Emil dumea

214. ²¹⁴ Cfr.: Storia della Chiesa [ed. H. Jedin], vol. 3, pp. 44-51; 252-255. Biserica greaca considera si conciliul din 691-692 ca ecumenic.

215. ²¹⁵ Carti liturgice pentru celebrarea Sf. Liturghii în care erau notati toti mitropolitii, arhiepiscopii si episcopii existenti în comuniunea Bisericii.

216. ²¹⁶ Este pentru prima data ca un papa vorbeste despre o reala diviziune între cele doua blocuri, oriental si occidental.

217. ²¹⁷ In doua rânduri, papa trimite la Constantinopol trei legati care sa prezinte împaratului scrisoarea sa (în care nu accepta nici un compromis cu iconoclasmul). Ambii cad în mâinile bizantinilor din sud care-i maltrateaza si-i trimit în exil. Papa reactioneaza prin convocarea la Roma a unui sinod în care sunt excomunicati toti iconoclastii.

218. ²¹⁸ Titlul nu a fost inventat de Fotie, asa cum au afirmat unii istorici.

219. ²¹⁹ Despre Vicariatul de Tesalonic, vezi: Storia della Chiesa [ed. H. Jedin], vol. III, pp 263-266.

220. Storia della Chiesa [ed. H. Jedin], vol. IV, pp 37-51.

221. ²²¹ Este foarte dificil de stabilit data exacta a restructurarii. Unii autori afirma ca ea a avut loc în 733, când, în urma unei furtuni, navele imperiale ce se îndreptau spre Italia sunt cufundate în mare. Vezi bibliografia prezentata în paginele notei anterioare.

222. ²²² MONACHINO, V., Il canone 28 di Calcedonia, Aquila 1979, pp. 75-76.

223. ²²³ BARNEA, I., Les monuments paléochrétiens de Roumanie, Vatican 1977, p. 46.

224. ²²⁴ PACURARIU, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Bucuresti 1980, p. 160.

225. ²²⁵ Izvoarele istorice cele mai importante ale încrestinarii slavilor au fost adunate si publicate de MEYER, C.H., Fontes historiae religionis slavicae, 1931. Pentru întreaga istorie civila si religioasa a tuturor slavilor, vezi opera densa si sintetica a lui DVORNIK, F., Les slaves. Histoire et civilisation de l'antiquité aux debuts de l'époque contemporaine, Paris 1970, 1179 pagini.

226. ²²⁶ Nume dat de catre germanii medievali tuturor slavilor dintre Oder, Elba si Saale, ca si slovenilor din sud-estul Germaniei.

227. ²²⁷ Infrângerea avarilor din 796 înseamna si convertirea lor în masa la religia învingatorului. In cursul sec. al IX-lea, aceste triburi sunt absorbite în marea masa a slavilor în mijlocul carora traiau.

228. ²²⁸ Cu toata opozitia fiului lui Otto, arhiepiscop de Mainz, si a episcopului Bernard din Halberstadt, încorporarea acestor dieceze jurisdictiei Magdeburg-ului se realizeaza în sinoadele de la Ravenna (967; 968), la care participa împaratul si papa Ioan al XIII-lea.

229. ²²⁹ Pentru o aprofundare a vietii si activitatii acestor apostoli ai slavilor, vezi: GRIVEC, F., Santi Cirillo e Metodio, Roma 1984. DUJEV, I., Medioevo bizantino-slavo, II, Roma 1968, pp. 29-41; 69-135; 147-190.

230. ²³⁰ Atât Nicolae I, cât si Adrian al II-lea îsi dau seama ca politica ecleziastica a Bizantului a reusit sa se impuna asupra Illyricului si a vicariatului din Tesalonic. In plus, si Bulgaria intra definitiv în zona de influenta bizantina. Ca o compensare a acestor pierderi (lezari ale dreptului jurisdictional al Romei), acesti papi vor fondarea unei noi provincii bisericesti în regiunile Panoniei si ale Moraviei, care sa ramâna în comuniune cu Roma.

231. ²³¹ Dinastie a regilor cehi (924-1306).

232. ²³² Piasty este prima dinastie de cneji si regi ai Poloniei care i-a condus pe polonezi, cu întreruperi, din 1025 pâna în 1370.

233. ²³³ Cfr.: Histoire religieuse de la Pologne [ed. Jerzy Koczowski, traducerea franceza de Karolina Michel], Paris 1987, pp 17-104.

234. ²³⁴ Cfr.: DUJEV, I., o.c., III, Roma 1971, pp. 143-173.

235. ²³⁵ Beck, H.G., afirma însa ca papa «neglijeaza datoriile starii sale atunci când ataca riturile bisericii grecesti, luându-le în râs pe nedrept»: Cfr.: Storia della Chiesa, vol. 4, [ed. H. Jedin], p. 233.

236. ²³⁶ Scriptores rerum Hungaricarum, 2 vol., Budapesta 1937-1938.

237. ²³⁷ Arheologia ne spune ca în perioada venirii ungurilor în Transilvania existau mai mult de o suta de asezari omenesti. Pentru crestinismul transilvanean din secolele IX-XIII, vezi: PACURARIU, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Bucuresti 1980, pp. 198-212. Ni se pare discutabila afirmatia nationalist-religioasa a autorului de la pagina 211: «In Transilvania exista o puternica viata ortodoxa româneasca...». Izvoarele istorice pe care autorul le mentioneaza nu sunt suficiente pentru o astfel de afirmatie.

238. ²³⁸ Pentru o întelegere corecta a acestei «Capitulatio», vezi: Storia della Chiesa, vol. 4, [ed. H. Jedin], pp. 92-93; Lexikon des Mittelalters, vol. 2, München 1983, coll. 1483-1484.

239. ²³⁹ În viitor, istoria acestui regat va apartine Rusiei de Kiev si nu vichingilor propriu-zisi.

240. ²⁴⁰ Sf. Beda Venerabilul († 735), prin opera lui Historia ecclesiastica, este principalul narator al evenimentelor Bisericii engleze.

241. ²⁴¹ Lânga aceasta abatie se aduna episcopii Conferintei Episcopale Germane.

242. Cronica F redegarii, 32 [MGHss rer. Merov, II 182].

243. ²⁴³ Friedrich Barbarossa se va simti umilit si jignit profund de aceasta misiune de valet al papei. Din descrierea acestui fapt, putem deduce ca acea «donatio»" sau «constitutum Constantini» în care ne este prezentata aceeasi atitudine a lui Constantin cel Mare fata de papa Silvestru I, reprezinta o falsificare posterioara anului 754.

244. ²⁴⁴ SALTET, L., Lectura unui text si Critica. Asa-zisele promisiuni de la Quierzy si Roma din Liber Pontificalis, în "Bulletin du Littérature Ecclesiastique", 1940.

245. ²⁴⁵ La originile Statului papal, în "Bulletin du Litterature Ecclesiastique", 1952.

246. ²⁴⁶ Referitor la politica matrimoniala, vezi: ARY, M.V., Un dilemma ecclesiastico: la politica matrimoniale tra longobardi e franchi, [Archivium Historiae Pontificiae], 1980.

247. ²⁴⁷ Trebuie precizat ca astfel de metode de «convertire» reprezinta totusi o exceptie. În activitatea lor, misionarii nu folosesc forta, considerând-o ca un mijloc total antievanghelic.

248. ²⁴⁸ Dupa aproximativ un secol, în dorinta lor de independenta, saxonii se vor alia cu celelalte neamuri germanice, punând bazele viitorului imperiu roman de neam german.

249. ²⁴⁹ Trebuie notat ca bascii, deja crestini, nu vor suporta niciodata stapânirea francilor. Când acestia se retrageau din expeditia împotriva emiratului de Córdoba, bascii îi ataca din spate, lupta în care îsi pierde viata viteazul Roland (de aici provine faimosul «Chanson du Roland»).

250. ²⁵⁰ Vezi, de exemplu: RICHÉ, P., Le scuole e l'insegnamento nell'Occidente cristiano dalla fine del V secolo alla metà dell'XI secolo, Roma 1984. PAUL, J., L'Église et la culture en Occident (IX^e-XII^e siècle), Paris 1986.

251. ²⁵¹ Trebuie mentionat totusi ca parerile istoricilor sunt diferite: a. nu se stie cine a voit încoronarea imperiala, papa sau Carol; b. Carol nu avea o constiinta clara despre titlul de împarat; c. Carol trebuia sa fie încoronat si el voia aceasta în mod explicit. Aceste opinii atât de divergente se bazeaza pe izvoare istorice de o importanta secundara: EGINARDUS, Vita Caroli Magni [MGH SS. rer. Germanicarum, editia din 1911], Annales Maximiani, si altele.

252. ²⁵² Aceasta a reprezentat prima si ultima "închinare" a unui papa în fata unui împarat occidental.

253. ²⁵³ Vezi: Storia della Chiesa (ed. H. Jedin), vol. IV, pp. 120-124.

254. ²⁵⁴ Deseori acestea sunt administrate de laici independenti de episcopi, însa nu contrari acestora.

255. ²⁵⁵ Este bine, credem, de specificat ca teocratia carolingiana nu s-a transformat în cezaro-papism, asa cum sustin unii autori.

256. ²⁵⁶ Traducerea româneasca a lui regnum (termenul clasic folosit mereu în limbajul bisericesc) prin împaratie este improprie. Deoarece însa în limbajul obisnuit se foloseste expresia "împaratia lui Dumnezeu" si nu "regatul lui Dumnezeu", preferam folosirea în continuare a acestei traduceri incorecte gramatical.

257. ²⁵⁷ Unificarea coroanelor spaniole într-una singura are loc abia în 1469, prin casatoria Isabelei de Castilia cu Ferdinand de Aragon. Nu dupa mult timp, în 1492, cade ultima fortareata a maurilor, Granada. În acelasi an, Ioana, fiica Isabelei si a lui Ferdinand, se casatoreste cu Carol al V-lea de Habsburg, fapt prin care Spania devine una din cele mai mari puteri europene si chiar mondiale.

258. ²⁵⁸ În contextul scandalos al rolului acestor femei, si nu numai al lor, în istoria papalitatii secolului al X-lea se situeaza si legenda papesei Ioana, care ar fi existat spre anul 855. Informatiile cele mai numeroase despre aceste evenimente le avem de la Liutprand, episcop de Cremona, autor al unei cronici de scandal numita semnificativ Antapodosis (Razbunarea).

259. ²⁵⁹ Notam ca în acest timp apare termenul german aplicat poporului din Austrasia. Când dispare familia carolingiana, pe malul drept al Rinului, francii constituie doar o minoritate, majoritatea fiind formata din saxoni. Din acest cuvânt provine cel de teuton, care reda mai mult limba vorbita de triburile saxone, mult diferita de limba latina.

260. HOLTZMANN W ., Beiträge zur Reichs- und Papstgeschichte des hohen Mittelalters: Ausgewählte Aufsätze, Bonn 1957.

261. Cfr. KEMPF, F., Il papato dal secolo VIII alla metà del secolo XI, în "Problemi di storia della Chiesa", Milano 1973.

262. ²⁶² Cfr. opera abatelui ADSO de MONTIER-en-DER († 999), De adventu Antichristi.

263. ²⁶³ Precizam ca aceasta prezentare a pozitiei Sfântului Scaun nu reprezinta nicidecum o analiza doctrinala (dogmatica) a pozitiei si rolului Scaunului Apostolic Roman si al papei în cadrul Bisericii. O atare analiza nu este de competenta Istoriei Bisericii; pe de alta parte, nici nu contrazice aceasta istorie, dimpotriva, o confirma.

264. ²⁶⁴ În antichitate, canonul 4 al conciliului din Calcedon stabilea ca monahii sunt supusi jurisdictiei episcopului locului.

265. OBOLENSKY, D ., The Byzantine Inheritance of Eastern Europe, Londra 1982.

266. ²⁶⁶ Cfr.: DVORNIK, F., Les slaves, Paris 1970, pp. 214-228; MARICHAL, R., I primi cristiani della terra russa, Brescia 1988, pp. 11-32; PORTAL, R., La Russia, în "Storia universale dei popoli e delle civiltà", vol. XVII, Torino 1972, pp. 29-37; Storia religiosa della Russia (ed. Luciano Vacaro), Milano 1984, pp. 27-32; 50-52; 126-130; VODOFF, V., Naissance de la chrétienté russe, Paris 1988, pp. 301-327.

267. ²⁶⁷ Farfa va fi reformata în anul 947 de catre Dagobertus. Tot acum începe si reforma manastirilor de pe muntele Sorrate din apropierea Romei.

