţialităţii



(1) Comunicarea de către entităţile raportoare sau de către angajaţii acestora persoanelor fizice sau juridice care efectuează tranzacţia sau activitatea ori persoanelor terţe despre transmiterea informaţiilor la Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Neasigurarea de către entităţile raportoare a păstrării secretului comercial, bancar sau profesional în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului

se sancţionează cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(3) Neasigurarea de către angajaţii organelor cu funcţii de supraveghere a păstrării secretului comercial, bancar sau profesional în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

 

7."> Articolul 2917. Neprezentarea informaţiei de către entităţile raportoare



Neprezentarea de către entităţile raportoare, la solicitarea Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, în termenele stabilite, a informaţiei disponibile privind relaţiile lor de afaceri şi natura acestor relaţii

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 

8."> Articolul 2918. Neasigurarea controlului intern de către entităţile raportoare



Neaprobarea sau nerespectarea de către entităţile raportoare a politicilor şi metodelor adecvate în materie de precauţie privind clienţii, în domeniul păstrării evidenţei, al controlului intern, al evaluării şi al gestionării riscurilor, în managementul de conformitate şi de comunicare, precum şi a programelor proprii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, prevăzute de legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 

9."> Articolul 2919. Nerespectarea măsurilor asiguratorii de către entităţile raportoare



(1) Nesistarea de către entităţile raportoare a executării activităţii sau tranzacţiei suspecte contrar deciziei Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

(2) Nesistarea de către entităţile raportoare a tranzacţiilor cu bunuri, cu excepţia tranzacţiilor de suplimentare a contului, ale persoanelor şi entităţilor implicate în activităţi teroriste, în finanţarea şi sprijinirea acestora pe alte căi; ale persoanelor juridice dependente sau controlate direct ori indirect de astfel de persoane şi entităţi; ale persoanelor fizice şi juridice care acţionează în numele sau la indicaţia unor asemenea persoane şi entităţi, inclusiv cu mijloace derivate sau generate de proprietatea care le aparţine sau care este controlată, direct sau indirect, de persoanele şi entităţile menţionate, precum şi de persoanele fizice şi juridice asociate lor în condiţiile legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 

Articolul 292. Încălcarea termenelor de repatriere a mijloacelor materiale şi a mijloacelor băneşti



[Art.292 abrogat prin Legea nr.33 din 06.03.2012, în vigoare 25.05.2012]

 

Articolul 293. Încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în numerar



Încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în numerar prevăzute de Banca Naţională a Moldovei sau efectuarea ilegală a plăţilor în numerar şi prin virament prin intermediari

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

 

1."> Articolul 2931. Încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control



(1) Exploatarea maşinilor de casă şi control fără memorie fiscală, defectate, nesigilate /neînregistrate de /la organul fiscal sau în lipsa contractului valid de asistenţă tehnică cu prestatorul autorizat

se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(2) Deteriorarea sau distrugerea premeditată a maşinii de casă şi control ori înlocuirea premeditată a memoriei fiscale sau a programului de aplicaţie al maşinii de casă şi control

se sancţionează cu amendă de la 45 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(3) Degradarea, pierderea, nimicirea, lipsa registrului maşinii de casă şi control, legalizat în modul stabilit, pentru înregistrarea cronologică a datelor fiscale stocate în memoria fiscală ori completarea lui neregulată sau incompletă (inadecvată)

se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(4) Lipsa maşinii de casă şi control sau efectuarea decontărilor cu consumatorii fără utilizarea maşinii de casă şi control sau emiterea (perfectarea) bonului de casă (bonului de plată în cazurile prevăzute de actele normative) fără toate elementele obligatorii, sau emiterea (perfectarea) bonului de casă (bonului de plată în cazurile prevăzute de actele normative) de o valoare ce nu corespunde sumei achitate real, sau nepredarea premeditată a bonului de casă (bonului de plată în cazurile prevăzute de actele normative) consumatorului, înlocuirea bonului de casă sau predarea premeditată a altui document consumatorului, precum aviz de plată în numerar, factură, bon de comandă-livrare, notă de plată, buletin de schimb valutar

se sancţionează cu amendă de la 18 la 42 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(5) Existenţa excedentului sau deficitului de mijloace băneşti în caseta (sertarul) pentru bani a maşinii de casă şi control sau în alt loc special destinat primirii şi păstrării temporare a mijloacelor băneşti din activitatea curentă, ce depăşeşte o unitate convenţională,

se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale.

(6) Neimprimarea benzilor de control sau nimicirea lor pînă la expirarea termenului de păstrare (arhivare)

se sancţionează cu amendă de la 48 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(7) Lipsa la vedere a anunţului prin care se atenţionează consumatorul despre dreptul de a cere bonul de casă (de forma şi conţinutul stabilit) şi obligaţia de a-l prezenta la examinarea eventualei reclamaţii

se sancţionează cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(8) Degradarea, pierderea, nimicirea, lipsa cărţii tehnice (paşaportului) sau a cartelei de înregistrare, sau a registrului de evidenţă a serviciilor de asistenţă tehnică pentru maşina de casă şi control

se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(9) Desfăşurarea activităţilor de instalare, reparare, deservire tehnică a maşinilor de casă şi control fără a deţine certificatul de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală respectivă sau desfăşurarea activităţilor de instalare, reparare, deservire tehnică cu certificatul de înregistrare cu termenul de valabilitate expirat, sau perfectarea incompletă (inadecvată) a registrului de evidenţă a serviciilor de asistenţă tehnică pentru maşina de casă şi control

se sancţionează cu amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 45 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(10) Exploatarea (inclusiv asistenţa tehnică) a maşinilor de casă şi control excluse din Registrul unic al maşinilor de casă şi control, precum şi a celor scoase de la evidenţă (înregistrare) la organul fiscal

se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 200 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

 

2.">


Yüklə 2,04 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   22




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin