54
10
ZILE
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
10
10
Zile
Zile
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
foarte precisă. Păcătosul care aducea mielul îşi aşeza mâinile pe capul
jertfei şi îşi mărturisea păcatul în mod concret. Comentând despre
importanţa mărturisirii, Ellen White declară: „Adevărata mărturisire
este întotdeauna precisă şi recunoaşte păcatele pe nume. Ele pot i de
aşa natură încât trebuie mărturisite numai
lui Dumnezeu; pot i greşeli care trebuie
mărturisite acelor persoane cărora le-am
adus prejudicii sau pot avea un caracter
public şi, ca atare, vor trebui mărturisite în
mod public. Dar orice mărturisire trebuie
să ie precisă, deinită şi la obiect, recu-
noscând întocmai păcatele de care te faci
vinovat” (
Calea către Hristos
, pag. 38).
Nutreşti cumva gânduri de critică aspră?
I-ai înţepat şi i-ai rănit pe alţii prin cuvintele
tale? Ai dat dovadă de lipsă de răbdare sau
de amabilitate? Ai fost delăsător în privinţa păzirii Sabatului sau ai fost
necredincios în aducerea zecimii? Păcatul blochează arterele inimii
spirituale. El corodează canalele suletului. Blochează binecuvântările
pe care Dumnezeu vrea să le reverse peste alţii prin noi. Soluţia
este mărturisirea. Când îngenunchem înaintea Dumnezeului nostru
iertător şi îndurător, mărturisind concret păcatele de care ne convinge
Duhul Sfânt, vom primi iertare, eliberare de vinovăţie şi absolvire de
vină. Acest gând ne determină să punem două întrebări vitale: Când
ar trebui să ne cerem iertare de la o persoană căreia i-am greşit? Când
este potrivit să ne mărturisim public păcatele?
Dostları ilə paylaş: