Insectele sunt cel mai numeros grup de animale: aproximativ un milion de specii cunoscute, dar specialiştii estimează că există cel puţin zece milioane, iar unii, mai optimişti, spun că e posibil să existe chiar vreo 70 de milioane. Trăim, dupa spusele savanţilor, într-o „era a insectelor“, era cu atât mai fascinantă, cu cât ne mai rămân de descoperit milioane de specii.
Adaptabilitatea
Adaptabilitatea
Insectele sunt un grup cu o mare plasticitate, evoluând rapid si adaptându-se la schimbări, la noi situaţii şi oportunităţi. Insectele fitofage mănâncă un număr mare de plante; alte insecte se hrănesc cu animale, vertebrate sau nevertebrate, moarte sau vii, iar o gramadă de insecte mănâncă alimente „de-ale noastre“, inclusiv hrana prelucrată termic (gătita), haine, pene, mumii, sânge, dopuri de pluta, hârtie, balegar… ce mai, aproape orice!
Scheletul extern.
Scheletul extern.
O adevarată minune tehnologică. Alcătuit în cea mai mare parte din chitină, e usor, flexibil si totodată foarte rezistent la agresiuni chimice si mecanice. Din acest material excelent, natura a produs o varietate imensa de modele. Si astazi, insectele continua sa evolueze, să se adapteze şi să se răspândească. Savanţii optimişti spun că insectele vor continua să trăiască pe Pământ mult timp după ce noi, oamenii, nu vom mai fi.
LICURICIUL
Licuriciul este o insectă nu foarte răspândită, însă extrem de interesantă datorită luminii pe care o produce. Cel mai mare număr de licurici se găseşte în sudul Angliei, Scoţia, Nouă Zeelandă, Tasmania şi Australia. În cele mai multe cazuri, aceste insecte trăiesc în zone cu iarbă scurtă, în garduri vii, peşteri, locuri cu umiditate ridicată, trunchiuri de copaci putrezite, etc. In lume sunt numeroase specii de licurici, însă majoritatea sunt asemănători cărăbuşului. După 2-3 saptamani din oul de licurici, iese o larvă ce va trăi aproximativ 2 ani de zile. După această lungă perioadă, larva întră în cucon unde stă cam 12-14 zile, pentru că mai apoi să devină un licurici adult. Licuricii au organele în abdomen, iar acestea conţin substanţe care produc lumina. Această lumină este produsă de larve si de femele . Infăţişarea licuriciul diferă în funcţie de etapă a vieţii şi de sex. Ca larvă are o culoare maronie cu puncte laterale galben-rozalii, ca mascul are o nuanţă maronie şi pe alocuri piele rozalie, iar ca mascul are culoarea neagră şi apărătoarea de la cap transparentă. Licuricii nu depăşesc lungimea de 15 mm.
Fluturele
Lepidopterele, nume generic dat speciilor de fluturi, au apărut cu peste 100 de milioane de ani în urmă. Se găsesc în aproape toate colţurile lumii, mai puţin la Polul Nord şi Polul Sud, fiind mai răspândiţi la tropice decât în America de Nord şi în Europa. Asemeni păsărilor, fluturii pot zbura pe distanţe mari. Fluturele are corpul bombat sau alungit şi catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunţi de culori diferite şi un aparat bucal adaptat pentru supt. Maxilarele sunt foarte lungi şi sunt unite prin cârlige şi ace, formând un tub numit proboscida. Ochii sunt bine dezvoltaţi şi foarte sensibili la mişcare.
Cărăbuşul
Cărăbuşul este o insectă răspândită în toată Europa, la noi populând regiunile cu terenuri nisipoase. Cărăbuşii prădători se recunosc uşor după corpul lor zvelt, coloratura neagră cu luciu metalic; exemplarele tinere sunt de un maroniu închis.
Furnica
Furnica este o insectă mică ce trăieşte pe Pământ de peste 100 de miliaone de ani şi este specia care a reusit să se adapteze cel mai bine la mediul schimbător. În lume există peste 20.000 de specii de furnici, însă cele mai cunoscute sunt furnicile neagră, albă, şi cea roşie. Inrudite cu albinele şi viespele, furnicile posedă un ac cu venin ce porneşte din vârful abdomenului.
Corpul furnicii este format din trei părţi şi anume: cap, torace şi abdomen. Din toracele furnicii pornesc şase picioare acoperite cu perişori fini. In vârful capului, această insectă are două antene cu care pipăie, miroase şi aude, iar uneori înlocuiesc funcţiile ochilor. Tot cu ajutorul acestor două antene, furnicile comunică între ele prin atingere. Inima furnicii este în forma de tub şi pompează un sânge incolor în tot corpul. De asemenea, furnica nu are plămâni, respiraţia ei făcându-se prin porii membranei ce-i acoperă tot corpul.
Lăcusta
Lacusta este una dintre cele mai lacome insecte, devorând zilnic o cantitate de hrană egală cu greutatea sa; lăcusta adultă cântăreşte 2-3 grame, iar lungimea ei nu depăşeşte 50 mm. Lăcusta are aripile anterioare mai înguste, iar cele posterioare sunt membranoase şi late, fiind în repaus strânse în falduri longitudinale, sub cele anterioare, acoperind abdomenul.
Gărgăriţa
Gărgăriţa este una dintre cele mai familiare şi mai iubite insecte. Originară din Japonia, gărgărţa este răspândită peste tot în lume, exceptând locurile friguroase. Această insectă face parte din familia cărăbuşilor, iar de cele mai multe ori, trăieşte în livezi, câmpuri şi grădini.
Gărgăriţa este o insectă mică, ovală, cu două antene şi şase picioare cu multe articulaţii. Ceea ce face ca gărgăriţa să fie una dintre cele mai îndrăgite insecte, este perechea de aripi pe care o posedă. Aripile, atunci cand gargarita nu este în zbor, sunt acoperite de o alta pereche de aripi frumos colorate în nuanţe de roşu, portocaliu sau galben, cu pete mici negre. Marimea unei gărgăriţe este 4-8 mm.
Musca
Musca trăieşte, după cum bine ştim, oriunde trăieşte omul, acolo unde exista hrană şi deseuri. Binecunoscuta muscă domestică însoţeşte omul din vremuri imemoriale. Şi tot de atunci este periculoasă, din cauză că poate transmite boli, de cele mai multe ori de natură digestivă. La o prima vedere se poate spune că o muscă nu este deloc folositoare, însă există şi argumente în favoarea acestei insecte. Fără ea, cadavrele animalelor nu ar mai fi consumate.
In rândul muştelor, includem o uriaşă şi vastă diversitate de Diptera. Aici intră insecte care au o pereche de aripi bine dezvoltate, dar şi insecte cu o a doua pereche de aripi, mult mai mici. Există muşte cu diverse forme, culori, mărimi şi obiceiuri.
Unele, de exemplu tăunul, sug sângele animalelor şi chiar al oamenilor. Insă majoritatea se hrănesc cu alte materii organice, chiar şi cu cele în curs de descompunere.
Tânţarul
Clasa Insectă este de cele mai multe ori asociată cu cele două perechi de aripi. Totuşi, multe insecte îşi folosesc aripile ocazional, în timp ce altele, niciodată. Cele care zboară, de exemplu ţânţarii, depind aproape în totalitate de această capacitate pentru a supravieţui.
Tânţarii care sunt deosebit de interesaţi de oameni sunt cei hematofagi, adică cei care se hrănesc cu sânge. La cele mai multe dintre specii, doar femela este hematofagă, în timp ce masculul se hrăneşte cu suc de plante. Desigur, insectele care beau sânge uman pot să transmită diverse boli.
Sute de specii de insecte îşi petrec mai mult timp sub apă decât la suprafaţă, deoarce acest mediu fertil reprezintă o sursa inepuizabilă de hrană. Cercetătorii s-au întrebat cum reuşesc acestea să îşi petrecă o perioadă îndelungată sub apă, iar în urma unor observaţii detaliate au reuşit să descifreze misterul.
Datorită carcasei rezistente la apă, în momentul în care insecta se scufundă, reuşeşte să prindă un strat foarte subtire de aer, care se depozitează sub forma unei bule la suprafaţa corpului. Aceste balonaşe nu numai că înmagazinează o rezervă finită de oxigen, dar permite insectelor să-l absorbă î continuare din apă, prin urmare acestea au mai mult timp pentru procurarea hranei.
“Unele insecte s-au adaptat la viaţa sub apă utilizand acest balonaş cu funcţia unui plămân extern.”, declară John Bush, profesor de matematici aplicate şi coautor al studiului. Mulţumită acestor bule de aer, insectele pot sta în apă pentru un timp îndelungat şi se pot scufunda până la 30 de metri adâncime, dacă acolo vor găsi hrană. Unele specii, cum ar fi Neoplea striola, nativa din zona New England, Statele Unite ale Americii, hibernează sub apă pe tot parcursul iernii.
Google Earth descoperă specii noi ale faunei
Biologii au descoperit cu ajutorul programului Google Earth o zonă împădurită în Mozambic, necunoscută până în prezent, care ascunde mai multe specii noi de insecte şi şerpi.
Zona nordică muntoasă a Mozambicului a fost neglijată de către biologi şi ecologişti până în prezent, în mare parte din cauza terenului accidentat şi a războiului civil care durează deja de câteva decade în această ţară, însă o descoperire recentă a readus această ţară în atenţia oamenilor de ştiinţă. Cu ajutorul programului Google Earth, o hartă online care permite utilizatorului să privească imagini prin satelit din orice parte a globului, cercetatorii au vizualizat o neaşteptată oază de verdeaţă în zona de nord a Mozambicului. O echipă de biologi britanici a organizat o expeditie în zonă pentru a efectua cercetari, însă descoperirea a fost peste orice aşteptări: 7 000 de hectare de pădure, care adăpostesc o biodiversitate bogată. In doar trei săptămâni, cercetătorii au analizat sute de specii diferite de plante, păsări, fluturi sau maimuţe. Până în prezent, trei noi specii de fluturi şi o specie nouă de şarpe au fost indexate, însă se crede că în zona muntelui Mabu se află mai multe
specii noi de plante şi de insecte încă nedescoperite.
