Examenul clinic al pacientului


Prin vibrare, gipsul curge şi umple toate zonele declive ale amprentei, evitându-se formarea bulelor de aer şi ulterior se umple întreaga amprentă, până ce gipsul refluează peste margini



Yüklə 448 b.
səhifə7/8
tarix27.10.2017
ölçüsü448 b.
#17121
1   2   3   4   5   6   7   8

Prin vibrare, gipsul curge şi umple toate zonele declive ale amprentei, evitându-se formarea bulelor de aer şi ulterior se umple întreaga amprentă, până ce gipsul refluează peste margini.

  • Prin vibrare, gipsul curge şi umple toate zonele declive ale amprentei, evitându-se formarea bulelor de aer şi ulterior se umple întreaga amprentă, până ce gipsul refluează peste margini.







Se trece apoi la executarea soclului: după aproximativ 2 - 3 minute de la umplerea amprentei se crestează cu un cuţit suprafaţa gipsului, realizând mici şanţuri perpendiculare unele pe altele. Din pasta rămasă se realizează soclul modelului. Peste şanţurile create în scopul retenţiei şi aderării gipsului, într-o a doua fază se aplică restul de pastă, cu spatula, în etape (aceasta având deja o consistenţă mai mare).

  • Se trece apoi la executarea soclului: după aproximativ 2 - 3 minute de la umplerea amprentei se crestează cu un cuţit suprafaţa gipsului, realizând mici şanţuri perpendiculare unele pe altele. Din pasta rămasă se realizează soclul modelului. Peste şanţurile create în scopul retenţiei şi aderării gipsului, într-o a doua fază se aplică restul de pastă, cu spatula, în etape (aceasta având deja o consistenţă mai mare).





O altă metodă recomandă aplicarea unui mic depozit de gips pe masa de lucru, după care amprenta umplută cu gips este uşor presată, "centrat", după răsturnarea portamprentei cu baza în sus. Presarea va fi atent condusă pentru a nu reduce înălţimea soclului sau să se ajungă la asimetrii în ce priveşte grosimea lui (care trebuie să fie egală pe toată circumferinţa).

  • O altă metodă recomandă aplicarea unui mic depozit de gips pe masa de lucru, după care amprenta umplută cu gips este uşor presată, "centrat", după răsturnarea portamprentei cu baza în sus. Presarea va fi atent condusă pentru a nu reduce înălţimea soclului sau să se ajungă la asimetrii în ce priveşte grosimea lui (care trebuie să fie egală pe toată circumferinţa).



Cu indexul sau cu o spatulă se regularizează şi completează marginile soclului înainte de a face priză puternică. Înălţimea soclului va fi apreciată la aproximativ 2 cm, iar lăţimea lui trebuie să depăşească cu aproximativ 5 mm limita fundurilor de sac. Priza corespunzătoare a gipsului pentru a trece la desprinderea amprentei (şi lingurii) de pe model, pretinde un minim de 30 minute.

  • Cu indexul sau cu o spatulă se regularizează şi completează marginile soclului înainte de a face priză puternică. Înălţimea soclului va fi apreciată la aproximativ 2 cm, iar lăţimea lui trebuie să depăşească cu aproximativ 5 mm limita fundurilor de sac. Priza corespunzătoare a gipsului pentru a trece la desprinderea amprentei (şi lingurii) de pe model, pretinde un minim de 30 minute.





În cazul utilizării conformatorului se răstoarnă amprenta peste acesta după ce în prealabil a fost umplut cu gips prin vibrare.

  • În cazul utilizării conformatorului se răstoarnă amprenta peste acesta după ce în prealabil a fost umplut cu gips prin vibrare.



Demularea amprentei – este operaţia de îndepărtare, de separare a amprentei şi a lingurii standard de pe model. Este posibilă numai după 30 - 60 de minute de la turnarea pastei de gips şi se realizează de obicei prin distrugerea amprentei. În cazul amprentelor luate cu materiale elastice se procedează la desprinderea marginală a materialului de amprentare şi tracţiunea verticală a complexului lingură standard-material de amprentă.

  • Demularea amprentei – este operaţia de îndepărtare, de separare a amprentei şi a lingurii standard de pe model. Este posibilă numai după 30 - 60 de minute de la turnarea pastei de gips şi se realizează de obicei prin distrugerea amprentei. În cazul amprentelor luate cu materiale elastice se procedează la desprinderea marginală a materialului de amprentare şi tracţiunea verticală a complexului lingură standard-material de amprentă.



Tracţiunea trebuie efectuată cu atenţie pentru că în edentaţia parţială există multe zone retentive, mai ales la nivelul dinţilor restanţi, care se pot deteriora. Amprentele luate cu alginate trebuie îndepărtate imediat după priza gipsului, în caz contrar ele absorb apa din model şi îi modifică structura de suprafaţă.

  • Tracţiunea trebuie efectuată cu atenţie pentru că în edentaţia parţială există multe zone retentive, mai ales la nivelul dinţilor restanţi, care se pot deteriora. Amprentele luate cu alginate trebuie îndepărtate imediat după priza gipsului, în caz contrar ele absorb apa din model şi îi modifică structura de suprafaţă.





Fasonarea soclului – se practică la modelele turnate fără conformator. Operaţia se execută cu un cuţit de gips şi/sau cu ajutorul soclatorului. Clasic fasonarea se face în formă de pentagon pentru modelul superior şi de trapez pentru cel inferior. Sunt autori care recomandă ca soclarea să se facă înainte de demularea amprentei când există marginile acesteia ca reper.

  • Fasonarea soclului – se practică la modelele turnate fără conformator. Operaţia se execută cu un cuţit de gips şi/sau cu ajutorul soclatorului. Clasic fasonarea se face în formă de pentagon pentru modelul superior şi de trapez pentru cel inferior. Sunt autori care recomandă ca soclarea să se facă înainte de demularea amprentei când există marginile acesteia ca reper.




Yüklə 448 b.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin