Există şi linguri care amprentează simultan cele două arcade la relaţii intermaxilare relativ determinate. Sunt două seturi de astfel de linguri: cu două perechi, culisabile şi şanjabile între ele; cu cinci linguri, din care două culisabile şi alte trei cu rapoarte fixe intermaxilare;
Mixte (metalo-acrilice) – ele sunt confecţionate din mase plastice, cu accesorii adaptabile (mâner) metalice. Mixte (metalo-acrilice) – ele sunt confecţionate din mase plastice, cu accesorii adaptabile (mâner) metalice.
Diferenţa dintre lingurile universale utilizate la edentatul total, care au un aspect rotunjit, dimensionat pe crestele alveolare, şi cele utilizate în edentaţia parţială este că acestea din urmă, pentru porţiunile cu dinţi, au marginile în unghi drept. Pentru edentaţiile parţiale biterminale, lingurile metalice sunt prevăzute cu casetă frontală pentru dinţi şi jgheaburi distale pentru crestele edentate. Diferenţa dintre lingurile universale utilizate la edentatul total, care au un aspect rotunjit, dimensionat pe crestele alveolare, şi cele utilizate în edentaţia parţială este că acestea din urmă, pentru porţiunile cu dinţi, au marginile în unghi drept. Pentru edentaţiile parţiale biterminale, lingurile metalice sunt prevăzute cu casetă frontală pentru dinţi şi jgheaburi distale pentru crestele edentate.
Când nu găsim o lingură conformă cu câmpul protetic pe care dorim să-l amprentăm, utilizăm o lingură standard individualizată. Această operaţie constă în remodelarea lingurilor metalice: Când nu găsim o lingură conformă cu câmpul protetic pe care dorim să-l amprentăm, utilizăm o lingură standard individualizată. Această operaţie constă în remodelarea lingurilor metalice:
- lărgind sau îngustând jgheabul pe anumite porţiuni, cu ajutorul cleştelui crampon; - de asemenea se pot decupa cu foarfeca pe zonele unde se consideră că sunt lungi; dacă lingurile sunt scurte, pot fi lungite cu materiale termoplastice, distal sau marginal; în cazul unei bolţi palatine prea adânci (ogivală), se completează lingura cu Stents pe zona corespunzătoare bolţii pentru a reduce spaţiul dintre lingură şi boltă.
Din multitudinea de materiale de amprentare utilizate, în edentaţia parţială se pare că s-au impus:
Au fost introduse în practică în anul 1940 şi fac parte din familia materialelor de amprentă elastice. Se prezintă sub formă de pudră, care în contact cu apa trec în faza de sol şi după priza definitivă trec în stare de gel, datorită unei reacţii chimice ireversibile. Au fost introduse în practică în anul 1940 şi fac parte din familia materialelor de amprentă elastice. Se prezintă sub formă de pudră, care în contact cu apa trec în faza de sol şi după priza definitivă trec în stare de gel, datorită unei reacţii chimice ireversibile.
Denumiri comerciale: Palgat (Espe), Imprex (Espe), Alginoplast (Bayer), Xantalgin (Bayer), Septalgin (Septodont), Ypeen (Spofa), Orthoprint (Zhermack), Chromatic (Ruthinium), Vival NF (Vivadent), Algodent (România).
Reproduc cu fidelitate detaliile câmpului protetic; Reproduc cu fidelitate detaliile câmpului protetic; Proprietăţile fizico-chimice (elasticitatea, rezistenţa la compresiune şi alungire, vâscozitatea) le fac bune pentru amprentarea preliminară a edentaţiei parţiale;
Sunt elastice după priză, ceea ce favorizează îndepărtarea lor uşoară de pe câmpul protetic; Sunt elastice după priză, ceea ce favorizează îndepărtarea lor uşoară de pe câmpul protetic; Uşurinţă în preparare şi mânuire; Toleranţă senzitivă în mediul bucal; Preţ de cost accesibil.
Nu aderă de lingura standard şi de aceea sunt necesare retenţii; Nu aderă de lingura standard şi de aceea sunt necesare retenţii; În timpul formării gelului la amprentare nu trebuiesc induse tensiuni interne în material, determinate de mişcarea amprentei pe câmp;
La demularea amprentei, în zonele interdentare se tracţionează şi adeseori se rupe, deformând amprenta. Ca atare se impune o prealabilă deretentivizare a acestor zone; La demularea amprentei, în zonele interdentare se tracţionează şi adeseori se rupe, deformând amprenta. Ca atare se impune o prealabilă deretentivizare a acestor zone; În timpul amprentării şi după, dacă manipularea materialului scapă de sub control, apare riscul unor modificări dimensionale ale amprentei prin fenomene de hidrocinetică. Amprenta poate:
Pierde apa din gel prin două mecanisme: dezhidratare prin evaporare şi exudarea de fluide prin sinereză (contractarea unui gel, însoţită de separarea spontană a mediului de dispersie). Exudatul care apare la suprafaţa gelului nu este apă pură ci este de natură alcalină sau acidă, în funcţie de compoziţia gelului. Sinereza alterează calitatea modelului de gips, dându-i un aspect cretos la suprafaţă, însoţită şi de o modificare de volum; - Pierde apa din gel prin două mecanisme: dezhidratare prin evaporare şi exudarea de fluide prin sinereză (contractarea unui gel, însoţită de separarea spontană a mediului de dispersie). Exudatul care apare la suprafaţa gelului nu este apă pură ci este de natură alcalină sau acidă, în funcţie de compoziţia gelului. Sinereza alterează calitatea modelului de gips, dându-i un aspect cretos la suprafaţă, însoţită şi de o modificare de volum;
Dostları ilə paylaş: |