268. ²⁶⁸ Pentru a completa cadrul vietii monastice a acestui timp, trebuie amintite si alte centre de reforma: "Sf. Victor" din Marsilia care ramâne mereu autonom fata de Cluny. Alte centre, precum Aurillac, Molesme si Fleury-sur-Loire, spre deosebire de Cluny, pun un accent deosebit pe activitatea intelectuala. La Aurillac s-a format celebrul Gilbert, prieten al lui Otto al III-lea, viitorul papa Silvestru al II-lea.

269. ²⁶⁹ Probabil ca în unele comunitati crestine provenite din iudaism se mai pastra aceasta "clauza a lui Iacob" prezenta în Faptele apostolilor.

270. ²⁷⁰ Textul latin al bulei se gaseste în PL (ed. J.P. Migne), vol. 143, coll. 1002-1004. Traducerea în greaca: PG (ed. J.P. Migne), vol. 120, coll. 736-748.

271. ²⁷¹ Aceasta expunere generala a reformei Bisericii condusa de Grigore al VII-lea poate fi completata cu exemplificari luate din tarile crestine occidentale. Pentru aceasta, vezi: Storia della Chiesa [ed. H. Jedin], vol. IV, Milano 1983, pp. 487-500.

272. ²⁷² MERCATI, A., Raccolta di concordati su materie ecclesiastiche tra la Santa Sede e le autorità civili, vol. 1: 1098-1914, pp. 18-19.

273. ²⁷³ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, Bucuresti 1970, p. 671. BARNEA, I., Din istoria Dobrogei, vol. 2, Bucuresti 1968, pp. 442-445.

274. ²⁷⁴ CEDRENUS, G., Historiarum compendium [ed. Immanuel Bekker] [Corpus scriptorum historiae Byzantinae], vol. 2, Bonn 1893, p. 255.

275. ²⁷⁵ Notitiae episcopatuum ecclesiae Constantinopolitanae [ed. Jean Darrouzès], Paris 1981, pp. 48; 265: Notitia V, nr. 45. Fontes Historiae, p. 639.

276. ²⁷⁶ VULPE, R., Note de istorie tomitana, în "Pontice", 2(1968), pp. 163-164.

277. ²⁷⁷ ATTALIOTA, M., Historia [ed. Immanuel Bekker], Bonn 1853, pp. 204-206; 302-303. Acestei începuturi de cristalizare a unei formatiuni statale valahe este controversata si pusa în dubiu de unii autori. Vezi: TANASOCA, N. S., Les Mixobarbares et les formations politiques paristriènnes du XI-è siècle, în "Revue Roumaine d'Histoire" 1(1973), pp. 61-82.

278. ²⁷⁸ DARROUZÈS, I., Listes synodales et Notitiae, în "Revue des études byzantines" (1970), pp. 78-79.

279. ²⁷⁹ Notitiae episcopatuum, Notitia 21, nr. 59, pp. 197-198; 420.

280. ²⁸⁰ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, p. 639.

281. ²⁸¹ Ibidem, p. 637.

282. ²⁸² Ibidem, pp. 631; 651-653.

283. ²⁸³ BARNEA, I., Monumente de arta crestina descoperite pe teritoriul R.P.R., în "Studii teologice", 3-4 (1960), p. 213.

284. ²⁸⁴ MIHAILA, A., Inscriptii slave vechi de la Basarabi, în "Studii si cercetari lingvistice", 1(1964), pp. 45-47.

285. ²⁸⁵ IONITA, A., Viata manastireasca în Dobrogea pâna în secolul al XII-lea, în "Studii teologice", 1-2(1977), p. 88.

286. ²⁸⁶ BARNEA, I., Dinogetia-ville byzantine du Bas-Danube, în "Byzantina" 10(1980), pp. 264-282.

287. ²⁸⁷ LAURENT, V., Les corpus des sceaux de l'Empire byzantin, vol. V,1, Paris 1963, nr. 788, p. 605.

288. ²⁸⁸ LAURENT, V.-BRATIANU, G.I., Recherches sur Vicine et Cetatea Alba, în "Echos d'Orient", 181(1936), pp. 115-116.

289. ²⁸⁹ Informatii despre fiecare dintre dânsii, în Scriptores Rerum Hungaricarum (ed. Emeric Szentpétery), vol. 1, Budapesta 1937; Gelu: pp. 65-69; Menumorut: pp. 49. 59-64. 101-106; Glad: pp. 49. 89-91. O prezentare detaliata a problemei: CÂMPINA, B., Le problème de l'apparition des états féodaux roumains, în "Nouvelles études d'histoire", Bucuresti 1955, pp. 181-207.

