Economia Bazată pe Cunoaştere în România Evaluarea progreselor recente

Partea I:
Analiză şi evaluare

I.1. Contextul global al emergenţei Economiei Bazate pe Cunoaştere

Astăzi, cunoaşterea este percepută ca forţa conducătoare a creşterii şi productivităţii, dar şi a globalizării, ceea ce generează un interes tot mai mare faţă de informaţie, tehnologie şi învăţare şi rolul acestora în creşterea economică.

Rolul cunoaşterii ca pilon de bază al noii societăţi şi economii se regăseşte însă mult dincolo de însuşi procesul de transmitere a cunoştinţelor prin reţele de calculatoare şi comunicaţii, fiind propriu diferitelor aspecte ale societăţii şi economiei, de la procesele de învăţare până la modul de organizare a afacerilor. Totuşi, noile tehnologii sunt cele care permit o rată de transfer a cunoştinţelor în creştere, la un preţ mai mic şi cu o eficienţă mult sporită.

Îndeosebi important este Internetul, un mediu nou creat care înlesneşte comunicarea globală şi care este, alături de infrastructurile de transport, principalul vector de propagare a factorilor de schimbare economico-socială ce fac ca globalizarea să devină un fenomen efectiv, manifestat la nivelul întregii civilizaţii umane.

În esenţă, Economia Bazată pe Cunoaştere înseamnă produse permanent înnoite, personalizate până la unicitate, comercializate prin intermediul pieţelor virtuale cu un nivel redus al asimetriei informaţionale, deci costuri ale tranzacţiilor mult mai mici.

Economia Bazată pe Cunoaştere înseamnă şi noi strategii de afaceri, centrate pe exploatarea de nişe şi cu beneficiile economiei de scară mult reduse¹. Implicit, aceasta introduce noi principii de organizare a firmelor şi structurilor ierarhice, ca şi scheme de finanţare noi, mai puţin sensibile la riscul intrinsec al Economiei Bazate pe Cunoaştere şi destinate dezvoltării bagajului de intangibile, ca şi formării de reţele cu sinergie proprie².

Dinamica la nivel individual şi de afaceri se agregă până la efecte macroeconomice, definind modificări comportamentale ale pieţelor şi sectoarelor economice, modificări la care guvernele sunt chemate să răspundă cu aplicarea unor cadre legal-instituţionale noi, ca şi cu utilizarea unor politici specifice de stimulare.

Cadrul legal şi instituţional pentru Economia Bazată pe Cunoaştere trebuie privit şi analizat în contextul dezvoltării Internetului, ca fiind un sistem de reglementări şi de mijloace de asigurare a efectivităţii şi eficienţei implementării acestora. Acest sistem dă posibilitatea ca infrastructura să poată fi utilizată şi pusă în slujba unui salt calitativ şi cantitativ în crearea de bunăstare. Totodată, acest cadru trebuie privit şi în contextul nevoii acute de creare a premiselor de dezvoltare durabilă la nivel global.

Procesul de reglementare în domeniul Internetului şi în domeniile conexe a ridicat şi încă ridică probleme conceptuale deosebite, în special în ceea ce priveşte găsirea unui optim de asigurat în raportul dintre reglementare-autoreglementare, prin care etica şi echitatea sunt efectiv asigurate la diverse scări: de la scara globală şi până la scara funcţionării site-urilor web individuale. Din punct de vedere geografic şi geopolitic, vom putea vorbi de manifestarea unor arii de reglementare local-uniformă ale domeniului Internet, în care acest raport este stabilit prin intermediul instituţiilor legiuitoare şi al celor create prin legile care acţionează în respectivele sectoare.

În această lucrare am adoptat o abordare a problematicii legate de EBC menită să scoată în relief faţetele majore ale fenomenelor analizate: „O Economie Bazată pe Cunoaştere este tipul de economie în care generarea şi exploatarea cunoaşterii joacă un rol predominant în crearea bunăstării naţionale”. (United Kingdom Department of Trade and Industry, 1998)

Această definiţie presupune existenţa câtorva elemente şi procese:

• 
  producerea intensivă de cunoaştere prin inovare continuă;
  
• 
  diseminare efectivă şi eficientă a cunoaşterii către toţi membrii societăţii: informaţia devine din ce în ce mai uşor accesibilă tuturor prin reducerea substanţială a costurilor; de exemplu mari baze de cunoştinţe, biblioteci, enciclopedii, informaţia afişată pe Internet, etc.
  
• 
  utilizare intensivă a cunoaşterii ştiinţifice în toate domeniile (în mod special în tehnologie şi organizarea afacerilor). Producţia de cunoaştere şi diseminarea efectivă, creşterea ocupării şi eficientizarea sistemelor de cercetare trebuie să se constituie ca motoare ale schimbării şi constituie esenţa noii paradigme a economiei ca activitate umană.
  
• 
  crearea de sisteme flexibile de învăţare şi incubare pentru noul tip de economie, inclusiv prin forme variate şi flexibile de parteneriat public privat, sisteme care să asigure adaptarea permanentă a ofertei factorului muncă la un sistem economic bazat pe inovare şi cercetare;
  
• 
  implementarea unor politici guvernamentale adaptate noii dinamici, dar şi stadiului concret de dezvoltare a mediului stimulat, politici de susţinere a creării şi diseminării cunoaşterii, evitându-se în acelaşi timp introducerea unor distorsiuni ale pieţelor, respectiv recurgerea la un mix corespunzător de măsuri care să se adreseze atât prezentului cât şi viitorului.
  

Acest tip de societate este emergent şi în România, care, ca toate ţările din Centrul şi Estul Europei, este în acelaşi timp înscrisă pe traiectoria de trecere la economia de piaţă. În plus, România trebuie să recupereze rămâneri în urmă substanţiale pe multe planuri ale dezvoltării economico-sociale. Rolul vectorilor Economiei Bazate pe Cunoaştere trebuie în acest caz definit cu atenţie, astfel încât, răspunsul societăţii la dilema politicii actuale, metaforic numită „pâine sau broadband”, dilemă comună în toate ţările în tranziţie, să fie cel care să maximizeze utilitatea socială pe termen mediu şi lung, la un minim de costuri pe termen scurt. Atingerea acestui optim necesită cunoaşterea în profunzime a mediului stimulat, angajament din partea factorilor de decizie, implicare şi susţinere din partea societăţii civile, dar şi programe coerente, cu elemente de motivare şi implementare la toate scările sociale. Schemele de finanţare trebuie să prioritizeze obiectivele, etapele şi fazele programelor conjugate astfel încât să se construiască o paletă de alternative optimizatoare la un cost financiar minim.