290. ²⁹⁰ PASCU, S.-RUSU, M., Cetatea Dabâca, în "Acta Musei Napocensis" 5(1968), pp. 169-171.

291. ²⁹¹ Scriptores Rerum Hungaricarum, pp. 60-61.

292. ²⁹² El va da numele capitalei provinciei: Gyla Fehérvár (Alba Iulia).

293. ²⁹³ CEDRENUS, M., Historiarum compendium, în Patres Graeci [PG] [ed. J.P. Migne], vol. CXXII, Paris 1889, col. 61C. ZONARA, I., Annalium lib. XVI, în P.G., vol. CXXXV, Paris 1887, col. 104B.

294. ²⁹⁴ PACURARIU, M., Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, Bucuresti 1980, p. 27. Exista aici o lunga bibliografie referitoare la acest argument.

295. ²⁹⁵ TAILLIEZ, F., Sommets et paradoxes dans la génèse de l'histoire roumaine entre 'Orient et l'Occident, în "Acta historica", vol. 1, Roma 1959, pp. 1083-1092.

296. ²⁹⁶ DAVID, P., În legatura cu rotonda de la Alba Iulia, în "Biserica Ortodoxa Româna", 9-10(1978), pp. 1083-1092.

297. ²⁹⁷ Scriptores Rerum Hungaricarum, pp. 316-317. Exemple similare avem la Slon (jud. Prahova), Moldovenesti (jud. Cluj) si Pescari (jud. Caras Severin), unde în sec. X si XI capii locali cer ajutorul bizantinilor pentru construirea castelelor lor. Cfr. TEODOR, D.G., Romanitatea carpato-dunareana si Bizantul în veacurile V-XI, Iasi 1981, pp. 54-55.

298. ²⁹⁸ Jurisdictia asupra lor se exercita de la Kalocsa, dependenta de Esztergom, si care se ocupa de evanghelizarea partii orientale a Ungariei.

299. ²⁹⁹ Scriptores Rerum Hungaricarum, pp. 14. 50. 90. 125. 197, etc. Multi autori ortodocsi români, plecând de la argumente logice, dar fara probe istorice, afirma existenta unui centru episcopal la Biharea înainte de sosirea maghiarilor, si nu numai aici, ci si la Alba Iulia si Morisena. Cfr.: PACURARIU, M., Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, pp. 29-34.

300. ³⁰⁰ Scriptores Rerum Hungaricarum [ed. I.G. Schwandter], vol. 1, pp. 133-134.

301. ³⁰¹ Ibidem, pp. 333. 788; vol. 2, pp. 22-23.

302. ³⁰² Ibidem, vol. 1, pp. 106-107.

303. ³⁰³ GABOR, I., Ierarhia catolica de rit latin din România (pro manuscripto), Bucuresti 1980, pp. 31-83.

304. ³⁰⁴ RUSU, M., Cetatea Moigrad si Portile Mesesului, în volumul "Sub semnul lui Clio. Omagiu Acad. Stefan Pascu", Cluj 1974, pp. 267-269.

305. ³⁰⁵ Documente privind Istoria României (ed. Eudoxiu de Hurmuzaki), vol. 1, Bucuresti 1951, pp. 39-40.

306. ³⁰⁶ PASCU, S., Voievodatul Transilvaniei, vol. 1, Cluj 1971, pp. 222-232.

307. ³⁰⁷ Documente privind Istoria României, vol. 1, pp. 275-276.

308. ³⁰⁸ SPINEI, V., L'influence du Byzance et de la Russie sur les regions orientales de la Roumanie au premier quart du II-e millenaire à la lumière des sources archéologiques, în "Dacia", 10(1975), pp. 227-242.

309. ³⁰⁹ PACURARIU, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Bucuresti 1980, pp. 177-181.

310. ³¹⁰ OLTEANU, P., Aux origines de la culture slave dans la Transylvanie du nord et du Maramures, în "Romanoslavica", 1(1958), pp. 169-196.

311. ³¹¹ Asupra acestui argument, un studiu fundamental ramâne cel al lui IORGA, N., Byzance après Byzance, Bucuresti 1971.